Vederea iconică şi transfigurarea vederii [7]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

A vedea şi a fi văzut

De la privirea contextuală şi fixaţia vizuală
la contemplarea şi vederea lui Dumnezeu

Vol. 2

*

17. 2. 6. Pogorârea Sfântului Duh

Comentând Icoana Cincizecimii, Constantine Cavarnos arată că Sfinţii Apostoli au cu toţii aureole şi că bătrânul cu barbă şi coroană pe cap din josul icoanei simbolizează lumea locuită[1].

 [icoana]

În icoanele mai vechi ale praznicului, spune acesta, apar bărbaţi din diverse neamuri în locul bătrânului cu barbă şi deasupra lor scria: Oameni, neamuri şi limbi [2].

Sfântul Nicodim Aghioritul considera însă, că în locul bătrânului care este reprezentat acum în icoana Cincizecimii, ar trebui să fie pictat Sfântul Proroc Ioil, care să poarte cuvintele de la Ioil 3, 1, pentru că aşa apare reprezentat în icoane mai vechi ale praznicului[3], pe care el le cunoştea.

Icoana Cincizecimii e compusă din amănuntele descrise la F. Ap. 1-4, 6-12, însă aici apare şi Sfântul Apostol Pavel printre participanţi[4], ceea ce, în mod istoric, acest lucru nu s-a petrecut.

Însă, ca şi în icoana Înălţării Domnului, avem de-a face cu o evidenţiere a persoanei şi a operei Sfântului Pavel, alături de Sfântul Petru, ca cei dintâi propovăduitori ai Evangheliei.

Vorbind despre Icoana Cincizecimii, Jim Forest o caracterizează drept o descriere simplă a evenimentului[5].

Spune el: „Cei doisprezece stau pe o bancă semicirculară văzându-se unii pe alţii.

Locul liber din mijlocul băncii reprezintă prezenţa nevăzută a capului Bisericii, Hristos, Care a promis că va rămâne cu cei ce-L vor urma în toate zilele până la sfârşitul veacului.[…]

În partea de sus a icoanei este un cerc, parţial descoperit, simbol al cerului, din care se extind raze sau forme de lumină egale la număr cu cei de pe banca de dedesubt.

Acesta reprezintă Botezul fiecărei persoane de către Duhul Sfânt.

O rază mai lungă, de asemenea reprezentând [pe] Duhul Sfânt, iese uneori din centrul sferei.

În nicio altă icoană nu vedem Apostolii într-o asemenea stare de unitate. Tema imaginii este unitatea care este imposibilă fără Duhul Sfânt.

Apostolii sunt arătaţi în perspectivă inversă: cei ce sunt departe sunt uşor mai mari decât cei din planul apropiat.

Nicio figură nu este identică una cu alta. Prin varietatea gesturilor şi paleta de culori ni se reaminteşte că unitatea nu anulează diversitatea.

Cei doisprezece sunt adesea arătaţi într-un mod neistoric, câţiva Apostoli care au fost în camera cea de sus, fiind înlocuiţi de Pavel şi de autorii Evangheliilor, Marcu şi Luca, pentru că, în mare parte, prin ei consecinţele Pogorârii Duhului Sfânt au ajuns până la marginile pământului.

Evangheliştii şi Pavel sunt reprezentaţi ţinând cărţi în mâini. Alţii ţin suluri în mână, simbol al slujirii apostolice învăţătoreşti.

Când Pavel este prezent stă în partea de sus, dreapta, în faţă cu Petru. Locul lui Pavel, Apostolul neamurilor, este accentuat pentru că el a văzut mai clar decât ceilalţi că nimeni nu e exclus din Biserică. […]

Icoana nu face niciun efort [ca] să sugereze sunetul şuierător al vântului ci mai degrabă arată adânca tăcere interioară a Apostolilor aşteptând împlinirea promisiunilor lui Hristos. Poate mai mult decât altele această icoană arată condiţia rugăciunii: aşteptarea atentă a Domnului.

Figura misterioasă din spaţiul întunecat arcuit, de sub Apostoli, este cosmosul, simbol al tuturor oamenilor care erau în întuneric şi aşteptau lumina. A îmbătrânit datorită păcatului lui Adam şi al Evei.

Deşi încoronat cu putere şi bogăţie este prizonier în peştera întunericului aşteptând convertirea. În pânza albă din mâini ţine doisprezece suluri identice reprezentând învăţătura dătătoare de lumină a Apostolilor”[6].

Autorul nostru confirmă mărturia Sfântului Nicodim Aghioritul că în locul bărbatului care reprezintă acum lumea era Sfântul Ioil, a cărui profeţie de la Ioil 3, 1 s-a împlinit la Cincizecime, cf. F. Ap. 2, 14-41[7].

Am văzut icoane ale praznicului însă care au pe Maica lui Dumnezeu în centru şi pe capul fiecărui Sfânt apostol câte o flacără de foc.

 [icoană]

În icoana redată de Jim Forest[8], o icoană grecească, nu apar flăcări de foc pe capul fiecărui apostol în parte, dar apare Sfântul Duh în cer, sub formă de porumbel cu aureolă şi din El pornesc 12 raze de lumină dumnezeiască.

Toţi Sfinţii Apostoli sunt înveşmântaţi, au veşminte diferite, fiecare câte două. Unii se privesc reciproc, alţii privesc către noi iar unul către cer, toţi fiind într-o adâncă pace şi concentrare.

Clădirea din spate sugerează faptul că ei sunt înăuntru iar lumea, reprezentată de un bătrân încoronat, e pictată în veşmânt de culoare roşie.

 [icoană]

Într-o icoană a Şcolii de la Novgorod din sec. al XV-lea[9] tot fondul icoanei e plin de galben, adică de lumină dumnezeiască.

Cerul din care ies razele dumnezeieşti e în culori închise, simbolizând transcendenţa luminii dumnezeieşti, fără să mai apară Sfântul Duh ca un porumbel.

În schimb, bătrânul, care reprezintă lumea, are coroană de culoare galben şi veşmânt roşu cu galben.

Sfinţii Apostoli se privesc unii pe alţii, locul de la mijloc e gol şi în partea de sus sunt Sfântul Petru în stânga şi Sfântul Pavel în dreapta.

Toţi Apostolii au sandale abia perceptibile iar bătrânului, care reprezintă lumea, nu i se văd picioarele.

Vorbind despre semnificaţiile teologice ale icoanei, Leonid Uspensky atenţionează faptul că „icoana se adresează credincioşilor şi de aceea ea nu înfăţişează ceea ce oamenii din afară, neiniţiaţi, au văzut la acest moment şi i-a făcut să afirme că Apostolii erau plini de must, ci ceea ce se descoperă celor care au participat la eveniment, membrilor Bisericii, adică sensul lui lăuntric.

 [icoană]

Cincizecimea este botezul Bisericii cu foc. Fiind împlinirea revelaţiei Sfintei Treimi, ea reprezintă momentul culminant al întemeierii Bisericii, care îşi desfăşoară viaţa în plinătatea darurilor şi a tainelor descoperite de har”[10] şi de aceea, în concluzie, nu avem o reprezentare exterioară sau, mai bine zis, panoramică despre eveniment.

Autorul nostru afirmă că există „unele icoane vechi ale Cincizecimii [care] se încheie cu un etimasia – un altar pregătit, simbol al prezenţei nevăzute a lui Dumnezeu”[11].

Ca şi noi, autorul a văzut icoane ale praznicului Cincizecimii, în care pe nimburile Apostolilor sunt aşezate „limbi mici de foc, imediat deasupra capetele Apostolilor”[12].

Aceasta pentru ca să se exprime faptul că toţi laolaltă şi fiecare în parte s-au umplut de harul necreat al Prea Sfintei Treimi.