În paranteze de inimă

Cu siguranță,
tăcerile sunt ca niște batiste albe, puse în buzunar,
pe care le folosești doar când nu te văd tot felul de
mașini decapotabile că le folosești.

Ele sunt lungi…ca-n cuvinte,
ele sunt aspre…ca-n orice situație ce pare
fără ieșire.

Și când ai paranteze la inimă,
iei tăcerile și ți le trimiți,
în plic, lui Dumnezeu.

Mai păstrezi una, maxim o mie, și pentru tine,
ca să ai ce spăla,
alături de toate emoțiile ce nu vor
să te mai lase.