Partea întâi, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a.

***

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

A vedea şi a fi văzut

De la privirea contextuală şi fixaţia vizuală
la contemplarea şi vederea lui Dumnezeu

Vol. 2

***

Vlad, fluierătorul, revine…dar și Vuica cu cârdul de gâște. Rumoarea din vale…norii de ploaie…și, cu aparatele de filmat umblându-se neglijent…se filmează finalul filmului „educativ”.

Ticu îl trezește pe soldatul cu față prozaică…se cară boarfele filmării…Pescărușul se închide.

Ticu și Vuica se simpatizează reciproc. Și pentru aceasta îi sfătuiește să meargă mai departe, la facultate, dar acolo să nu mai facă boacănele de pe aici. Dar le-o spune la modul negativ: „le urez, ca după terminarea facultății, să bage în spital tot corpul profesoral, împreună cu decanul, dacă se poate”. Depinde ce au înțeles…

Râsul…și reprimirea buletinelor. Tânăra și bătrâna cu gâștele sunt martorele din afară ale scenei finale. Până când actorii încep să se bată au nevoie de muncă de lămurire.

Vuica cade pe spate, pare rănit, toți sar să îl ajute…dar e o farsă. Și pentru că l-a enervat, Nicu îl ia la bătaie pe bune.

Filmul nu e „circ”, nu e „joacă”.

Toma numără chiftelele pentru aperitive…ultimele minute de fotbal…și aflăm că suntem în anul 1960 în viața filmului.

La reconstituire, Nicu nu vrea să îl lovească. Nu e „falș”, ci „fals”. Și Paveliu propune să li se dea să bea…pentru ca să se vadă „miezul reconstituirii”. Însă violența nu e o urmare a alcoolului…ci a mâniei, căreia alcoolul doar îi favorizează exprimarea.

Tot Paveliu spune că nu trebuie să transformăm libertatea în constrângere. Însă băutură, pentru un intelectual, nu înseamnă și anularea propriilor adevăruri în care crede.

Baraca dărâmată…și sabotajul „politic” contra mititeilor la grătar. Ironiile lui Paveliu vizează nebunia ideologiei. Toți sunt de acord în inima lor, indiferent dacă admit verbal acest lucru.

„Principialul” vs „măi, autoritate școlară”.  Și gestul cu mâinile întinse ale lui Paveliu înseamnă punerea în cătușe…pentru că ți-ai exprimat ideile în care crezi.

Și când rămâne singur, Paveliu izbucnește în lacrimi…din cauza acestor „stupizi”…Tânăra înțelege însă că Paveliu e nebun…Doar atât a înțeles…pe când acela vomită în râu.

O chiftea, o felie de pâine, o scobitoare…rumoare…baraca e dărâmată la reconstituire…și mai e de filmat „lovitura de lângă pod”.

O mică rană la deget…se mută uneltele…Ticu îl ridică de jos pe Paveliu…și e sictirit de „atenția” lui Toma față de el.

Apa curge…ochii mari ai lui Paveliu, care privesc pe geam (1. 21. 51 minute)…

[Paveliu privind pe geam]

Aceleași uși, de la început…deschise de vânt…geamul începe să fie atins de stropi de ploaie…datul peste cap al lui Vuica, de dinainte de începutul filmului, se repetă de 3 ori…

Numai că a patra oară, când se sparge una dintre lumini, are loc o cădere reală.

Se ridică din mâzgă…și se ia la ceartă cu Nicu. Scena nu a fost filmată!

Nicu îl ia la bătaie pe Vlad. Era cât pe ce să-i calce trenul. Dumitrescu îl doboară pe Nicu la pământ.

Și, cu ochi încețoșați, privim mulțimea reîntoarsă de la stadion. „Domnișoara” fuge…se refilmează scena…dar Nicu se blochează la scena pocnirii în gură…pentru că „e prietenul lui”. Atunci era beat…dar acum e treaz: de aceea nu poate.

Și când l-a lovit pe bune…l-a lovit pentru spusa lui Vuica, cum că domnișoara fusese „începută” de alții…și nu a fost el primul

Scena a fost „perfectă”…dar Vuica s-a accidentat în mod fatal. Nimeni nu și-a dat seama!

Vuica a rămas în fund…ștergându-se de nămol.

Echipa de filmare pleacă în acorduri muzicale. Soldatul „deștept” a adormit…și a ajuns cu mașina în râu. Oamenii se adună și scot mașina din apă…și cu Paveliu și Ticu în ea…

Vuica e tot jos…și își privește sângele în palme…

Procurorul salută mulțimea muncitoare cu o autoritate plictisită. Mașina pleacă…și toți sunt de un servilism înăbușitor.

Rana lui Vuica e la cap…Își dă seama că e grav…Cred că s-a lovit de lemnul pe care îl atinge ușor cu mâna…

Apa curgând…el mergând cu capul în jos…și toți credeau că e beat. Sfaturi gratuite…în loc să îl întrebe ce are. Însă aici regăsim o altă ironie a regizorului, aceea că singura boală pe care comuniștii știau să o sesizeze sau de care te acuzau imediat era…beția.

Vuica muribundul părea…beat. Penibilul situației e dramatic.

Trece printr-un pârâu…fond muzical…cade în genunchi…se ridică…face doi pași…și se prăbușește la pământ. Crezându-l beat…nimeni nu-l ajută…Toți se duc la casele lor.

Indiferența și confortul celor mulți sunt filmate panoramatic. Nicu îl plânge pe Vuica, ținându-l în brațe…în timp ce acela încearcă să fie indiferent față de moarte…fredonând un cântec…

[Nicu stă cu muribundul în brațe]

Nicu își cere iertare…și Vuica moare împăcat cu el. Însă cuvintele finale nu sunt deloc nimerite

Moare cu ochii și cu gura deschisă. Sângele îi curge pe lângă urechea dreaptă.

Mulțimea se uită la TV.

Nicu îl ține pe mort în brațe. Un bătrân vine să-l moralizeze…crezând că l-a bătut pe Vuica până acesta a leșinat. De nervi, îl lovește pe bătrân și acela cade la pământ. Vine fiul acestuia…și începe o altă bătaie.

Tatăl și fiul încep să îl bată pe Nicu. Oamenii privesc…până când cineva intervine în favoarea tânărului.

Și filmul se încheie pe fața răvășită a lui Nicu, fără ca cineva să participe la durerea lui…

[chipul răvășit și singur al lui Nicu]

Did you like this? Share it: