Zi: 9 septembrie 2011

Dorin Streinu, O carte pentru un singur cititor (partea a doua) [vol. 14 de poeme, 1999] [6]

Leave a comment

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a…

***

Combinație nesigură

Cuvintele mint. Ne despărțim
nu din cauza lor ci
din cauza adâncului.

Doamne,
nu mai vedem în noi
și ni se pare totul pe dos!

Am vrea să fim liberi
dar ne adâncim mai mult.

Nu mai găsim o cale
ci mai multe și, de aceea,
de aceea nu știm pe care
să o parcurgem.

Ne e prea greu. Ne e greu
să ne decidem.

Întotdeauna am fi mai mult decât
suntem dar ne e teamă.

O teamă de toți,
de fiecare în parte și,
mai ales,
de noi înșine.

Cei slabi nu vor să fie primii.
Le e frică să nu înnebunească.
Le e frică să
aibă prea mult.

Se mulțumesc cu puțin.
Nu vor să sufere
vârteje
și paravârteje
pentru sublim.

Rămân acasă și se uită la televizor.
Nu vor să afle
ei înșiși
suspansul clipei,
frageda ei atingere de mintea
și de inima noastră.

Am vrea să fim liberi,
însă nu mai știm cine
suntem și spre ce tindem.

Am vrea să fim atât de liberi
încât să ne pierdem orice libertate.

*

Disertație pesimistă

Acum nimic nu-mi mai inspiră
liniște.

Mă înspăimântă râsul oamenilor, ideea lor de bine,
de adevăr, de dreptate.

Mă înspăimântă lumea lor,
lume care nu e și a mea,
pentru că totul la ei e
o minciună de cap la coadă.

E o aiureală lumea lor,
această
lume a prezentului fără sens.

Un prezent care se consumă
în spații goale.

Nu, cu siguranță nu e lumea mea,
pentru că ar fi trebuit să mă simt bine
în brațele ei.

O lume vie moartă de-a binelea,
în care îi cinstim pe morți
tocmai pentru că nu vrem să ne obosim cu
cei vii.

Și pe morți îi lăudăm nu neapărat
pentru că ei ar fi mai buni,
ci pentru că noi nu mai vrem să fim
de niciunelea.

Mi-e teamă să spun ceva
cu sens în lumea celor fără sens.

Cu siguranță aș fi crezut drept un înfumurat,
un om care vrea să schimbe lumea,
dacă le-aș spune că gândesc și simt altfel lumea.

Căci ce să mai spui,
când ți se spune că utilitatea e mai bună
ca adevărul, că burta e
mai înțeleaptă decât
înțelepciunea?

Și cum să accept că suferința e o toană
și presupusa mea măreție
e doar o închipuire,
o trufie bine plăsmuită?

Știu că nu are rost
să ripostez.

Riposta e pentru
oameni care gândesc și nu pentru cei
care confundă gândirea cu propria lor
fantezie.

Însă durerea aceasta
mă face să amestec suferința în bine
și să ațâț singurătatea.

Pentru că singurătatea e plictisitoare
și necredința e amară,
prea amară.

Dorin Streinu, O carte pentru un singur cititor (partea a doua) [vol. 14 de poeme, 1999] [5]

Leave a comment

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a…

***

Urmăriți de trecut

Caută să înțelegi că focul nu arde degeaba și că eu
mâzgălesc
o față pe care tu vrei să o pupi.

Eu chem viața să ne adune
la sânul ploii
și, sub lună,
să fim parfumați dar triști.

Fiecare am greșit și nimic
nu am lăsat în urma noastră.

Decât dezamăgirea
e soră cu plictiseala
și amândouă ne pun în brațe
flori urâte.

Tu alege-le pe cele
uscate.

Eu voi alege florile
ce nu s-au uscat la
mijloc.

Copiii noștri nu vor fi.
Ei nici măcar nu vor putea
împlini o vârstă de o zi.

Egoismul nostru lunar se va preschimba
în blestem.

Te va urmări în fiecare loc
și sub fiecare cupolă de Biserică.

Dezamăgirea îți iartă sufletul
dar nu poate schimba
trecutul.

*

Solilocviul de la apus de soare

M-am născut spre a
fi trist.

Și spre a mă îngrozi
de fiecare sfârșit de zi.

Capul să mi-l pun în palme
și să mă întreb dacă
nu am greșit eu inima vieții
cu a nimănui.

Ceva fără sens
s-a întâmplat în mine
și am murit mai mulți.
Am murit cu cei care
nu s-au născut.

Un trup de morți sunt
și un cimitir care își
plânge bucuria.

E un non-sens să afirm
o sărutare
din partea mea.

E moarte să mă simt
aidoma omului
sfârșit de viață.

Însă sunt o moarte
care învie.

*

Sindrofiile unui om autist

Dacă te trezești într-o dimineață,
pe loc, îți dai seama că nu ai mai văzut
nicio dimineață.

Te bucuri,
te bucuri enorm.

Dar nu știi pentru ce,
nu știi dacă ai dreptul.

Eu am crezut că merit
tot ce îmi doresc.

Cât m-am înșelat!

Problema era dacă
sunt lăsat să fac acest lucru
și pentru cât timp. Asta nu știam eu.

Eram un copil notoriu,
o minte care nu se va schimba niciodată.

Speram mai mult
decât îmi era permis.

Am întins mâna…
Vroiam să-i ating fruntea. Acest gest mă
liniștea.

Dar ea m-a oprit printr-un singur cuvânt,
printr-unul singur.

Of, viața mea atârna
de un singur cuvânt!

Acest cuvânt nu a fost
rostit.

Simțeam că mor,
că nu mai am timp,
că mor…

Dacă e să ne spunem adio,
să nu pregetăm!

Doamne, mâine
ar putea fi
prea târziu!

*

Ca să nu spun ce mă intrigă

Nu din cauza mea
se râde! Eu nu fac nimic
roz, deși acum mi-ar plăcea
să fac.

Aș vrea să ies
în evidență, să exagerez,
da, să ies în evidență.

În evidența neevidențelor…

M-aș pune în
locul celor care bârfesc
și i-aș întreba pe ei.

I-aș întreba dacă mâna
stângă face cât cea dreaptă.

Acest lucru i-aș întreba,
precum bisturiul
trece prin amintire…

Când nu ai…
respiri cu zgomot.

Când nu ai…
te paște singurătatea.

Acum sunt cocoloșit,
prea cocoloșit
cu blândețe
și mi-e teamă să ating
vreo rană,
vreo rană de om,
ca nu cumva să cânte…

Dacă aș atinge…
m-aș întoarce înapoi…
sau atât de departe…

Și abia acum am uitat
sau am încercat să uit
toate neprevăzuturile.

Antalya Rent A Car
Antalya nakliye fiyatları
Antalya kombi servisi
Antalya klima servisi

Sfântul Vasile cel Mare contemplând cartea Sfântului Profet Isaia [6]

Leave a comment

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a…
***

„de dragul câștigului infam” (p. 73); nu sunt hoți numai hoții ci și cei care au posturi de conducere și jefuiesc populația pe ascuns sau în mod vădit (Ibidem); despre cum se fac părtași conducătorii Bisericii la hoția oamenilor politici (Ibidem); hoții mărunți pedepsiți în tribunal de hoții cei mari (Ibidem).

 *

În fața celor care s-au îmbogățit din hoție, subliniază Sfântul Vasile, facem prostia de a ne simți „copleșiți de admirație” (p. 74).

*

Despre cei absorbiți de dorința de a primi daruri de la supuși (p. 74); puterea de a iubi nu trebuie irosită pe lucruri ci în relația cu Dumnezeu și cu oamenii (Ibidem); iubirea de bani e idolatrie (Ibidem); „lăcomia se face idolatrie de câte ori schimbă spre cele pământești darurile aduse Domnului Dumnezeu” (Ibidem); între necesar și prea mult/ idolatrie (Ibidem).

*

Păcatul răzbunării conducătorilor pe supuși (p. 75); conducătorii se răzbună cu exagerare (Ibidem); indiferența conducătorilor față de problemele reale ale oamenilor (p. 76).

 *

În n. 332, p. 76, traducătorul român vorbește despre „numeroasele barbarisme” ale LXX. Numai că el pune problema dinspre noi spre Septuagintă și nu invers.

Septuaginta însă a apărut într-o lume care nu resimțea deloc barbară/ incongruentă/ improprie limba ei, după cum nici cei care îl citeau pe Ioan Gură de Aur sau pe Dimitrie Cantemir sau pe Coresi nu îi simțeau anacronici.

A încerca însă să identifici limba greacă a LXX cu limba română înseamnă a greși fundamental, pentru că înseamnă să confunzi un text antic cu unul scris alaltăieri.

Problema noastră însă nu e de a face LXX-ul să sune a text recent ci de a-l traduce din punctul lui de vedere și a ne întoarce noi la el pentru a-i vedea profunzimile.

Și se observă în traducerea de față că traducătorul nostru l-a adus pe Sfântul Vasile în contemporaneitate din punctul de vedere al contemporanului Artvin Rent A Car nostru dar nu și din punctul de vedere al Sfântului Vasile. Atenția la particularitățile lingvistice și la construirea frazelor Sfântului Vasile e cu mult mai redusă decât atenția la conformarea textului patristic cu limbajul actual.

 *

„viețuirea potrivită vocației” (p. 77), chemării; mânia lui Dumnezeu (Ibidem); „disciplinează pentru îndreptare” (Ibidem); „înstrăinarea de Dumnezeu” (p. 78); „canoanele Bisericii” și cei opriți Artvin nakliye fiyatları canonic (Ibidem); sfetnicul „înțelept și bine intenționat” (p. 79); „este o aroganță cumplită să se creadă că nu avem nevoie de nimeni [că nu trebuie să cerem sfat de la nimeni n.n.], ci să ascultăm doar de sine” (p. 80).

*

Despre rușinea păcătoasă în fața celor mai pricepuți decât noi (p. 80); „păcătoșii sunt cei care de bunăvoie păcătuiesc după ce au primit cunoștința adevărului” (p. 81); moartea Artvin kombi servisi ca încetare a păcatului (p. 82); rușinarea de lucrul cu care mai înainte ne lăudam neștiind că e rău (Ibidem); Betel (p. 83 și n. 376, p. 83); Aquila și grădina din Eden (p. 83); dumbrăvile idolilor (Ibidem).

*

Stejarul = terebint în Facerea, după afirmația Sfântului Vasile cel Mare (p. 84). Cf. p. 84, n. 385 însă, traducătorul nostru prezintă însă contrariul, pentru că se diferențiază Artvin klima servisi semantic cele două cuvinte (allon și elon), stejarul nefiind tot una cu terebintul în Facerea.

*

„săgețile de la cel rău” (p. 85), ispitirile Satanei; creștin și păcătos în același timp (Ibidem); „în ziua răzbunării” (Ibidem), a Judecății Domnului.

*

De la p. 86 începe comentariul la cap. al 2-lea din Sfântul Isaia.

*

Vedenia = „o cunoaștere a celor neînțelese, făcută în inimile Sfinților prin descoperire și iluminare” (p. 86);

Descoperirea celor care ne depășesc și despre care Dumnezeu ne luminează pe cât dorește.

 *

Extazul nu e „o vedenie cu ajutorul ochilor” fizici ci „este o luminare în inimă de la Duhul, Care fie arată [pe] cele trecute, fie spune de dinainte viitorul” (p. 86).

*

Timpul are înrudire cu cele văzute (p. 87); de la literalitatea textuală la înțelegerea duhovnicească (Ibidem); „taina cea din veci ascunsă [întruparea Domnului n.n.] a fost descoperită la sfârșitul timpurilor” (Ibidem) de așteptare ale Lui.

*

Coborârea Lui la noi = munte înalt (p. 87-88), pentru că umanitatea Sa „a fost înălțată prin unirea cu Dumnezeu” (p. 88), prin asumarea ei în persoana Logosului dumnezeiesc.