Anatolida sau „răsăritul” lumii [6]

V. Peștii și păsările

A Domnului iar voce răsună peste ape,
Și aerul și marea se umplu de viață,
Dau ramuri zoofite, polipii iau simțire,
Se umple tot abisul, cuprinsele marine
De lucitorul nacru, de candidele perle,
De rumenul coraliu.
Înoată peștii-n ape, în aer păsări svoală
Și, binecuvântate d-omnipotenta voce,
Tresar de bucurie, celebră fiecare
Amorurile sale,
Spre-eterna propagare și varia-nmulțire
De generi și de speții.
Cântați, din aripi bateți, ființe svolătoare,
Nălțați la ceruri imnul prin cântecele voastre;
Voi, notători, asemeni jucați-vă în ape,
Umpleți cuprinsul mării, câmpiile eterii;
Sunt binecuvântate a voastre tinereți
Și candide fiori.
L-aspectul vostru Domnul exclamă că e bine.

Și vine iară seara, se face dimineață,
Se-ncheie ziua-a cincea.

VI. Animalele pământului

La viață, la lumină,-n sus orice suflare,
Luați formele voastre, de la insect și vierme
Și pân’ la patrupede ce pașteți câmpi, dumbrave,
Și până la sălbatici ale pădurii fiare;
Ieșiți pereche toate în masculi și în femini,
Serbați nuntele voastre, vă propagați în secoli
Pe generi și pe speții, vă reproduceți semeni,
Nutriți, vă creșteți puii ce își așteaptă cuibul
Întâi la sânul vostru ș-apoi la al naturii,
Ospăț universale ce-ntinde providența
La tot ce e viață, la toată răsuflarea.
S-a pus și vouă lege, urmați dup-a ei voce,
Vă înmulțiți și creșteți, glorificați pe Domnul
În varii idiome, după natura voastră,
Căci, binecuvântate, aveți o providență
Ce-i place să vă ție, și zice că e bine.

Deși Dumnezeu a binecuvântat creaturile Sale și le-a poruncit să se înmulțească (Fac. 1, 22), totuși această înmulțire nu include, înainte de căderea omului, reproducerea sexuală.

Din acest punct, Heliade începe să se îndepărteze de dogma ortodoxă, pentru că el sugerează deja, în versurile de mai sus, ceea ce va afirma și puțin mai departe, în cazul primei perechi umane, și anume că înmulțirea, pe cale sexuală, a început încă înainte de greșeala Protopărinților (ceea ce este o erezie din perspectivă creștină).

În rest, poetizarea sa urmărește, ca și până acum, referatul biblic (Fac, 1, 20-25).

Heliade enumeră tezaurele apelor (desemnate ca: abisul, cuprinsele marine), așa cum făcuse mai înainte și cu cele ale pământului (rubine, smeralde, iacinte, safire, adamante), individualizate, ca și atunci, cromatic: nacru (fildeș), perle, rumenul coraliu. Cum spuneam și altădată, această  detaliere mă face să mă gândesc dacă la Macedonski, în privința apetitului pentru prețiozități, funcționează reflexul parnasian sau reflexul heliadesc.

Voi, notători, asemeni jucați-vă în ape urmează expresivității psalmului 103, 27, pe care un alt poet, Dosoftei, o reproduce astfel: Acolò le vine toană / De fac chiții gioc și goană.

Ca și Bolintineanu, pentru care marea înseamnă tărâmele lichide sau câmpiile lichide sau luncile-eterate (Conrad), Heliade numește cuprinsul mării: câmpiile eterii – referindu-se la caracterul lor eterat (diafan), la materia transparentă a apelor.

Și din nou atragem atenția asupra similitudinilor cu Bolintineanu, care de asemenea, vedea prin apa mării ca printr-un mediu perfect transparent, mozaicurile de pești (vezi capitolul nostru despre Bolintineanu din Epilog la lumea veche, vol. I).

Din nou, ființele create înalță imne către Dumnezeu, ca și în episoadele anterioare ale poemului, ființele svoltătoare prin cântece, iar animalele în varii idiome, după natura voastră.