Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a

***

Combinație nesigură

Cuvintele mint. Ne despărțim
nu din cauza lor ci
din cauza adâncului.

Doamne,
nu mai vedem în noi
și ni se pare totul pe dos!

Am vrea să fim liberi
dar ne adâncim mai mult.

Nu mai găsim o cale
ci mai multe și, de aceea,
de aceea nu știm pe care
să o parcurgem.

Ne e prea greu. Ne e greu
să ne decidem.

Întotdeauna am fi mai mult decât
suntem dar ne e teamă.

O teamă de toți,
de fiecare în parte și,
mai ales,
de noi înșine.

Cei slabi nu vor să fie primii.
Le e frică să nu înnebunească.
Le e frică
aibă prea mult
.

Se mulțumesc cu puțin.
Nu vor să sufere
vârteje
și paravârteje
pentru sublim.

Rămân acasă și se uită la televizor.
Nu vor să afle
ei înșiși
suspansul clipei,
frageda ei atingere de mintea
și de inima noastră.

Am vrea să fim liberi,
însă nu mai știm cine
suntem
și spre ce tindem.

Am vrea să fim atât de liberi
încât să ne pierdem orice libertate.

*

Disertație pesimistă

Acum nimic nu-mi mai inspiră
liniște.

Mă înspăimântă râsul oamenilor, ideea lor de bine,
de adevăr, de dreptate.

Mă înspăimântă lumea lor,
lume care nu e și a mea,
pentru că totul la ei e
o minciună de cap la coadă.

E o aiureală lumea lor,
această
lume a prezentului fără sens.

Un prezent care se consumă
în spații goale.

Nu, cu siguranță nu e lumea mea,
pentru că ar fi trebuit să mă simt bine
în brațele ei.

O lume vie moartă de-a binelea,
în care îi cinstim pe morți
tocmai pentru că nu vrem să ne obosim cu
cei vii.

Și pe morți îi lăudăm nu neapărat
pentru că ei ar fi mai buni,
ci pentru că noi nu mai vrem să fim
de niciunelea
.

Mi-e teamă să spun ceva
cu sens
în lumea celor fără sens.

Cu siguranță aș fi crezut drept un înfumurat,
un om care vrea să schimbe lumea,
dacă le-aș spune că gândesc și simt altfel lumea.

Căci ce să mai spui,
când ți se spune că utilitatea e mai bună
ca adevărul
, că burta e
mai înțeleaptă decât
înțelepciunea
?

Și cum să accept că suferința e o toană
și presupusa mea măreție
e doar o închipuire,
o trufie bine plăsmuită?

Știu că nu are rost
să ripostez.

Riposta e pentru
oameni care gândesc
și nu pentru cei
care confundă gândirea cu propria lor
fantezie
.

Însă durerea aceasta
mă face să amestec suferința în bine
și să ațâț singurătatea.

Pentru că singurătatea e plictisitoare
și necredința e amară,
prea amară.

Did you like this? Share it: