Scrisoarea nr. 30 (18 februarie 1946)
Destinatar:
D-nei Florica Ivan,
str. Griviței, nr. 67,
Turnu Măgurele,
jud. Teleorman.
*
Expeditor:
I.[lie] Mocanu,
str. Silistra, nr. 15,
Calea Colentina,
București.
Blue Eyes…
Iubito de departe, îți scriu!…
Poate ai uitat că am plecat. Dar eu nu vreau să uit să scriu celei care e singurul motiv pentru care accept viața așa cum este.
Când spiritul meu se avântă și dorește să se arunce în noi primejdii pentru a-și căuta echilibrul în neliniști de moarte, tu îmi apari înainte și atunci îmi zic: „Am pentru cine trăi!”.
Cu vremea ce trece îmi dau tot mai clar seama, că tu ești un rost al vieții mele. Și fără tine m-ar cuprinde deznădejdea pe această lume. Și viața mi s-ar sfărâma. Și sufletul mi-ar muri.
Există atâta lume frumoasă și atâția ochi care te privesc cu patimă sau cu dragoste curată. [Și] totuși cât de departe te simți de ei, de toți, când sufletul tău cuprinde în el amintirea unei apropieri și visul unei înțelegeri, și bucuria care s-a unit cu infinitul.
Căci trebuie să ne dăm seama, că sunt iubiri peste care nu se mai poate trece, fiindcă au atins acele limite ale înălțimii și adâncimii ce le preschimbă în iubiri veșnice, trezind în ele unele scânteieri dumnezeiești.
Iar odată trezită dragostea divină, ea nu mai poate înceta, ci va arde mereu. Devine un foc ce se urcă spre ceruri.
Dar cine sunt acei[a] ce pot trezi și aprinde în sufletele lor, în această lume întunecată, dragostea divină?…Suntem și noi printre acești puțini?…Eu încep să cred [acest lucru].
Ești ca toate celelalte [domnișoare]…Totuși, pentru mine, ești singura fată la care privind sau gândind eu mă simt curat și sfințit ca atunci când sărut o icoană sau când mă închin și mă împărtășesc în sărbătorile primenirii[1] sau când mă pierd în visul serilor de denie…
Mi-e drag de acuma să mergem împreună la denii. Prin mirosul acela de flori și de liliac, ce se simte în aerul proaspăt adiat peste lumina lumânărilor aprinse…
Mie așa îmi placi…Să te văd cum vei arăta și cum vei fi [împreună cu mine]…Și vei fi frumoasă numai pentru mine, nu și pentru alții. Vezi, am rămas tot așa de rău…
Promite-mi că vom merge să ne rugăm [împreună]. [Și] să ne jucăm privindu-ne.
Și eu voi face cum vrei tu, și tu vei face cum vreau eu.
Nu ne trebuie prea mult ca să putem gusta fericirea pe pământ. Vezi, atât de puțin [ne trebuie]…și totuși uităm și dorim palate și bogății…Deși bucuria deplină o poți avea [numai] când trupul și sufletul sunt limpezi și cinstite.
Vrem noi bucuria de a trăi?…E în noi!…Să ne învrednicim de ea!…
Tu și eu…
***
Scrisoarea nr. 31 (25 februarie 1946)
Destinatar:
D-nei Florica Ivan,
str. Griviței, nr. 67,
Turnu Măgurele,
jud. Teleorman.
*
Expeditor:
I.[lie] Mocanu,
str. Silistra, nr. 15,
Calea Colentina,
București.
Blue Eyes,
Iată, îți cer să mă scuzi pentru faptul că îți trimit incomplet ceea ce ai găsit în această scrisoare[2]. Dar a fost din cauză că altfel aveam impresia că va fi băgat de seamă și n-ar mai fi ajuns nimic.
Vezi, în privința aceasta, eu mereu mi-am cerut scuze. Din motive diferite. Și niciodată n-am putut să realizez ceva, așa cum [mi-]aș fi dori[t] eu. Și este un motiv de tristețe pentru mine. Și poate un simțământ de regret pentru tine.
Dar este o mângâiere și o mândrie în simțirea mea pentru tine, din [cauza] acest[ui] fapt. [Și anume, pentru] că tu înțelegi și treci [peste acestea] plină de încredere, surâzătoare, peste aceste inconveniente [financiare].
Vrei să afli unele lucruri de pe aici? M-am întâlnit cu Aurică. Era cu fata aceea, Gheorghița, care se plimba cu el prin Turnu [Măgurele]. Și m-a invitat la nuntă, pentru Duminica Tomii.
Dar ceea ce m-a făcut să râd a fost faptul că mi-a propus să fiu ceea ce, zice-se, se cheamă cavaler [de onoare][3].
Am tot glumit și a rămas pe…bine, bine, o să văd…o să mă mai gândesc…
– Ai cu cine [veni la nuntă]? Asta lasă…că știm noi [pe cine îți găsim parteneră]…Dar, în orice caz, ești invitat…și așa…și [tot] așa…[4]
Săptămâna aceasta îmi dau o parte din[tre] examene. Așa că de 1 martie voi avea și eu un mărțișor plăcut sau neplăcut[5].
Acum să-ți povestesc și altceva.
Am întâlnit-o pe Anișoara. Și fiindcă îmi trebuia un curs, am rugat-o pe ea să-mi facă rost [de el] de la colegele ei. Mi-a promis că da…
Dar ea n-a putut să mi-l găsească fiindcă o colegă i-a promis că i-l va da ea și a rămas [doar] cu promisiunea.
Eu, între timp, l-am citit la bibliotecă. Și vream să o întâlnesc [și] să-i spun că nu mai am nevoie de acel curs.
Dar a trecut o săptămână și ceva până când s-o întâlnesc la un ghișeu, unde plătea taxa pentru examen.
Închipuie-ți situația în care eram și unul și altul: ea crezând că eu n-am avut după ce să învăț iar eu crezând că poate a găsit cursul, nu m-a găsit pe mine și a rămas într-o situație neplăcută față de colega ei.
Și mi-am zis în gândul meu: „Probabil [în mod] intenționat Anișoara nu m-a întâlnit, adică m-a ocolit fiindcă n-a putut să se țină de promisiune”.
Iar mie mi se pare [acum] că am făcut la fel. Fiindcă găsisem cursul la bibliotecă și mi-am pus în gând să nu-l mai cumpăr degeaba. Și cel mai bun lucru era să nu ne mai întâlnim…
Așa că eu mă feream să nu mă întâlnească, iar ea, după cum am observat, [făcea] cam la fel.
A trecut și asta!
Însă iată ce știu că te va supăra pe tine! Să-ți spui sau să nu-ți spui?…Aseară, nănărlieșita* de Nina, nepoată-mea, mi-a căutat în buzunarul hainei și a găsit…I-a arătat Genii și lui Miron etc.
Când am intrat la ei, Marioara îmi spune: „Nina e Columb. A descoperit America!”. Eu am bănuit…și să vezi haz ce au făcut! Iar eu a trebuit să tac și să[-i] las să creadă ce vor vrea.
M-am simțit cam stânjenit…dar a trecut, cum vor trece multe.
Iar ei au zis: „Bine, mă, nouă să nu ne spui?!”.
Ilie.
[1] Premergătoare praznicului Învierii Domnului.
[2] Probabil i-a strecurat bani în scrisoare…dar nu prea mulți pentru ca să nu fie oprită scrisoarea la Poștă…
[3] La nunta lui.
[4] Esențialul din ceea ce i-a spus Aurică.
[5] În funcție de notele pe care le voi primi.