A stat liniștită vreo jumătate de oră…și, pentru că nu a vrut măsamarea să o plimbe prin autocar, a început să plângă. A țipat 10 minute, până s-a înverzit la față și a început să vomite.

Au îmbunat-o cu de toate, cu mâncare, cu plimbat, cu promisiuni…n-a vrut să tacă.

Se uita în ochii ei, ai măsii și ai noștri…și țipa cu răutate sadică.

După 10 minute…adică după ce a căpiat toți pasagerii…s-a oprit brusc…și-a băgat mâna în gură…și a stat ca proasta altă jumătate de oră, până când am coborât…ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Însă, cu siguranță, că acasă, a mai făcut faze din astea. Sau a fost încurajată să le facă…de aceiași părinți și bunici iresponsabili.

Și apoi se miră de ce o astfel de fată nu va ști, peste câțiva ani, să țină lângă ea un bărbat, tocmai pentru că răutatea la discreție este o trăsătură constantă în viața ei.

În zece minute…am avut nervi destui ca să înțeleg…că această viitoare femeie va fi o catastrofă din punct de vedere caracterologic. De ce? Pentru că nu are grijă decât de ea

Și fac astfel de nazuri…pentru că sunt lăsați și chiar încurajați să le facă.

Pentru că nu e nimic mai nefast în educația unui copil sau a unui tânăr decât să îi lauzi patimile și prostia.

Și copilul din imagini…este o copie miniaturizată, din păcate, a mamei și a bunicii ei.

Did you like this? Share it: