Situațiile vocațiilor moștenite nu sunt atât de dese pe cât le vedem în realitate, ci vocația cu adevărat transmisă de la părinți la copii sau la un copil reprezintă cazuri excepționale.

Ca să dau exemple știute de toată lumea, mă gândesc la Bănică jr. și Florin Piersic jr., cărora nu li se poate vreodată reproșa că și-au urmat părinții din inerție

Pe lângă aceste cunoscute exemple fericite, știu însă destule, dintre cei pe care i-am întâlnit, care au încercat această rețetă a reușitei și care, după părerea mea, au eșuat.

Se întâmplă de multe ori ca părinții să știe ce e mai bine pentru copilul lor fără ca să le pese dacă respectivul copil are sau nu înclinații pentru ceea ce îi pregătesc ei.

De cele mai multe ori, rațiunile sunt pur financiare: se caută o meserie bănoasă, care să îi asigure progeniturii fericirea și confortul viitor.

Cel mai adesea, copiii nu au curajul să își înfrunte sau să își contrazică părinții, în astfel de situații cu adevărat grave și serioase, chiar dacă la obrăznicii nu îi întrece nimeni

Se lasă cu ușurință orientați pentru că nu au tărie de caracter și convingeri puternice (nici educatorii lor nu doresc să le formeze asemenea deprinderi, care pe ei i-ar putea pune într-o lumină proastă) și e cu mult mai comod să te direcționeze și să te conducă moral, afectiv și material altcineva, decât să te chinuiești să discriminezi singur ce e bine și ce e rău sau de ce ești sau nu ești în stare…

Tocmai de aceea, în momentul de față ne confruntăm cu o mare criză morală în societate și cu mai mulți părinți, prea puțini instruiți ei înșiși, care visează cine știe ce cariere (poate chiar cariere de piatră, fără să-și dea seama) pentru copiii lor, fără să reflecteze cu multă gravitate la ce fel de viață de compromis și mocirlă sufletească trebuie aceștia să adopte ca „să se bucure” de vilele, piscinele și limuzinele din vis sau măcar de un trai mediocru, dar comod și lejer.

Tot rațiuni oportuniste și egoiste urmăresc adesea, din păcate, și cei care doresc ca fiii să le urmeze în aceeași meserie: de obicei se au în vedere pilele și relațiile sau un sistem cu care părinții prea grijulii sunt familiari și consideră că își pot conduce progeniturile la ținta dorită.

Expresia nu îți vreau decât binele sau știm ce e mai bine pentru tine pentru că suntem părinții tăi și te iubim am avut ocazia să o testez pe mine însămi (și, slavă Domnului, bine că n-am ascultat-o) și să îi constat eficacitatea pe majoritatea colegilor mei de școală care…nu și-au împlinit niciunul vocația! Deși câțiva aveau cu adevărat talent și chemare în unele domenii…

Puțini sunt părinții care vor, cu adevărat, să își lase copiii să se dedice unei existențe de sacrificiu în slujba cercetării, a științei sau a creației (de a duhovniciei nu mai vorbesc…), deși mulți visează și și-ar dori să aibă cu ce să se laude

Până și mama lui Cărtărescu i-a spus (după cum a mărturisit scriitorul la emisiunea Eugeniei Vodă) să nu mai citească atât că o să înnebunească la fel ca Eminescu.

E o expresie de largă circulație în mentalul românesc, din nefericire.

Implicațiile psihologice, morale și spirituale sunt imense și consecințele se arată a fi catastrofale, pentru indivizi și pentru societate.

Chiar și atunci când pare, din afară, că unii o duc bine de tot

Unii se laudă cu căruțele lor, alții cu caii lor (Ps. 19, 8), dar slava lor se va învechi în iad (cf. Ps. 48, 15).

Din vremuri vechi e tot așa

Did you like this? Share it: