Într-un articol de azi, Bogdan Duca vede un paralelism…pe care credeam că nu îl mai vede, de atâta orb al găinilor, nimeni: Prof. Vladimir Tismăneanu seamănă cu artistul Serghei Mizil și la viață și la valorificarea rodnică a memoriei comunismului.

Fac afaceri cu comunismul, o duc mai bine ca înainte, deși, și înainte au dus-o mai bine decât alții, când apare la TV sau când scrie cărți…ambii prosperă prin cancanurile comuniste readuse în spațiul public.

Prof. Tismăneanu zice despre cei din jurul trecutului său…dar se ocultează, cu strășnicie, pe sine.

Un articol perfect de atent și de coerent.

Prof. Tismăneanu a trecut la jurnalismul de cancan și de senzație, a lăsat-o mai moartă cu știința cumpănită…și cu notele de subsol…după cum și amicul său Mihai/ Mihail Neamțu a lăsat-o cu teologia și s-a vârât în politică până în gât…și asta numai în trei săptămâni.

Și Gabriel Liiceanu, și Andrei Pleșu, și Horia Roman Patapievici și alții din jurul lor…au trecut la cărți mici, grăbite, tiraj bun…banii apar ca din joben. Adică toată lumea scrie carte de „grosimea” lui De ce iubim femeile…și ignorăm bărbații?

O, da, Prof. Tismăneanu nu mai convinge! Nu mai convinge…pentru că nici nu a convins. Căci cum poți convinge că ești mare intelectual...dacă, de la un moment dat, te lași de sportul creației serioase?

Însă nu mă bucură decadența celor din generațiile mai în vârstă…ci mă consternează. Ca și autorul: doar remarc…cu amărăciune.

Remarc inconsistența omului de cultură…după cum remarc liniile trase pe trotuar pentru bicicliști…unde, cel mai adesea, stau mașini. Omul de cultură, când devine altceva…devine o mașină casantă, bună de aruncat la fiare vechi.

Păcat că nu învățăm din istorie, că fiarele vechi fără caracter, și după moarte rămân în umbră.

Did you like this? Share it: