Păcatele mari în islam

Potrivit cărții Major Sins, islamul enumeră 70 de mari păcate. Și le enumerăm aici păstrând numărul fiecărui păcat în parte, așa cum îl găsim tratat în această carte:

1. asocierea lui Allah cu un alt Dumnezeu;
2. uciderea unei ființe umane;
3. vrăjitoria;
4. neîmplinirea rugăciunilor personale;
5. neplătirea zakātului, adică lipsa de milostenie;
6. călcarea postului în perioada Ramadanului fără vreun motiv;
7. neîmplinirea pelerinajului la Mecca;
8. lipsa de respect față de părinți;
9. întreruperea legăturilor cu rudele;
10. adulterul;
11. sodomia;
12. cămătăria;
13. folosirea nedreaptă de averea orfanilor;
14. minciuna la adresa „profetului” (se referă la Muhammad);
15. dezertarea de pe câmpul de luptă;
16. conducătorul care înșală așteptările supușilor lui, tiranul, asupritorul lor;
17. aroganța, mândria, îngâmfarea, vanitatea și trufia;
18. mărturia mincinoasă;
19. consumul de alcool;
20. jocurile de noroc;
21. acuzarea unei femei de adulter;
22. folosirea nedreaptă a prăzii de război sau a milosteniei;
23. hoția;
24. amenințarea la drumul mare/ terorizarea altora;
25. negarea jurământului;
26. deposedarea oamenilor de proprietățile lor prin înșelătorie;
27. impunerea de taxe ilegale;
28. încălcarea haramului/ a locului „sfânt”;
29. sinuciderea;
30. minciuna;
31. judecata nedreaptă;
32. mita/ corupția;
33. travestirea;
34. proxenetismul și învoirea soțului ca soția sa să se desfrâneze;
35. recăsătorirea cu fostul soț;
36. nespălarea de orice urmă de urină/ negrija față de igiena corporală;
37. oprirea de la fapte bune;
38. disprețuirea învățăturii de credință;
39. lepădarea de credință;
40. indicarea celor cărora le-am făcut bine;
41. necredința în destin;
42. ascultarea conversațiilor private ale altora;
43. iscarea de certuri între oameni;
44. blestemarea altora;
45. încălcarea unei promisiuni sau a unei înțelegeri;
46. ghicitul și astrologia;
47. împotrivirea soției față de soțul ei;
48. a face imagini/ icoane;
49. a plânge cu voce tare pe cei morți sau atunci când ești rănit de alții cu vrăjmășie;
50. relele făcute altora;
51. comportamentul arogant vizavi de alții;
52. vătămarea altora;
53. rănirea și răzbunarea pe alți musulmani;
54. a persecuta pe slujitorii lui Allah;
55. tragerea cuiva de poalele veșmântului/ vederea goliciunii altora/ indecența și curiozitatea sexuală;
56. purtarea de către bărbați a hainelor de mătase sau a podoabelor din aur;
57. fuga din prizonierat/ din statutul de rob/ sclav/ prizonier;
58. sacrificiul adus în numele altcuiva decât al lui Allah;
59. uzurparea de paternitate/ cineva care se prezintă, în mod fals, ca fiind părintele cuiva;
60. polemica, vorbirea eufemistică, cearta cu cineva;
61. autoreținerea de la defecare și urinare (prin care îți îmbolnăvești trupul);
62. furtul la cântar;
63. nefrica de Allah;
64. deznădejdea în mila lui Allah și pierderea speranței;
65. renunțarea la rugăciunea comunitară fără niciun motiv;
66. neparticiparea la rugăciunea de vineri, comunitară, fără niciun motiv;
67. cheltuirea moștenirii în mod iresponsabil;
68. înșelăciunea și șiretlicurile de tot felul;
69. spionarea musulmanilor pentru a descoperi slăbiciunile pe care le au;
70. a zeflemisi/ a glumi pe tema „însoțitorilor profetului”.

Probabil sau mai mult ca sigur

Ebraică/ Șalom, ma șlonca? → Bună, cine ești tu? / Eu sunt student. → Ani telmid. /

Eu = ani; tu = ata (m.)/at (f.); el = hu; ea = hi, noi = anahnu; tu = atem (m.)/ aten (f.); ei = hem, ele = hen.

Alfabetul: alef, beth, ghimel, daleth, hei, vav, zain, het, tet, iod, caf, lamed, mem, nun, sameh, ain, pe, țadic, cof, reș, șin, tav.

rege = meleh; Miriam; Natan; ban= chesef; tată = abà; mamă = imà; bine = tov; zahăr = sucar;  carne = basar; usturoi = bațal; cameră = heder; unchi = dod; umăr = catef; ureche = ozen.

cana(h) = cumpărat (m.)↔ h-ul final nu se rostește dar se transliterează.

de asemenea = gam; dificil/ greu = cașe; dimineață = bocher; fericit = samer; foame (m.) raev; foarte = meod; înalt = gavoa; lună = hodeș; lung = aroh; mare = gadol; minut = daca; laila(h) = noapte; obosit (m.) = aief; oră = șaa(h); sărac = ani; scurt = cațar.

urs = dov; vechi (cu referire la obiect) = iașan; ziua = iom.

Punct pe dreapta = ș/ punct pe stânga = s.

Zilele săptămânii: șabat; iom rișon = ziua întâi = duminica; iom șeni = ziua a doua = luni; iom șliși = ziua a 3-a = marți; iom revii = ziua a 4-a = miercuri; iom hamiși = ziua a 5-a = joi; iom șiși = ziua a 6-a = vineri.

albină = dvora; haia(h) = animal; zachen = bătrân/ vechi (cu ref. la o persoană); bogat = așir; hole(h) = bolnav

Sliha(h)! = scuzați-mă!

Erev tov! = Bună seara!

Bocher tov! = Bună dimineața!

Litra ot! = La revedere!

Șalom = Pace/ Salut!

Ma șlom ha? = Ce mai faci? (când se adresează bărbatul); Ma șlom meh? = Ce mai faci? (când se adresează o femeie); Ani miț taer!= Îmi pare rău! (pentru bărbat); Ani miț taert! = Îmi pare rău! (pentru o femeie).

lo = nu; chen = da

Beracașa! = Te rog!

Toda(h) = Mulțumesc!

șmi = numele meu este…

Ani besete raiata? = Eu sunt bine, tu? (pentru bărbat); Ani besete reat? = Eu sunt bine, tu (pentru o femeie).

ve = și; bet-cafe = cafenea/ casa cafelei; hotel = malon; mi-ar place/ mi-aș dori = alacheș; muzeu = muzeon; Arțot Abrit = Statele Unite = USA; aeroport = namaltuha; repede = maher; restaurant = misada;  șem areho = numele străzii; taxi = monit

Savantul evreu Eliezer Ben-Yehuda (1858-1922) a creat limba ivrit (caractere ebraice + reguli fonetice, morfologice și sintactice + neologisme).

ever = de dincolo; midrașul cuprinde ramez + draș.

Cele 4 sensuri: pșat (literal); remez (aluziv); draș (exegetic) și sod (mistic).

Alfabetul ebraic are 23 de semne și cuvinte cu rădăcină triconsonantică. Scriere de la dreapta la stânga. Limbă sintetică.

hascala = iluminism

Orice cuvânt începe cu o consoană. Toate consoanele se citesc în afară de a, h, v, iod, a.

Iod, vav și he nu se rostesc la final de cuvânt și când sunt precedate de vocale.

ochla(h) = mâncare; orma(h) = viclenie; baonia = în corabie.

Dagheșul forte (punctul în consoană) dublează consoana.

dușman = sin; goiim = neamuri; ruah = duh/ vânt; rea = prieten; răsplată = ghemul; halelu = lăudați; roșie = aduma; hacheled = câinele.

Mappicul = punctul în consoană pentru a se rosti h-ul final.

Accentul cade pe ultima silabă a cuvântului.

sefer = carte, hasefer = cartea, losefer = cărții

Accentele: atnah, silluc și munch.

Hai(e)or = Nilul; devarim = lucruri.

Limba ebraică are prepoziții puține: be = în, lângă, prin cu; ce = ca, ca și, după , conform cu; le = la, spre, pentru.

min-haareț = din pământ; vavul proclitic e conjuncție = și, dar, așa (de); astfel, dacă…sau ca un prefix inseparabil.

Ierușalaim = Ierusalim; Canaan; șem = nume, mână = iad; idiș = leagăn

*

Germană. /Emotion= emoție; Kleid = rochie; Verband = 1. uniune/ asociație, 2. pansament, bandaj.

Substantivele se scriu numai cu literă mare, adjectivele și verbele cu literă mică.

Verbannung = exil; Verbeugung = plecăciune; Kleidung = îmbrăcăminte; Klammer/ -n = 1. paranteză/ -e; agrafă/-e.

Și germana e limbă sintetică.

Klang = sunet; es klappt = în regulă!

Schlange = șarpe. Ca să avem șarpe cu clopoței trebuie să alăturăm cele două cuvinte și să formăm unul singur: Klapper⁄schlanger. Și în interiorul noului cuvânt substantivul e scris cu literă mică.

adj. klar = clar, limpede; vt. klären = a clarifica, a limpezi; Klause = chilie; Klavier = pian [citim clavir, după cum l-am împrumutat și noi în română].

Klavier spielen = a cânta la pian. Dar pentru pianist (adică pentru cântător la pian) avem subst. Klavier⁄spieler.

kleben = a lipi; adj. klein = mic…de unde Inocențiu Micu/ Klein; klein⁄stadt = oraș mic, provincial (klein + stadt); Klerus = cler

Klo⁄papier = hârtie de veceu = hârtie igienică…pentru că Klosset, prescurtat Klo = closet, veceu.

The Sight of God in the Theology of Saint Symeon the New Theologian [7]

Here, parts 1, 2, 3, 4, 5, 6.

Our greek font.

***

But he uses this expression, not as if talking about a cerebralization of the divine light or as if the divine light were a reality that the mind possesses and scientifically inventories, to say, but in the sense that the mind understands the light on the extent of its illumination by God and knows that the light is of God, that is divine and that it is Gods love for itself.

The symeonian expression want to say, that divine light is not illogical, irrational and ambiguous visual effect, but is the divine energy that illuminates the mind, that reveals the mind, that sanctifies man in his totality, not the man to exhaust it with his mind.

The ecstatic vision is a crystal, clear, bright, clean, simple view[1]. The adjective trano,j, used by Symeon in the characterization of the divine sight, wants to say that the ecstatic sight prints with the highest acuity in our soul and is received with maximum accuracy.

It is true (avlhqh/) and can be confirmed only by those who live it[2]. Alongside o`ra,w, Symeon uses and ble,pw[3], both being the ascertation verbs of the divine sight. Symeon does not want to explain by them the light but affirms the existence of ecstasy in his experience.

The ecstatic vision is a spiritual (pneumatikw/j) sight, is a sight with minds eyes (toi/j noeroi/j o`rw/n o`fqalmoi/j)[4].

The divine light is, in the same time, true (avlhqino.n) but and unreached (a;duton)[5]. It is unreached for those who are spiritually blind, that is for those who have not ever seen it.

The theme of the blind from birth (tuflo.j evk geneth/j) is at Saint Symeon the paradigm of the blind of the light, of the ignorant in the sphere of the mystical experiences, the one who does not want the light because he did not saw it and did not know it[6].

Symeon puts the knowledge (gnwsi,a)[7] and the unpassion (avpaqei,a)[8] in direct connection with divine light.

For him, knowledge is a direct result of divine views and the sight keeps to the unpassion.

He who has no experience of the light will imagine about those described by Symeon only „the false manufactures” (avnapla,smata yeudh/)[9].

Light, the spiritual knowledge (gained as result of the sight of light) and the unpassion are at Symeon those that make the faithful to fill the state of qe,wsij (deification)[10].

Our Father uses and the verb qeopoie,w (to make a god)[11] to indicate the state of deification and the derivatives of tele,w, as for example on h` teleio,th (perfection)[12], but and the compound substantive qewqei,sh (deification)[13].

The grace is, in the spiritual man, as a divine fire that puts demons to flight[14]. Those who are in grace live „the liberty of the Ghost” (th.n evleuqeri,an tou/ Pneu,matoj)[15] and have boldness (parrhsi,an) to God[16].

The symeonian soteriology, as a inner sensation[17], conscious of grace, is the direct consequence of divine light vision.

The substantive ovptasi,a appears also in the symeonian theology with an ecstatic qualification[18].

Those of the divine light were designated, sometimes, as goodies/ eternal and invisible assets (tw/n aivwni,wn kai. avora,twn…avgaqw/n)[19] by Symeon or as the glory (do,xa) of God[20].


[1] Idem, Chapters, I, 39, p. 51 / Ibidem.

To see and SC 51, Chapters, I, 77, p. 63: „fwto.j…kaqarou/”; II, 3, p. 72 : „tw/n aivsqh,sewn tranw/j kai. kaqarw/j”; II, 8, p. 73; II, 17, p. 75: „evn avplw|/…qei,w fwti,”; SC 156, Hymns, VII, 16, p. 210; XII, 15, p. 244; XV, 2, p. 276; SC 174, Hymns, XX, 14, p. 110.

[2] Idem, Chapters, I, 40, p. 51 / Ibidem.

[3] Ibidem / Ibidem. A se vedea şi Idem, Chapters, I, 50, p. 54; I, 51, p. 54; I, 52, p. 54; I, 101, p. 70; II, 6, p. 72; II, 8, p. 73; SC 156, Hymns, I, 159, p. 170; I, 160, p. 170; I, 161, p. 170; II, 18, p. 178; IV, 45, p. 194; VII, 1, p. 208; VII, 20, p. 210; XI, 47, p. 236; XI, 88, p. 238; XIII, 65, p. 262; XV, 8, p. 276; XV, 17, p. 292; SC 174, Hymns, XX, 39, p. 112; XXI, 18, p. 132; XXI, 105, p. 138; XXII, 68, p. 176; XXII, 162, 165, p. 182; XXIII, 112, 116, 119, p. 196; XXIII, 243, 244, 245,  248**, 250, 251, p. 204; XXIII, 295**, p. 208; XXIII, 388, p. 214; XXIII, 425,427, 429, p. 216; XXIII, 501, p. 220; XXIV, 6, p. 226; XXVI, 22, p. 270; XXVII, 163, p. 290; XXVIII, 16**, p. 294; XXVIII, 17, 18**, 19, p. 296; XXIX, 79, p. 318; XXIX, 117, p. 322; XXIX, 210, p. 328; XXIX, 226, p. 330; XXX, 414**, 415, p. 368; XXXII, 12, p. 400; XXXIX, 44, p. 480; XXXIX, 51**, p. 480; SC 196, Hymns, XLI, 102, p. 18; XLII, 75**, p. 42; XLII, 85,  87, p. 44; XLIV, 21, p. 72; XLIV, 117, p. 78; XLV, 97, p. 110.

[4] Idem, Chapters, I, 41, p. 51 / Ibidem.

[5] Ibidem / Ibidem. See and SC 174, Hymns, XXVII, 42, p. 282; XXVII, 66, p. 284.

[6] Ibidem / Ibidem. See and SC 51, Chapters, I, 50, p. 54; I, 51, p. 54; I, 53, p. 54; I, 98, p. 69; III, 23, p. 87.

[7] See SC 51, Chapters, I, 65, p. 58; II, 10, p. 74; II, 14, p. 75; SC 174, Hymns, XIX, 33, p. 96; XIX, 70, p. 100.

[8] SC 51, Chapters, I, 98, p.69 / Ică jr. 3, p. 388. See about unpassion and in SC 51, Chapters, III, 33, p. 89.

[9] Idem, Chapters, I, 100, p. 70 / Idem, p. 389.

[10] SC 174, Hymns, XXIV, 269, p. 246.

[11] Idem, Hymns, XXII, 40, p. 174 / Ică jr. 3, p. 140. To see and Idem, Hymns, XXX, 360, p. 364.

[12] Idem, Hymns, XXIII, 413, p. 214.

[13] Idem, Hymns, XXIX, 286, p. 334.

[14] SC 51, Chapters, I, 68, p. 59 / Idem, p. 380.

[15] Idem, Chapters, I, 78, p. 63 / Idem, p. 384.

[16] Idem, Chapters, I, 101, p. 70 / Idem, p. 389.

[17] SC 174, Hymns, XXVI, 19, p. 270.

[18] SC 51, Chapters, I, 85, p. 66 / Ică jr. 3, p. 386.

[19] Idem, Chapters, I, 88, p. 67/ Ibidem. To see and SC 51, Chapters, II, 18, p. 76; III, 50, p. 95; III, 78, p. 104; XXVIII, 213, p. 310; XXX, 357, p. 364.

[20] Idem, Chapters, I, 89, p. 67/ Ibidem. To see and SC 51, Chapters, II, 11, p. 74; SC 156, Hymns, I, 151, p. 168; I, 178, p. 170; I, 188, p. 172; II, 89, p. 182; II, 110, p. 184; VII, 5, p. 208; XI, 88, p. 238; XII, 12, p. 242; XII, 129, p. 254, XII, 138, p. 254; XV, 2, p. 276; XV, 25, p. 278; XV, 59, p. 282; XV, 78, p. 282; XV, 85, p. 284; XV, 53, p. 288; XV, 187, p. 292; SC 174, Hymns, XVI, 20, p. 12; XVI, 31, p. 12; XVII, 34, p. 16; XVIII, 7, p. 74; XVIII, 15, p. 76; SC 174, Hymns, XIX, 10, p. 94; XIX, 57, p. 98; XIX, 149, p. 106; XX, 36, p. 112; XX, 47, p. 114; XXI, 276, p. 152; XXI, 277, p. 152 (glory of the glory: th/j do,xhj do,xan); XXI, 495, p. 168; XXII, 68, p. 176 (glory of the glory); XXIII, 4, 190 bis, XXIV, 14, p. 228;  XXIV, 268, p. 246 (height of the glory: u[yoj do,xhj); XXIV, 272, p. 246; XXIV, 368, p. 252; XXV, 35, 36, p. 256; XXV, 66, p. 260; XXVI, 19, p. 270; XXVIII, 187**, p. 308; XXVIII, 213, p. 310 (the eternal glory: aivwni,ou do,xhj); XXIX, 164, p. 326; XXX, 266 (the divine glory), 274, p. 358; XXX, 284-285, p. 360 (the divine glory); XXXI, 49, p. 388; XXXII, 90-91, p. 408 (the divine glory); XXXII, 112, p. 410; XXXV, 52, p. 444; XXXIX, 51 (the divine glory); 57, 63, p. 480. SC 196, Hymns, XLI, 104, p. 18; XLII, 77, p. 42; XLII, 193, p. 52; XLIII, 73, p. 62; XLVII, 46, 54, p. 124; XLVIII, 21, p. 132; XLVIII, 110, p. 138; LVIII, 100, p. 286.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [18]

Scrisoarea nr. 33 (3 martie 1946)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica,

Florica, tu ce mai faci? Azi ți-am strigat numele în gând de mai multe ori. Aveam așa impresia că te chem…și [că] tu îmi răspunzi și vii

Eu nu sunt supărat dacă nu-mi scrii, dacă pentru tine faptul acesta este un motiv care îți aduce plăcere.

În scrisoarea trecută am uitat să te întreb ce Babă ți-ai ales[1]. Acum e prea târziu…

Dar, în orice caz, să-mi scrii care a fost [ziua] și cum a fost acea zi în care ai ales să fii Babă.  Eu îți spun că am ales ziua de 7

Mi-e dor să mă cert cu tine.

Să ne certăm și să ne împăcăm!

Oricât de răi am fi unul față de altul, tot e mai bine așa, împreună, decât departe unul de altul. Și liniștiți, și bine

Dar…nu e așa că noi nu ne certăm?…Noi suntem cuminți!…

Doar câteodată, așa, ca să nu ne plictisim și să nu uităm că ne este frică, și unuia și altuia, că nu mai ținem unul la altul. Sau că unul ține mai mult și altul mai puțin

Și niciodată n-o să ajungem să ne iubim îndeajuns [de mult].

Eu niciodată n-o să ajung să te iubesc atât de mult [pe] cât mă iubești tu. Dar nici tu n-o să ajungi să mă iubești atât de mult [pe] cât te iubesc eu.

Vezi, ăsta e un motiv foarte serios de necaz și ceartă pentru noi, chiar de ură câteodată!…

Eu cred că ai înțeles fraza ultimă, din scrisoarea trecută, așa cum trebuie[2]

Florica, tu mai mă visezi? Eu nu te-am mai visat de multă vreme. Ce zici? Asta înseamnă că nu te gândești la mine.

Dar ce Dumnezeului faci acolo? Sunt curios să știu!… Ba nu sunt curios deloc…De ce să zici tu că ești mai tare și ai izbutit, nescriindu-mi, să mă faci curios și nerăbdător?!

Sau poate tu mă încerci

Ei bine, dacă este așa[3], atunci trebuie să afli că, chiar scriindu-ți numai eu și tu nescriindu-mi deloc, tot eu sunt mai tare, fiindcă așa vreau.

Ilie.

***

Scrisoarea nr. 34 (11 martie 1946)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica…

Dacă prin faptul că nu[-mi] scrii scontezi anumite lucruri și păreri, nu mă interesează. Dar mă doare faptul că acest sistem l-ai întrebuințat față de alții iar acum îl folosești [și] față de mine. Adică, cu alte cuvinte, mă treci și pe mine în rândul celorlalți.

E drept că uneori eu spun anumite lucruri ce n-ar trebui spuse, așa [după] cum faci tu. Află însă că eu vreau să apar[4] așa [după] cum sunt.

Puțin mă interesează dacă e bine sau rău, dacă mă scad sau mă înalț prin aceasta.

Mie nu mi-e teamă să mă arăt în lumină, fiindcă nu am nimic de ascuns.

Dacă tu te ascunzi sau ai ceva de ascuns eu nu îți pot cere nimic.

Însă [vreau să știi] un singur lucru: niciodată nu am cerșit ceva cuiva. Niciodată, mai ales, nu am insistat prea mult [față de cineva].

Cum am simțit că cineva se plictisește cu[5] prezența mea, m-am retras onorabil.

De aceea, iată, e ultima scrisoare pe care ți-o trimit!

Dacă de acum înainte îmi vei scrie, eu îți voi răspunde.

Și numărul scrisorilor mele va fi egal cu al celor trimise de tine.

Nimic nu se va schimba în sufletul meu. Dar atitudinea aceasta e necesară pentru ținuta înaltă ce trebuie să o dăm sentimentelor noastre.

Cât îmi vei dărui atât vei primi în schimb.

Cred că e just [așa] și nu ai de ce să te superi.

Deci, începutul scrisorilor ce se vor mai schimba între noi ai datoria să îl faci tu. Ai datoria [aceasta], dacă un sentiment adevărat îți mai înmiresmează visul și trupul [tău] frumos.

Puterea dragostei mele aci încetează[6].

Nici Dumnezeu din ceruri nu[-l] poate salva pe un om, dacă el însuși, în toată libertatea, nu tinde spre Dumnezeu.

De asemenea[7], mai puțin poate un om. Și nu am puterea să te chem sau să te țin lângă mine, dacă tu însăți nu dorește, în mod liber[8], acest lucru.

Îmi pare de prisos tot ceea ce scriu. Însă am datoria morală să o fac chiar umilindu-mă [în acest fel].

Când iubești nu există umilință. Și aceasta e scuza în fața conștiinței mele.

Eu te las să alegi, deși din felul în care ai început [să te comporți față de mine] nu pot înțelege unde vom putea ajunge.

Trebuie să termin. De altfel aș fi putut rămâne indiferent la toate și ți-aș fi [putut] arăta în acest fel ceea ce îmi arăți tu.

Dar eu nu vreau să trec în rândul celor care, depărtându-se [de tine] te-au uitat ci, dimpotrivă, procedând [așa] cum procedez, vei intra tu în rândul lor, rămânându-mi mie sinceritatea.

Să-ți amintești [aceste lucruri] și, poate[9], adio!

Lucică.


[1] E vorba de o tradiție populară în care se alege o zi între 1 și 9 martie și se observă schimbările atmosferice și sufletești din acea zi. Și după cum e acea zi așa este și firea omului sau așa va fi anul în curs pentru el.

[2] Ca pe o glumădin dragoste.

[3] Dacă așa stau lucrurile…

[4] Să fiu perceput de tine…

[5] De…

[6] Nu pot, din dragoste, să îți cer lucruri pe care nu vrei să le faci.

[7] De aceea.

[8] În mod voit.

[9] Dacă nu îmi vei scrie…