Ca și când

Viorel Gurău, fost lăutar, actual frate viorist la una dintre multiplele alegeri religioase sonate de pe fața pământului, nu mai cântă din alea deocheate în bătătura omului, la nuntă, nici nu mai fumează, unii zic că nici nu cam ar mai bea…în afară de Stana a lu’ Chirloate, vecina lui, care cică l-a văzut și chiar l-a auzit cum bea ca un porc și cum cântă deocheate…în surdină…

Și asta numai pentru că, atunci când l-au atras în cultul lor, în frăție de, pastorul lor, unul cu capul mare…dar cu un trup cam bombat, i-a spus că viața de până acum e moartă…că acum începe viață nouă, în Hristos, cum nu a fost când era el ortodox…

Însă pastorul, cu mașină cam prea elegantă (probabil a câștigat-o la loto) pentru nasul unuia care interpretează Scriptura după cum cântă cucul în codru, presupusese greșit. Și anume, că Viorel Gurău, când era el ortodox…ar fi fost mai mult decât un țigan pârlit, cu ochii după furat…chiar dacă îți cânta de-ale lui Gabi Luncă și ale Puceancăi până când terminai toată găleata de vin.

Era după interes…ca și acum…

Nu venea la Biserică decât dacă era rost să fie tocmit de cineva, la nuntă sau la înmormântare sau dacă cânta, împreună cu Lae Dementu (că avea boală la nuntă să îi cânte miresei un cântec și ea să-l sărute), la țambal cu coadă și, din clarinet, unul antic și dedemult, Marin Încurcălău, poreclă care îi vine de acolo că, vorba lumii, l-ar fi prins nevastă-sa cu două surori, gemene, nenorocitul!, în porumbi…

Și să-l vezi mă, acum, în zilele noastre, pe împăunatul frate Viorel, cum mi se trezește mă duminica, își acordează vioara, bea două ouă crude (că îi mai zice și din gură), o îmbracă pe aia scrobită, plus cravată, una neagră (că așa are și pastorul!)…își ia cartea de cântări, asta, pe care i-au dat-o frații…cât și vioara, plus Biblia aia cu cruce echivocă, care nu exprimă nimic, și merge, tropa-tropa…la adunare…

Leana cu sughițu (că când bea…mai sughite chiar și în somn) râde de el mereu, așa, cum zice ea: de neastâmpărată. Că cică o furnică pe limbă să se ia de el…și chiar se ia. Și îl întreabă, așa, cu sictir, ce-au mai cântat ei la adunare…Eeei, și să vezi ce o întoarce Viorel pe toate părțile! Că îi zice: „Auzi, soră Eleno, să știi că greșești! Eu sunt un om nou, pe care m-a mântuit Hristos…și e mare păcat să te mai iei de mine”.

„E ca să vezi, Viorel al nostru să crede și Sfânt acum…după ce a învățat trei vorbe pe de rost. Dar ce-ți făcură ăia la adunare, de te făcuși așa intelectual?”.

Și când ăla încearcă să o ia cu calmul, cu versetologia, cu miorlăiala, aia i-o retează scurt și solemn, de se adună și Minică a lu’ Mangâru, și Ilie Chioru, Floarea Păpușoi, ăla a lui Greblă, Marcel Oagă și…toată linia/ ulița lor.

Tămbălău mare…Și e normal să fie așa, atâta timp cât Viorel al nostru are acum aer de evanghelist, le știe și pe cele pe care nu le-a cugetat niciodată, e îngâmfat nevoie mare și are așa o trufie „curată” în el, un fel de drac poleit cu „sfințenie”, care îl face să fie calm și sfătos…de parcă e academician de când lumea.

Că asta îi reproșă, acum trei seri, când îl văzu, aceeași „soră Leana”: „Auzi, mă, mai bine rămâneai păcătos…și îți vedeai lungul nasului…decât un baptist lăudăros și plin de dracul sfințeniei în tine!”.

Și Leana, că mai bea ea și mai zice…printre sughițuri…ce mai zice…aci avuse dreptate! Că Leana e nepoată de preot…și, se pare, că a mai rămas ceva, și pe la ea prin suflet…din vechime…

Însă Viorel Gurău (un fel de poreclă…pentru că era tare în gură) nu simte ridicolul situației. El crede că schimbarea credinței e un fel de peste noapte, cu urmări minime și care nu afectează pe nimeni, motiv pentru care copiază tot ce vede și ce aude…dar aplică la sine în mod defectuos.

Însă, iată!, ce fuse mai important nu spusei. Că Viorel al mamii să făcu baftist, acu, dăcuvară, pentru că nu avea bani să-și mai cumpere vioară. Gogu din ulița saivanului, împreună cu pistruiatul ăla a lu’ Fița, pă primăvară…i-au rupt vioara în cap.

Și asta numai din motivul marcant, că Viorel cică ar fi făcut ochi dulci (că încă nu e însurat…dar a plecat pă 40 de ani) lu’ Iuliana a lu’ Dimigeană, la nunta lu’ frat’su…însă aia e arvunită lu’ fiul lu’ Gogu…și e fată spălată…că are și liceu…

I-a rupt-o în cap!

Pare-se însă că Viorel avea ceva pe mintea lui…de nu s-a dus la Nicu polițistu’, să îi explice cauza.

Și veniră ăia, într-o zi, baftiștii…cu două mașâni…să facă ei evanghelizare la noi. Părintele nostru a zis nu și nu, că nu are ce căuta ei într-o comunitate ortodoxă, pentru că nesimțirea asta nu se face…

Însă ce să te faci cu primaru’, care e de-al lor…și care le făcea temenele de la sosire…Că poftiți la primărie…și să vedem ce…unde…că e bine ca omul să creadă în Dumnezeu…să fie bun…să nu…

Numai că poți să crezi toate basmile ăstea…dacă nu știi cum a mers primarul nostru, cu cioara vopsită, din alegeri în alegeri. Că a fost, mai întâi, magazioner la CAP, apoi, cu banii furați de pe grâu, de pe grâul țării, și-a luat mașină după revoluție. S-a desființat semeteul/ care se ocupa cu cultivarea pământului…și el și-a luat și două tractoare, cu grapă, cu plug, cu cisternă de motorină…așa, că e de-al satului.

Păi veni Iliescu a doua oară la conducere, fuse ce fuse, el: primar. Veni și Băsescu, el: tot primar. Și el, de fapt, nu e…dar e nevastă-sa. Că el le **** muma în *** și nu se duce la nicio Biserică…Dar, când e cu partidul, cu alegeri, pupă la icoane…se duce și la baptiști, la țigani, e frate cu toți, îi mai dă 10 lei la cine știe ce babă ca să își cumpere lumânări, le promite cu dinții lui ăia mari și nespălați…face tot ce trebuie…

Acu, nevastă-sa, a făcut lipeala cu baftiștii din Transilvania…ca să vină și pă la ei…Și când veniră ăia…singurul și primul ipochimen care crezu pe loc, ca străfulgerat…din interes bine definit, fu: Viorel.

Că primărița (adică nevasta primarului, cu gură dulce, plină de îmbârligături), le dăduse un portret robot la „ivanghelizatorii” care veniră la noi…ca să știe cine ce suflet are, nevoi, aptitudini.

Și dacă Georgel Țâganu nu vruse să vină la „sfânta adunare” pentru că potcovea un cal, noi handicapați nu avem, țigani nici din ăia prea mulți…iar zăpăciții noștri, totuși, sunt cuminți…că nu le pute gura după secte, poate dar după băutură și voie bună, se prezentă la ivanghelizat doar Viorel, căruia primărița îi spusese…că va primi o vioară…dacă e omenos cu invitații.

Viorel stătu cuminte în sala de consiliu a primăriei, primi și o cafea bine făcută, pastorul ăla de departe, cu un nume „feeric”…îl captivă…și, ce mai: crezu!

Însă când se reboteză Viorel, colea, în gârlă, pe la jumatea lu’ august, ulița se umplu de lumea țâșnită din trei autocare. Vreo 20 de fete cu băzmăluțe albe…și vreo 30 de bărbați, mai tineri și mai bătrâni, și cu vreo 10 femei mai în vârstă, și ele albite și scrobite, se țineau la braț și cântau niște cântări de-ale lor, așa, ca să ne sfideze, din toți boșogii, ca și când nu ar fi fost mai bine să se ducă acolo, să îl treacă prin apă…și să îl pupe toți.

Și, o, ce „bucuroși” erau! Și Viorel avea de acum „o bucurie dublă”. Pentru că mai primise și niște bani, pe lângă vioară și chiar și salariu (impozitabil?!) de la comunitate, pentru că o să cânte și din vioară…și pe lângă cor…

Numai că satul, acest sat, merge pe o altă cale…

Și, după cum îți așterni, așa și dormi.

O, ce seară ne curge peste pleoape!…