Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 8 septembrie 2011

Sermon on Sunday before the Exaltation of the Holy Cross [2011]

Beloved brothers and sisters in the Lord,

in this divine sunday, the Church speaks about the Cross of Lord as about love. Because His death on the Cross is the love with which God loved us. And His love is divine.

Therefore, in today’s Gospel [John 3, 13-17], with only five verses, the love of God, which is synonymous with the economy of salvation, it is love that makes us believers. For the love of Most Holy Trinity assures us in the Lord Jesus Christ that faith eternalized man.

Because faith is assurance that life brings in us. Is assurance in God’s love we have been amazed, by His love, basically.

 And He amazed us because He descended to us [v. 13]. But just as much surprised us when He ascended to heaven, leading the human nature in the Trinity.

In the 14th verse, Saint John the Evangelist, talks about lifted up [acc. KJV, which translates the infinitive aorist passive u`ywqh/nai of GNT] of the Son of man. But this ascension of Lord, like the serpent in the wilderness [v. 14], is expression of the human satanism with address to the Lord.

Why? For that His lifted up on Cross meant His ascension, His rise above all that is sinful, unrighteous, unclean, not holy. And it’s great learning for us, because we can not ascend to God before destroying in us all the sin that separates us from Him.

Because not pride lifts up man to God, but humility. And the descent of Him meant humiliation, because He took all our own, apart from sin, to cleanse, to purify our humanity and it was filled with light and lifted it back, by Cross, at the Trinity.

In other words, the Cross is not the end of our life but life in the light of Trinity that brings the Cross. But without the sanctifying power of the Cross of the Lord we can not have life within us, His eternal life.

And to inherit life and we must mortify our lusts and passions. This is the actually meaning of today’s feast: fill us with the ascetic from cause of Him who loved us so much.

And those who do not understand the orthodox asceticism, those do not understand, in fact, Gods love for us and ours for Him. Because God’s love does not leave you cold but you do live, passionate for the Lord. And this enthusiasm for the Lord is His gift, because it’s love with that He loves us.

The 16th verse speaks about eternal life as a possession. But it receives from Who possesses. And how can we receive eternal life from God, if we are not full of love, divine love as He? For the eternal life is the communion with God. And if God is love, mercy, peace, holiness, purity…how to be a communion with Him without these fundamental inner conditions?

And not for nothing we have, after the feast of the Theotokos, ie after virginity, a discussion about the love as sacrifice. Because the love that sacrifices is the pure love to God.

And the fact that God’s love for us is great and clean and holy is no doubt. Therefore the eternal life is full of purity and the purity is our salvation.

And then, what condemns ourselves? The non-accepting of the Son of God in our lives, of the One who has come to save us (acc. v. 17). Not to believe into Him means to remain under judgment.

And for He comes to fill us with His love, than not to accept His love means to us an auto-condemn at unhappiness.  And unhappiness is unloved.

Thus we should not mock our happiness, that is our salvation! To fully enjoy into His salvation! Because our salvation in Christ is Satan’s judgment and the world of sin, is our lifting up, through Cross, into the eternal happiness.

 Lord fills us with happiness and glory, now and forever and to the ages of ages. Amen!

*

Our greek font.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [21]

Scrisoarea nr. 37 (13 mai 1946)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

 Florica,

Iată-mă silit să-ți scriu pe aceste nesuferite plicuri, fiindcă am intrat în mai multe librării și nu am găsit ceea ce mi-ar fi plăcut.

Aceeași amărăciune pe care tu căutai în altă zi să mi-o împrăștii, cu dragostea sufletului tău, aceeași tristețe pe care mi-o bănuiai mă însoțește peste tot pe aici.

Nici nu vreau să mai fiu altfel. Dacă aș vrea, aș avea puterea să mă schimb. Dar pentru ce?

Bucurându-mă singur aici ar însemna să te uit. Îmi place însă să sufăr gândind la tine și [la] tot amarul deziluziilor, că nu putem fi împreună [acum], așa cum [ne] dorim, decât [poate] prea târziu.

Și cine știe: ceea ce azi mi se pare greu, mâine va fi și mai greu.

Îți scriu…și astfel îți transmit și ție starea mea sufletească, destul de neplăcută, în care mă găsesc.

Dar poate ești și tu la fel de tristă ca și mine și n-aș vrea să crezi că tu singură te frămânți iar eu mă simt bine pe aici.

Tu ce faci?

Dacă mi-ai scrie la sfârșitul fiecărei săptămâni, spunându-mi ce ai [mai] făcut, ce ai mai gândit, ce ți s-a mai întâmplat, poate m-aș simți mai mângâiat. Aș aștepta [astfel] de la tine vești cel puțin din săptămână în săptămână.

Dar așa, gândindu-mă la timpul foarte lung ce îl pierd fără să te simt alături (deși gândindu-mă la examene îmi pare foarte scurt [timpul pe care îl am la dispoziție]) nu știu ce să fac.

Singurul lucru ce m-ar mângâia și m-ar face să mă simt mai bine ar fi să te alung din minte, să nu mai gândesc la tine. Poate așa faci tu, ca să suporți cu ușurință lipsa mea. Eu însă nu te pot alunga [din minte], căci îmi pare o trădare să izgonesc din minte orice gând [ce] mi-ar veni despre tine.

 Dar de ce să te învinuiesc? Poate [că] tu suferi tot [la fel de mult] ca și mine. Dar, de ce nu cred?…

Mă simt din ce în ce mai nervos și mai extenuat. Căci abia am avut timp să mă îndrăgostesc din nou de tine și a trebuit, iarăși, să plec.

Poate ai observat cât de greu m-am alipit de tine deși îmi erai atât de dragă. A trebuit să treacă prima săptămână și chiar [și] a doua, și abia în a treia sângele meu s-a aprins din nou pentru tine.

Îți închipui tu cât de greu îmi e acum să-l sting și cât mă doare? Dar ce să mai spun [acum], că nu are niciun rost.

Oare sinceritatea [trebuie] să fie răsplătită în lumea aceasta tot cu sinceritate? Prea este și se întâmplă altfel ca să pot crede [acest lucru].

Și dacă mă îndoiesc e slăbiciunea mea. Dar și dragostea mea curată e aceea care tremură și se înspăimântă la cele mai mici adieri de bănuială.

Nu am nimic să-ți reproșez. Totuși mă îngrozește gândul că marea mea sinceritate ar putea fi înșelată. Și atunci simt fiorii nebuniei cum mă ating.

Oare nici de atât în lume să nu am parte, de o sinceritate cel puțin egală cu a mea? Mai mult nici nu cer.

Vrei să știi cum sunt eu [acum][1]? Iată, acum prezența și vederea celor mai plăcute și interesante persoane mă irită și mă fac să mă îndepărtez, ca nu cumva prin vreo privire sau cuvânt, pe care mi l-ar fura sau pe care aș fi obligat să-l dau, să simt că îți răpesc ceva și [că] dau ceva din sufletul ce se cuvine numai ție.

Poate sunt prea egoist…Dar sunt așa pentru [a păzi] cinstea dragostei mele.

Căci nu am nevoie de nimeni în afară de tine. Și orice frumusețe netrăită cu tine nu mai e nici pentru mine decât un motiv de tristețe, și [consider că] zadarnic a fost.

Toată viața [mea] vreau să trăiesc în căldura pe care mi-o dă chipul tău. Să respir mireasma pe care mi-o împrăștie trupul tău. Să fiu mereu beat de lumina ce se revarsă din mișcările și din prezența ta.

Căci numai în preajma ta trăiesc clipele ce nasc izvoare limpezi, ce mă înalță și mă fac să mă simt nemuritor eu însumi și tu, și toate cele înconjurătoare.

Un singur gând mă liniștește: fiind așa cum sunt, oricum îmi vei răsplăti sinceritatea dragostei mele, eu voi rămâne pur și mă voi sfinți și mai mult dacă voi avea ceva de suferit din cauza nesincerității altora.

Vreau să te văd curată și strălucitoare ca lumina stelelor. Și crezi tu [asta]? [Căci] cum aș putea eu arunca un mărgăritar în mocirlă, când dorința mea este să pier cu el odată, păstrându-l prin toate chinurile vieții?

Doar astfel [cred că am] să-i văd și [să-i] simt strălucirea mai bine.

Cu cât voi avea mai mult de suferit, cu atât te voi strânge mai aproape la piept, și scânteierea ta va fi mai plină și diversă, mai mângâietoare.

Așa ești în ochii mei de mult [timp] încât nu te mai pot numi. Nu [mai] ai nume! Ești numai tu [în mine]!

Crezi că mă plimb pe aici? Nu! Fără tine orice plimbare mai mult rău îmi face și stau mai bine închis [în casă].

Să-ți scriu e singura mea alinare. De aceea, mă iartă că îți scriu!


[1] Cum mă simt acum…

The Sight of God in the Theology of Saint Symeon the New Theologian [11]

Here, parts 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10.

Our greek font.

***

In the Hymn I, Symeon presents the light coming into the heart as a rising in heart of a sun (h[lioj)[1] or a sun disk (di,skoj h`li,ou)[2].

The two ecstatic titles are fluid at Symeon, as the sight also, because they attest the sight of the light in similarity with some bodily and does not solidify the mode of the manifestation of the light in his being.

Light takes various forms, as God wants to show the seer of His light.

Therefore, the light that appeared like a sun, in the same symeonian fragment, is and flo.x[3], flame or tongue of fire. In Hymns, 29, 9, the light is shown like a full moon (o`lo,fwton selh,nhn)[4] to Saint Symeon, while in 50, 41 as a spherical light (fw/j sfairoeide,j)[5].

The ecstatic symeonian titles, in other words, are not all aprioristic given, but some touches the ecstatic events  personally experienced.

Therefore at Symeon merges the traditional ecstatic titles with personally experienced. Personal experience is vital for salvation, because the inheritance of the Kingdom of Heavens is on measure (ta. me,tra) of enlightenment and of love that we have[6].

In Hymns,VIII, 41-42, Saint Symeon expresses in concise mode the fact that the cleaning manifestation of the Ghost in our being is on measure of cleaning and personal enlightenment[7].

The assimilation of light with the glory, that’s of fw/j with do,xa[8], is quite obvious to him: „tou/ fwto.j h` do,xa” (glory of the light)[9]; „fw/j avqanasi,aj” (light of immortality)[10];  „fwti. th/j qei,aj do,xhj” (the light of divine glory)[11]; „ai[glhn avqanasi,aj”  (sparkle immortality)[12]; „to. fw/j th/j ca,rito,j” (light of grace)[13]; „to. fw/j th/j do,xhj” (light of glory)[14]; „do,xan th.n avqa,naton” (immortal glory)[15]; do,xhj qei,aj (divine glory)[16].

The adjectives and adverbs of the light, and they are very important in our discussion, because they expresse the light ecstatic seen, with dogmatic exactitude, that the light of God: avpro,sitoj (unapproachable)[17], avqe,atoj[18] / avo,ratoj[19] (unseen), a;stektoj (unbearable)[20], avfra,stoj[21]/avpo,rrhtoj[22]/ a;rrhtoj[23]/ a;fqegktoj[24] (unspeakable), a;crantoj (unblemish)[25], qei/oj (divine)[26], th/j a;nw (from above)[27], prw,th (prime/ initial/ first)[28], a;sbestoj (unextinguished)[29]; glukei,w sfo,dra (very sweet)[30], avschma,tistoj[31] / a;morfoj[32] (formless/ amorphous), a`plou/j (simple)[33], avsu,nqetoj (uncompounded)[34], avme,ristoj (indivisible)[35], avnexereu,nhtoj (can not be investigated)[36], lhpto,j (understood/ comprised/ distinguishable)[37], avkata,lhptoj (not understood/ incomprehensible)[38], trano,j (limpid/ transparent)[39]avlhqino,j (true)[40] a;dutoj (unreached)[41], avnespe,roj (without evening)[42], a;ktistoj (uncreated)[43], a;narcoj (virgin/ without beginning)[44], a;u?loj (immaterial)[45], avnalloi,wtoj (unchangeable)[46], avperi,graptoj (uncircumscribed)[47], avqanatoj (immortal)[48], avperi,lhpton pa,nth| (with all boundless)[49], avnei,deoj (faceless/ without image)[50], a;fqartoj  (incorruptible)[51], avgh,rwj (ungrowing old)[52], avsu,gkritoj (incomparable)[53] etc.

In Hymns, XIX, 68, enter into the frame of the theological discussion and the verb qea,omai[54] for to qualify the ecstatic sight and in the Hymn 31 we found twice the substantive qe,a (vision)[55].

In the Hymn 34 makes its appearance the substantive pei/ra (experience)[56] for to indicate the divine sight and in 38, 74 the substantive avnatolh, (sunrise)[57]. In the Hymn 50, 234 we find pragmatei,a (occupation/ dayliness)[58] placed in direct link with pei/ra and gnwsi,a.

The light enters into our being and our members are carrying light (fwtofo,ra)[59]. The whole symeonian theology is built around this deifying experience: that of seeing the divine light.

*

From those we have presented so far shows that Symeon is profoundly scriptural and traditional in his ecstatic terminology without being less innovative. Symeon’s terminological innovations are not the intellectualistic but pragmatic ones.

He describes what he saw, the forms under which he had seen the divine light and he does not seek to bring in front of his readers the expressions for the sake of expressions.

But, from the descriptions of these very strict, exactness of spiritual experience until to be suspected Saint Symeon that he fantasied on the theme of the divine sight or for the fact that he would propose a non-traditional mystic is a long and unrealistic path.

The textual research indicates us the complete orthodox and traditional legitimacy of the symeonian ecstatic terminology, because he expresses a personal experienced teaching, before to be a humble and full rallying to the teaching of the previous Church Fathers.


[1] Idem, Hymns, I, 39, p. 160 / Ică jr. 3, p. 53.

About the sight of the light in heart as a sun, to see places: SC 156, Hymns, VII, 4, p. 208; VIII, 74, p. 220; SC 174, Hymns, XVII, 327, p. 36; XVIII, 17, p. 76 (unsunset sun: h[lioj a;dutoj); XXI, 8, p. 132; XXII, 6, p. 170 (great sun: h[lioj me,gaj); XXII, 150, p. 182; XXII, 168, p. 184; XXIII, 233, p. 204; XXIII, 260, 261, p. 206; XXIII, 360, 364, 370, p. 212; XXIII, 388, 398, p. 214; XXV, 10, p. 254 (more than the sun); XXVII, 98, p. 286; XXXIV, 79, p. 434 (great sun); SC 196, Hymns, XLII, 85, p. 44; SC 196, Hymns, XLV, 38, p. 104 (unsunset sun); L, 95, p. 164.

[2] Ibidem / Ibidem. To see and SC 174, Hymns, XVII, 385-387, p. 40, where the light is shown in the middle of heart as a fwsth,r (luminary) but also as a sun disc.

[3] Idem, Hymns, I, 40, p. 160 / Ibidem. To see and SC 174, Hymns, XX, 238, p. 128; XXVIII, 140, 142, p. 304.

[4] SC 174, Hymns, XXIX, 9, p. 314.

[5] SC 196, Hymns, L, 41, p. 160.

[6] SC 156, Hymns, I, 149-150, p. 168 / Idem, p. 55.

[7] Idem, Hymns, VIII, 41-42, p. 218.

[8] SC 174, Hymns, XXVI, 19, p. 270.

[9] SC 156, Hymns, I, 184, p. 172.

[10] Idem, Hymns, II, 89, p. 182.

[11] Idem, Hymns, I, 210, p. 174.

[12] Idem, Hymns, II, 5, p. 176. To see and SC 174, Hymns, XVI, 25, p. 12.

[13] Idem, Hymns, II, 18, p. 178.

[14] Idem, Hymns, VII, 5, p. 208; SC 174, Hymns, XXI, 1, p. 130.

[15] Idem, Hymns, VIII, 93, p. 222.

[16] SC 174, Hymns, XVII, 455, p. 44; XVII, 465, p. 46; XVII, 485, p. 46; XXI, 12, p. 132.

[17] SC 156, Hymns, XI, 57, p. 236; XI, 69, p. 238; XIV, 61, p. 270; SC 174, Hymns, XVIII, 13, p.74; XX, 36, p. 112; XX, 44, p. 114; XXI, 2, p. 130; XXI, 276, 297, p. 152; XXII, 36, p. 172; XXII, 161, p. 182; XXVII, 43, p. 282; XXVIII, 206, p. 310; XXXIII, 40, p. 416; SC 196, Hymns, XLII, 76, p. 42; XLIX, 24, p. 148; LV, 117, p. 262.

[18] Idem, Hymns, XI, 56, p. 236; SC 174, Hymns, XXIV, 297, p. 248.

[19] SC 174, Hymns, XXX, 19, p. 342;

[20] SC 156, Hymns, XI, 57, p. 236; XI, 81, p. 238; SC 174, Hymns, XXII, 36, p. 172; XXV, 44, p. 258; XXVIII, 161, p. 306.

[21] SC 174, Hymns, XVIII, 120, p. 84; XXIV, 270, p. 246; SC 196, Hymns, XLVIII, 21, p. 132; XLIX, 26, p. 148; L, 146, p. 166.

[22] Idem, Hymns, XXIV, 7, p. 226; XXVIII, 187, p. 308.

[23] SC 196, Hymns, XLIII, 73, p. 62; XLIV, 114, p. 78; XLVIII, 20, p. 132; XLIX, 27, p. 148; L, 39, p. 158.

[24] Idem, Hymns, LII, 6, p. 198.

[25] SC 174, Hymns, XIX, 14, p. 94; XXV, 149, p. 266; SC 196, Hymns, XLVII, 46, p. 124.

[26] Ibidem; XX, 205, p. 126; XXVII, 65, p. 284; XXVII, 129, 136, p. 288; XXIX, 211, p. 328; XXX, 52, p. 344; XXXIII, 38, p. 416; XXXIII, 131, p. 422; XXXIII, 138, p. 422; XXXIX, 51, 57, p. 480; SC 196, Hymns, XLIV, 243, p. 88; XLVIII, 22, p. 132; L, 41, p. 160; L, 147, p. 166; L, 296, p. 178; LI, 15, p. 186.

[27] Idem, Hymns, XIX, 57, p. 98.

[28] Ibidem.

[29] Idem, Hymns, XX, 205, p. 126; XXX, 23, p. 342.

[30] Idem, Hymns, XVIII, 82, p. 80.

[31] Idem, Hymns, XXII, 159, p. 182.

[32] SC 196, Hymns, L, 42, p. 160.

[33] Idem, Hymns, XXII, 160, p. 182; XXIV, 15, p. 228.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem.

[36] Idem, Hymns, XXII, 161, p. 182.

[37] Idem, Hymns, XXIII, 234, 238 p. 204; XXIII, 380, p. 212.

[38] Idem, Hymns, XXIV, 296, p. 248.

[39] SC 174, Hymns, XXIV, 368, p. 252; XL, 1, p. 484.

[40] SC 174, Hymns, XXXIV, 26, p. 428.

[41] SC 196, Hymns, XLIV, 373, p. 96.

[42] SC 174, Hymns, XXVII, 43, p. 282; SC 196, Hymns, L, 293, p. 178.

[43] Idem, Hymns, 19, p. 342.

[44] Idem, Hymns, XXX, 20, p. 342.

[45] Ibidem.

[46] Idem, Hymns, XXX, 21, p. 342.

[47] Idem, Hymns, XXX, 22, p. 342.

[48] Idem, Hymns, XXX, 23, p. 342; SC 196, Hymns, L, 148, p. 168.

[49] Idem, Hymns, XXX, 24, p. 342.

[50] Ibidem.

[51] SC 196, Hymns, LI, 146, p. 196.

[52] Ibidem.

[53] Idem, Hymns, LII, 6, p. 198.

[54] SC 174, Hymns, XIX, 68, p. 98; XXIX, 204, p. 328.

[55] Idem, Hymns, XXXI, 2, 3,  p. 384.

[56] Idem, Hymns, XXXIV, 17, p. 428; XXXIV, 48, p. 430; SC 196, Hymns, L, 234, p. 174.

[57] Idem, Hymns, XXXVIII, 74, p. 472; SC 196, Hymns, XLV, 34, p. 104.

[58] SC 196, Hymns, L, 234, p. 174.

[59] SC 174, Hymns, XVI, 33, p. 12; XIX, 15, p. 94 (lamprofo,rouj).

Poezia lui Vasile Voiculescu [16]

În ultima perioadă de existență și de creație, pare că se mai limpezesc apele: În vârful copacului tău sunt o floare /…/ Slavă ție că n-am rămas în temnița humii, / Ci slobodă, spre cer, înfloritoare, / Inima mea nu mai întârzie (Doamne).

Nu-i sunt necunoscute exigențele ascetice și nici consecințele lor duhovnicești, așa cum nu-i erau nici lui Arghezi sau altor poeți interbelici, mai ales că Nu e un jind, ci-o aspră strădanie neștearsă, de-o viață: Tânjesc după o faptă să-mi dea desăvârșirea, /…/ O stare fără trepte, mai sus ca fericirea, / O luminare-n sine mai pură ca iubirea (Babel).

Căderea din înalturi e tot zbor când aceste repetate căderi întrețin ardoarea urcușului spre ceruri: În pofida necredinței mele cred în tine, / Împotriva voinței mele mă nevoiesc /…/ Numai prin siluiri spre dincolo de sine / Fierul se transfigurează în avion ceresc (Zbor).

Liniștea de veci are alte conotații decât înțelesul ei literal: Ci-n van aștepți răsplata viitoare / Ca o odihnă după un sfârșit. / Nu, nemurirea nu este o stare, / Ci o lucrare fără de sfârșit (Nemurirea).

Poezia e destinată să fie hrană zburătoarelor împărăției tale (Doamne). Altădată consideră că ce era mai de preț din făptura sa a convertit în diamante strânse-n poezie pe care tot timpul ți le-am pus [lui Dumnezeu], prinoase, la picioare (Minerul).

De la oameni primește un munte de obidă și de nemângâiere și rar de la cineva o lumină și mai rar o tăcere… (Povara), care să fie ascultare înțelegătoare și nu o acuză.

Durerile fizice îl apleacă spre adâncul pocăinței, într-o rugăciune (Jelanie) către Maica Domnului:

Strig necontenit doar să m-auză
Fecioara Maică glicofiluză.
Îndură-te, ajutătoare sfântă,
Chinuri mă seacă, dureri mă zvântă,
Pentru dulcele prunc ce strângi la sân
Nu te uita că sunt un hapsân.
Urlu; nici eu nu știu ce mă doare,
Sufletul nu mi se mai ține-n picioare
Mi-a pocit gura, mâna, fapta vie,
Lăuntrica paralizie;

Nu mi-am dus crucea măcar în ceasuri grele,
Acum zac răstignit de păcatele mele…

De ce nu mi-a rămas inima floare
S-o rup, să ți-o așez la picioare?
Inima mea prinsă-n negrele zăbrele
Nu mai zvâcnește din ea sânge, ci bale.
Strivește-mă sub talpă cu pedeapsa blândețelor tale.

Elanurile cosmice (în descendență eminesciană) se unesc cu dorul mistic și al transcendenței:

Zâmbesc sub luceafăr visările-mi grele,
Beau apele lunii, se umflă în ele
Păunii nopții cu cozile-n stele.
…Scuturați-mă, vânturi mlădii ori haìne /…/
Furtuna extazului mă va urca, poate,
Într-o pală de parfum, Doamne, până la tine,

ca să poată spune că a văzut cerul și a sărutat lumina (Doamne).

Pământul acesta este numai tindă cu lespezi puține și se îndreaptă către dulcea-mpărtășire a-ntreg Cosmosului cu Tine (Liturghia cosmică). Încercând smulgerea din orice lege-a robiei universale vrea să atârn numai de frumusețea Puterii Tale, / Neclintitule, / Atotstătătorule Centru (Centrul eternei gravități).

Sau, în poemul Vorbesc și eu în dodii:

O, Doamne sfânt, vorbesc și eu în dodii… :
Când te cobori să priveghezi prin zodii
La rânduiala turmelor de stele,
Ia seama și la laudele mele,
Primește-mi fumul jertfei de mirodii…

Pitic, pe cea mai scundă din planete,
N-am spart vreun veac cu tunuri și bătăi…
Poate mă știi…, sunt faur de sonete,
Și-mi ațintesc, pe ritmuri îndelete,
Urechea inimii la pașii tăi…

Rugăciunile începătoare (în limba engleză)

Heavenly King, comforter, the Spirit of truth, who are present everywhere filling all things, Treasury of good things and Giver of life, come and dwell in us, Cleanse us of every stain, and save our souls, gracious Lord.

Holy God, Holy Mighty, Holy Immortal, have mercy on us (3).

Glory to the Father and the Son and the Holy Spirit, now and forever and to the ages of ages. Amen.

All holy Trinity, have mercy on us, Lord, forgive us our sins. Master, pardon our transgressions. Holy One, visit and heal our infirmities for your name’s sake.

Lord have mercy (3)

Glory to the Father and the Son and the Holy Spirit, now and forever and to the ages of ages. Amen.

Our Father, who art in heaven, hallowed be thy name. Thy kingdom come. Thy will be done, on earth as it is in heaven.
Give us this day our daily bread, and forgive us our trespasses, as we forgive those who trespass against us, and lead us not into temptation, but deliver us from evil.
For yours is the kingdom and the power and the glory, of the Father and the Son and the Holy Spirit, now and forever and to the ages of ages. Amen.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno