Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

A vedea şi a fi văzut

De la privirea contextuală şi fixaţia vizuală
la contemplarea şi vederea lui Dumnezeu

Vol. 2

*

17. 2. 4. Învierea Domnului sau Icoana Pogorârii la Iad

Leonid Uspensky vorbeşte despre icoana Profetului Iona ieşind din pântecele chitului ca despre prefigurarea vechitestamentară a evenimentului Învierii Domnului care se utiliza la începutul iconografiei Bisericii[1].

Ea se regăseşte în catacomba romană a Sfintei Priscilla[2],

 [frescă]

în cea[3] a Sfântului Papă Callixtus I[4]

 [frescă]

cât și în catacomba Sfinților Marcellinus și Petru[5].

 [frescă]

Însă, paralel cu această reprezentare, există şi aceea a arătării Îngerului, în ziua învierii Domnului, Sfintelor Femei Mironosiţe[6]. Dar, alături de acestea două, spune Uspensky, apare și Icoana Pogorârii la Iad a Domnului, înainte de sec. al VI-lea[7].

Wilhem Nyssen redă în Începuturile picturii bizantine, după scena Răstignirii pe care am numit-o în subcapitolul anterior R2, o scenă concisă a Învierii Domnului[8].

 [imagine]

De ce concisă? Pentru că în partea dreaptă a icoanei avem pe Îngerul Domnului, care stă pe piatra răsturnată a Mormântului, binecuvântând pe Prea Curata Stăpână şi pe Sfânta Maria Magdalena, conform Tradiţiei Bisericii, pe când în partea stângă a icoanei avem pe Domnul înviat şi înveşmântat, binecuvântându-le pe Prea Curata Sa Maică şi pe Sfânta Maria Magdalena, care sunt la picioarele Sale şi privesc rugătoare şi preabucuroase spre faţa Sa.

La mijlocul icoanei sunt patru soldaţi romani căzuţi la pământ sau care se feresc de razele luminii dumnezeieşti care ies din mormântul Domnului; mormânt vertical, cu basoreliefuri în partea de sus şi care e încadrat de o vegetaţie unduitoare foarte bogată.

Soldaţii se feresc de cele trei raze ale luminii dumnezeieşti, de culoare  roşie, ce ies din mormânt. Unul dintre scuturi e la picioarele Îngerului, Îngerul fiind îmbrăcat în veşmânt alb. Doi soldaţi sunt cu feţele la pământ iar doi privesc spre Înger, dar nu pot să îl vadă din cauza luminii dumnezeieşti.

Această veche Icoană a Învierii Domnului comprimă aşadar trei evenimente distincte:

1. Îngerul dă piatra mormântului la o parte şi soldaţii nu pot să privească slava dumnezeiască ce emană din el;

2. Îngerul vorbeşte cu Maica Domnului şi cu Sfânta Maria Magdalena şi le vesteşte Învierea Sa din morţi şi

3. Domnul Însuşi Se arată după Înviere Maicii Sale şi Sfintei Maria Magdalena, care cad la picioarele Sale.

Cred că cel mai important detaliu din această icoană e acela că Domnul Se arată mai întâi Prea Curatei Sale Maici după Învierea Sa din morţi, conform cu mărturia Sfintei Tradiţii a Bisericii.

Iconografia ortodoxă confirmă aşadar realitatea, veridicitatea istorică a amănuntelor Tradiţiei Bisericii.

Referindu-se la faptul că Învierea Domnului nu e niciodată prezentată la propriu în Tradiţia Bisericii, Leonid Uspensky spune:

Absenţa redării momentului învierii arată caracterul său de nepătruns pentru mintea omenească, şi, prin urmare, imposibilitatea de a-l descrie.

De aceea…în iconografia ortodoxă sunt două reprezentări care corespund sensului acestui eveniment. Una este convenţional-simbolică.

Ea descrie momentul care precedă Învierea lui Hristos cu trupul – Pogorârea la Iad; cealaltă – momentul ce a urmat Învierii cu trupul a lui Hristos, [şi anume n.n.] venirea istorică a Mironosiţelor la Mormântul Domnului”[9].

Autorul citat observă foarte bine faptul, că în conformitate cu învăţătura Bisericii, „Pogorârea la Iad este indisolubil legată de Înviere[10].

De fapt toată viaţa Mântuitorului este un continuum şi nu o sumă de momente separate, după cum o văd unele cărți de Teologie Dogmatică, care, în dorinţa lor de a evidenţia doar momentele cheie din viaţa Domnului, lasă nediscutat întregul ansamblu al vieţii şi al iconomiei Sale pentru noi.

Pogorârea la Iad a Domnului este „smerirea până la capăt a lui Hristos şi, în acelaşi timp, începutul slăvirii Sale”[11], spune Uspensky, comentând o icoană rusească a Pogorârii la Iad din sec. al XV-lea[12].

 [icoană]

În această icoană, Îl avem pe Hristos îmbrăcat în veşmânt galben spre oranj, ţinând de mână pe Sfântul Adam, care are acelaşi veşmânt la culoare ca şi El (pentru că Domnul a asumat umanitatea) dar fără aureolă.

Sfântul Adam este în partea dreaptă a Domnului şi Domnul priveşte spre el.

În partea stângă e Sfânta Eva, în veşmânt de culoare roşie, fiind desculţă ca şi Domnul (a fi desculț arată îndepărtarea de orice lucru trecător) şi, ca şi Adam, și ea este reprezentată fără aureolă.

De partea stângă a Sa, lângă Sfânta Eva, sunt mai mulţi bărbaţi Sfinţi dar fără aureole, pe când în partea dreaptă a Domnului sunt patru bărbaţi Sfinţi cu aureole.

Lipsa aureolelor la unii dintre cei reprezentaţi în icoană e un non sens, atâta timp cât Sfinţii David, Solomon şi Ioan Botezătorul, aflați în dreapta Domnului au aureole iar, în partea stângă, Sfântul Moise şi alţi Sfinţi dimpreună cu el[13], ca şi Sfânta Eva şi Sfântul Adam, nu au aureole.

Toţi Sfinţii au fost eliberaţi din Iad şi Iadul, prezentat ca existând sub pământ, are uşile sfărâmate, puse în formă de X pe trupul Satanei.

Satana priveşte spre Adam, spre cel înşelat de el odinioară, care acum vine spre Domnul cu ambele mâini, iar Domnul îl ţine de mâna stângă.

Dacă Sfântul Adam pare a se ridica din genunchi spre Domnul sau e ridicat de Acesta, Sfânta Eva este în genunchi, având mâinile împreunate în poziţie de rugăciune.

Veşmânt roşu are numai Sfântul Solomon şi Sfânta Eva. Cununi împărăteşti de culoare galbenă, cu pietre scumpe de culoare roşie, au Sfinţii David şi Solomon.

Dacă David are barbă, Solomon e fără barbă. În schimb Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul David şi alţi doi Sfinţi iconizaţi au barbă.

Mandorla pictată în spatele Domnului este de culoare neagră în interior şi la exterior e de culoare verde, un verde închis. E nepătrunsă – ne spune mandorla, adică cercul luminos care Îl înconjoară pe Domnul – fiinţa Sa dumnezeiască dar razele ei ne luminează şi pe noi. Tot ce este în icoană e plin de lumina Sa cea veşnică.

Deşi interiorul mandorlei este negru, ca şi atmosfera din jurul Satanei, totuşi nu e vorba despre acelaşi lucru. Icoana nu pune semnul de egalitate între cele două, ci le prezintă ca lucruri cu totul şi cu totul separate.

Într-o altă icoană rusească, probabil din sec. al XVI-lea, pe care ne-o furnizează tot Uspensky[14] în cartea lui,

 [icoană]

îl avem pe Îngerul care stă lângă piatra unde a fost pus trupul Domnului şi le vesteşte învierea Sa la trei Sfinte Femei, şi el, şi femeile, având aureole.

Acum nu mai avem un mormânt în care intrăm ci avem piatra interioară a Mormântului de sine stătătoare, cu giulgiurile Sale pe ea, ca un dreptunghi de culoare oranj, aflată într-o vale pictată în galben intens.

Veşmântul Îngerului este alb iar aripile sale mari sunt de culoare oranj. Tot în culoare oranj sunt pictate şi faţa, palmele şi tălpile Îngerului, cât şi feţele Sfintelor Femei.

În fundalul Icoanei apare intrarea unei cetăţi iar vegetaţia icoanei este spiritualizată.

Spiritualizarea vegetaţiei din icoană ţine cont de amănuntul imnografic al praznicului Învierii Domnului, cum că toate s-au umplut de lumină prin învierea Sa.

Sfintele Femei poartă în mâinile lor vase pline de mir, pe când Îngerul are cu el un fel de suliţă foarte subţire, cu trei colţi la partea de sus, asemenea unei furci.

Jim Forest ne prezintă o Icoană a Învierii foarte bogată ca reprezentare şi sintetică în acelaşi timp[15], distingându-se între Sfinţii scoşi din Iad de către Domnul Sfinţii Protopărinţi Adam şi Eva, alături de Sfinţii David, Solomon, Moise, Daniel, Zaharia şi Ioan Botezătorul[16].

Veşmântul Domnului este dublu. Are un veşmânt de culoare aurie intensă pe dedesubt iar pe deasupra un veşmânt galben cu tentă oranj.

Mandorla Sa e de culoare albastră, fiind străluminată de razele luminii dumnezeieşti, care strălucesc din persoana Sa. Aurii sunt şi munţii din fundal, şi aripile celor doi Îngeri de deasupra capului Domnului, cât şi hainele celor înviaţi din morminte, foarte mulţi la număr, care flanchează din partea dreaptă deschizătura neagră a Iadului. În partea stângă a gurii de Iad sunt soldaţii prăvăliţi la pământ.

Domnul stă pe uşile Iadului, care, datorită prezenţei Sale, şi ele sunt aurii cu tentă oranj iar un Înger coboară şi leagă pe Satana cu lanţuri, care abia se distinge de întunericul în care locuieşte.

Domnul e prezentat de trei ori în această frescă: 1. ieşind din mormânt plin de slavă; 2. ridicând pe Sfinţii Protopărinţi din mormânt şi 3. ca Propovăduitor al celor eliberaţi.

Domnul ţine cu mâna dreaptă stânga Sfântului Adam şi cu mâna stângă a Sa dreapta Sfintei Eva. Mormintele lor sunt schematizate, sunt spiritualizate, fiind de forma unor pătrate de culoare galbenă.

Sfântul Adam are păr şi barbă lungi şi un veşmânt de culoare verde, pe când Sfânta Eva are un veşmânt de culoare roşie, aidoma cu veşmântul de deasupra al Sfântului Solomon, cu al unui Înger şi al unuia dintre Sfinţii scoşi din Iad.

Doar Domnul are aureolă dintre toţi, Sfinţii David şi Solomon sunt încoronaţi iar Sfântul Daniel are tichie albă cu moţ roşu, pe când cei morţi din partea dreaptă sunt îmbrăcaţi la fel, cu un veşmânt galben cu glugă ţuguiată.

Pentru Jim Forest, Icoana Pogorârii la Iad a Domnului este un îndemn la a nu ne mai trăi viaţa într-o perpetuă frică[17].

„Icoana ne aminteşte că Hristos poate intra nu în alt iad ci chiar în iadul în care suntem, să ne ia de mâini, şi să ne ridice din mormintele noastre”[18].

Cu alte cuvinte icoana vorbeşte şi despre noi, pentru că Domnul nu i-a scos numai odată pe oameni din Iad ci ne izbăveşte mereu din iadul păcatelor noastre.


[1] Leonid Uspensky şi Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea Icoanei, ed. cit., p. 199.

[4] Leonid Uspensky şi Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea Icoanei, ed. cit., n. 2, p. 199.

[6] Leonid Uspensky şi Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea Icoanei, ed. cit., p. 199.

[7] Idem, p. 200.

[8] Wilhelm Nyssen, Începuturile picturii bizantine, ed. cit., p. 119.

[9] Leonid Uspensky şi Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea Icoanei, ed. cit., p. 201.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Adică Pl. 66 de la anexa iconografică a cărţii, cf. Idem. Noi am redat-o în pagina următoare.

[13] Idem, p. 203.

[14] A se vedea Pl. 67, cf. Idem.

[15] Cf. Jim Forest, Icoana în rugăciune, ed. cit., Icoana a 10-a de la sfârşitul cărţii.

[16] Idem, p. 97.

[17] Idem, p. 98.

[18] Idem, p. 99.

Did you like this? Share it: