Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 20 octombrie 2011

Civilizația cruzimii

O, da, Gaddafi, știu că poți mai mult! Și îi mai dau două șuturi…cadavrului. Asta așa, că nu au putut să se răzbune pe el în timpul vieții…Și îi mai dau două șuturi, acum, pe trupul rece

Și noi, civilizații, căutăm cu mult zor…cadavrul, să vedem cadavrul…să vedem cum îl zvântă ăia în bătaie

Că d-aia suntem noi „civilizați”: pentru că „nu suntem”.

Noi ne uităm toată ziua la morți și răniți, la pornoase și decolteuri, la cruzimi de tot felul…și mai dăm două șuturi…existenței.

Deci, Gaddafi, știu că poți! Și mai dăm două șuturi, în bot, istoriei…

Căci „civilizația” se face cu „mâinile murdare”…și cei care profită de ea…se jură că nu au știut „niciodată” de avatarurile ei monstruoase.

Înțeleg foarte bine

…de ce unii nu mai pot…și își pun lațul de gât: pentru că urâtul lumii, când te afunzi în el, e de-o grețozitate apoplexică.

După cum înțeleg tot la fel de bine…și pe cei care, cu tot urâtul de pe fața pământului…îl transformă într-un scuipat scurt…în artă…sau în rugăciune…și își văd de treaba lor.

Pentru că treaba lor…în ciuda tuturor celor care nu îi văd…nu îi vor…nu au nevoie de ei…e mai importantă decât orice pe lume.

Și pentru că sunt ignorați…și ei ignoră…și creează mai departe.

Nu, în niciun caz…nu pledez pentru sinucidere…dar înțeleg sinuciderea! Sinuciderea e formată din suma faptelor acelor nesimțiți, care nu au făcut nimic pentru cel care…și-a și luat viața până la urmă.

Sinuciderea unora…e rușinea noastră, a tuturora, a celor care am rămas după ei…și nu am clintit niciun deget ca să nu mai dăm neșansa și altora să-și pună capăt zilelor.

Dar, tot la fel e, tot rușinea noastră e, și când marii oameni ai istoriei fac lucruri enorme…împotriva tuturor acelora care așteaptă să crape.

Bucuria tristă a reducerilor de prețuri

Cu 10 lei, de la librăria Humanitas, am luat tratatele dogmatice și apologetice ale lui Tertulian…pentru că au apărut în 2007, la Polirom…iar cu 5 lei, de la librăria Sofia, revista românească de studii teologice și religioase Inter…pentru că e vorba de vol. II, nr. 1-2/ 2008.

Dacă pe Tertulian românesc l-am luat pentru că avea 629 de pagini (latino-român)…deși nu îmi place traducerea largă și „deparazitată” de accentele dure ale lui Tertulian…revista Inter, în mai multe limbi, am luat-o pentru două articole din ea…și pentru că are 573 pagini.

Sătul de fițuicile zilei…când văd o carte mare, muncită și la un preț accesibil mie…mă îndrăgostesc subit de ea, chiar dacă nu îmi place deplin, numai din „snobismul” muncii multe.

Da, sunt snobul cărții, care cântărește multe pagini și multă experiență!

Însă, dacă mie îmi place situația, pentru că le pot cumpăra…privind lucrurile din perspectiva vânzătorului…înțeleg că nu dă doi bani pe cât e de mare…dar, dacă i-a trecut termenul de garanție…o mărită ca pe domnișoara violată.

Ce să mai zică traducătorul sau scriitorul cărții, când își vede ditamai munca costând cât…300 de grame de carne de vițel?

E fericit, nu? Exultă? Dă bairamuri de fericire?

Pe scurt: de râsul lumii e scriitorultraducătorul…omul care mai face ceva serios în România asta…Bucuria prețului mic…nu e și un stimulent pentru cel care o scrie și o produce.

Când te biruie somnul la cursuri…

poate...o sa ajunga un viitor preot

în 99 % dintre cazuri înseamnă…că ai greșit ușa. Ori te-au trimis părinții/ rudele/ frații ori ai fost prost orientat/ îndrumat de alții.

Și caști…pentru că știința îți obosește mintea.

…nu puteam să nu o văd…Era la mâna mea stângă, în locul în care m-am așezat la conferință…

Și nici măcar nu e o „inscripție” originală…pentru că tâmpenia asta mi-a traversat și mie generația (cu sensul: am auzit-o și eu în timpul studenției)…

Și aceasta pentru că, adesea, preoții în vârstă „transmit” viitorilor preoți, în lipsa unei teologii și a unei experiențe solide…astfel de „nestemate” pueriloase, ca adevăruri „nonșalant de autentice”.

O elogiere a „virtuții” lenii…sau un fel de autoprezentare valabilă…

Pentru că, dacă în urma unor studii universitare nu devii și tu mai spălat la creier…înseamnă că „te-a biruit” impardonabilul.

Pe scurt: nu lăsați „înțelepciunea” să se piardă pe drum…ci transmiteți și altora fotografia.

Prof. Dr. Adolf Martin Ritter la București [20 octombrie 2011]

Prof. Dr. Adolf Martin Ritter la Bucuresti, 20 octombrie 2011

Conferința publică a Prof. Dr. Adolf Martin Ritter, în format audio [1. 48. 24 minute], susținută în amfiteatrul „Dumitru Stăniloae”, al Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, traducerea fiind asigurată de moderatorul întâlnirii: Pr. Conf. Dr. Daniel Benga.

Poate fi downloadată de aici.

74.4 MB

***

Conferința însă trebuie ascultată din perspectiva teologiei luterane…și a criticii istorico-textuale vizavi de Simbolul apostolic și de cel atanasian [autorul a uitat să specifice acest lucru…lucru pe care un ortodox, în Germania, nu cred că l-ar fi uitat vreodată], care face abstracție de Tradiția în care s-au alcătuit textele teologice luate în discuție și de exegeza patristică.

Dumnealui a ales doar textele, le-a privit în sine, din perspectiva unui luteran și a conchis unele lucruri…în afara mentalității tradiționale care a păstrat, de-a lungul veacurilor, aceste surse teologice.

Adică e un punct de vedere teologic subiectiv, impropriu Tradiției Ortodoxe, cu premise și consecințe care se autoanulează din start.

Pentru că, din punctul de vedere al Tradiției Ortodoxe, Simbolul apostolic, Simbolul atanasian, operele Sfântului Dionisie Areopagitul sau ale Sfântului Macarie cel Mare nu sunt tratate niciodată sub specia „pseudo” ci cu credibilitatea pe care le-o indică însăși titlul.

Metoda critico-istorică pe care o adoptă profesorul nostru e un mod de discutare [și de discreditare în același timp] a Tradiției Ortodoxe împotriva sensului ei, primând textul sau mărturia istorică înțelese subiectiv…în fața consensului tradițional asupra lor.

Așa stând lucrurile, Simbolul apostolic are conținut „naiv” evanghelic…dar apare, din perspectiva sa, în secolul al IV-lea. Nici cel atanasian nu e al Sfântului Atanasie cel Mare ci e un text medieval…tot din perspectiva sa.

De ce? Pentru că în momentul când a început să discute textele sursă…l-au interesat textele și nu și contextul lor eclesial, nu și ce cred ortodocșii despre ele…

Ca și când textele astea ar fi apărut din pământ, precum iarba…și ar fi fost păstrate de Biserică tocmai pentru că sunt niște „falsuri”, pe care, când se vor naște niște „teologi”, străini cu totul de Tradiția Bisericii…să aibă ce să discute.

Niște texte decontextualizate, după cum știm cu toții, sunt falsificabile. Sau tocmai de aceea li se neagă paternitatea, istoricitatea sau eclesialitatea: pentru ca să fie eliminate din circuitul textelor recepte.

Dacă negi istoricitatea lor, apartenența lor apostolică și atanasiană (ca în cazul nostru, al Simbolului apostolic și al celui atanasian) nu mai are sens să le discuți conținutul.

Un pseudo-text e un non-text.

Numai că teologia critică-istorică moare de plăcere să discute astfel de texte pseudotizate tot de ea…și care pentru Tradiția Ortodoxă nu sunt „pseudo” și nu au fost niciodată, căci tocmai de aceea au fost păstrate cu grijă…o grijă care nouă ne cam lipsește…tocmai pentru că focusează atenția noastră istorică pe „presupuse  falsuri”.

Așa s-a ajuns la hilara situație…ca noi, teologii ortodocși, în loc să afirmăm teologia noastră, să fim puși în situația de „a disculpa” surse teologice și niște Sfinți Părinți ai Bisericii, tocmai în fața celor care le falsifică continuu existența istorică.

Teologii eterodocși neagă tot…din afara Tradiției Bisericii, bineînțeles, iar unii dintre noi se simt „timorați” și parcă vor să își ceară scuze…că „n-am greșit cu nimic” în această chestiune.

În concluzie, am editat online conferința sa de azi-dimineață…ca să cunoașteți perspectiva denigratoare asupra Tradiției ortodoxe vizavi de Simbolul apostolic și cel atanasian.

E adevărat: ne trebuie teologi cu coloană verticală și cu multă frică de Dumnezeu, pentru a cerceta istoria Bisericii și a vorbi despre ea din punctul de vedere al Tradiției ortodoxe și nu speculativ.

Până atunci însă…până când teologii ortodocși or să vorbească profund, onest, iubitor…despre sursele Tradiției Bisericii și nu depreciativ…apelăm la speculațiile eterodoxe cu „generozitate”, la cele care, cu pasiune rară dar nu neînțeleasă, ne destructurează interior și constant Tradiția.

Desigur

Multe dintre „certitudinile” noastre se dovedesc a fi false. Sperăm să fie mai bun, mai deștept, mai cu bun simț omul pe care îl credităm într-un anume fel…și ne arată, cu vârf și îndesat, că ne-am înșelat.

Și ne împinge la faptul de a ne câini față de oameni…

Discuții înșelătoare. Cel mai adesea discuții de complezență…sau adevărate tiruri perfide de întrebări fără conștiință.

Nimic mai ușor decât a dărâma, a ucide, a pieri prostește. O, dar cât de greu e să clădești pas cu pas o idee, un proiect, un om! Cât de greu e să fii om…într-o lume a neomeniei.

*

Vor să te vadă dezamăgit, trist, fără viitor…Vor să te simtă, mereu, dependent de ei. Asta le dă sentimentul că te stăpânesc…când nimeni nu stăpânește pe nimeni.

Toți suntem stăpâniți de mult mai de sus, din mai presus de orice, Dumnezeu privindu-ne cu milă…de fiecare dată…

*

Un șofer printre iluzii. Te accidentează ideile prea mari despre tine însuți. Te sugrumă neputința. Te scot din sărite indiferența și lenea din jurul tău.

Tragi pe dreapta? Îți iei o plăcintă…ca să uiți? Mai vrei încă ceva din…bazarul cu neputință?

*

Păcatul a introdus în om stări de spirit, sentimente, boli pe care omul nu trebuia să le cunoască. De aceea când avem sentimentul că multe sunt în neordine în noi…avem dreptate: așa și este!

Stările confuze, pătimașe, lipsite de bucurie și de tărie sufletească sunt stări inumane de existență. Sunt…ce nu ar trebui să fie omul.

*

Decupajul scoate ce nu convine. Decuparea esențialului dintr-un text…înseamnă omorârea textului. Citarea colateralului înseamnă ridicarea, pe noi culmi „de civilizație”, a banalului insuportabil.

Dacă suferim enorm de mult din cauza a ceva, atunci suferim din cauza banalului. De banalul care nu ne bucură, pentru că nu ne regăsim niciodată în monotonia lui.

*

A fura idei de la altul ca să creezi sau ca să îți duci existența…e ca și cum ai fura niște aer din curte de la altul…neștiind că și la tine în curte e aer.

*

E penibil tot ce lezează normalul. Normalitatea conștiinței…Însă cum nu mulți sunt normali la conștiință…anormalul e fericirea penibilă a celor groși la conștiință.

*

Conștiința șuncoasă = peste care s-a pus un strat gros de nesimțire monumentală.

*

Cum să scrii cărți la…normă? Ar putea să mă convingă cineva, că un astfel de scriitor, a scris „cu plăcere nebună”, pentru a umple „niște goluri” istorice ale literaturii române?

*

Gratuitatea onlineului e una de conștiință. Cine mai are conștiință, ceva conștiință…scrie online.

*

Minimalizăm lucrurile mari pentru că încercăm să ne suportăm minimalismul. Însă cum egolatrii sunt avizi de imensitatea altoraminimalismul valoric e cea mai mare palmă dată celui care urăște măreția altora.

*

Numai două țațe ajung să se păruie. Femeile când se răzbună…nu dau niciun semnal dramaturgic.

*

Chiar în ultima clipă…Desigur: aglomerație. Însă aglomerația e, mai întâi de toate: mentală. Dacă ești aglomerat cu mărunțișuri…nu ajungi niciodată la timp.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén