Cu siguranță,
tăcerile sunt ca niște batiste albe, puse în buzunar,
pe care le folosești doar când nu te văd tot felul de
mașini decapotabile că le folosești.

Ele sunt lungi…ca-n cuvinte,
ele sunt aspre…ca-n orice situație ce pare
fără ieșire.

Și când ai paranteze la inimă,
iei tăcerile și ți le trimiți,
în plic, lui Dumnezeu.

Mai păstrezi una, maxim o mie, și pentru tine,
ca să ai ce spăla,
alături de toate emoțiile ce nu vor
să te mai lase.

Did you like this? Share it: