Scrisoarea nr. 32 (1 martie 1946)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica,

Este ceva trist în clipele acestea în mine. E ca și cum tu te-ai înstrăina prin ceva de mine. Dar la ce bun? Are, poate, prea puțină importanță lucrul acesta.

Numai dacă ai vrea să îți amintești, în clipa când vei citi această scrisoare, de ceea ce făceai în seara de întâi martie.

E vineri. O zi care poartă unele amintiri. Și este chiar timpul în care îți scriu.

Dar poate nu ai să-mi scrii!

Eu am creat destule motive care să te fi provocat și să-ți fi dat prilejul de a discuta pe această cale cu mine.

Eu, deși mă găsesc în situația de a mă întreține singur în discuție[1], totuși o fac fără vreo părere [de rău] sau scop [neprincipial].

Numai un singur lucru [nu-mi place]: situația [aceasta] este puțin neplăcută pentru mine!

Nu pentru alte motive ci fiindcă e nedrept și jenant să fii prea insistent și persistent atunci când cealaltă persoană se arată rece, distantă.

Sunt însă [și] alte considerente care micșorează amărăciunea acestor neliniștite gânduri reci.

Acum aproape o lună, un prieten, care este căsătorit aici, auzind că m-am hotărât să-ți scriu o scrisoare la două săptămâni, s-a mirat. S-a uitat lung la mine și mi-a spus: „E posibil să scrii atât de rar?!”…„Nu te înțeleg! Ce este cu tine?”.

Îi vorbisem numai de mine și el, care trăise o iubire într-o vreme, îmi mărturisește că el coresponda cu soția lui mult mai des.

I-am spus că eu nu fac decât ceea ce îmi pare natural să fac. „[Dacă] nu simt nevoia să scriu mai des, nu voi scrie”, i-am răspuns.

Totuși, începând de atunci nu a trecut o săptămână în care să nu-ți fi scris. Pentru mine, poate, ar fi[2] o justificare să-ți scriu chiar mai rar decât îmi scrii tu. [Am primit de la tine] o singură scrisoare într-o lună și jumătate.

Am atâtea de făcut pe aici încât aș fi putut neglija să-ți scriu cu foarte mare ușurință. Totuși am socotit altfel. Pentru că a-ți scrie era o plăcere pentru mine.

Îmi închipui că ești prea mult ocupată. Sau gândurile, din cine știe ce motive, îți sunt așa de risipite și îndepărtate de mine încât îți este foarte ușor să renunți la această mică plăcere pe care ți-o provoacă, poate, o scrisoare.

Ar fi neplăcut pentru mine, prin cele exprimate, să-ți determin o atitudine sau alta.

Însă întotdeauna mi-a plăcut să fim bine înțeleși chiar cu riscul de a deveni cicălitor prin această și să pierd oarecum în fața ta.

Dar o fac cu inimă curată, fără să ascund vreun gând chiar mie însumi. Căci ceea ce ascund față de tine am impresia, și cred, că ascund și față de mine.

Am întâlnit astăzi [pe] un coleg al meu, profesor de Franceză, care s-a căsătorit aici. Și el mi-a dat unele relații interesante. Am fost foarte bucuros și…poate îți închipui despre ce am discutat[3].

Te urăsc și nu vreau să te văd[4].

Lucică.


[1] În lipsa scrisorilor tale.

[2]Ar exista.

[3] Despre demersurile legale pe care trebuia să le facă pentru a se căsători civil.

[4] A scris în glumă ultima frază și a tăiat-o.

Did you like this? Share it: