Vederea iconică şi transfigurarea vederii [3]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

A vedea şi a fi văzut

De la privirea contextuală şi fixaţia vizuală
la contemplarea şi vederea lui Dumnezeu

Vol. 2

*

17. 2. 2. Cina cea de Taină

Atunci când Domnul a vorbit la Cina cea de Taină despre anamnisin [Lc. 22, 19, cf. GNT], Tradiția ortodoxă crede că nu s-a referit la o simplă amintire pioasă la El.

Ci numai în cadrul Jertfei euharistice, când Domnul ne dă prilejul dumnezeiesc de a fi cu El, când Se amestecă cu noi prin împărtăşire, fără să Se confunde cu noi şi noi cu El, poate să ne dea în mod adânc, fiinţial, să ne amintim de El.

Rememorarea cuvintelor lui Hristos ne duce la El, pentru că ne împărtăşim cu El euharistic. Şi atunci, prin unirea negrăită cu El, Îl avem actualizat deplin în noi pe Hristos, Care este contemporan cu noi.

Împreună cu El în noi putem să experiem cine e El şi dacă nu cumva ne-am îndepărtat de El, Cel adevărat.

Împreună cu El putem simţi ce face El pentru noi, cum ne iubeşte El, cu ce bogăţie infinită vine El în noi şi, în acelaşi timp, încrederea noastră în cuvintele Sale creşte mereu, pentru că înţelegerea lor ne devine mai clară pe zi ce trece, pentru că suntem împreună cu El.

Nu Îl înţeleg pe Hristos ţinându-mă la distanţă de El, ci fiind în relaţie directă de rugăciune, de cunoaştere şi unindu-mă fiinţial cu El prin Euharistie.

Icoana Sa îmi produce o dragoste năvalnică pentru El, dacă Îl simt în mine pe Cel din icoană şi dacă am conştiinţa dumnezeiască că Cel de pe icoană este identic cu Cel din mine şi că El, Cel pe care eu Îl iubesc şi Care trăieşte împreună cu mine şi în mine, nu e nimeni altul decât Cel care a murit pe Cruce pentru noi, adică Fiul lui Dumnezeu întrupat.

El este cu mine şi cu întreaga creaţie în acelaşi timp. Eu nu Îl fac prizonierul meu dacă mă împărtăşesc cu El, pentru că fiecare membru al Bisericii se împărtăşeşte cu El, ca să fie cu El întru bucurie negrăită.

Icoana este aşadar o mărturie veridică despre Hristos şi poartă în ea adevărul Său, cu care eu trebuie să mă umplu fiinţial.

Fresca absidală pe care o vom comenta în această secţiune este din Biserica Mănăstirii Stavronichita din Sfântul Munte Athos şi, după cum se observă, are dimensiuni grandioase.

 [frescă]

Mântuitorul este în centru şi dumnezeieştile Sale picioare stau sprijinite pe un tron, ca şi în Icoana Deisis.

Cei 11 Sfinţi Apostoli – toţi cu aureolă, ca şi Domnul – şi Iuda sunt împrejur, împreună cu El la masă.

Masa Cinei celei de Taină este semicirculară şi nu de formă dreptunghiulară ca în reprezentările romano-catolice[1], având la vedere 6 picioare şi faţă de masă albă. Toţi participanţii la Cină stau aşezaţi pe o bancă comună, care are şi  aceasta formă semicirculară.

 Nimeni nu e mai îndrăzneţ şi necuviincios ca Iuda cel fără de aureolă: el se întinde peste masă după mâncare, până la vasul de dinaintea Domului. Dinamismul său negativ nu are nimic de-a face cu dinamismul iubirii Sfântului Ioan, care stă pe pieptul Domnului, lângă inima Sa cea preasfântă.

Ceilalţi Sfinţi Apostoli caută cu privirea unii spre alţii dar cu cuviinţă. Iuda e cel care se auto-exclude, cel din care nu emană lumina divină. El se întinde după mâncare, deşi de faţă era Mâncarea şi Băutura adevărată a întregii lumi.

Înţelegerea gestului lui Iuda ne vorbeşte, la antipod, de cuviinţa şi smerenia duhovnicească. Aşteptarea plină de trezvie, concentrarea în rugăciune nu trebuie să elimine din noi bucuria în Hristos şi blândeţea.

Cele două sfeşnice din faţa mesei sunt ca cele din Bisericile noastre. Masa aceasta este prototipul Sfintelor Mese din Sfintele noastre altare. Vasele cu pâine şi urcioarele cu vin stau alături de cuţite, pahare şi morcovi. De ce morcovi? Pentru a arăta că mâncarea monahilor athoniţi trebuie să fie una ascetică.

Pictura bisericească translatează, după cum observăm, semnificaţii postevenimenţiale în descrierea unui anumit moment al lucrării mântuitoare a lui Hristos. Nu respectă toată amănuntele evenimentelor descrise, nu oferă o viziune strict-istorică a evenimentelor iconomiei mântuirii ci le aclimatizează.

În pictura ortodoxă se aclimatizează evenimentul mântuitor cu viaţa duhovnicească, bisericească a celor care se vor ruga în acel sfânt locaş, unde există icoana sau fresca respectiva.

Icoana spune câte ceva despre Cina cea de Taină dar spune ceva şi despre cei care frecventează acea Biserică.

În concluzie nu pictăm stricto sensu un eveniment din istoria mântuirii, ci conform cu aşteptările pe care ni le cerem la momentul respectiv.

Hristos Domnul e în centrul frescei, pentru că e în centrul atenţiei noastre.

Alături de perspectiva picturală inversă a icoanei, care redă imaginea din fundal mai mare decât cea din faţă şi elimină prin aceasta sugestia de adâncime din cadrul icoanei[2], perspectiva psihologică a iconografiei ortodoxe constă în supradimensionarea persoanei principale iconizate şi plasarea ei în centrul compoziţiei[3].

De aceea Îl avem pe Hristos cu câte 6 Apostoli de-a dreapta şi de-a stânga Sa, Iuda fiind de partea unde este pictat şi Sfântul Ioan Evanghelistul, ca să se arate că nu locul l-a făcut vânzător pe Iuda ci alegerea pătimaşă a acestuia.

Jim Forest, apropo de prezenţa lui Iuda la Cină, comentând Icoana Cinei celei de Taină, scrie următoarele:

„Găsim Raiul şi Iadul în aceeaşi icoană. Iuda este fizic prezent la Sfânta Masă, la distanţa de un cot de Mântuitorul, dar în alt sens s-a făcut pe sine distant, căci inima sa s-a lepădat de Hristos. A devenit parte a unei conspiraţii din care, în câteva ore, va rezulta arestarea lui Hristos, procesul Său, tortura şi execuţia. Atât de aproape şi totuşi atât de departe!”[4].

Hristos Dumnezeu nu restricționează libertatea lui Iuda, deşi încearcă în multe feluri să îl întoarcă din drumul său. El nu vrea ca Iuda să păcătuiască şi să se sinucidă mai apoi, ci: să fie viu.

Rolul împărtăşirii cu Sine e acela de a ne face vii, dar vii prin alegerea şi dragostea noastră pentru Domnul. El nu doreşte o iubire cu forţa. El nu doreşte să ne siluiască voia. Ci aşteaptă de la noi să ne aprindem de dorul de a fi cu El, pentru ca El să Se unească cu noi prin Sfânta Euharistie.