Din glas

Astăzi am ascultat, pe sărite, fragmente din mai multe predici ale pastorului Vladimir Pustan (penticostal)…și am reînțeles, cu bucurie, că Ortodoxia are resurse din plin, pe care oricine le poate plagia după bunul plac.

Numai că atunci când ești penticostal…și furi/ te împărtășești din teologia Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe…denigrând-o pe aceasta…uneori îi preiei….după cum „prelua” Nicolae Ceaușescu în celebrele sale discursuri „urechiste”.

O impetuozitate cu accente ranchiunoase.

Un glas care nu te liniștește…dar te irită.

Te irită și te aprinde, în același timp, spre a fi incisiv cu adversarii, cu ăia care nu sunt „pocăiți”.

Stăpânește logica repetiției. Mesaje scurte, percutante…Numai că morala e excedentară…și teologia defectuoasă.

Însă pe cine mai interesează teologia defectuoasă, râvna duhnoasă și glasul ascendent, și teatralizat deopotrivă, al improvizatorului pastor Vladimir (O, ce nume de Sfinți ortodocși au penticostalii români!), dacă și așa „Biserica doarme”?

În concluzie: știe să fure/ preia/ contextualizeze fără să indice sursa și, mai ales, știe să imprime, foarte bine, răutatea lui, câinoșenia inimii lui, în cuvinte cu priză la public.

Pentru că și ura interconfesională trebuie să fie făcută de profesioniști…pentru amatori.