Facerea (cap. 3)

Facerea

*

Traducere și note de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Traducerea noastră s-a făcut din limba greacă veche, conform: Septuaginta (LXX), ed. Alfred Rahlfs, Ed. Württembergische Bibelanstalt/ Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart, 1935, inclusă în ediția electronică BibleWorks v. 7.

***

Capitolul 3

1. Dar şarpele era cel mai înţelept[1] [dintre] toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi şarpele[2] a spus femeii: „Pentru ce a zis Dumnezeu <să nu mâncaţi din tot pomul [care] este în paradis>?”[3].

2. Şi femeia a spus şarpelui: „Din [tot] fructul pomului paradisului vom mânca.

3. Dar din fructul pomului care este în mijlocul paradisului, Dumnezeu a spus <nu veți mânca din el, nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți>”.

4. Şi şarpele a spus femeii: „Nu veţi muri cu moarte [u tanato apotaniste][4]!

5. Pentru că Dumnezeu cunoaște, că în acea zi [în care] veți mânca din el[5], vi se vor deschide ochii voştri şi veţi fi ca Dumnezeu[6], cunoscând binele şi răul”[7].

6. Şi femeia a văzut că pomul este bun [calon] întru/ pentru mâncare şi că e plăcut [areston] ochilor a-l vedea și este frumos [oreon] a-l privi/ cerceta/ contempla [tu catanoise][8]. Şi luând fructul lui a mâncat şi a dat şi bărbatului ei, [care] era cu ea şi au mâncat.

7. Şi s-au deschis ochii [diinihtisan i oftalmi] [celor] doi/ amândurora şi au cunoscut că erau goi şi au cusut frunze de smochin [filla sichis] şi și-au făcut lor cingători în jurul coapselor [perizomata].

8. Şi au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care Se plimba [peripatuntos][9] în [cele ale] paradisului  înaintea serii [to dilinon][10], şi s-au ascuns [ecrivisan].

Căci și Adam, şi femeia lui, de faţa Domnului Dumnezeu [s-au ascuns] în mijlocul pomului paradisului [en meso tu xilu tu paradisu][11].

9. Şi Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam[12] şi a spus lui: „Adame, unde eşti?”.

10. Şi [Adam] i-a spus Lui: „Glasul Ta am auzit plimbându-Se în [cele] ale paradisului şi m-am temut, căci gol sunt şi m-am ascuns”.

11. Şi [Domnul Dumnezeu] a zis lui: „Cine ţi-a vestit [aninghilen] că eşti gol? Nu [cumva] din pomul [din] care ţi-am poruncit[13] ţie, [ca] din acela singur <să nu mănânci>, din acela ai mâncat?”.

12. Şi Adam a spus: „Femeia, pe care mi-ai dat-o [ca să fie] cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat”.

13. Şi Domnul Dumnezeu a spus femeii: „De ce ai făcut aceasta?”. Şi femeia a spus: „Şarpele m-a înşelat [ipatisen me][14], şi am mâncat”.

14. Şi Domnul Dumnezeu a spus şarpelui: „Căci ai făcut aceasta, blestemat ești tu [epicataratos si][15] între toate vitele şi între toate fiarele pământului! Vei merge pe pieptul tău și pe pântece [chilia^[16]] şi pământ vei mânca [în] toate zilele vieţii tale.

15. Şi voi pune duşmănie [ehtran] între mijlocul tău și între mijlocul femeii, și între mijlocul seminției tale și între mijlocul seminției ei.

Acela [Aftos]^[17] îţi va păzi [tirisi] ție capul şi tu Îi vei păzi [tirisis] Lui călcâiul”^[18].

16. Şi femeii i-a spus: „Înmulțind voi înmulți durerile [tas lipas] tale şi geamătul [ton stenagmon] tău. În dureri vei naşte copii şi către bărbatul tău te vei întoarce şi el te va stăpâni”.

17. Lui Adam i-a spus: „Căci ai ascultat glasul femeii tale şi ai mâncat din pomul [din] care am poruncit ţie, [ca din] acesta numai <să nu mănânci din el>, blestemată este glia[19] în lucrurile tale. În dureri vei mânca [din] aceasta [în] toate zilele vieţii tale.

18. Spini şi scaieţi/ ciulini va răsări ţie[20] şi vei mânca iarba câmpului.

19. În sudoarea feței tale vei mânca pâinea (ton arton^[21]) ta, până [când] te vei întoarce întru pământul din care ai fost luat. Căci pământ eşti şi întru pământ te vei întoarce”.

20. Şi Adam a chemat numele femeii sale: „Viaţă” (Zoí), căci aceasta este mama tuturor celor vii [mitir panton ton zonton].

21. Şi Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi femeii lui tunici din piei [hitonas dermatinus] şi i-a îmbrăcat pe ei.

22. Şi Dumnezeu a spus: „Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul![22] Şi acum, nu cumva să întindă mâna şi să ia [din] pomul vieţii [tu xilu tis zois] şi să mănânce şi să trăiască întru veac [is ton eona][23]”.

23. Şi Domnul Dumnezeu l-a izgonit [exapestilen] pe el din paradisul desfătării [tu paradisu tis trifis][pentru] a lucra pământul din care a fost luat.

24. Şi Adam a fost izgonit şi a sălășluit el înaintea paradisului desfătării. Și [Domnul Dumnezeu] a pus Heruvimi [ta Heruvim][24] şi sabie arzând [floghinin romfean] [care] se întoarce păzind calea [către] pomul vieții.

---

[1] Fronimotatos e primul superlativ al Sfintei Scripturi. Și putem înţelege aici două lucruri: ori că e vorba de o ironie, numindu-se înţelept cineva, care e „înţelept” numai în rele sau „bun” numai la rele, adică diavolul ori că şarpele, animalul, era cu adevărat cel mai înţelept dintre animale şi de înţelepciunea lui a profitat diavolul, vorbind prin el.

[2] După ce a vorbit Sfântul Adam în Scriptură, la 2, 23-24, al doilea care vorbeşte dintre creaturi e diavolul. Şi apoi Sfânta Eva.

Şi diavolul întreabă ca să insinueze păcatul. El Îl trage la răspundere pe Dumnezeu prin femeie. El întreabă ce a spus Dumnezeu, fără să aibă parte la poruncă ca atare.

Porunca nu era pentru diavol. Deci el nu avea pentru ce să întrebe ce le-a poruncit Dumnezeu oamenilor, pentru că el nu era din categoria lor.

Se amestecă şi el în treabă, am spune noi. Diavolul se autoinvită și se insinuează în relația dintre Dumnezeu și oameni. El nu e chemat de nimeni.

Şi răutatea lui transpare cu putere, când se face că îl interesează anumite lucruri, care nu îl privesc ca atare. Şi chiar dacă se interesează, el nu se interesează decât pentru a semăna îndoială, dispreţ. El vrea să te facă să gândeşti împotriva lui Dumnezeu.

[3] Diavolul vrea ca femeia să îi tălmăcească voia lui Dumnezeu. La fel veneau şi saducheii şi fariseii, învăţaţi de draci, ca să Îl întrebe pe Fiul lui Dumnezeu despre ceea ce El Însuşi îi învăţase pe oameni prin Sfinţii Proroci sau chiar cu propria Sa gură.

Întreabă spunând jumătăţi de adevăruri sau adevăruri trunchiate, care devin minciuni. Minciuna, ca să fie credibilă, are un sâmbure de adevăr.

Se viciază adevărul sau se pune ca o parte de fundament adevărul, pentru ca să se creeze o minciună. Un adevăr spus nedeplin devine o minciună sau o parte a minciunii.

Erezia e un adevăr completat cu minciună sau un adevăr împăunat cu multe minciuni şi astfel se ajunge să se creeze cu timpul o minciună şi mai mare, care are prea puţine atingeri cu adevărul.

[4] Prima minciună cuprinsă în Scriptură e spusă de diavol. Și ea e o contrazicere a lui Dumnezeu, Care vorbise despre moarte ca despre o consecință a neascultării Sale.

[5] Din pomul oprit.

[6] Aici e minciuna: nu ajungi Sfânt cunoscând răul prin păcat, ci sfințenia e tocmai depărtarea de orice rău, de orice păcat, de orice necurăție, motiv pentru care înțelegem diferența între curăție și patimă. Numai trăind în harul lui Dumnezeu înțelegem de câte lucruri ne privam dacă trăiam păcătos.

[7] Dumnezeu e Binele şi nu are nimic de-a face cu răul.

[8] Acest verb la infinitiv poate fi tradus în multe feluri tocmai de aceea găsim diverse traduceri ale lui.

În ed. Biblia 1688: „frumos easte [este] a-l priceape” [pricepe]. În ed. BOR 1914: „frumos este a cunoaște”. În ed. BOR 1939 avem o parafrază: „unul care dă înțelepciune”. În ed. BOR 1988 avem textul din MGK [epitimiton to dendron os didon gnosin]: „vrednic de dorit, pentru că dă știință”. În ed. BOR 2001 regăsim aceeași traducere largă a MGK: „e de dorit spre câștigarea priceperii”. În ed. Biblia de la Blaj [1795]: „frumos easte a cunoaște”. În ed. GBV 2001 avem tot MGK: „pomul era de dorit ca să dea inteligență”. În ed. LXX-Polirom: „și de folos înțelegerii”.

[9] Prima apariție textuală a cuvântului în LXX. Acest verb la participiu apare doar de două ori în LXX: Fac. 3, 8 și 3, 10. Adică în acest context al prezenței lui Dumnezeu în paradis.

[10] Acest adjectiv în Ac. apare doar aici în Facerea.

[11] În ed. Biblia 1688: „în mijlocul raiului”. În ed. BOR 1914: „între pomii Raiului”. În ed. BOR 1939: „printre pomii grădinii”. În ed. Biblia de la Blaj [1795]: „între pomii raiului”. În ed. GBV 2001: „în mijlocul pomilor grădinii”. În ed. LXX-Polirom: „în mijlocul pomilor din grădină”. În ed. BOR 1988: „printre pomii raiului”.

MGK vorbește despre printre pomii [metaxi ton dendron]. Însă, ca și LXX, și MGK vorbește despre „pomii paradisului” [ton dendron tu paradisu] și nu ai „raiului”.

În VUL avem același text ca și în LXX: „in medio ligni paradisi” [în mijlocul pomului paradisului”. În WTT: „betoh aeț hagan” [în mijlocul pomului grădinii].

[12] Numai pe el, căci el era capul femeii, pentru că el conducea.

[13] Avem aici pentru prima dată ideea de poruncă în LXX.

[14] Prima apariție textuală a ideii de înșelare. În înșelare te duce diavolul sau omul rău intenționat, care te face să alegi rău.

[15] Prima referință la blestem din Scriptură.

[16] Prima apariţie textuală. Chilia e pântecele care te naşte pentru viaţa cea veşnică.

[17] Pronumele personal care Îl profeţeşte pe Mesia. Ed. Biblia 1688, BOR 1914 și 2001 sunt de aceeaşi părere cu noi. Însă VUL vorbește despre ipsa, despre aceea, adică despre Maica Domnului. După cum și ed. BOR 1939 și 1988 vorbesc despre aceasta, despre Prea Curata Fecioară Maria.

În WTT, SRV, NIB, HBP [ed. David Palmer 2011], LXX-Polirom, Biblia de la Blaj [1795] avem Acesta sau El, adică Domnul Hristos, pe când în TOB, NRV, GBV 2001: aceea, adică Maica Domnului.

[18] În ed. Biblia 1688: „El va păzi ție capul, și tu vei păzi lui călcâile”. Însă nici în VUL și nici în MGK nu avem pluralul ci singularul de la călcâi. Tot verbul a păzi s-a folosit și în ed. BOR 1914.

În ed. BOR 1939 avem: „acesta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei împunge călcâiul”, apropiată VUL: „ipsa conteret caput tuum et tu insidiaberis calcaneo eius” [Aceea îți va zdrobi capul tău și tu vei pândi călcâiul ei].

În ed. BOR 1988: „aceasta îţi va zdrobi capul iar tu îi vei înţepa călcâiul”. În ed. BOR 2001: „Acela îţi va ţinti ţie capul, iar tu îi vei ţinti Lui călcâiul”. A ţinti exprimă tocmai focalizarea pe ceva anume. ÎPS Bartolomeu Anania a tras ultimele concluzii ale verbului grecesc aflat în LXX, care vorbește despre pază, supraveghere continuă.

[19] Ed. LXX-Polirom a respectat, ca și noi, corelația dintre forma de feminin a substantivului grecesc și cel românesc.

[20] Din pământ.

[21] Prima apariţie textuală.

[22] Ironizarea sfatului rău primit de la diavol, că prin păcat omul va ajunge să cunoască ca Dumnezeu. Însă consecința păcatului nu a fost cunoașterea care te împlinește ci conștiința că ești gol, că ai fost jefuit de binele slavei lui Dumnezeu.

[23] În LXX avem singularul. În edițiile românești Biblia 1688, BOR 1914, 1939, 1988 și 2001 apare pluralul: „în veci” [eonios], ca în MGK. În VUL: „in aeternum” [neîncetat/ în veac].

[24] Prima apariție textuală în Sfânta Scriptură a unei ierarhii cerești despre a căror existență nu s-a spus nimic până acum.