Sfântul Vasile cel Mare contemplând cartea Sfântului Profet Isaia [8]

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a
***

„Adăpostul pietrei” = „trăinicia credinței în Hristos”, p. 102 / Despre piatră în Scriptură: Ps. 60, 2/ 3; Num. 20, 11; Deut. 32, 13; Ps. 80, 15/ 17, p. 102-103/ anticiparea Învierii Sale, p. 103.

*

Nimic nu rămâne ascuns de ochii Domnului, p. 103/  „goala părere de sine”, Ibidem/ ultima zi, cea „neînserată”, p. 104/ „măreția adevărată” e a Domnului, p. 104/ „toți Sfinții sunt ca lumina lămpii în amiaza mare care este depășită în strălucire de soare”, p. 105.

*

„Poate că primul păcat a fost nesăbuința și semeția”, p. 105, cu referire la Satana/ Satana și îngerii care au ascultat de el L-au părăsit pe Dumnezeu, Ibidem/ „începutul semeției este nesăbuința”, p. 105. Și nesăbuința = lipsă de judecată, de rațiune dreaptă, profundă, faptă făcută din repezeală, din imprudență.

*

„Cel care îi disprețuiește pe alții și îi crede nimicuri, considerându-i pe unii săraci, pe alții de neam modest, pe alții neînvățați, din această nesăbuință alunecă spre a se socoti doar pe sine că este înțelept, priceput, nobil, bogat, puternic, făcând din dispreț începutul purtării cu semeție”, p. 105.

*

Semeția, spune Sfântul Vasile, e dorința obstinată de a te strădui să te arăți „deasupra multora”, p. 105, în mod continuu. Cu sensul că nu ești în stare…dar tu urmărești continuu acest lucru.

 *

„păcatele înrudite se pedepsesc asemănător”, p. 105/ suntem „demni de milă”, Ibidem/ batjocorirea altora de către noi ne va sta împotrivă în ziua judecății Domnului, p. 105-106.

*

„faptul de a crede despre sinea ajuns pe piscul smereniei [la înălțimea smereniei n.n.] este un început al semeției”, p. 106. Începem să ne semețim când ne uităm păcatele sau când nu ne mai vedem lipsurile.

*

Aroganța față de cel care pare păcătos e „o teribilă semețire”, p. 106, accentuează Dumnezeiescul Vasile, ca în cazul fariseului și al vameșului din parabola Domnului.

*

Trufia și îngâmfarea se nasc din aceeași răutate a omului, p. 106, dobândită prin păcătuirea continuă/ „se îngâmfă în zădărnicia minții [sale]”, Ibidem/ despre imaginațiile deșarte, Ibidem.

*

Ușurătatea/ neseriozitatea/ frivolitatea face mintea trufașă și îngâmfată, p. 106/ „împodobit cu înălțimea virtuții prin măreția sufletului și a minții”, p. 107/ inimă înflăcărată după comorile cerești ale Împărăției Sale, Ibidem/ cedrii Libanului, Ibidem/ cedrii Libanului = „obiceiurile înfumurate ale oamenilor”, Ibidem.

*

Cedrii de pe munți = cei care se îngâmfă, în mod nemeritat, cu „bogăția sau puterea sau slava strămoșilor” lor, p. 108.

 *

„viața omenească este amenințată de judecată”, p. 108/ copacul cu ghindă = „copacul rușinii”, pentru că ghinda e mâncată de porci, Ibidem/ Og = stavilă, p. 109/ mintea ca turn de veghere, Ibidem/ cel care e semeț, care se îngâmfă, îi bârfește pe toți și pe sine se fericește trebuie „să se teamă de ziua Domnului”, p. 110.

 *

Zidurile Ierusalimului vs zidurile Ierihonului, p. 110/ femeia care se îmbracă ca să te provoace a comis deja adulterul în inima ei, p. 111/ lumea aceasta, pentru noi, oamenii, e ca o „școală de obște”, Ibidem, unde trebuie să Îl recunoaștem pe Dumnezeu, p. 112.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *