Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 16 septembrie 2011

Nonasistențializat = perfect

Statul perfect e statul care se bucură că au mai murit…50.000 de oameni…de foame.

Vai, ce frumos! Cât mă bucur!

Ce e domne, 50. 000 de oameni?! Un mizilic! Chiar și 10. 000. 000 de oameni nu e mult…dacă noi suntem tot la putere.

…Înseamnă că nu le-a mai dat Dumnezeu viață…și de aceea au murit iar nouă ne-a dat mult bun simț…și de aceea o ducem bine. Înseamnă că Dumnezeu e de gașcă cu noi!

Au mai murit, după cum vă spuneam…niște oameni

O mizerie de apa

Adică au ieșit în mod natural din scripte…și, dacă nu îi mai asistențializăm, adică dacă nu le mai dăm pensii, ajutoare sociale, medicale sau de demnitate cu atât mai bine.

Pentru că statul nonasistențial e o junglă: care pe care! Iar dacă noi suntem sănătoși, dacă avem bani…nu-i așa că o să avem veșnic? Bineînțeles…

Cei care trăiesc în statul super bun, de gașcă…care nu face nimic…și doar lasă jungla să se destăinuie în voie…trebuie să plătească impozite. Să își dea toate dările. Pentru că guvernanții știu cum să îi risipească…

Pentru că nu contează să ai străzi, nici spitale, nici Biserici, nici școli, nici civilizație…căci în statul nonasistențial, unde prada e pe apucate, trăiește cine omoară pe altul.

Însă statul care nu face nimic pentru cetățenii lui dar cere totul de la ei…e perfect. Pentru că e biciul lui Dumnezeu în istorie.

Adică o țară, like Romania, de ce să o ducă bine când ar putea să o ducă și mai prost decât niciodată?

Tocmai de aceea avem nevoie, ca de aer, de statul care nu asistă pe nimeni…dar garantează familia, educația, pluralitatea religioasă, civilitatea.

Ce, nu vă plac violurile la TV?! Nu vă plac manelele, dansurile fine, din buric, sentimentul peren al plictiselii din telenovele, proștii cu diplome cumpărate rapid? Nu vă plac filmele bune, cu criminali, și curve, cu gangsteri care te lasă cu fundul în praf…pentru că îți fură toți banii din cont?

O, mie îmi plac la culme! Stau toată ziua și mă uit…până când îmi trece foamea și până când parcă, devin mai bun, chiar mai sensibil, pentru că simt că aroganța îmi face bine, prostia mă fortifică, inteligența mă face să mă dezgust de ea.

Cum să îmi placă mie ca statul să ajute tinerele mame să simtă că sunt mame, adică că sunt susținute/ încurajate/ protejate de stat pentru acest lucru?

Cum să îmi placă mie o justiție dreaptă? Cum să mă duc eu la Biserică când adorm acolo? Ce să fac cu ajutorul pentru încălzire sau cu un loc de muncă…când mai bine mor și mai tac din gură? Mai îmi trebuie mie pensie, dacă sunt cea mai nenorocită povară?

O, de aceea moartea e atât de plăcută…și e simbolul, de fapt, al statului nonasistențial, care desființează școală, casă, masă, speranță, ecuație, x și 0, democrație!

Dar nouă ne place

Ne place să fim proști, să înghițim, să răbdăm, să ne tragem cușma pe urechi.

Pentru că de fapt nu se întâmplă nimic măreț…ci doar mai mor 2.000.000 de prunci nenăscuți, mai sunt violate 50 de bătrâne pe săptămână de infractori neprinși, mai ard vreo trei păduri pe lună, mai se inundă vreo 200 de case, așa, pe puțin, niște fete mai se prostituează, aceiași ne mai fură, mai se fac câteva sute de întâlniri TV și noi, din răsputeri, mai scriem un articol la un mileniu.

Și asta, pentru că statul care nu face nimic pentru cetățeni…dar vrea adorația lor…e perfect. Să trăiască deci, până moare!

Postmodernitatea văzută de Prof. Zygmunt Bauman

Interviu preluat de aici. Despre intervievat.

Am dezbătut o carte a sa în Lumea postmodernă și depersonalizarea omului.

Jacobus Stéphan van der Watt, Images of Man and Masculinities Within Cultural Contexts: A Pastoral Assessment (Doctoral Thesis, 2007)

Aici, pentru download, în PDF, 472 pagini.

Despre postmodernitate, schimbările survenite în perspectiva bărbaților despre ei înșiși, feminism, mass-media, o perspectivă antropologică protestantă.

The Sight of God in the Theology of Saint Symeon the New Theologian [18]

Here, parts 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17.

Our greek font.

***

Thus, the spiritual knowledge is an enlightenment, is a divine revelation for the believer.

Triadology, according as we understand from the symeonian discourse, is a dogma that we can experience if we live the sight of the divine light.

It is not only a veritable expose of Tradition, but also a mysterious lighting and a divine reality to which we accede, an internal cohabitation with Trinity, because the Trinity dwells in us by Her grace and thus lives up to Himself.

Those who accede, through the Ghost, to the knowledge of the Holy Trinity, they see the glory of God and they don’t have the reflex of the curious seekers[1] in those mysterious of God. The spiritual experience destroys from bud the tendency for cerebralization of the Trinity’s mystery.

For the spiritual man the Trinity is not a distant object of research and that has nothing to do with himself, but is the source itself of man’s spiritual life, because he lives in the deep communion with Trinity.

But in the communion with the trinitarian God we enter as response at His more-loving initiative to us. And therefore we not only bring us to Him, but we want to bring the whole cosmos to fulfill into God’s glory.

For that the matter is a structure with rational and spiritual foundation and has right sense the spiritualisation, its transfiguration, our bodies are made ​​of this matter, through the sight of His glory we personalize and we sanctify in us the matter of our body and this irradiance of divine light extends and to what is around us.

Symeon recognizes those who know, through the enlightenment, the dogma and the truth of the Trinity, because they can give details about this reality by the discovery of the Trinity in their being.

At the beginning of the Hymn 31, praising Most beautiful Trinity, our Father affirms the initiative of the Trinity in the personal discovery of the faithful and the fact that, in ecstasy, is seen the beauty but not the being of the Trinity[2].

The being beyond being (ouvsi,a| u`perou,sioj) of God is unknown both to Angels and men[3].

Light of the Trinity but is the reality that we impart in ecstatic mode and this is the subject that Symeon wanted to clarify in his entire opera.

The reality of the sight and the possibility of the God’s sight by any christian in part is the quintessence of the symeonian theology.

The Hymn 33, which has right the prolegomena a extended triadological confession, puts light of Trinity face in face with the human reality made after the image and likeness of God[4].

The first man, like as strouqi,on euvtele,j (the humble sparrow), alias dra,konta (the serpent) the old and great, fell because they lost the light of the Trinity[5].

To experience again the communion with the Trinity, in Church, is the consequence of the sight of the Trinity’s light and the feeling of the grace in our being, which gives us to live a paradoxical relation with God, through that the Trinity is in us through His glory and we in the glory of Trinity, being together with Trinity.

The light’s sight is a irrepressible interior reality for who lives of it. The light sparkles on our soul and body and makes them shine[6].

Of course, our being full of light does not shine a light on to see it all (it’s here about the uncreated light) but, in the first line, sees the one who lives it and other spiritual people, who would see the ecstatic during his sight.

He who lived the light sees himself invaded by light and in light he sees the mysteries of God, what God wants to reveal to him.

The consciousness’s state of ecstasy and, evident, the awareness and the remembrance of it is marked in the Hymn 34.

The sight of the Trinity’s light is a „th.n e[nwsin evn gnw,sei  (union into understanding/ in state of consciousness),…evn aivsqh,sei (in sensation),…pei,ra| (experience) kai. o`ra,sei (and sight)”[7].

All four members of the symeonian statement catalogs the ecstatic’s sight right a total experience and a direct link with the glory of the Trinity.

The sight of God is a vision without a external mediation, namely is not produced with the aid of a heavenly Power, but is a direct view of the glory of God, through the work of the Holy Ghost.


[1] SC 174, Hymns, XXI, 495, p. 168 / Ică jr. 3, p. 138.

[2] Idem, Hymns, XXXI, 1- 6, p. 384 / Idem, p. 191.

[3] Idem, Hymns, XXXI, 6, p. 384 / Ibidem.

[4] Idem, Hymns, XXXIII, 1-25, p. 412-414 / Idem, p. 199.

[5] Idem, Hymns, XXXIII, 25-26, p. 414 / Ibidem.

[6] Idem, Hymns, XXXIII,141-142, p. 424 / Idem, p. 202.

[7] Idem, Hymns, XXXIV, 16-17, p. 428 / Idem, p. 203.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno