„Dumnezeu Se preamărește
întru Sfinții Săi”

Frați creștini,

din orice lucru pe care îl vedem sau îl facem putem să tragem câte o mică învățătură. Iar dacă un om (și aici intră în discuție și familia, școala, exemplul personal) ne poate influența foarte mult viața noastră morală și socială cu atât mai mult ne putem înțelepți din viața și din exemplul viu al Sfinților lui Dumnezeu.

De aceea, vom încerca, în cele ce urmează, să desprindem câteva învățături din viața Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Ioan Gură de Aur.

Viața unui Sfânt este un exemplu viu de viață autentică. Prin ea vedem ce este omul, care este rostul lui și spre ce se îndreaptă.

Ortodoxia se recunoaște tocmai prin acest lucru: ea este singura adevărată prin faptul că naște Sfinți.

Oricare ar fi Sfântul despre care am vorbi, el ne duce, fără doar și poate, la iubirea de Dumnezeu și de oameni.

Astăzi, îi sărbătorim pe patronii învățământului teologic, pe cei ce au pus bazele discursului teologic, al vorbirii despre Dumnezeu.

Prin viața lor vorbitoare cu Dumnezeu, aceștia ne-au lăsat, pentru totdeauna, adevărata învățătură de preamărire a lui Dumnezeu.

Privind viața Sfântului Vasile privim caritatea în persoană. Prin tot ce a făcut, prin misiunea sa de întrajutorare numită Vasiliada, el a ajutat pe semenul său, pe cel căzut în necaz și în mizerie.

Dacă îl iubim, cu inima larg deschisă pentru har, pe Sfântul Grigorie de Nazianz, vom găsi pe vorbitorul despre iubirea lui Dumnezeu față de lume. Iubirea sa a fost iubire lucrătoare, care a răsărit în fapte bune și sfinte.

Și dacă, nu în cele din urmă, ajungem să privim, cu suflet curat, și pe Sfântul Ioan Gură de Aur, vom vedea în el pe omul rugăciunii trezvitoare. Căci rugăciunea sa a purtat și poartă înaintea Domnului suferințele și speranțele tuturor oamenilor.

Toți cei trei Ierarhi pe care îi sărbătorim astăzi sunt stâlpi ai Ortodoxiei și predicatori ai vieții ortodoxe.

O treime de suflete cu mare iubire de Dumnezeu și de oameni.

Pentru că teologia lor a fost una lucrătoare, ei scriind teologie și, în același timp, slujind, din toată inima, pe oameni, spre mântuirea lor.

Așa că, atunci când dorim să cunoaștem exemple de viață creștină, trebuie să urmăm pilda vieții lor.

Căci prin iubirea curată pentru Dumnezeu și pentru oameni ajungem să ne cunoaștem și pe noi înșine dar și pe semenii noștri.

Și să fie, dar, milele marelui Dumnezeu și cu noi, cu toți. Amin!

*

Nu trebuie să ne temem de simplitatea cuvântului…dacă oamenii din fața noastră sunt simpli, fără multe clase. Dimpotrivă, putem să rostim propoziții și fraze mult mai simple dacă auditoriul ne-o cere. Și vedem din privire cine ne este auditoriul…

Pe de altă parte, trebuie să înțelegem că predica nu este, în mod neapărat, o lecție deschisă…ci o împărtășire de adevăruri, o confesiune de inimă.

Vorbești unora ca tine, care știu, în mod esențial, despre ce vorbești. Vorbești unor oameni care vor să cunoască adevăruri teologice.

De aceea trebuie să fii sincer, deschis, bucuros în fața lor…pentru că vii să le dărui lucruri pe care ei le așteaptă, le caută…nu știu de unde să le ia.

Predica trebuie să fie, din această perspectivă a înțelegerii, o introducere în subiect…dar și un răspuns la anumite căutări reale ale credincioșilor.

Did you like this? Share it: