Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a
***

„Adăpostul pietrei” = „trăinicia credinței în Hristos”, p. 102 / Despre piatră în Scriptură: Ps. 60, 2/ 3; Num. 20, 11; Deut. 32, 13; Ps. 80, 15/ 17, p. 102-103/ anticiparea Învierii Sale, p. 103.

*

Nimic nu rămâne ascuns de ochii Domnului, p. 103/  „goala părere de sine”, Ibidem/ ultima zi, cea „neînserată”, p. 104/ „măreția adevărată” e a Domnului, p. 104/ „toți Sfinții sunt ca lumina lămpii în amiaza mare care este depășită în strălucire de soare”, p. 105.

*

„Poate că primul păcat a fost nesăbuința și semeția”, p. 105, cu referire la Satana/ Satana și îngerii care au ascultat de el L-au părăsit pe Dumnezeu, Ibidem/ „începutul semeției este nesăbuința”, p. 105. Și nesăbuința = lipsă de judecată, de rațiune dreaptă, profundă, faptă făcută din repezeală, din imprudență.

*

„Cel care îi disprețuiește pe alții și îi crede nimicuri, considerându-i pe unii săraci, pe alții de neam modest, pe alții neînvățați, din această nesăbuință alunecă spre a se socoti doar pe sine că este înțelept, priceput, nobil, bogat, puternic, făcând din dispreț începutul purtării cu semeție”, p. 105.

*

Semeția, spune Sfântul Vasile, e dorința obstinată de a te strădui să te arăți „deasupra multora”, p. 105, în mod continuu. Cu sensul că nu ești în stare…dar tu urmărești continuu acest lucru.

 *

„păcatele înrudite se pedepsesc asemănător”, p. 105/ suntem „demni de milă”, Ibidem/ batjocorirea altora de către noi ne va sta împotrivă în ziua judecății Domnului, p. 105-106.

*

„faptul de a crede despre sinea ajuns pe piscul smereniei [la înălțimea smereniei n.n.] este un început al semeției”, p. 106. Începem să ne semețim când ne uităm păcatele sau când nu ne mai vedem lipsurile.

*

Aroganța față de cel care pare păcătos e „o teribilă semețire”, p. 106, accentuează Dumnezeiescul Vasile, ca în cazul fariseului și al vameșului din parabola Domnului.

*

Trufia și îngâmfarea se nasc din aceeași răutate a omului, p. 106, dobândită prin păcătuirea continuă/ „se îngâmfă în zădărnicia minții [sale]”, Ibidem/ despre imaginațiile deșarte, Ibidem.

*

Ușurătatea/ neseriozitatea/ frivolitatea face mintea trufașă și îngâmfată, p. 106/ „împodobit cu înălțimea virtuții prin măreția sufletului și a minții”, p. 107/ inimă înflăcărată după comorile cerești ale Împărăției Sale, Ibidem/ cedrii Libanului, Ibidem/ cedrii Libanului = „obiceiurile înfumurate ale oamenilor”, Ibidem.

*

Cedrii de pe munți = cei care se îngâmfă, în mod nemeritat, cu „bogăția sau puterea sau slava strămoșilor” lor, p. 108.

 *

„viața omenească este amenințată de judecată”, p. 108/ copacul cu ghindă = „copacul rușinii”, pentru că ghinda e mâncată de porci, Ibidem/ Og = stavilă, p. 109/ mintea ca turn de veghere, Ibidem/ cel care e semeț, care se îngâmfă, îi bârfește pe toți și pe sine se fericește trebuie „să se teamă de ziua Domnului”, p. 110.

 *

Zidurile Ierusalimului vs zidurile Ierihonului, p. 110/ femeia care se îmbracă ca să te provoace a comis deja adulterul în inima ei, p. 111/ lumea aceasta, pentru noi, oamenii, e ca o „școală de obște”, Ibidem, unde trebuie să Îl recunoaștem pe Dumnezeu, p. 112.

Did you like this? Share it: