Scrisoarea nr. 45 (19-20 iulie 1946)

 Pe plic scrie doar:

d-nei Florica Ivan.

Iubitei mele,

Tu te ascunzi, tu te hotărăști și crezi că faci bine îndepărtându-te.

Eu nu îți voi face silă[1], dacă a început să-ți devină așa de fără importanță prezența sau lipsa mea.

Sunt slab și eu dar nu sunt laș.

Am curajul să înfrunt destinul[2] oricât de greu ar fi.

Și mi-e destul de greu să fiu părăsit de tine: femeia visată o viață întreagă, femeia pentru care aș sacrifica tot, femeia care era nădejdea zilelor mele, singura ființă care m-a făcut să-mi pară viața mai ușoară și lumea mai frumoasă.

Deși voi rămâne fără rost, un om ce va aștepta moartea ca singura lui mângâiere, voi rămâne totuși tare, credincios preaputernicului spirit ce-l reprezint[3]

………………….

Nu voi continua să mă torturez alături de tine, să-mi pierd vremea și să cheltui tot ce am mai bun în sufletul meu dorindu-te, neglijându-mi [astfel] spiritul, cum fac de la un timp.

Mă voi retrage în mine, deși mi-e groază de suferințele ce pot să mă răpună. Dar eu nu te părăsesc! Mă despart de tine [doar] pentru un timp, pentru că așa vrei tu. Așa ai început [să vrei].

Singură porți răspunderea atitudinii pe care o iau…

……………………

Iar acum îți jur pe conștiință, că atunci când voi avea o situație, adică în timp de cel puțin un an de acum înainte, voi veni să ne căsătorim.

Dacă respecți trecutul dragostei noastre, așteaptă un an cu toată încrederea, așa cum hotărâserăm dintâi.

Până atunci voi fi ca și mort pentru tine și lume. [Și asta] cu orice risc. Chiar dacă voi decădea, înnebuni sau muri de deznădejde și dorință.

Atunci vom vedea ce va [mai] rămâne din dragostea noastră.

Acesta e drumul pe care îl dorești tu, eu îl urmez cu toate riscurile dar e bine să știi că tu ai vrut asta.

Crede în mine[4], ai răbdare și așteaptă-mă! Atunci vei merita să fii soția mea [și] eu voi merita să fiu soțul tău.

Dacă mă vei părăsi, poate Dumnezeu nu mă va părăsi. Totuși mă îngrozesc [gândindu-mă la acest fapt].

Parcă văd că nu vei avea tăria să mă aștepți. Pentru aceasta plâng și mă chinui și mă voi chinui mereu.

Am fost eu ursit[5] să pierd totul în viață și să mă înalț prin sacrificii, care îmi ucid orice împlinire în viața aceasta?

Mă rog lui Dumnezeu și te rog și pe tine să ai încredere și să mă aștepți. Voi veni!

Cuvântul dat e pentru mine un jurământ mai tare decât mine.

…………………..

Dacă merit ceva, atunci sufletul, spiritul meu te roagă în genunchi să mă aștepți, până voi fi capabil să te țin[6] alături de mine.

Voi veni deși te disprețuiesc pentru faptul că nu ai avut curajul să te arunci în foc alături de mine[7].

Acum, sacrificiul [acesta] îl voi face numai eu, pentru ca să vezi și tu care dintre noi a iubit mai mult și a fost mai vrednic.

Tu nu crezi în mine dar eu cred. De acum înainte orice sacrificiu din partea ta eu nu-l mai primesc.

Te voi insulta arătându-ți cât ești și ai fost de nevrednică de dragostea mea, iubindu-te până la sfârșitul zilelor mele.

Căci știu, [că] iubirea ta, ca și a oricărei femei, încetează când nu voi avea o soartă prea bună, o situație prea frumoasă, un viitor sigur.

Singură arăți [acest lucru], prin hotărârile tale.

[Însă] chiar ajungând un nenorocit și un om fără rost, eu îmi voi salva sufletul.

Atunci eu nu voi mai avea nicio pretenție asupra ta.

Tu, fără mine, îl vei pierde[8], și în bogăție și în legalitatea unei căsătorii cu [un] altul, tu vei fi o trădătoare, o fățarnică.

Iartă-mă pentru tot răul! Dar acesta e adevărul.

 Te sărută. Lucică.

 [Paralel cu textul celei de a doua pagini, Fericitul Ilie a scris:] [Trebuie ] valorezi mai mult cuvântul [meu] decât petecele de hârtie[9]. Cu o mie de acte și fără iubire [nu am face altceva decât]: ne-am înșela [reciproc].


[1] Nu te voi forța să iei o anume decizie…

[2] Cu sensul: viitorul.

[3] Spiritului/ duhului meu, care mă conduce.

[4] Cu sensul: încrede-te în mine.

[5] Cu aluzie la ursitoare…însă fără să se refere, grosso modo, la această credință păgână. Și când cineva spune, în Teleorman, aceasta e ursitoarea mea sau așa am fost ursit să trăiesc vrea să spună că e conștient de viața grea pe care o are. Un corelativ al lui: îmi asum crucea vieții mele, suferința ei.

[6] Cu sensul: până voi avea un salariu ca să te pot întreține.

[7] Îi reproșează că nu a vrut să se căsătorească cu el, acum, în această perioadă cât el era student la București…ci a dorit să aibă o stabilitate materială în primul rând.

[8] Îți vei pierde sufletul…

[9] Actele de căsătorie.

Did you like this? Share it: