Zi: 5 septembrie 2011

Pachetul de memorare (94-97)

Leave a comment

Pagina 94:

Indicativ perfect pasiv = participiul perfect + D. cazuale + aux. prezent.

R + VT + S + A + D. cazuale + aux. prezent.

Ex: laud-a-t-us, -a, -um sum = eu am fost lăudat, -ă; laud-a-t-us, -a, -um es; laud-a-t-us, -a, -um est; laud-a-t-i, -ae, -a sumus; laud-a-t-i, -ae, -a estis; laud-a-t-i, -ae, -a sunt.

*

Perifrază activă (cu auxiliarul la perfect) = R + VT + SA + STM + D. cazuale + aux. perfect.

Ex: laud-a-ø-tur-us, -a, -um fui = eu am avut de gând/ am fost gata să laud; laud-a-ø-tur-us, -a, -um fuisti;  laud-a-ø-tur-us, -a, -um fuit; laud-a-ø-tur-i, -ae, -a fuimus, laud-a-ø-tur-i, -ae, -a fuistis; laud-a-ø-tur-i, -ae, -a fuerunt/ ere.

*

Perifrază pasivă (cu auxiliarul la perfect) = temă 2 + nd + D. cauzale + aux. la perfect.

Ex: laud-a-ø-nd-us, -a, -um fui = eu a trebuit să fiu lăudat, -ă; laud-a-ø-nd-us, -a, -um fuisti; laud-a-ø-nd-us, -a, -um fuit; laud-a-ø-nd-i, -ae, -a fuimus, laud-a-ø-nd-i, -ae, -a fuistis; laud-a-ø-nd-i, -ae, -a fuerunt/ ere.

*

Pagina 95:

Indicativul m.m.c.p. activ = temă 3 + STM = era + des. de activ.

Ex: laud-a-v-era-m = eu lăudasem; laud-a-v-era-s; laud-a-v-era-t; laud-a-v-era-mus; laud-a-v-era-tis; laud-a-v-era-nt.

*

Indicativul m.m.c.p. pasiv = temă 4 + D. cazuale + aux. de ind. imperfect

Ex: laud-a-t-us, -a, -um eram = eu fusesem lăudat, -ă; laud-a-t-us, -a, -um eras; laud-a-t-us, -a, -um erat; laud-a-t-i, -ae, -a eramus; laud-a-t-i, -ae, -a eratis; laud-a-t-i, -ae, -a erant.

*

Perifrază activă (cu auxiliarul la m.m.c.p.) = temă 2 + tur + D. cazuale + aux. m.m.c.p.

Ex: laud-a-ø-tur, -us, -a um fueram = eu avusesem de gând/ fusesem gata să laud; laud-a-ø-tur, -us, -a um fueras; laud-a-ø-tur, -us, -a um fuerat; laud-a-ø-tur, -i, -ae, -a fueramus; aud-a-ø-tur, -i, -ae, -a fueratis; aud-a-ø-tur, -i, -ae, -a fuerant.

*

Pagina 96:

Perifrază pasivă (cu auxiliarul la m.m.c.p.) = temă 2 + nd + des. cazuale + aux. m.m.c.p.

Ex: laud-a-ø-nd-us, -a, -um fueram = eu trebuise să fiu lăudat, -ă; laud-a-ø-nd-us, -a, -um fueras; laud-a-ø-nd-us, -a, -um fuerat; laud-a-ø-nd-i, -ae, -a fueramus; laud-a-ø-nd-i, -ae, -a fueratis; laud-a-ø-nd-i, -ae, -a fuerant.

*

Indicativ viitor II activ = temă 3 + STM = eri + des. de activ.

Ex: laud-a-v-eri-o [laudavero] = eu voi fi lăudat; laud-a-v-eri-s; laud-a-v-eri-t; laud-a-v-eri-mus; laud-a-v-eri-tis; laud-a-v-eri-nt.

*

Indicativ viitor II pasiv = temă 4 + d. cazuale + aux. viitor I.

Ex: laud-a-t-us, -a, -um ero = eu voi fi fost lăudat, -ă; laud-a-t-us, -a, -um eris; laud-a-t-us, -a, -um erit; laud-a-t-i, -ae, -a erimus; laud-a-t-i, -ae, -a eritis; laud-a-t-i, -ae, -a erunt.

*

Pagina 97:

Perifrază activă (cu aux. de viitor II) = temă 2 + tur+ des. cazuale + aux. de viitor II.

Ex: laud-a-ø-tur-us, -a, -um fuero = eu voi fi avut de gând/ voi fi fost gata să laud; laud-a-ø-tur-us, -a, -um fueris; laud-a-ø-tur-us, -a, -um fuerit; laud-a-ø-tur-i, ae, -a fuerimus; laud-a-ø-tur-i, ae, -a fueritis; laud-a-ø-tur-i, ae, -a fuerint.

Orientare în online

Leave a comment

Vizitatorii de online nu numai că nu și-au cultivat așteptările, dar pe deasupra interacționează cu acest mediu, prea adesea sau în număr mare, numai la modul comercial. Internetul se transformă, din ce în ce mai mult – și sub presiunea unei mediatizări interesate și devalorizante – într-un alt supermarket.

Numai că, spre deosebire de supermarket, unde nu găsești nimic pe gratis, aici, încă, mai există oameni care creează spații online fără interese publicitare și (implicit) comerciale.

De când am început creația online și până astăzi, se perpetuează mesajele de genul mai vreau să citesc astfel de articole! sau asta e bună dar e incompletă! sau mai vreau și altele!, etc. La început am crezut că sunt prea mulți adolescenți în online…

Ceea ce se găsește însă pe Teologie pentru azi nu e marfă! Nu sunteți în fața unui galantar! Nu vă alegeți atunci când primiți pe gratis – mai ales când primiți foarte, foarte mult! – și nu comandați ceea ce trebuie să scriem și să oferim mai departe!

În afară de faptul că mulțumirile sunt extrem de firave, feed-backul pe care îl primim este o înregistrare neașteptată a debusolării/ a dezorientării celor care pășesc în spațiul online, care dau impresia că fac experiența plutirii în vid sau că își pierd gravitația în mediul online: cum mulți vin și cu un cap vid, poți să spui că e vid în vid…

Ceea ce nu înțelege civilizatul onlineist, dotat cu computer și racordare la internet, este că aparentul mediu impersonal al onlineului nu este un stadion de fotbal unde poate să urle în voie, nu este o junglă sălbatică unde poate să facă expediții și să spargă capete de maimuțe, nu este baia proprie unde poate…să se dezbrace.

Onlineul este o imagine a lumii în care sunt valabile toate regulile din lume, după care trăiești și conviețuiești alături de ceilalți.

Unii îi aplică acestui spațiu numai regulile din jocurile virtuale – singurele pe care le cunosc – alții îl confundă cu spațiul de unde trebuie ei să pescuiască (a se citi: trebuie să fure) informații și să plece sau de unde, alții, trebuie să cumpere niște produse, tot după raționamentul supermarket.

Fiecare confundă onlineul în întregime cu ceea ce caută el sau cu atât cât a experimentat el din mediul online!

Nu e obișnuit ca autobiografia sau literatura personală sau munca științifică personală să îi fie oferite la nas, de aceea nici nu e în stare să gândească că nu există doar rațiuni oculte și motive publicitare pentru care i se face o asemenea onoare.

De aceea se și simte să ceară mai mult, să pretindă, să observe o cută, un fir de praf, să protesteze și, extrem de rar, să mulțumească sau să-i treacă prin cap că ar fi onest să încerce și el asemenea eforturi, măcar să vadă cum e, adică: cât e de ușor.

Compartimentarea mult prea complicată a unui imens magazin sau a unei aglomerări urbane sau…, în sfârșit, a onlineului, îi face pe unii să-și piardă uzul rațiunii și busola, ca în mijlocul unei galaxii fără semne de orientare.

Semnele există. Mai puțin dorința și disponibilitatea de a le descifra…

The Sight of God in the Theology of Saint Symeon the New Theologian [9]

Leave a comment

Here, parts 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8.

Our greek font.

***

In this context he assimilates qewri,a with avpoka,luyij[1]. The revelation is the sight of the light and those who see in the light are designated by Symeon as musthri,wn[2].

Only these mysteries of light represent for Symeon a knowledge of God[3]. It is observable in the symeonian writing and recurrence of the derivatives from fai,nw (to show/ to reveal)[4], from which is designated the divine revelations or the ecstatic sights.

We find in Chapters, II, 16 a formulation of the theological knowledge as an entrance in the divine light[5] or in „tw/| buqw/| tou/ qei,ou fwto,j” („the depth of the divine light”)[6], as in II, 17 or as an „fw/j…evn Fwti.”(„light…in Light”), according as he specificates in II, 18[7].

The knowledge to which we accede through the sight is unspeakable (avporrh,twj)[8].

Accepting both terminology of Sinai and that of Tabor, our Father assimilates and gno,foj with fwto.j[9], both darkness and light designating the glory of God.

And Symeon does not simplify, by these assimilations, the understanding of the ecstasy, but the understanding of the ecstatic terminology. This type of the synthetic understanding of the scriptural and patristic terminology is a constant at Saint Symeon.

Another characteristic of the spiritual life, which often appears at Saint Symeon, is that, the salvation and, in the ultimate instance, the perfection, are realities that do not occur in avgnw,stwj mode, without consciously or unconsciously, but in gnwstw/j mode, consciously[10].

Therefore, for him, the feeling of the grace and the sight of God are absolutely real, conscious, deifying because they are forming, in essence, the personal holiness.

For this fact, we often encounter in his writing references to the internal connection between knowledge and the union, in beingly (ouvsiwdw/j)[11] mode, with light.

Desiring to prevent any puerile accusations against God’s sight, in Chapters, II, 21 he warns of the capital danger of bad allegorisation of Scripture, by which confuses what must to live now an orthodox christian with what must live in the future or in eternity[12].

We, as many are worthy, we see God, says Saint Symeon, but and God sees us[13]. God speaks in ecstatic mode with His friends and gives them all to talk about Him[14].

Those who have seen and see God are the whole people (o`loklh,roij)[15] and they are part of that crush/ a[lusij (gold chain)[16], uninterrupted, of the Saints.

From these cited places, we observe that Symon puts the ecstasy on account of Saints and those who sanctify their life in continuously and, on the other hand, he highlights the fact that the sight of God and the ascetic life full of discernment are those that sanctify us, those that make us, in total mode, of God.

[1] Idem, Chapters, II, 15, p. 75/ Idem, p. 393.

In SC 51, Chapters, III, 22, p. 86, Symeon assimilates revelation with contemplation, but brings into the equation and knowledge. He says that God reveals Himself as the worthy and as He is revealed as it is seen by them and the sight of Him means the knowledge of Him.

In other words, the sight means the theological knowledge and the knowledge is on measure of His revelation, the revelation that is on measure of the intimacy with God of those worthy. What wants to point out Saint Symeon is not the reality of the restrictive knowledge of God, but the fact that the act of the knowledge is proportional with our intimacy with God.

To see and Idem, III, 77, p. 104; SC 174, Hymns, XXV, 43, p. 258; XXVIII, 36, p. 296; XXXV, 4, p. 440; SC 196, Hymns, XLIX, 17, p. 148.

[2] Ibidem / Ibidem.

[3] Ibidem / Ibidem.

[4] SC 174, Hymns, XXIV, 255, p. 244; XXV, 10, p. 254; XXV, 47**, p. 258; XXVIII, 36, p. 296; XXVIII, 179, p. 308; XXIX, 90, p. 320; XXXV, 2, p. 440; SC 196, Hymns, XLV, 29, p. 104; XLVIII, 108, p. 138; XLVIII, 137, 152, p. 142; L, 31, p. 158; L, 238, p. 174.

[5] SC 51, Chapters, II, 16, p. 75 / Ibidem.

[6] Idem, Chapters, II, 17, p. 75 / Ibidem.

[7] Idem, Chapters, II, 18, p. 76 / Idem, p. 394.

[8] Idem, Chapters, II, 16, p. 75 / Idem, p. 393.

[9] We refer in this citation at SC 51, Chapters, II, 18, p. 76, where Saint Symeon says that, when the mind is fully covered by darkness and divine light, it reaches at the sight of God.

[10] SC 51, Chapters, II, 20**, p. 77 / Ică jr. 3, p. 394.

To see and SC 174, Hymns, XXIX, 168-169, p. 326 (God dwells in the Saints in conscious [gnwstw/j] and beingly [ouvsiwdwj] mode); XXXIV, 81, p. 435.

[11] SC 196, Hymns, LI, 138, 141, p. 196.

[12] SC 51, Chapters, II, 21, p. 77 / Idem, p. 395.

[13] Idem, Chapters , II, 24, p. 78 / Idem, p. 396.

To see and SC 156, Hymns, I, 161-162, p. 170; VIII, 1-5, p. 214; SC 174, Hymns, XVI, 17, p. 10; XVIII, 97, p. 82; XXX, 386, p. 366.

[14] Ibidem / Ibidem.

[15] Idem, Chapters, III, 5, p. 81 / Idem, p. 398.

[16] Idem, Chapters, III, 4, p. 81 / Ibidem.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [20]

Leave a comment

Scrisoarea nr. 36 (2 mai 1946)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica,

Așa cum mi-e mie acum fără tine, să-ți fie ție atunci, când nu vei mai avea curaj și dragoste să stai lângă mine!

Pentru că îmi ești mult mai necesară decât aerul și decât hrana zilnică în viața mea de acum.

Mai ușor mi-ar veni să stau nemâncat zile de-a rândul sau să zac bolnav. Dar să fii tu lângă mine, decât având toate fără tine.

Nu vreau să pleci la Pitești fără mine. Să stai mai bine acasă. Sau dacă îți dau voie să pleci la Pitești, ai face mai bine să vii la București lăsând să se creadă acasă că ai mers la Pitești.

Ești logodnica mea și tu mi-ai spus că am dreptul să-ți cer unele lucruri și să nu te las liberă să faci ce vrei.

Iată, ți-am cerut și te rog să mă asculți! Nu știi pentru ce nu te las să te duci la Pitești…dar cred că știi precis pentru ce te chem la București.

Dacă voi mai avea timp să mai vin în aceste două luni ce ne despart eu voi veni. Și nu aș vrea să te găsesc plecată.

Vreau să îmi răspunzi și să-mi promiți că vei sta acasă!

Ca logodnică [a mea] ai datoria să-mi scrii și eu îți cer acest lucru, deși îți spusesem odată că poți să nu-mi mai scrii.

De ce? Oare faptul că ție nu-ți place să scrii e un motiv să mă lipsești de bucuria de a primi o veste de la tine?

Mie îmi face plăcere să primesc de la tine scrisori.

Vrei să mă faci să sufăr pentru că tu nu vrei să-mi scrii?

Te întreb [despre] ceva care m-a uimit. În buzunarul de sus, de la hainele deschise[1], unde pusesem firele acelea[2]…am găsit un mic cocoloș de hârtie, care mi s-a părut curios [din prima].

Când l-am desfăcut, deși era foarte micuț, am găsit în el trei bucăți de hârtie în care erau înfășurate trei firimituri de pâine. Le-am înfășurat la loc și le-am pus în buzunar, crezând că sunt puse de tine.

Sunt vreo „vrajă”, care să ne facă să ținem mai mult unul la altul?

În același timp m-a săgetat gândul [că nu e ceva nevinovat și] că poate altcineva mi le-a pus în buzunar cu gândul de a ne despărți.

Ar fi trebuit să le arunc…Însă, totuși, le păstrez.

Scrie-mi dar care e adevărul. Sunt tare curios și chiar neliniștit [în această privință].

Dacă sunt puse de tine…le voi păstra și ți le voi reîntoarce acasă cu bucurie. Dacă nu, le voi arunca. De aceea, răspunde-mi!

În orice caz, dacă sunt gândurile rele ale altora, care voiesc să se amestece [între noi], [atunci] noi trebuie să fim atenți și să respingem toate părerile și zvonurile pe care le pot lansa unii și alții, pentru ca să nu ne mai vadă împreună.

Oricum ar fi[3], eu simt nevoia să fii alături de mine veșnic. Să fii soția mea cu orice preț.

…Să știi, Florica, tu mi-ești dragă! Prima grijă când am ajuns aici a fost să caut inelul. E drept: aveam o emoție…

Ce-ar fi să nu fie acolo? Și era acolo!

L-am încercat să văd cum îmi vine. Mi se făcuse dor să-l pun în mână[4].

Noi nu avem [încă] dreptul să îl purtăm tot timpul[5] și de aceea, de câte ori îl pun în mână[6], parcă mă logodesc iarăși cu tine.

Am simțit mai puternică legătura dintre noi privindu-l. Azi îl port în deget.

Ție ți-e dor să îl porți?

Poate [că] da. La fel ca și mie. Căci trei săptămâni nu l-ai purtat deloc.

Și era drept să faci așa, [pe] când eu nu-l aveam. Am regretat uneori [că nu-l porți] dar am tăcut. Eu eram cel vinovat[7].

Dar poate a fost mai bine așa. Acum parcă mi-e mai drag și îl port cu și mai multă plăcere.

Aș vrea acum să îl porți și tu, [atunci] când ai ocazia[8]. Mi-ar părea rău să-l port numai eu. Adică numai eu să am încredere în tine? Tu de ce să nu ai?…

Vreau să știu că-l porți și tu. Că-l purtăm amândoi.

Cred că ar fi mai bine să nu mai gândim nici unul, nici altul că am fi atât de slabi încât să ne înjosim dragostea, fiindcă n-am fi capabili de un sentiment curat și de o purtare nobilă în [ceea] ce privește sufletul și trupul nostru cât suntem despărțiți[9].

Să avem încredere unul în altul. Căci dacă tu nu ai încredere în mine și eu în tine, în cine am mai putea avea încredere în lumea aceasta, dacă și noi, care ne-am mărturisit iubirea unul pentru altul, nu ne-am respecta și ne-am trăda și înjosi [reciproc]?

Florica, îmi vine să-ți repet numele mereu. E singura mea mângâiere acum.

Tu, Blue-eyes-ul [meu], care [primește versurile acestea de la mine]:

„Undeva, într-o margine de țară,
cerul a coborât în făptură!
De-atunci codrii nu-i mai privesc
și slăvile cu stele le-am uitat,
numai cu adâncimile, cu tine vorbesc,
fără de cuvinte și mai adevărat…
În îngeri începi să cred însă…
pentru că cerul a coborât într-o făptură”.

Florica, tu să fii îngerul meu păzitor iar eu voi fi arhanghelul tău apărător.

Lucică, cu tristețe.

[1] De culoare deschisă.

[2] Probabil din părul ei, ca amintire.

[3] Oricum ar sta lucrurile…oricare ar fi adevărul…

[4] Să-l pun la deget…să îl port deja…

[5] Până nu vom fi căsătoriți civil și religios.

[6] La degetul inelar.

[7] Pentru că și-l uitase la București pe al lui.

[8] Să ieși undeva.

[9] Toată această frază ultimă a fost subliniată în manuscris.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [19]

Leave a comment

Scrisoarea nr. 35 (13 martie 1946)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Blue Eyes,

Am primit scrisoarea ta ce poartă data de 6 martie [1946]. Și, după citirea ei, am rămas cu o strângere de inimă.

Căci ultimele cuvinte din acea scrisoare[1]: „Te urăsc, nici nu vreau să te văd”[2], le-am scris cu gândul [ca tu] să înțelegi tocmai contrariul, adică: mi-e dor de tine și aș vrea să te văd.

Dar parcă mi-e rușine să-ți spun în felul acesta în care spun și alții. Și atunci mi-am zis: voi spune altfel.

Totuși, eu însumi am stat la îndoială scriind [ultimul rând al scrisorii]. Am zis: nu cumva să înțeleagă altfel și atunci îi voi da un motiv de supărare.

Am scris însă [ceea ce am scris]. Și a fost, poate, o oarecare răutate, care provenea din faptul că nu îmi scrisesei nimic de atâta timp.

Sunt îngrijorat acum [însă] de scrisoarea mai din urmă, pe care o vei primi. Acolo, îmi dau seama [acum], am fost într-adevăr rău [cu tine].

Totuși am și eu o scuză: nu aveam nicio veste de la tine. Nelu a venit…și nici prin el [nu am primit] nimic de la tine. Atunci m-am supărat. Deși aș fi vrut să fiu indiferent.

Ți-am scris ceea ce, probabil, ai primit și citit.

De aceea mă grăbesc să-ți scriu [acum], imediat ce am primit scrisoarea ta, fiindcă așa am promis acolo.

Uite, eu îți voi scrie tot ca și până acum: în fiecare săptămână! Iar tu să-mi scrii odată pe lună.

Eu îți cer acuma să-mi scrii rar pentru că îmi dau seama că aceasta e plăcerea ta și nu vreau să ți-o stric.

Cele pe care ți le închipui tu, cât și cele pe care le-am scris eu, să le uităm! Nu merită să le mai discutăm. Așa spuneai tu odată: „Ajunge! Lasă-le, Lucică! Să nu ne mai amărâm [inima] degeaba”.

Mi-aș cere și eu iertare de la tine dar cred că nu am pentru ce, cum nici tu nu ai pentru ce să-mi ceri mie.

Suntem amândoi tot la fel de cinstiți unul față de altul, cred eu, numai că [uneori] ne îndoim[3] și, iată, pentru aceasta suferim!

Vor trece toate însă. Și ne vom întâlni iarăși. Și nu aș vrea să fie între noi nici umbra unei tristeți, nici amintiri supărătoare.

Când vreau să fac ceva aici îmi spun numele tău și zic să-mi ajute Dumnezeu pentru tine. Până acum m-a ajutat…

Ești veselă iar?…

Eu vreau să fii frumoasă de Paști ca niciodată până acum. [Și] eu doresc la fel.

Tu trebuie să înțelegi că dacă nu te-aș avea în gând, tristețea m-ar doborî și gândurile m-ar alunga pe cine știe ce căi.

Doar atât cât tu exiști și ții la mine, am pentru ce trăi.

Sufletul meu (dacă te-ai apropiat vreodată sincer de mine) ai văzut ce neliniștit și trist este.

Vrei tu să stai și să veghezi lângă mine?…Voi putea [astfel] simți și eu unele bucurii în viață. [Dacă] vei pleca, atunci spiritul meu se va sfărâma și sufletul meu nu va mai trăi.

Poți zâmbi. Vorbe goale [pot să-ți pară] ceea ce spun [acum]. Dar ce este adevărat în această lume?

Mă simt pustiu și izolat de toată lumea de pe aici.

Prin tine m-am apropiat [și] eu de lume și de viață. Pentru că altfel rămâneam tot un străin.

Tu nu vrei să crezi dar așa este. Eu nu cunosc plăcerile și bucuriile vieții decât de la tine.

Iar fără tine aici sunt ca un mort, o lumină strălucește straniu în ochii mei și…atât![4]

Port ceva curios pe figură, căci un tip frumos nu sunt. Asta o știu eu.

Ceea ce mă face interesant e o taină. Și această taină ești tu, [cea] care îmi scânteiezi înaintea ochilor.

Lucică.

[1] Scrisoarea a 32-a, din 1 martie 1946. Ultima frază…

[2] A citat din memorie.

[3] De sinceritatea celuilalt.

[4] Urmează un rând hașurat în întregime, cu totul ilizibil.