Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a

***

Urmăriți de trecut

Caută să înțelegi că focul nu arde degeaba și că eu
mâzgălesc
o față pe care tu vrei să o pupi.

Eu chem viața să ne adune
la sânul ploii
și, sub lună,
să fim parfumați dar triști.

Fiecare am greșit și nimic
nu am lăsat în urma noastră.

Decât dezamăgirea
e soră cu plictiseala
și amândouă ne pun în brațe
flori urâte.

Tu alege-le pe cele
uscate.

Eu voi alege florile
ce nu s-au uscat la
mijloc.

Copiii noștri nu vor fi.
Ei nici măcar nu vor putea
împlini o vârstă de o zi.

Egoismul nostru lunar se va preschimba
în blestem.

Te va urmări în fiecare loc
și sub fiecare cupolă de Biserică.

Dezamăgirea îți iartă sufletul
dar nu poate schimba
trecutul.

*

Solilocviul de la apus de soare

M-am născut spre a
fi trist
.

Și spre a mă îngrozi
de fiecare sfârșit de zi.

Capul să mi-l pun în palme
și să mă întreb dacă
nu am greșit eu inima vieții
cu a nimănui.

Ceva fără sens
s-a întâmplat în mine
și am murit mai mulți.
Am murit cu cei care
nu s-au născut.

Un trup de morți sunt
și un cimitir care își
plânge bucuria.

E un non-sens să afirm
o sărutare
din partea mea.

E moarte să mă simt
aidoma omului
sfârșit de viață.

Însă sunt o moarte
care învie
.

*

Sindrofiile unui om autist

Dacă te trezești într-o dimineață,
pe loc, îți dai seama că nu ai mai văzut
nicio dimineață.

Te bucuri,
te bucuri enorm.

Dar nu știi pentru ce,
nu știi dacă ai dreptul.

Eu am crezut că merit
tot ce îmi doresc.

Cât m-am înșelat!

Problema era dacă
sunt lăsat să fac acest lucru
și pentru cât timp. Asta nu știam eu.

Eram un copil notoriu,
o minte care nu se va schimba niciodată.

Speram mai mult
decât îmi era permis.

Am întins mâna…
Vroiam să-i ating fruntea. Acest gest
liniștea
.

Dar ea m-a oprit printr-un singur cuvânt,
printr-unul singur.

Of, viața mea atârna
de un singur cuvânt!

Acest cuvânt nu a fost
rostit.

Simțeam că mor,
nu mai am timp,
mor

Dacă e să ne spunem adio,
să nu pregetăm!

Doamne, mâine
ar putea fi
prea târziu!

*

Ca să nu spun ce mă intrigă

Nu din cauza mea
se râde! Eu nu fac nimic
roz, deși acum mi-ar plăcea
să fac.

Aș vrea să ies
în evidență, să exagerez,
da, să ies în evidență.

În evidența neevidențelor

M-aș pune în
locul celor care bârfesc
și i-aș întreba pe ei.

I-aș întreba dacă mâna
stângă
face cât cea dreaptă.

Acest lucru i-aș întreba,
precum bisturiul
trece prin amintire…

Când nu ai…
respiri cu zgomot.

Când nu ai…
te paște singurătatea.

Acum sunt cocoloșit,
prea cocoloșit
cu blândețe

și mi-e teamă să ating
vreo rană,
vreo rană de om,
ca nu cumva să cânte

Dacă aș atinge
m-aș întoarce înapoi
sau atât de departe

Și abia acum am uitat
sau am încercat să uit
toate neprevăzuturile.

Did you like this? Share it: