Facerea (cap. 6)
Facerea
*
Traducere și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Traducerea noastră s-a făcut din limba greacă veche, conform: Septuaginta (LXX), ed. Alfred Rahlfs, Ed. Württembergische Bibelanstalt/ Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart, 1935, inclusă în ediția electronică BibleWorks v. 7.
***
Capitolul 6
1. Şi când au început a se face[1] oamenii, mulţi s-au făcut pe pământ şi fiice [tigateres] li s-au făcut lor.
2. Şi fiii lui Dumnezeu [i ii tu Teu] văzând că fiicele oamenilor [tas tigateras ton atropon] sunt frumoase [cale][2], şi-au luat femei dintre toate pe care şi le-au ales.
3. Şi Domnul Dumnezeu a spus: „Nu, nicidecum nu va sta/ rămâne [u mi catamini] Duhul Meu [to Pnefma Mu] în oamenii aceştia întru veac[3], pentru că ei sunt trupuri [sarcas]. Și le vor fi zilele lor 120 de ani”[4].
4. Şi giganţi [i gigantes]/ uriași[5] erau pe pământ în zilele acelea, şi după aceea. Căci au intrat fiii lui Dumnezeu la fiicele oamenilor. Şi acestea năşteau pe cei care erau[6] giganţii din veac [i gigantes i ap’ eonos], oamenii numiţi [astfel].
5. Dar Domnul Dumnezeu a văzut că se înmulţesc relele oamenilor pe pământ şi [că omul, prin] tot ce gândeşte/ cugetă în inima lui, e atent[7] la rele [epimelos epi ta ponira][8] în toate zilele.
6. Și Dumnezeu S-a gândit/ a cugetat [enetimiti] că l-a făcut pe om pe pământ, [și iarăși] S-a gândit/ a cugetat [dienoiti][9].
7. Şi Dumnezeu a spus: „Voi șterge/ nimici [analipso] pe omul pe care l-am făcut de pe faţa pământului, de la om până la animal şi de la reptile până la păsările cerului, căci M-am mâniat [etimotin] că le-am făcut pe acelea”.
8. Dar Noe a aflat har [efren harin] înaintea Domnului Dumnezeu.
9. Şi acestea sunt nașterile [e ghenesis] lui Noe. [Căci] Noe era om drept [antropos dicheos], fiind desăvârşit [telios][10] în neamul lui. [Și] Noe era plăcut [efirestisen] lui Dumnezeu.
10. Şi Noe a născut trei fii: pe Sim, pe Ham [şi] pe Iafet.
11. Dar se stricase[11] [eftari] pământul înaintea lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de nedreptăţi [adichias].
12. Şi Domnul Dumnezeu a văzut pământul şi [el] era stricat, căci tot trupul[12] și-a stricat calea lui pe pământ.
13. Şi Dumnezeu a spus către Noe: „Timpul/ vremea a tot omul vine înaintea Mea[13], căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor. Şi, iată, Eu îi stric pe ei și pământul!
14. Însă [tu] să-ţi faci o arcă [chivoton] din lemne [în] patru muchii [xilon tetragonon]! Vei face cuiburi/ cămăruțe [nossias] arcei și o vei smoli [asfaltosis] pe ea, pe dinăuntru și pe dinafară, [cu] smoală [ti asfalto]/ asfalt/ bitum.
15. Şi astfel vei face arca: 300 de coţi [piheon][14] lungimea arcei şi 50 de coţi lăţimea şi 30 de coţi înălţimea ei.
16. Adunând[15] vei face arca şi deasupra, într-un cot, o vei termina pe ea. Iar ușa arcei o vei face în părți. [Cu cămări] dedesubt, [și] cu două și trei etaje o vei face pe ea.
17. Căci, iată!, Eu aduc cataclism/ potop de apă [ton cataclismon idor] peste pământ, [pentru] a strica, de sub cer, tot trupul în care este duh de viaţă [pnefma zois]. Și toate câte sunt pe pământ vor muri.
18. Şi voi pune legământul [tin diatichin] Meu către tine. Și vei intra întru arcă tu și fiii tăi și femeia ta și femeile fiilor tăi cu tine.
19. Şi [vor intra împreună cu tine] câte două din toate animalele și din toate reptilele și din toate fiarele sălbatice și din tot trupul. Câte două din toate să bagi întru arcă, ca să le hrănești [împreună] cu tine. Parte bărbătească [arsen] și parte femeiască [tili] vor fi [acestea].
20. Câte două din toate păsările zburătoare după felul [lor] şi din toate animalele după felul [lor] şi din toate reptilele care se târăsc pe pământ după felul lor. Câte două din toate vor intra cu tine, [spre] a se hrăni [împreună] cu tine, [fiind ele] parte bărbătească şi parte femeiască.
21. Iar tu îți vei lua din toate mâncărurile pe care le vei mânca și le vei aduna [sinaxis][16] către tine și vor fi ale tale și ale acelora [spre] mâncare”.
22. Şi Noe a făcut toate câte i s-a poruncit lui de Domnul Dumnezeu. Astfel a făcut.
[1] A se înmulţii oamenii.
[2] Substantiv care are și sensul de bune, bune de măritat.
[3] Sintagma întru veac [is ton eona] nu apare în ed. Biblia 1688 dar apare în ed. BOR 1914 și Biblia de la Blaj [1795]. În ed. BOR 1939, 1988 și 2001, în loc de sintagma întru veac avem adverbul pururea.
Însă sintagma întru veac apare în VUL [in aeternum], WTT [le olam], YLT [to the age], pe când adverbul pururea apare în KJV [always], MGK [pantote], WEB, TOB [toujours], CNS [pururea], GNV.
[4] Putem înţelege de aici că vor mai fi 120 de ani până la potop, până la moartea lor, a oamenilor acestei generații sau că viaţa unei persoane, de aici încolo, va fi de cel mult 120 de ani.
[5] S-a folosit în ed. Biblia 1688, Biblia de la Blaj [1795], BOR 1914, 1939, 1988 2001, LXX-Polirom.
[6] În ed. BOR 1939, 1988 și 2001 s-a tradus imperfectul lui a fi cu prezentul său cf. MGK.
[7] Omul era atent, cu grijă, prudent, minuţios, meticulos în lucrurile rele.
Însă Domnul ne spune aici că mintea gândeşte în inimă și acesta e, de fapt, întregul fundament al isihasmului. Adevărata gândire a omului se produce atunci când mintea se coboară în inimă și gândește în inimă.
Mântuitorul va sublinia acest lucru în propovăduirea Sa, faptul că din inimă ies gânduri rele. Oamenii gândesc în inima lor binele sau răul. Ceea ce nu văd toţi oamenii vede Dumnezeu: gândurile inimii. Şi gândul lor, ca şi al nostru de fapt, era atent numai la rele.
Minuţiozitatea cu care gândim răul e înspăimântătoare. Suntem atenţi la rău, îl facem cu migală. Tocmai de aceea suntem înspăimântători: pentru că nu facem binele decât puţin şi în fugă, pe când răul îl facem cu multă atenţie, cu migală satanică.
[8] În ed. Biblia 1688 avem: „fieștecarele cugetă întru inima lui cu nevoință spre răutăți”. În ed. BOR 1914, în loc de cu nevoință avem cu deadinsul. În ed. BOR 2001: „fără’ncetare”.
[9] Avem aici ideea de gândire a lui Dumnezeu vizavia de istoria lumii. Dumnezeu S-a gândit dacă trebuie să îi pedepsească, adică a aşteptat o întoarcere spre bine a omenirii de dinainte de potop. Nu s-a pronunţat imediat. S-a gândit că omul e din pământ şi de aceea a mai aşteptat.
Însă în ed. Biblia 1688 apare ideea de mâhnire a lui Dumnezeu vizavi de actul facerii omului: „Și Să mâhni Dumnezău căci făcu pre om pre pământ și cugetă”.
În ed. BOR 1914 se vorbește despre părerea de rău și căința lui Dumnezeu vizavi de facerea omului: „I-au părut rău lui Dumnezeu că au făcut pre om pre pământ, și s’au căit”.
Aceeași raportare negativă a lui Dumnezeu față de om reiese și din textele ed. BOR 1939, 1988 și 2001.
Însă LXX nu vorbește despre părerea de rău a lui Dumnezeu față de crearea omului ci despre așteptarea omului să vină la pocăință, pentru că El a gândit/ a cugetat îndelung la condiția omului, aceea de făcut din pământ și de aceea l-a așteptat.
Ed. LXX-Polirom vorbește despre îngrijorarea lui Dumnezeu față de creația Sa, omul și despre chibzuirea lui Dumnezeu. Însă atât enetimiti cât și dienoiti vorbesc despre faptul că Dumnezeu S-a gândit, a cugetat, a meditat la condiția omului și la viața lui pe pământ.
Numai că această raportare negativă a lui Dumnezeu la om e regăsibilă în WTT, de unde a fost preluată de edițiile românești: „Și Iehova a regretat/ i-a părut rău că a făcut pe om în/ pe pământ și S-a mâhnit în inima Lui”, cât și în VUL: „Și a regretat [paenituit] că a a făcut pe om în/ pe pământ și durerea [dolore] a atins inima Lui”.
[10] Prima și singura apariție textuală în Facerea.
[11] Pământul desemnează inima oamenilor. Ea se stricase: simţirea, viaţa oamenilor. Când se strică viaţa omului şi pământul suferă, se urâţeşte.
[12] Tot omul își stricase calea/ viața lui pământească.
[13] Pentru că toată vremea vieții noastre este mereu înaintea Lui, căci e darul Lui pentru noi.
[14] Un cot are circa 45 de centimetri.
A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Cubit.
[15] Dimensiunile ei.
[16] Prima și singura apariție textuală în Facerea.
Sinaxa e adunarea credincioşilor în Sfânta Biserică pentru slujbă. Însă sinaxa euharistică nu e numai o simplă adunare, un fel de colectivism religios sau un fel de asociativism sacramental ci o adunare înţelegătoare, o adunare care se strânge în jurul lui Hristos, pentru că Îl cunosc și Îl iubesc pe El.
Credincioşii au murit şi au înviat cu Hristos. Ei s-au spălat prin El în Sfântul Botez şi s-au pecetluit cu Duhul Sfânt, primind apoi întreaga unire cu Trupul şi Sângele Domnului.
Credincioşi nu sunt nişte oameni care au fost adunaţi în urma unui anunţ sau a unui apel mediatizat. Ci ei au venit pentru că sunt ai Domnului. Ei au venit de bunăvoie, pentru că ei Îl cunosc și Îl iubesc și Îl caută cu dor nespus pe Cel care S-a răstignit pentru ei. Ei îşi recunosc Stăpânul. Ei vin acasă la Sfânta Biserică, căci aici e adevărata lor casă pe pământ.
Pingback: Facerea (cap. 8) | Teologie pentru azi
Pingback: Facerea (cap. 9) | Teologie pentru azi