Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 3 octombrie 2011

Recensământul populației și al locuințelor (20-31 octombrie 2011)

Pentru a cunoaște care sunt întrebările pe care vi le va pune recenzorul ce va veni în casa dumneavoastră, intrați aici.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [26]

Scrisoarea nr. 42 (17 iunie 1946)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica,

Aseară îți scrisesem altă scrisoare, pe care acum n-o mai trimit.

Îți comunic întâi [de toate] în privința cercelului. Miron s-a interesat azi și prețul e așa de scăzut, vreo 400 [de] mii, încât nici nu mai vorbim [să îi vindem].

Acum 2-3 luni erau cu totul altfel [lucrurile]. Celălalt la fel…Așa că am impresia că voi veni înapoi cu ei, așa cum am plecat. Mie îmi pare foarte rău…Și voi mai vedea peste o săptămână, două, [ce se mai poate face]. Să mai încercăm [atunci]!

Tu ce faci? Ai fost ieri, duminică, la Olt[1], cum ai zis?  Ce-ai făcut pe acolo?

Ieri noapte visasem că venisei aici, la București…

Eu acum trăiesc din amintiri, din amintirea clipelor trăite împreună sau din închipuirea clipelor ce au să vină, [atunci] când vom fi iarăși împreună.

Când sunt singur nu mă plictisesc. Îmi aduc aminte un cuvânt, un gest de-al tău…și analizându-le și gândind ce vei fi voit să spui prin ele, e destul de interesat și plăcut pentru mine [să mă gândesc la tine astfel].

Căci astfel mă simt trăind din ceva al tău, din ceea ce ai făcut pentru mine.

Am din ce în ce mai mult impresia că în tine mă exprim și sunt eu însumi, că tu ești una cu mine, că trupul tău nu se mai deosebește de al meu.

Îmi pare că suntem două făpturi, două chipuri ale aceluiași suflet. Suntem unul și același eu, care se răsfrânge în corpul meu și în corpul tău.

Suntem atât de uniți încât orice neîncredere și orice gelozie nu-și mai are locul.

Sufletul, cu al său spirit, pe care îl purtăm amândoi trebuie să-l păstrăm curat de orice învinuire dintr-o parte sau alta și să căutăm să devenim cât mai buni și mai sinceri și mai sfințiți prin încrederea [reciprocă] în noi [înșine] și prin silința de a fi cât mai mult unul pe placul celuilalt.

Eu, aici, nu te sfătuiesc pe tine [ce să faci], ci îmi spun mie însumi [ce să fac]. Și prin aceasta [îți spun] și ție ce este mai bine de făcut.

Ne rămâne înainte încă o jumătate de viață de trăit, [aici], pe pământ. Și ce vom face, dacă nu vom continua pe drumul început, din clipa în care ne-am ales unul pe altul, [drept] prieteni, pentru o viață întreagă și pentru veșnicie?

De fapt, nouă ne ajunge și, câteodată, ne și prisosește iubirea ce ne unește.

Totuși trebuie să luăm seama că avem și datoria de a ne transforma, de a ne curăți sufletele noastre, ca să merităm și dincolo, în ceruri, să fim tot împreună.

Să nu regretăm cumva, atunci, vreuna din faptele noastre, spunându-ne că nu am păstrat îndestulă credință unul pentru altul.

Nu știu cum…însă tu îmi apari acum, ca și cum ai fi soția mea…de care trebuie să nu mă mai îndoiesc, [și] în cinstea și sinceritatea căreia trebuie să cred.

Mi se impune [acest lucru] ca o datorie. Ca un respect față de mine, [mi se impune] credința în tine[2].

Eu cred că tu meriți încrederea mea.

 Lucis.


[1] Oltul se varsă în Dunăre în apropiere de Turnu Măgurele și cei din oraș obișnuiesc și acum să meargă acolo (e formată o plajă) să facă baie.

[2] Cu sensul de: încrederea în tine.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [25]

Scrisoarea nr. 41 (4 iunie 1946)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

(spațiu necompletat)

Florica,

Am o presimțire că ești tristă, îngândurată, supărată. Mă înșel? Așa este?

Bucuria ta de a mă aștepta nu vreau s-o tulbure nicio neliniște.

Nu vreau să suferi. Ție numai bucuria îți șade bine.

Suferințele și amărăciunile vieții ție îți fac rău. Totdeauna o femeie este prea slabă să le îndure.

De aceea mă rog în gândul și sufletul meu: toate suferințele ce ți se cuvin ție să mi le dea mie Dumnezeu!

Tu știi că eu te iubesc. Că nimeni și nimic nu te poate înlocui în inima mea.

Dacă aș putea să iau asupra mea toate supărările și tristețile tale iar tu să rămâi numai bucurie!…

Căci în tine eu recunosc bucuria vieții mele.

Dar tu, dacă mă vezi trist, să știi că în mine sunt toate tristețile tale amestecate cu ale mele, iar eu mă bucur și sunt fericit purtându-le în mine.

Căci din iubire am făcut astfel. Și aceasta îmi dă tărie și înălțare.

Să nu te îndoiești de mine, cum nici eu nu am dreptul să mă îndoiesc de tine. Îndoiala aduce chinul, certurile, ura…Și eu aș dori să nu mai avem parte de asemenea lucruri neplăcute, ce se găsesc la majoritatea celor ce duc o viață împreună.

A plecat Nelu și nu i-am dat nicio scrisoare. Azi, miercuri, trebuia să aștept la mașină și inima nu m-a răbdat să nu-ți scriu, deși, până acuma, m-am reținut intenționat nescriindu-ți nimic.

Trupul mi se umple de o plăcere [rară], când îmi amintesc de tine. Și totuși această plăcere se tulbură, când mă gândesc că tu ai [putea] fi supărată.

Nu, nu se poate! Îmi promiți?…

Îmi promiți că ne vom plimba mult, foarte mult în vacanță? (Să nu uiți [atunci] când voi veni!) Și știi cum vreau să ne plimbăm?

Îți spun eu acuma. Singuri, să nu ne vadă nimeni…și eu să pot să fug înainte și înapoi…să te privesc venind, depărtându-te…să văd cum faci pasul, cum tresari, cum formele trupului tău se dăruie privirilor mele.

Doresc atât [de mult] aceste clipe, încât îmi pare că n-or să mai vină.

Dar tu ce faci, ce faci?…Cum aștepți?…Te pregătești?…

Nu ești tu logodnica mea, în adevăr acum, nu ca altădată, numai cu numele?

Te pregătești? Căci în curând vei fi nevasta mea.

Spune aceste cuvinte fiindcă mi-e drag să-ți spun ție: logodnică și nevastă a mea.

E o copilărie, poate, zici tu. Și eu zic la fel. Dar îmi place această copilărie…și nu-mi pasă de nimic…Dacă așa îmi place să-ți zic ție, [atunci așa îți zic]!

Nevestei mele, Florica…

Lucică.

The Sight of God in the Theology of Saint Symeon the New Theologian [29]

Here, parts 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28.

Our greek font.

***

2. 4. 2. The Personal Ecstatic Testimonies and their Validation 

Undoubtedly, we can not venture to pronounce, in trenchant mode, on those about the theology of glory without to have ever the experience of the sight of the divine light.

It would be the one between the things of the most embarrassing with possible and a muster of cheap vedettism from our part, to trample a domain so holy and shattering for any humble christian.

Therefore, the symeonian testimonies about his ecstasies, in our opinion, take account the most important thing in the frame of the theology of glory and namely the real understanding, authentic, about how we must deify our whole being.

His ecstatic confessions are not gratuitous, they do not have a stressful morgue, they do not stiff exhibitions of private experiences, but, on the contrary, they are generated by holy conscience, that these ecstatic experiences will be enlightening for those who will listen and read later.

Saint Symeon speaks about of his own sights and of his proper holiness driven by the divine grace, that incited him to speak, to give confidence to those who are cleansed of passions and, especially, to show them that holiness is a reality shockingly beautiful and not a trite story, that happened or not in foretime.

Speaking about the sight of God, Symeon wants to be authentic and less didactic, strongly emphasizing the identity of his ecstatic experience with the ecstatic experience of all previous Saints, without that through this emphasis in force to consider him worthy of God’s mercifulness, which it showed that the sight of His glory.

His confessions are full of humbleness, contentedness, gratitude and a truth conquering.

They are extensive guarantees for a theology of the glory wholly orthodox, because they have „the force an personal unmediated experience”[1].

Thus, in the following sequences of this subchapter, we will punctual excogitate various ecstatic symeonian testimonies, we try to present a clear analysis, internal, in proper terms[2], of theology of glory.

*

2. 4. 2. 1. The First Ecstasy of Saint Symeon

Without to enter into an exegetics-historicist perspective[3], our research, theological and linguistic in the same time, of the symeonian confessions, leaves from the premise of the indeterminacy of the number of ecstatic experiences, that Saint Symeon had. 

According to a theological consensus statuted at Life, 5, Catechesis 22 is designated as the first ecstatic symeonian confession that we have.

The ecstatic relating is comprised between 88-103 lines[4], being concise and presented, by humbleness, under the name of the young George, who lived in Constantinople and had almost 20 years[5].

The symeonian ecstatic confession is contextualized. It appears as a emphasis of God’s oeconomy with those who fulfill with zeal His will.

Young George, alias Symeon, appears as standing in prayer and saying the prayer of heart, of repentance: „The God, have mercy on me, the sinner!” (88-89 lines).

His desire was the commiseration from part of God, the forgiveness, the discharged from the passions of his being and not the sight of the divine light.

The sight comes as a divine surprise in his life.

Symeon states a single thing regarding the prayer of George: the fact that it was made more with mind than with the mouth (89-90 lines).

Our young man was into a state of mental’s prayer, into a cry of his mind to God. Were preponderating the mind and the heart, the interior effort in front of God and not the articulated words.

The specification of this fact is very important, because the sight comes into a state of interior concentration, of repentance, the interior perception of the light.

The light comes in the time of his prayer, when he was ready to receive it and without any notice from God.

When Symeon begins the relating of the ecstasy of George, he begins abruptly, talking about an e[llamyij qei,a [divine brightness], that comes ai;fnhj, in unexpected mode, that appears suddenly in his being and it shines, being shown coming from above (evpe,fanen a;nwqen) [90 line].

Symeon does not explain to the auditorium the terms communiqued by him. It is presupposed that they had to know what means that divine brightness.


[1] Rev. Prof. John A. McGuckin, The Biblical and Theological Paradigms of the Sight of the Divine Light to Saint Symeon the New Theologian [Paradigmele biblice şi teologice ale vederii luminii dumnezeieşti la Sfântul Simeon Noul Teolog], in Ică jr. 4, p. 420.

[2] Father McGuckin finish his study cited in note above, dedicated the theology of glory at Saint Symeon, with the express desire to continue the internal exegesis of the symeonian ecstasies.

He said: „With all the literary, historical and theological complexities of it, this important collection of epiphany stories, deserves and requires an analysis fuller and more rigorous in their proper terms”, acc. Idem, p. 422.

[3] We believe that the historical perspective of Father McGuckin, with the sight I in 969 [acc. Idem, p. 407] and the sight II in 976 [acc. Idem, p. 410] is interesting, possibly credible, but we tend to believe that we must to punt more on the undated sights, according his expression [acc. Idem, p. 417], namely the current sights in the life of Saint Symeon, of which he confessed the ones he wanted or made ​​a synthesis of them, intended to present the sight as a divine reality in his life.

We do not believe that our Father wanted to make a systematization, a hierarchy, a chronology of his ecstasies, designed to give us a historical perspective on the frequency and the number of them.

We agree that he speaks about a first ecstasy, about how was at the beginning of his ecstatic life. But, then, the things are complicated. We do not know clearly about what ecstasies he speaks, but it is evident that he speaks about realities personal lived.

We tend to give right to Father Golitzin, when he affirms, that „we can not specify the exact number of occasions in which Symeon was visited by the appearing of the divine light. His writings and Life of Niketas suggests that this thing was quite frequently, although it varied in intensity”, acc. Hierom. Alexander Golitzin, Symeon the New Theologian: Life, Epoch, Thinking, in Ică jr. 1, p. 466.

But, both, Father Golitzin [acc. art. cit., p. 466] and Father McGuckin [acc. art. cit., p. 407], designates right the first epiphany relating Catechesis 22, that, the first sees it repeated by Niketas in Life, 5 [acc. Idem, p. 467] and, the second sees it retaked in Catechesises 35 and 36 [acc. Idem, p. 408-409].

Therefore and we will discuss this epiphany relating of Catechesis 22 as the first ecstatic symeonian experience, after how confesses and Saint Niketas [Stethatos] in Life, 5, acc. OC [Orientalia Christiana] 12, V, 1-8, p. 8/ ed. Iliescu, p. 18 and Life, ed. Koutsas, apud. Ică jr. 4, p. 247.

[4] Acc. SC 104, The Catechesises, XXII, 88-103, p. 372 / Ică jr. 2, p. 242.

[5] Idem, The Catechesises, XXII, 22-23, p. 366 / Idem, p. 239.

Artă abstractă…mai înainte de arta abstractă

http://apod.nasa.gov/apod/image/1009/aurora_salomonsen_big.jpg

http://apod.nasa.gov/apod/fap/image/1109/m42_vargas_900.jpg

http://apod.nasa.gov/apod/fap/image/1108/fairypillar_hst_900.jpg

Surse: aici, aici și aici.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort