…de ce unii nu mai pot…și își pun lațul de gât: pentru că urâtul lumii, când te afunzi în el, e de-o grețozitate apoplexică.

După cum înțeleg tot la fel de bine…și pe cei care, cu tot urâtul de pe fața pământului…îl transformă într-un scuipat scurt…în artă…sau în rugăciune…și își văd de treaba lor.

Pentru că treaba lor…în ciuda tuturor celor care nu îi văd…nu îi vor…nu au nevoie de ei…e mai importantă decât orice pe lume.

Și pentru că sunt ignorați…și ei ignoră…și creează mai departe.

Nu, în niciun caz…nu pledez pentru sinucidere…dar înțeleg sinuciderea! Sinuciderea e formată din suma faptelor acelor nesimțiți, care nu au făcut nimic pentru cel care…și-a și luat viața până la urmă.

Sinuciderea unora…e rușinea noastră, a tuturora, a celor care am rămas după ei…și nu am clintit niciun deget ca să nu mai dăm neșansa și altora să-și pună capăt zilelor.

Dar, tot la fel e, tot rușinea noastră e, și când marii oameni ai istoriei fac lucruri enorme…împotriva tuturor acelora care așteaptă să crape.

Did you like this? Share it: