Vederea iconică şi transfigurarea vederii [8]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

A vedea şi a fi văzut

De la privirea contextuală şi fixaţia vizuală
la contemplarea şi vederea lui Dumnezeu

Vol. 2

*

17. 2. 7. Icoana soborului Sfintei Treimi

Pentru această secţiune vom face o sinteză a două comentarii punctuale la icoana pictată de Sfântul Andrei Rubliov [Рублёв][1].

 [celebra icoană triadologică a Sfântului Andrei]

Primul este cel al Prof. Dr. Mihail Dunaev iar al doilea al lui Jim Forest, titlul subcapitolului de față fiind numele pe care profesorul Dunaev îl dă Icoanei Sfântului Andrei[2].

„Icoana a fost pictată, după cum se spunea în acele vremuri, întru lauda Cuviosului Serghie, adică drept laudă nevoinţei lui duhovniceşti şi ca expresie a esenţei întregii lui vieţi. Icoana a fost realizată, cel mai probabil, în jurul anului 1425, deşi s-au enunţat şi date mai timpurii”[3].

Jim Forest e de acord cu stipularea anului 1425, ca an probabil al pictării icoanei, spunând că a fost pictată cu 5 ani înainte de adormirea Sfântului Andrei[4].

Din punct de vedere compoziţional, Sfântul Andrei are o altă viziune decât Tradiţia asupra icoanei iubirii de străini a Sfântului Avram, care devine la el o icoană prefigurativă şi triadologică.

Ambii autori sunt de acord cu această transmutare de sens pe care a operat-o Sfântul Andrei.

Jim Forest spune că Sfântul Andrei „a simplificat drastic imaginea. Au rămas doar Îngerii, plus încă trei obiecte în spatele lor: casa, copacul şi muntele. Ceea ce a fost masa cu mai multe farfurii în alte icoane, aici devine un altar cu un potir în centru. În dezbrăcarea detaliului narativ, Rubliov a mutat accentul icoanei de la un eveniment biblic particular, la o meditaţie despre dialogul iubirii din Sfânta Treime”[5].

 [Icoana iubirii de străini a Sfântului Avraam]

Profesorul Dunaev confirmă acest lucru: „Întotdeauna, în toate icoanele Treimii, sunt reprezentaţi trei Îngeri Care S-au arătat, după mărturia Scripturii, patriarhului Avraam şi soţiei sale Sarra, înainte-vestindu-le despre naşterea în curând a unui fiu.

De obicei, în icoană acest eveniment se prezenta în amănunţime: în afara Îngerilor, neapărat erau prezenţi în imagine Avraam şi Sarra (în unele icoane se reprezenta pregătirea mesei de către ei, junghierea viţelului), iar masa la care sunt aşezaţi Îngerii-oaspeţi era acoperită cu vase şi bucatele pregătite. Aşadar, iconarii se străduiau să reprezinte cât mai exact evenimentul descris în Scriptură.

Cuviosul Andrei îşi concentrează atenţia asupra altui fapt, relatarea evenimentului lipseşte, deşi unele evenimente ale povestirii sunt reprezentate în icoană”[6].

Referindu-se la culorile folosite în pictarea icoanei Sfântului Andrei Iconarul, Jim Forest spune: „culorile principale ale icoanei erau aurul pur şi auriul[7].

Albastrul azuriu a fost folosit la veşmintele celor trei figuri cu multe atingeri la veşmintele lor şi a laviurilor cu lapsis lazuli. O linie subţire de vermillon a fost folosită pentru abia vizibilul băţ pe care fiecare îl ţine.

Există o zonă mică cu verde pronunţat în copac şi un laviu de verde muşchi delicat la figura din dreapta. Culorile îmbrăcămintei figurii centrale sunt cele mai substanţiale: roşu pronunţat, albastru închis şi o dungă aurie”[8].

Însă tălmăcirea icoanei pe care o face profesorul Dunaev este adânc duhovnicească şi plină de dragoste şi atenţie: „deasupra Îngerului din stânga vedem cortul lui Avraam – ca indicaţie simbolică asupra faptului că acţiunea are loc în interiorul aşezământului. […]

Deasupra Îngerului din mijloc este un copac – stejarul Mamvri, lângă care a avut loc întâlnirea Patriarhului cu Îngerii.

Mai sus de Îngerul din dreapta noi vedem o imagine convenţional-simbolică a munţilor, ca o parte a reliefului, pe fondul căruia s-a săvârşit sfântul eveniment. […].

…în cei trei Îngeri reprezentaţi de către Cuviosul Andrei, noi vedem pe Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul (Hristos) şi Dumnezeu Duhul Sfânt.

Dumnezeu Tatăl este Îngerul care este aşezat în stânga[9], spre care ne indică simbolul Său – casa situată deasupra Lui, deoarece crearea lumii în chip simbolic se aseamănă cu zidirea unei case. Către Dumnezeu Tatăl sunt orientaţi ceilalţi doi Îngeri ca şi către Ziditorul tuturor celor văzute şi nevăzute.

Copacul de deasupra reprezentării celui de-al doilea Înger este simbolul Crucii, pe care a fost adusă jertfa pentru ispăşirea păcatelor omenirii. Astfel, copacul trimite simbolic înspre Dumnezeu Fiul, Hristos, Care S-a adus pe Sine jertfă.

Stânca, simbolul înălţării duhovniceşti, de deasupra Îngerului din dreapta, indică înspre reprezentarea Duhului Sfânt.

Masa, în jurul căreia stau Îngerii nu este aici o masă de petrecere, ci altar pentru aducerea jertfei.

De aceea, pe masă nu sunt vase, ci doar un singur potir pentru jertfă.

Capul viţelului din potir este prototipul Agneţului din Noul Testament, Hristos. Prin aceasta potirul dobândeşte însemnătate euharistică. […]

În afară de aceasta, contururile interioare ale Îngerilor poziţionaţi lateral formează, de asemenea, cupa potirului, în care parcă este cuprins Îngerul din mijloc, prototipul lui Hristos. […]

Mişcarea mâinii  Îngerului din stânga este un gest de binecuvântare şi simbolizează chemarea Fiului de a Se aduce jertfa răscumpărătoare pentru mântuirea neamului omenesc.

Plecat către Tatăl, capul Fiului, îndreptat către potir, drept gest de răspuns al binecuvântării, este semnul învoirii cu Tatăl. […]

Al treilea Înger, martorul acestui act sacral de chemare la jertfă şi acceptarea ei, este tăcutul Mângâietor, Care mărturiseşte despre înălţimea duhovnicească a ceea ce se săvârşeşte.[…]

Imaginea Îngerilor se înscrie într-un cerc, simbolul veşniciei.

Până la Andrei Rubliov aceasta se întâlnea doar în icoanele cu formă rotundă…

Rubliov, pentru întâia oară, a unit compoziţia cercului cu forma dreptunghiulară de ansamblu a icoanei. […]

[De aceea] niciunul dintre personaje nu poate fi scos din unitatea de nedespărţit a întregii imagini. Concentrarea interioară, pacea dumnezeiască – iată ce ne sugerează întâi de toate ideea şi dispoziţia exprimate în icoană.

Spre deosebire de arta apuseană, care tinde către expresivitatea exterioară a imaginii, la pictorii ruşi întotdeauna străbătea gravitatea către o altfel de percepţie şi reprezentare a lumii.

În icoana rusă conţinutul supraomenesc era redat static.

Pacea vieţuirii întru Dumnezeu nu poate fi exprimată printr-o mişcare agitată. Privirea duhovnicească a iconarului a fost orientată întotdeauna dinspre exterior către interior (de aceea expresia exterioară a gândului şi trăirii nu este atât de importantă pentru iconar), în frumuseţea exterioară el străvede frumuseţea interioară, de negrăit şi de nevăzut.

 Frumuseţea dragostei de Dumnezeu – iată adevărul exprimat în icoană. Este important că imaginile Îngerilor nu sunt iluminate din afară, însă emană lumină care umple întreg spaţiul, şi parcă se revarsă asupra celui ce priveşte icoana”[10].

Comentariul lui Jim Forest asupra compoziţiei icoanei are accente diferite, dar care îl întregesc pe cel anterior şi reprezintă bogăţia de nuanţe pe care le suscită teologia acestei icoane unice:

„În afara hainelor cei trei sunt identici. Nu sunt nici bărbaţi, nici femei. Trupul lung sugerează o formă masculină, în timp ce faţa ar putea fi a trei surori gemene. Fiecare cap e înclinat spre unul din celelalte. Niciunul dintre ele nu-şi asumă o atitudine imperială. Există o atmosferă de dragoste, libertate, suprimare a timpului, odihnă şi cea mai intimă comuniune.

Sensul unităţii este obţinut în mod principal prin angajamentul gentil, atent al celor trei între ei, prin unirea privirilor.

Structura icoanei contribuie [la aceasta] de asemenea. Cel mai important este cercul, simbolul perfecţiunii şi al eternităţii, creat de cele trei figuri; în cerc există un simţ al mişcării în sensul acelor de ceasornic. Există şi un triunghi în vârful căruia este capul figurii centrale.

Datorită perspectivei inverse nu există un punct terminal. Cele trei figuri nu sunt parte a unui plan ce dispare ci mai degrabă par să se mişte mai aproape de persoana din faţa icoanei, arătând că Dumnezeu este aici şi peste tot.

Care figură angelică reprezintă pe Tatăl, care pe Fiul şi care pe Sfântul Duh? Au existat multe dezbateri pe această temă.

Când a fost pictată de Rubliov fiecare figură a fost identificată, dar numele s-a pierdut în procesul repictării şi restaurării.

Unii afirmă că Fiul este reprezentat de figura centrală dar, poate [că] cea mai bună dovadă este dată de o icoană similară din aceeaşi perioadă ce a aparţinut Sfântului Ştefan din Perm[11], prieten al Sfântului Serghie[12] şi bătrân contemporan cu Rubliov. Aici Îngerul din stânga e identificat cu Fiul, Îngerul din centru cu Tatăl, iar cel din dreapta cu Sfântul Duh[13].

Cele trei simboluri din partea de sus a icoanei sunt înclinate să oglindească figurile angelice de sub ele.

În centru, deasupra Tatălui este copacul. Ceea ce a fost stejarul din Mamvri devine Pomul Vieţii plantat de Dumnezeu în Rai.

Sub ramurile sale Adam şi Eva au căzut, dar din el, potrivit Tradiţiei, a fost făcută Sfânta şi de viaţă dătătoare Cruce.[…]

Deasupra Fiului e o clădire fără uşi: Biserica, deschisă celor ce caută viaţa sacramentală în care primim pe Hristos în Euharistie.

Deasupra Sfântului Duh e un munte: Sinaiul, Taborul, locuri unde oamenii au văzut slava lui Dumnezeu.

În faţa celor trei figuri e un altar pe care stă un potir de aur conţinând în miniatură trupul unui miel roşu ca sângele, simbolizând moartea sacrificială a lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu. […]

Mâna Tatălui este întinsă deasupra potirului binecuvântând.

Icoana ne reaminteşte că, prin Potir, creştinii sunt aduşi în comuniune cu Sfânta Treime. […]

Dacă am căuta un singur cuvânt [care] să descrie imaginea, acela ar fi cu siguranţă: iubire.

Sfânta Treime Însăşi e o comunitate de iubire atât de perfectă încât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt una”[14].

Privind la reproducerea icoanei[15] pe care ne-o dă Jim Forest, observăm că Îngerii aflaţi în lateral au picioarele aşezat pe nişte suprafeţe dreptunghiulare, că ei apar ca stând pe nişte scaune fără spătar, că părul capului lor este lung şi cârlionţat şi că există o aplecare a capului a unora către alţii.

Nu se observă întreaga masă.

Nu se observă pe ce stă Îngerul aflat în centrul icoanei şi în spatele mesei, după cum nu se vede nici partea de jos a trupului său.

Iar casa, despre care Forest spune că ar fi Biserica, are totuşi două intrări şi un acoperiş, fără să se vadă însă în integralitatea ei.

Copacul din dreapta, lateral, are o formă unduitoare, ca o flacără de foc iar muntele e slab perceptibil.

Și s-a observat din cele două comentarii teologice la această icoană, că o icoană tipologică ca aceasta poate da naştere la multiple interpretări duhovniceşti ale amănuntelor reprezentate pe ea. Însă interpretările acestea nu se exclud ci se completează reciproc.