Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 17 septembrie 2011 Page 1 of 3

Despre ratare

Situațiile vocațiilor moștenite nu sunt atât de dese pe cât le vedem în realitate, ci vocația cu adevărat transmisă de la părinți la copii sau la un copil reprezintă cazuri excepționale.

Ca să dau exemple știute de toată lumea, mă gândesc la Bănică jr. și Florin Piersic jr., cărora nu li se poate vreodată reproșa că și-au urmat părinții din inerție

Pe lângă aceste cunoscute exemple fericite, știu însă destule, dintre cei pe care i-am întâlnit, care au încercat această rețetă a reușitei și care, după părerea mea, au eșuat.

Se întâmplă de multe ori ca părinții să știe ce e mai bine pentru copilul lor fără ca să le pese dacă respectivul copil are sau nu înclinații pentru ceea ce îi pregătesc ei.

De cele mai multe ori, rațiunile sunt pur financiare: se caută o meserie bănoasă, care să îi asigure progeniturii fericirea și confortul viitor.

Cel mai adesea, copiii nu au curajul să își înfrunte sau să își contrazică părinții, în astfel de situații cu adevărat grave și serioase, chiar dacă la obrăznicii nu îi întrece nimeni

Se lasă cu ușurință orientați pentru că nu au tărie de caracter și convingeri puternice (nici educatorii lor nu doresc să le formeze asemenea deprinderi, care pe ei i-ar putea pune într-o lumină proastă) și e cu mult mai comod să te direcționeze și să te conducă moral, afectiv și material altcineva, decât să te chinuiești să discriminezi singur ce e bine și ce e rău sau de ce ești sau nu ești în stare…

Tocmai de aceea, în momentul de față ne confruntăm cu o mare criză morală în societate și cu mai mulți părinți, prea puțini instruiți ei înșiși, care visează cine știe ce cariere (poate chiar cariere de piatră, fără să-și dea seama) pentru copiii lor, fără să reflecteze cu multă gravitate la ce fel de viață de compromis și mocirlă sufletească trebuie aceștia să adopte ca „să se bucure” de vilele, piscinele și limuzinele din vis sau măcar de un trai mediocru, dar comod și lejer.

Tot rațiuni oportuniste și egoiste urmăresc adesea, din păcate, și cei care doresc ca fiii să le urmeze în aceeași meserie: de obicei se au în vedere pilele și relațiile sau un sistem cu care părinții prea grijulii sunt familiari și consideră că își pot conduce progeniturile la ținta dorită.

Expresia nu îți vreau decât binele sau știm ce e mai bine pentru tine pentru că suntem părinții tăi și te iubim am avut ocazia să o testez pe mine însămi (și, slavă Domnului, bine că n-am ascultat-o) și să îi constat eficacitatea pe majoritatea colegilor mei de școală care…nu și-au împlinit niciunul vocația! Deși câțiva aveau cu adevărat talent și chemare în unele domenii…

Puțini sunt părinții care vor, cu adevărat, să își lase copiii să se dedice unei existențe de sacrificiu în slujba cercetării, a științei sau a creației (de a duhovniciei nu mai vorbesc…), deși mulți visează și și-ar dori să aibă cu ce să se laude

Până și mama lui Cărtărescu i-a spus (după cum a mărturisit scriitorul la emisiunea Eugeniei Vodă) să nu mai citească atât că o să înnebunească la fel ca Eminescu.

E o expresie de largă circulație în mentalul românesc, din nefericire.

Implicațiile psihologice, morale și spirituale sunt imense și consecințele se arată a fi catastrofale, pentru indivizi și pentru societate.

Chiar și atunci când pare, din afară, că unii o duc bine de tot

Unii se laudă cu căruțele lor, alții cu caii lor (Ps. 19, 8), dar slava lor se va învechi în iad (cf. Ps. 48, 15).

Din vremuri vechi e tot așa

A țipat 10 minute…până a tăcut brusc…

A stat liniștită vreo jumătate de oră…și, pentru că nu a vrut măsamarea să o plimbe prin autocar, a început să plângă. A țipat 10 minute, până s-a înverzit la față și a început să vomite.

Au îmbunat-o cu de toate, cu mâncare, cu plimbat, cu promisiuni…n-a vrut să tacă.

Se uita în ochii ei, ai măsii și ai noștri…și țipa cu răutate sadică.

După 10 minute…adică după ce a căpiat toți pasagerii…s-a oprit brusc…și-a băgat mâna în gură…și a stat ca proasta altă jumătate de oră, până când am coborât…ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Însă, cu siguranță, că acasă, a mai făcut faze din astea. Sau a fost încurajată să le facă…de aceiași părinți și bunici iresponsabili.

Și apoi se miră de ce o astfel de fată nu va ști, peste câțiva ani, să țină lângă ea un bărbat, tocmai pentru că răutatea la discreție este o trăsătură constantă în viața ei.

În zece minute…am avut nervi destui ca să înțeleg…că această viitoare femeie va fi o catastrofă din punct de vedere caracterologic. De ce? Pentru că nu are grijă decât de ea

Și fac astfel de nazuri…pentru că sunt lăsați și chiar încurajați să le facă.

Pentru că nu e nimic mai nefast în educația unui copil sau a unui tânăr decât să îi lauzi patimile și prostia.

Și copilul din imagini…este o copie miniaturizată, din păcate, a mamei și a bunicii ei.

Un imam pentru jihadul cărții

Un imam pentru jihadul cartii

Imamul unui sat din România în integralitate populat de turci. Turci românizați…

Și imamul ne-a spus că „jihadul sfânt” nu înseamnă să-l omori pe altul…ci să îl înveți ce spune „cartea sfântă”, adică Coranul. Deși, vreo câteva secole…turcii ne-au arătat o mare „prietenie sfântă” datorită jihadului.

Acum, mirarea te lovește de la sine: cât de „extremiști” sunt românii încât îngăduie existența unui întreg sat de musulmani! Oare la fel ar face și musulmanii cu creștinii?

Și unul dintre consătenii imamului (turc cu…vorbă românească în gură, intervievat și el) ne lămurește pe de-antregul: noi nu primim ca să fie îngropați ortodocși în cimitirul musulman…pentru că o să apară cruci în mijlocul cimitirului nostru.

Un comunism care nu ne lasă în pace

Un comunism care nu ne lasa in pace

Pentru că ezităm continuu să uităm ce nu ne mai reprezintă…și să ne concentrăm la problemele prezente.

Emisiunile recente despre comunism de la TV mi se par evadări puerile sau neputincioase din prezent…spre un coșmar poleit ca o bomboană, căruia i-am uitat gustul…dar ne place ambalajul în care e prezentat.

Cum să ne pară rău, la modul real, de muncile Egiptului și să ne uităm înapoi…când am blestemat ani întregi, cu toții, caricaturile din fruntea țării?

Iar când vrem să vorbim despre Casa Poporului, canal, metrou, blocuri…trebuie să le punem în balanță cu miile de victime ale acestor orgolii constructiviste și cu toată depersonalizarea pe care munca zilnică, îndobitocitoare și lipsa de religiozitate și cultură a produs-o în români.

Vă pare rău de trecut…sau nu faceți față prezentului?

Și dacă nu facem față prezentului…un prezent tot la fel de anormal, cu rădăcini în comunism, trebuie să ne întoarcem în cloacă?

De ce nu facem emisiuni despre ce înseamnă democrație, civism, muncă în capitalism, drepturi personale, consecințele deresponsabilizării? De ce nu dezbatem genul de capitalism pe care îl avem?

Cu cine facem noi capitalism și de ce?

Cât de principal mai e omul de rând în ziua de azi?

Tot atâtea motive pentru ca să vorbim despre prezentul de care avem nevoie.

The Linguistic Aspect

The Linguistic Aspect

Ca să înțelegi lucrurile fine îți trebuie studii aprofundate…nu doar „studii de informare”.

S-a aplaudat și cu gazonul rupt…

S-a aplaudat chiar daca s-a rupt gazonul

Nu mai văzusem de mult femei, de diverse vârste, la un meci de fotbal. Le-a atras noutatea…și curățenia

Mă refer la românce, bineînțeles…

Fără dileme

Fara dileme

…deasupra ultimei trepte a scării, care ne scoate din metrou, spre Teatrul Național în refacere…

Page 1 of 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno