Scrisoarea nr. 42 (17 iunie 1946)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica,

Aseară îți scrisesem altă scrisoare, pe care acum n-o mai trimit.

Îți comunic întâi [de toate] în privința cercelului. Miron s-a interesat azi și prețul e așa de scăzut, vreo 400 [de] mii, încât nici nu mai vorbim [să îi vindem].

Acum 2-3 luni erau cu totul altfel [lucrurile]. Celălalt la fel…Așa că am impresia că voi veni înapoi cu ei, așa cum am plecat. Mie îmi pare foarte rău…Și voi mai vedea peste o săptămână, două, [ce se mai poate face]. Să mai încercăm [atunci]!

Tu ce faci? Ai fost ieri, duminică, la Olt[1], cum ai zis?  Ce-ai făcut pe acolo?

Ieri noapte visasem că venisei aici, la București…

Eu acum trăiesc din amintiri, din amintirea clipelor trăite împreună sau din închipuirea clipelor ce au să vină, [atunci] când vom fi iarăși împreună.

Când sunt singur nu mă plictisesc. Îmi aduc aminte un cuvânt, un gest de-al tău…și analizându-le și gândind ce vei fi voit să spui prin ele, e destul de interesat și plăcut pentru mine [să mă gândesc la tine astfel].

Căci astfel mă simt trăind din ceva al tău, din ceea ce ai făcut pentru mine.

Am din ce în ce mai mult impresia că în tine mă exprim și sunt eu însumi, că tu ești una cu mine, că trupul tău nu se mai deosebește de al meu.

Îmi pare că suntem două făpturi, două chipuri ale aceluiași suflet. Suntem unul și același eu, care se răsfrânge în corpul meu și în corpul tău.

Suntem atât de uniți încât orice neîncredere și orice gelozie nu-și mai are locul.

Sufletul, cu al său spirit, pe care îl purtăm amândoi trebuie să-l păstrăm curat de orice învinuire dintr-o parte sau alta și să căutăm să devenim cât mai buni și mai sinceri și mai sfințiți prin încrederea [reciprocă] în noi [înșine] și prin silința de a fi cât mai mult unul pe placul celuilalt.

Eu, aici, nu te sfătuiesc pe tine [ce să faci], ci îmi spun mie însumi [ce să fac]. Și prin aceasta [îți spun] și ție ce este mai bine de făcut.

Ne rămâne înainte încă o jumătate de viață de trăit, [aici], pe pământ. Și ce vom face, dacă nu vom continua pe drumul început, din clipa în care ne-am ales unul pe altul, [drept] prieteni, pentru o viață întreagă și pentru veșnicie?

De fapt, nouă ne ajunge și, câteodată, ne și prisosește iubirea ce ne unește.

Totuși trebuie să luăm seama că avem și datoria de a ne transforma, de a ne curăți sufletele noastre, ca să merităm și dincolo, în ceruri, să fim tot împreună.

Să nu regretăm cumva, atunci, vreuna din faptele noastre, spunându-ne că nu am păstrat îndestulă credință unul pentru altul.

Nu știu cum…însă tu îmi apari acum, ca și cum ai fi soția mea…de care trebuie să nu mă mai îndoiesc, [și] în cinstea și sinceritatea căreia trebuie să cred.

Mi se impune [acest lucru] ca o datorie. Ca un respect față de mine, [mi se impune] credința în tine[2].

Eu cred că tu meriți încrederea mea.

 Lucis.


[1] Oltul se varsă în Dunăre în apropiere de Turnu Măgurele și cei din oraș obișnuiesc și acum să meargă acolo (e formată o plajă) să facă baie.

[2] Cu sensul de: încrederea în tine.

Did you like this? Share it: