Vederea iconică şi transfigurarea vederii [4]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

A vedea şi a fi văzut

De la privirea contextuală şi fixaţia vizuală
la contemplarea şi vederea lui Dumnezeu

Vol. 2

*

17. 2. 3. Răstignirea Domnului

În monografia lui Wilhem Nyssen[1] dedicată începuturilor picturii bisericeşti ortodoxe se pot găsi două vechi icoane ale Răstignirii Domnului[2], care au asemănări dar şi deosebiri importante între ele.

Și o vom numi pe prima R1, care este redată alb-negru

 [imagine]

şi pe a doua R2, care este  redată color.

 [imagine]

În ambele icoane, Domnul cel răstignit este îmbrăcat cu un veşmânt în formă de sac, fără mâneci, care Îi acoperă trupul de la gât până la tălpi.

Bineînţeles, în iconografia primară, acoperirea în întregime a trupului gol al Domnului este o urmare a evlaviei imense a primilor creştini, care nu concepeau să-L vadă gol pe Domnul.

În R1 veşmântul e mai lung ca în R2 şi are o altă formă. Cel din R1 este în alb-negru, pe când cel din R2 este de culoare albastru-închis, cu două dungi transversale de culoare aurie.

Piroanele Îi străpung ambele poduri ale palmelor iar picioarele Sale stau pe o scândură bătută în josul crucii în R1, laba fiecărui picior fiindu-I străpunsă de câte un cui, pe când în R2 picioarele străpunse de cuie ale Domnului nu sunt sprijinite pe niciun postament ataşat crucii.

Patru cuie sunt bătute în trupul cel preasfânt al Domnului şi un soldat e reprezentat tocmai în momentul când Îi străpunge coasta dreaptă cu suliţa.

Dacă cel cu suliţa e în dreapta, în stânga Domnului este soldatul care Îi întinde o suliţă cu buretele îmbibat în oţet.

Mergându-se pe principiul rezumării mai multor evenimente în aceeaşi icoană, cei doi soldaţi apar că fac aceste gesturi în acelaşi timp, deşi sunt două evenimente distincte.

În R2, deasupra soldatului care împunge coasta dreaptă a Domnului, apare numele său în limba greacă: LOGINOS.

După cum ştim e vorba de Sfântul Longhin Sutaşul, el fiind pictat cu veşmânt roşu, scurt, până peste genunchi şi cu nişte jambiere de culoare albastră până la genunchi, având la şold o spadă.

Tot în R2, cel care întinde suliţa cu buretele îmbibat în oţet e îmbrăcat cu un veşmânt de culoare albastră şi în mâna stângă ţine un vas.

Domnul are ochii larg deschişi în ambele icoane[3], în R1 privind în faţă, privindu-ne pe noi, pe când în R2, El priveşte spre Tâlharul cel bun, care, la rândul său, priveşte în jos, sfielnic, spre Sfântul Longhin.

În R1 sunt 6 persoane care încadrează, câte trei de fiecare parte, crucea Domnului. De-a dreapta şi de-a stânga Domnului sunt cei doi tâlhari răstigniţi împreună cu El, crucile lor fiind tot la fel de înalte ca şi a Sa, numai că a Lui are ca semn distinctiv înscrisul de deasupra capului.

Tâlharul cel bun priveşte spre Domnul, pe când Domnul cel răstignit priveşte spre noi. Tâlharul cel rău şi hulitor priveşte în altă parte şi nu la Domnul. El priveşte undeva în afara punctului focal al icoanei, punct reprezentat de trupul Domnului.

La piciorul Crucii, în dreapta, e Maica Domnului, cu aureolă şi veşmânt închis.

În stânga e Sfântul Ioan Evanghelistul – presupunem asta, conform Evangheliilor – având în mâna dreaptă ceva indistinct, de felul unei plante, pe când în mâna stângă are Sfânta Evanghelie închisă şi pe ea fiind reprezentată o Sfântă Cruce.

Ceea ce iese din cadrul a ceea ce noi numim astăzi Icoana Răstignirii Domnului e faptul că Domnul e pictat având părul capului scurt şi, la fel, şi Sfântul Ioan, pe când cei doi tâlhari au părul lung.

Chipul lui Hristos din această veche reprezentare iconică nu semănă deloc cu chipul lui Hristos cu care noi suntem astăzi obişnuiţi. La fel, Hristos nu are barbă.

În R2 cele trei cruci sunt pictate în maro deschis, una lângă alta, crucea Domnului fiind în mijlocul icoanei şi fiind ceva mai înaltă. Domnul are aureolă, fără înscrisul tradiţional de astăzi încadrat în aureolă, şi în spatele crucilor sunt nişte forme de relief, în culoare albastră, care ne dau percepția unor munţi.

Aureola Domnului este, în interior, de culoarea lemnului crucilor, pe când, la exterior, apare culoarea albastră. Deasupra capului Domnului, în partea stângă, e luna la pătrar, de culoare albastră, pe când în partea stângă e soarele, cu chip uman, de culoare roşie. Numele icoanei este pictat deasupra capului Domnului, în partea de sus a verticalei crucii Sale.

Dacă Domnul are în R2, după cum am spus deja, un veşmânt fără mâneci, Care îi acoperă trupul de la gât până deasupra cuielor de la picioare – care nu sunt bătute în laba piciorului ca în R1 ci la încheietura labei piciorului cu piciorul propriu-zis, deci ceva mai sus – cei doi tâlhari sunt goi şi numai în dreptul coapselor au fota, pe care o are, în icoanele de acum ale Răstignirii, şi Domnul Însuşi.

Cei doi tâlhari din R2 au cuiele bătute în picioare ca şi la Domnul: nu în laba piciorului ci la încheietura labei piciorului cu piciorul dar, în comparaţie cu El, aceştia sunt şi legaţi de cruci, şi răstigniţi, Domnul fiind numai răstignit.

Legăturile celor doi tâlhari nu sunt la mâini ci sunt la nivelul pieptului, formând un X pe pieptul lor.

Domnul are părul lung şi barbă, Tâlharul cel bun are părul lung dar nu are barbă iar tâlharul cel hulitor are şi părul lung şi barbă, ultimul privind spre Domnul şi cu toţii având ochii deschişi.

Elementul propriu al lui R2, care este un unicat în reprezentările Răstignirii, sunt cei trei bărbaţi, de la piciorul crucii Domnului, care trag la sorţi. Nu se văd sorţii, dar noi ştim din Evanghelii că au tras la sorţi cămaşa Domnului. Ei stau în fund şi formează, alături de cei doi soldaţi din picioare, ceata celor 5 care L-au răstignit pe Domnul.

Lângă crucea Tâlharului celui bun sunt Prea Curata Stăpână şi Sfântul Ioan Evanghelistul, veşmântul Stăpânei noastre fiind de culoare albastră şi doar Ea având aureolă. Ambii privesc spre Domnul: Prea Curata într-un gest de rugăciune dureroasă,  pe când Sfântul Ioan cu sfială.

Lângă crucea tâlharului celui hulitor sunt trei femei – grupul Sfintelor Femei Mironosiţe – având veşminte închise la culoare, două privind spre Domnul iar una dintre ele, cea de la mijloc, spre cel care împunge coasta Domnului sau spre Stăpâna lumii.

Atât despre cele două icoane vechi.

În continuare vom discuta compoziţia unor icoane mai recente ale Răstignirii Domnului.

În icoanele mai noi, apare la baza crucii „mica peşteră conţinând o căpăţână de mort”[4], despre care Jim Forest spunea următoarele: „Golgota, locul răstignirii din afara zidurilor Ierusalimului, înseamnă locul căpăţânii.

 [fragment de icoană]

Craniul Sfântului Adam[5]

Tradiţia spune că Adam a fost îngropat unde Hristos a fost mai târziu răstignit.

Înţelesul teologic este că Hristos este noul Adam, Care prin moartea Sa pe pomul crucii, ne-a salvat din păcatul lui Adam şi al Evei, săvârşit sub pomul cunoştinţei în Eden.

Piatra ce înconjoară craniul lui Adam e despicată, pentru că, după cum relatează Evangheliile, în momentul în care Hristos a murit s-a făcut cutremur mare”[6].

Jim Forest vorbeşte şi despre o structură trinitară a Icoanei Răstignirii[7], pentru că Domnul, Prea Curata Fecioară şi Sfântul Ioan „dau icoanei o compoziţie internă triangulară”[8].

Iar dacă acesta se referă la Icoana Răstignirii unde sunt reprezentaţi numai Domnul, Maica Sa şi Sfântul Ioan, deasupra crucii fiind doi Îngeri şi la baza crucii craniul Sfântului Adam atunci are dreptate să vorbească despre acest lucru.

 [icoană]

Icoana Răstignirii se îmbogățește din ce în ce mai mult pentru că iconarii vor să comprime în spațiul ei cât mai multe detalii scripturale și tradiționale.

În icoana de deasupra, observăm că apar în fundal, în spatele Crucii Domnului, zidurile cetății Ierusalimului, pentru că Domnul a fost scos afară din cetate și răstignit.

Doar fota e în jurul coapselor Sale, având trupul unduit…și Domnul are capul plecat spre dreapta.

O tăcere evlavioasă, concentrată în rugăciune…

 [icoană]

O altă frescă a Răstignirii Domnului, în care sunt prezente foarte multe persoane, pentru ca să se arate faptul că acesta a fost un eveniment public, cu martori.

Și, deasupra, avem un cer de un albastru închis și nu fondul galben, al harului…un vas la picioarele Crucii, ca element inedit…iar Maica Domnului și Sfântul Ioan sunt împreună, în dreapta Crucii, având în spate corul Sfintelor Femei Mironosițe (aici, fără aureole)…spre care Domnul privește…

A treia aureolă e a Sfântului Longhin, îmbrăcat în haine militare romane. Zidurile cetății sunt duble, fețele oamenilor sunt tăcute, întristate și 4 Îngeri apar în fondul albastru, care sunt înspăimântați de iubirea și răbdarea Domnului…

Deși cel care a împuns coasta Domnului e reprezentat în partea stângă…din coasta dreaptă a Domnului curge sânge și apă, ca un izvor continuu…albul apei fiind mai evident pentru ochiul nostru.

Albastrul închis al veșmintelor Prea Curatei contrastează cu verdele veșmântului de deasupra al Sfântului Ioan.

Însă atât icoanele mai vechi cât și cele mai noi ale Răstignirii Domnului au în prim-plan pe Domnul răstignit şi, fără doar şi poate, credinţa fermă că moartea Sa înseamnă viaţa noastră.

Hristos nu apare cum că ar fi învins de moarte ci că învinge moartea în trupul Său, iconizat întotdeauna ca un trup ascetic.

Participi în tăcere gravă la moartea Domnului asumându-ţi păcatele cu care răneşti pe Domnul în fiecare clipă. Pentru că răstignirea Domnului nu este un eveniment trecut dacă simţi că moartea Sa e mereu lucrătoare în viaţa ta, pentru că El te-a asumat pe cruce şi pe tine, şi pe orice om.

De fapt, nu putem privi pe Domnul răstignit fără să nu ne ruşinăm de viaţa noastră păcătoasă şi lejeră, care nu suportă duritatea ascezei care transfigurează, care înnoieşte omul.