Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

 ***

22. Despre Dumnezeu în multe feluri

Vorbim despre Dumnezeu în termenii credinței pe care o avem. Tocmai de aceea vorbim diferit. Însă vorbim diferit și în cadrul aceleiași credințe, pentru că avem nivele diferite de experiență.

De aceea, în cele ce urmează, vom încerca să vedem teologia despre Dumnezeu prin prisma mai multor religii. Să vedem cât de diferit sau de apropiat e Dumnezeul altor religii de Dumnezeul credinței noastre ortodoxe.

*

22. 1. Dumnezeul Coranului[1]

Existența lui Allah, a Dumnezeului musulman, e afirmată chiar din primul verset al Coranului, în Surat Al-Fatiha, El fiind numit „Cel Milostiv” și „Îndurător”[2].

El este „Stăpânitorul lumilor”[3] și „Stăpânul ocârmuitor” în ziua de apoi[4] și El este singurul adorat de musulmani și singurul Căruia ei Îi cer ajutorul[5].

În sura a doua, Surat Al-Baqara sau „Sura vacii”[6], Coranul, în care e afirmată existența lui Dumnezeu, e numită „Cartea, cea fără îndoială[7].  Adică ea e cea care vorbește „fără greș” despre Dumnezeul musulman.

În II, 5 apare pentru prima dată denumirea de Domnul pentru Allah[8] și El va spori boala și chinul pentru cei care au fost impostori în materie de credință[9].

Dumnezeul musulman stă împotriva „necredincioșilor”[10] și El „este peste toate cu putere”[11].

Se cere slăvirea Domnului, mărturisit ca Creator al lumii, și frica de El[12], pentru că El îi rătăcește „numai pe cei nelegiuiți”[13].

Din II, 29 aflăm că Allah a făcut mai întâi pământul și apoi „a tocmit cele 7 ceruri”, pentru că El este „Atoateștiutor”[14].

Omul este khalifa/ un înlocuitor al Său pe pământ[15] (Îngerii, cf. II, 30, fiind prezenți la crearea omului și fiind cei cu care Allah s-a sfătuit la crearea lui) și primul om, ca și în Sfânta Scriptură, e Adam, pe care Allah „l-a învățat…numele tuturor lucrurilor”[16].  Îngerii se prosternă în fața lui Adam, la porunca lui Allah, în afară de Iblis/ Satana[17].

II, 35 plagiază Noi-ul triadologic din Fac. 1, 26, însă în Coran el neavând niciun sens, pentru că Allah e Unul personal și nu Dumnezeul tripersonal al Ortodoxiei.

Tot Iblis/ Șeitan/ Satana e vinovat de coruperea primului cuplu uman, Allah îi scoate din grădină[18]…dar  El îl iartă pe Adam, pentru că s-a rugat Lui[19].

II, 38, de asemenea, plagiază Fac. 3, 15, pentru că vorbește despre Călăuzirea Lui, care va să vină[20], traducătorul român abținându-se să spună despre cine e vorba la propriu.

Din nou despre Noi, cu referință la Allah și despre „semnele” Lui, pe care unii le iau drept „minciuni”[21].

Din II, 47 însă, aflăm că Allah e, de fapt, Dumnezeul evreilor, pentru că El le-a făcut bine și i-a preferat „lumilor”[22], adică neamurilor.

Atunci însă, dacă Allah e același Dumnezeu cu al evreilor (Dumnezeul evreilor fiind și Dumnezeul creștinilor deopotrivă), după ce a revelat Sfânta Scriptură, de ce a mai „coborât din cer”[23] și Coranul?

Răspunsul se amână…

Din nou „Noi” în II, 49[24]. Acest „Noi” a izbăvit pe Israel din robia Egiptului și i-a trecut prin Marea Roșie[25].

„Noi” S-a înțeles cu Musa/ Moise timp de 40 de zile[26]…„S-a înțeles cu Musa” fiind în loc de „L-a văzut extatic” al Tradiției ortodoxe.

Însă II, 53 introduce în mod fantasmagoric Coranul (numit aici „Cartea Doveditoare” sau Al-Furqan) în viața Sfântului Moise, spunând că Moise ar fi primit Coranul de la Dumnezeu și nu Legea, Coranul fiind egalizat, în mod pervers, cu Scriptura creștină[27].

Ca și în cazul iertării lui Adam, Allah îi iartă tot la fel de intempestiv și pe cei care se închinaseră vițelului de aur, numai pentru faptul de a se sublinia, până la refuz, că El e Iertător și Îndurător[28].

În II, 52 se vorbește despre dorința lui Israel de a-L vedea deslușit pe Dumnezeu[29]…deși aceea fusese dorința Sfântului Moise [Ieș. 33, 18], pe care Dumnezeu i-a împlinit-o.

Se observă faptul că în Coran avem de-a face cu o rescriere și o reinterpretare a Revelației creștine după bunul plac. Se rescrie istoria falsificând-o și dându-i semnificații contrare.

Nu, Dumnezeu nu a trăsnit poporul[30]…și nici pe Moise, care a dorit vederea Lui, ci S-a arătat, în mod minunat, în mijlocul lor!

Însă e adevărat că Domnul a hrănit pe Israel în pustie cu mană și prepelițe[31].

„Noi” și în v. 57 și 58[32].

Lovirea cu toiagul în stâncă[33]…și despre „mânia lui Allah”[34], pentru prima dată, în II, 61.

„Junica roșie” [damalin pirran, în gr.] de la Num. 19, 2 devine „o vacă de culoare galben strălucitor” în II, 69[35], povestea din jurul ei în Coran fiind cu totul alta decât în Sfânta Scriptură.

Din II, 73 aflăm că Allah îi va învia pe toți morții[36], astfel islamul vorbind, ca și creștinismul, de o înviere universală, de învierea tuturor celor adormiți.

De frica lui Allah pietrele țâșnesc izvoare[37]…iar din II, 75 aflăm că evreii, dar și creștinii, au aflat „cuvântul lui Allah” dar l-au răstălmăcit (când?) „cu bună știință”/ fiind conștienți de ceea ce fac[38].

II, 78 e un reproș dur la adresa evreilor: „printre ei sunt neînvățați care nu cunosc Scriptura (care Scriptură…dacă anterior, Scriptura, în totală neconcordanță cu istoria, a fost egalizată cu Coranul?), ci au doar năluciri și ei doar bănuiesc[39].

Însă islamul știe foarte bine că Moise a primit Legea/ Tora și nu Coranul…și că apariția Coranului e una posterioară  Noului Testament și, implicit, Bisericii creștine.

De aceea toate acuzele la adresa evreilor sau a creștinilor sunt de fațadă…atâta timp cât Revelația iudeo-creștină e refolosită și reasamblată în Coran.

Și în II, 81 regăsim pentru prima dată ideea focului veșnic al Iadului[40].


[1] Vom cita ediția *** Coranul, trad. din lb. arabă, introd. și note de George Grigore, col. Mistica islamică, Ed. Herald, București, 2006, 512 p. în formatul PDF (753 p.) pe care autorul l-a oferit online în 2007: http://www.teologiepentruazi.ro/2009/10/01/o-noua-edi%C8%9Bie-romaneasca-a-coranului/.

Această ediție e regăsibilă și aici:

http://altafsir.com/ViewTranslations.asp?Display=yes&SoraNo=1&Ayah=0&Language=20&TranslationBook=12.

De fiecare dată vom cita sura [S], versetul și pagina ediției în format PDF.

[2] S I, 1, p. 65.

[3] S I, 2, p. 65.

[4] S I, 4, p. 65.

[5] S I, 5, p. 65.

[6] Cf. n. 1, p. 66.

[7] S II, 2, p. 66.

[8] S II, 5, p. 66.

[9] S II, 10, p. 67.

[10] S II, 19, p. 68.

[11] S II, 20, p. 68.

[12] S II, 21, p. 68.

[13] S II, 26, p. 69.

[14] S II, 29, p. 69.

[15] S II, 30, p. 69.

[16] S II, 31, p. 69.

[17] S II, 34, p. 70.

[18] S II, 36, p. 70.

[19] S II, 37, p. 70.

[20] S II, 38, p. 70.

[21] S II, 39, p. 70.

[22] S II, 47, p. 70.

[23] Cf. S II, 41, p. 70, unde se spune: „Credeți în ceea ce v-am pogorât”, în n 32, p. 70, traducătorul român subliniind faptul: „în Coran”.

Ce v-am pogorât [din cer] în Coran

[24] S II, 49, p. 72.

[25] S II, 49-50, p. 72.

[26] S II, 51, p. 72.

[27] S II, 53, p. 72.

[28] S II, 54, p. 72.

[29] S II, 55, p. 72.

[30] Ibidem.

[31] S II, 57, p. 72.

[32] S II, 57-58, p. 72.

[33] S II, 60, p. 73.

[34] S II, 61, p. 73.

[35] S II, 69, p. 74.

[36] S II, 73, p. 74.

[37] S II, 74, p. 75.

[38] S II, 75, p. 75.

[39] S II, 78, p. 75.

[40] S II, 81, p. 75.

Did you like this? Share it: