Talmudul în comentariul lui A. Cohen [2]

Partea întâi…

***

Se cere „o slujire voioasă a lui Dumnezeu”, p. 225.

Mezuza (bucata de pergament care conține Deut. 6, 4-8 și 11, 13-21) e cf. Deut. 6, 9, p. 226.

Pe mezuză, la exterior, e scris cuvântul Șadai = Atotputernicul, p. 226.

Filacterele = „mici cutii, cărora le sunt atașate curele sau benzi și în care este inserat, în fiecare, un fragment pe care sunt înscrise patru texte biblice: Ieș. 13, 1-10, 11-16; Deut. 6, 4-9; 11, 13-31”, p. 227.

Și mezuzele și filacterele au fost percepute mai apoi ca amulete, p. 227-228.

Și ciucurii au fost percepuți cu valoare superstițioasă, p. 228.

Cf. n. 3, p. 228, Talmudul vorbește de existența doar a 70 de națiuni pe pământ.

*

Cele 39 de lucruri care nu pot fi făcute în șabat, p. 229.

Autorul, în dorința sa de „a justifica” întregul Talmud (lucru caduc și neavenit), nu admite faptul că legislația talmudică ar „justifica critica, formulată adesea, potrivit căreia cazuistica rabinică a făcut din ziua sfântă un adevărat coșmar pentru evrei, lipsind-o de orice bucurie și spiritualitate”, p. 230.

 *

„Șabatul este destinat să sfințească viața”, p. 231…Numai că atunci când Domnul făcea minuni în șabat…era considerat nu un sfințitor al vieții oamenilor ci ca unul care Se împotrivește Torei.

 *

O frază interesantă: „Cel mai bun lucru realizat de Talmud pentru poporul evreu a fost faptul că l-a făcut să simtă că sfârșitul templului nu antrena [nu însemna și n.n.] sfârșitul religiei”, p. 232.

Însă ce să mai faci cu o religie evreiască…care nu s-a împlinit în aspirațiile ei…fapt pentru care a rămas goală de semnificații duhovnicești?

Eu cred că Talmudul i-a înșelat aspirațiile poporului evreu…făcându-l să se creadă posesorul a ceva…care nu mai e al său de drept: Revelația.

Revelația dată lui Israel a devenit posesia Bisericii, pe când religia evreiască își laudă propriile ruine.

 *

Femeia aprinde lumânările de șabat, p. 233-234.

Femeia nu poartă filactere și nici talit cu țițit (veșmântul de rugăciune cu ciucur), p. 234.

Femeia trebuie să participe la aprinderea candelabrului de Hanuka și la citirea cărții Ester în Purim, p. 234.

Ea trebuie să își încurajeze soțul și copiii spre a studia Tora, p. 234.

La întrebarea, de ce Domnul a făcut-o pe Sfânta Eva din coasta viitorului ei soț, Talmudul spune: „pentru ca ea să fie modestă”, p. 235.

Defectele femeilor după Talmud: lacome, ascultă pe la uși, leneșe, geloase, vorbărețe și certărețe, p. 235, doresc să se împodobească, au predilecție pentru ocultism și magie, p. 236.

*

Talmudul e pentru căsătorie, p. 237…și bărbatul se poate căsători de la 16-24 ani, p. 237.

Fata se poate căsători de la 12 ani, p. 238.

Talmudul e împotriva diferenței mari de vârstă dintre soți, p. 239.

Căsătoria e văzută ca lucru sfânt, p. 240.

Ambii soți trebuie să se considere reciproc „tovarăși de muncă”, p. 241.

Poporul putea fi bigam însă rabinii erau monogami, p. 242.

*

Femeia mața (cea care îți aduce fericirea) vs femeia moțe (cea mai amară decât moartea, cf. Eccl. 7, 26), p. 242-243.

Iar bărbatul cu femeie rea nu va vedea ghehena…că și așa a pătimit multe din cauza ei, p. 243. Sadism imens la adresa femeii, nu?

Femeia putea fi repudiată și divorța de ea chiar dacă aceasta nu era de acord, p. 243.

*

Scrisoarea de divorț = ghet, p. 244, scrisă de bărbat pentru soția de care se desparte.

Femeia nu putea să-și repudieze soțul, p. 244.

Bărbatul îi plătea celei de care divorța ketuba, adică indemnizația conjugală stipulată de Toră, p. 244.

Femeia căsătorită nu putea ieși în public cu capul descoperit, p. 244, n. 1.

Scopul căsătoriei: nașterea și creșterea copiilor, p. 245.

Soțul putea să-și repudieze după 10 ani soția sterilă, p. 245.

Nu se putea divorța de femeia cu boli mintale, p. 245.

 *

Persoana fără copii e socotită de Talmud ca una „moartă”, p. 247.

Se bucură de băieți mai mult decât de fete, p. 249.

Ba, mai mult, pentru tată, fata e o adevărată calamitate, el stând cu grija să se mărite, să facă copii sau să nu se apuce de vrăjitorie la bătrânețe, p. 249.

Respectarea  promisiunii către copii…că altfel îi înveți să mintă, p. 250.

Studierea cu glas tare a textelor, pentru stimularea memoriei, p. 255.

*

Al doilea text interesant: „rabinii nu ignorau ce se petrecea în creștinism, unde unele femei, inspirate de fervoarea lor religioasă, se consacrau celibatului. Comunitatea evreiască, care considera căsătoria ca starea pe care o vroia Dumnezeu, nu putea privi decât cu repulsie o asemenea perspectivă”, p. 259.

Însă cum să fie celibatul/ monahismul un lucru care îți face repulsie, când el se găsea și în Vechiul Testament?