Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 21 octombrie 2011

Agora Creștină (portal ortodox)

Intrați aici.

Revista Teologică (arhiva)

2010
2011
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009

Pagina sursă.

Despre revistă.

Gust și dezgust

Dacă trivialitatea atrage atenția, atunci înjurătura sau vorbitul obscen sunt condimentele care ne ustură auzul, pentru că unii vor să fie…urmăriți.

Strada te convinge de acest adevăr…

 *

De vreo săptămână-două a plecat baptistul (sau ce era) care urla la megafon în fața magazinului Unirea (cred că i s-a acrit să zbiere, pardon, să predice într-un loc în care se întâlnesc cuplurile, în față la McDonald’s, sau tinerii ca să fumeze sau unde vine lumea să mănânce sau să cumpere și unde predicatorul și-a cam dat seama că nu are nimeni chef să-i pice în undiță) și a venit un cerșetor care…dansează non-stop.

Asta fiindcă acolo e muzică non-stop, care se asortează de minune cu reparațiile care se fac în zonă. Și după ce că sunt restricții de circulație și mergem în șir indian, omul și-a găsit cel mai nimerit loc să danseze.

Poate că se încălzește…și în același timp își demonstrează talentul: face două lucruri deodată…

Inima omului fără liniște în el însuși e un circ interior, pe care, dacă o lasă să se vadă, face din el un circ extern, pentru toată lumea.

*

Dacă analiza blogurilor ne conduce la o constatare catastrofală, aceasta este că oamenii ori nu mai vor, ori nu mai sunt în stare de reflecție. Nu sunt în stare să scrie câteva rânduri de reflecție personală, să judece, să discearnă asupra lor sau asupra realității. Să fie oameni ai gândului, ai responsabilității, ai luării de poziție verticală.

De aceea, producția liberă online e în cea mai mare parte deplorabilă. Rară e investiția de creație proprie și energie, pentru că nu mulți mai cred în virtute, în frumusețe morală, în bine, ci…cei mai mulți cred doar în bani…dacă pot să vândă ceva cu blogul sau dacă au avantaje.

Impudoarea vinderii de sine, de conștiință, a câștigat mult teren în ultimii ani.

Și pot să înțeleg disperarea unora, dar știu că mulți și-au făcut din șarlatanie o meserie.

*

E important să înțelegi de ce este viața importantă. Una din postulările cu final neașteptat ale ideologiei postmoderne are rolul de a convinge oamenii să nu creadă în vreun sens al existenței lor. De aici multe drame…

Viața nu e un decor oarecare, în care poți să reciți un rol și să te dezbraci de personaj la sfârșit… Mulți din generațiile noastre și încă mai mult tinerii din ziua de azi sunt învățați încerce viața.

Pedagogii ideologici au uitat să spună că după ce încerci, e posibil să nu-ți mai revii

*

Când te uiți în jur, pari să fii îngropat într-un spectacol de prost-gust și indolență generală, de cădere liberă în sub-cultură și non-valoare.

Dacă te lași convins de asaltul de fiecare zi al denigrării valorilor și al exaltării prostiei și nesimțirii, devii una cu el. Dacă nu crezi că asta e realitatea, ai o șansă să devii om și poate chiar faci parte din mișcarea de rezistență care nu se vede, dar există și care poate da tonul regenerării la momentul potrivit.

Niște realizatori TV erau indignați că media din afară vede numai țiganii din România și nu și pe românii care fac onoare etniei și țării lor peste hotare. Dar media din România vede altceva în afară de nulitățile dintre români? Cu scurte excepții, când mai moare cineva…

*

Când mor dictatorii…se bucură lumea. Dar dictatorii ăștia nu stau niciodată singuri la putere…există un sistem întreg care îi susține, pentru ani și zeci de ani. Cum dintr-o dată ei sunt singurii vinovați – oricât de multă putere ar avea – și toată lumea e mulțumită să îi vadă morți?

Cei care au semnat adeziuni și au făcut bătături de la aplauze, nu miros a usturoi? Sunt doar niște bieți apologeți care nu merită amendați?

Așa, multe din rotițele sistemului rămân vii și chiar funcționale și scot capul cu altă pălărie…peste aceeași abjecție de caracter.

*

Frica e o formă de necredință gravă. Când trăiești tot timpul numai cu frică, ți se amână viața.

Rescriere

Când nu protejăm adevărul cu armele adevărului (și nu cu fanatism prostesc sau cu frică juvenilă)  putem să ajungem la un Hristos „negru”, la o Maică a Domnului care „nu a existat”, la o Biserică care are noi „soluții” soteriologice, la o limbă română „de nedigerat”, la o istorie ficțională, la un mod de viață „inimaginabil”…și, în definitiv, la o Românie care se poate numi „Rusia” sau ”Ungaria”.

Când nu protejezi serios și continuu familia, credința, limba, istoria, sănătatea duhovnicească și fizică a nației…se nasc mutații și mutanți.

Mutațiile, pentru că devin realități…par așa de când lumea…iar mutanții/ ortodocșii și românii nefirești, care nu mai știu de ce sunt aici și nici ce istorie au în spate…devin locuitorii României mutante, României care nu mai are aceeași sevă cu trecutul ci are rădăcinile în aer.

Iisus poate deveni „negru”, „homosexual”, „doar om”, „un filosof” din Dumnezeu și om…dacă nu există teologi și credincioși responsabili.

Limba română și istoria României pot deveni „istorie prăfuită”, dacă potențialii noștri „specialiști” se vor apuca, cu toții, de costorit căldări.

Dacă ne trebuie doar ziditori de case, dătători cu mătura, specialiști în cerșit…și fete decoltate…putem să ne luăm adio de la identitatea noastră.

Orice se poate rescrie dacă nu e…supravegheat cu atenție.

Te poți da de academician…doar cu două cărți furate de la alții, poți ajunge „cineva”…numai dacă te căsătorești cu fiica lui…poți avansa spre noi „succesuri” nesimțite…dacă te lași corvagit de cine trebuie.

Poți să pari altul…fără ca să fii.

Te poți autoiluziona.

Te poți da, acolo, în curtea ta strâmtă, de marțafoi genial…că în rest ți-e rușine să scoți capul.

Îți poți schimba sexul…și să rămâi la fel de dezamăgit de tine însuți.

Îți poți cumpăra titluri, medalii, onoruri ca pe…hârtie igienică.

Și?!

Rescrierea nu ține de foame!

Atâta timp cât mai există oameni care știu istoria, credința, limba, normalitatea…rescrierea e doar o glumiță.

Ce-i de făcut?

Nu mai încurajați impostorii!

Nu mai dați din cap…când se spun minciuni gogonate!

Dați-le de înțeles că: sunt proști!

Spuneți-le acest lucru măcar din ochi…dacă cu cuvântul nu se poate!

Sfântul Vasile cel Mare contemplând cartea Sfântului Profet Isaia [15]

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a
***

înfășurat de patimile materiale”, p. 198/ „frumosul cu adevărat din suflet este bine proporționat prin virtutea deprinsă”, Ibidem/ „excesele și lipsurile [interioare ale omului] sunt disproporția și urâțenia” sa sufletească, Ibidem.

*

Excesul bărbăției e cutezanța prostească iar lipsa ei e timiditatea exagerată, p. 198.

*

Cine spune întunericului lumină, p. 199/ „strălucirile frumuseții dumnezeiești”, p. 200/ „firea adevărului este dulceață” a sufletului, Ibidem/ „amăreala [amărăciunea] răutății”, Ibidem.

*

„Nu este învățat nici înaintea lui Dumnezeu cel care nu s-a folosit de cunoaștere spre slava lui Dumnezeu”, p. 200.

*

Înțelegerea = disponibilitatea continuă a sufletului de a urmări înțelesurile, p. 201/ „dacă înțelepciunea de la sine [Înțelepciunea de Sine, ipostatică] e Hristos, spunem că înțeleptul este cel desăvârșit prin participarea la Hristos, Care este înțelepciunea”, Ibidem.

*

„înțelepciunea este cunoașterea lucrurilor dumnezeiești și omenești”, p. 201/ „stârnind râsete indecente, glas zgomotos, porniri decăzute, dorințe nestăpânite, frenezie și nebunie pentru orice plăcere nelegiuită”, p. 202/ vinul și pe cine afectează: a se vedea în josul p. 202.

*

O beție cumplită [sunt] setea de slavă și setea de putere, o băutură cumplită este invidia, cumplită este și fățărnicia și bârfirea aproapelui, de care sufletul fiind îmbătat uită de înțelepciune”, p. 203.

*

rădăcinile păcătoșilor vor fi arse”, p. 204/ „vlăstarele răutății sunt nedesăvârșite”, p. 205/ Legea vie = Fiul lui Dumnezeu, Ibidem/ mânia lui Dumnezeu, p. 206/ „mânia [lui Dumnezeu] disciplinează, iar iuțimea [Lui] mustră”, Ibidem/ „cel mustrat pentru păcate [de către Dumnezeu] nu a fost încă pedepsit”, Ibidem/ cel pedepsit de El „arată deja o apropiere de cunoaștere”, de cunoașterea duhovnicească, Ibidem.

*

Semnul Crucii „între neamuri”, p. 207.

*

Cap. al VI-lea începe odată cu p. 208/ Sfântul Moise și educația sa egipteană, Ibidem/ „cele după Lege sunt un exemplu și umbră a celor cerești”, p. 209/ cărbunele aprins = venirea Lui în trup, p. 209-210.

*

Comunicarea însușirilor: „iar carnea [trupului lui Iisus], primind luminarea de la dumnezeire[a Sa], [este] sensibilă după partea trupească, dar după unirea cu Dumnezeu [este] transparentă și strălucitoare”, p. 210.

*

„iar acest trup [al Domnului] a ridicat păcatele lumii și a curățit nelegiuirile noastre”, p. 210.

*

Nadab și Abiud „au fost arși complet…de foc străin”, nelumesc, venit de la Dumnezeu, p. 210.

*

„focul ceresc [al harului] nu arde, ci curățește” sufletul și trupul nostru, p. 210.

*

Focul din vedenia Sfântului Isaia, de unde s-a luat cărbunele, este „înrudit” [aici cu sensul de: aidoma/ unul și același] cu cel din rugul lui Moise, p. 210.

*

Trimiterea de la Dumnezeu trebuie să întâlnească inițiativa noastră, p. 210/ Sfântul Isaia „învățând doar nevoia de trimitere [din partea lui Dumnezeu], s-a oferit pe sine de bună voie și a intrat, din preaplinul iubirii, în mijlocul [lucrurilor] cumplite” pe care le cere slujirea lui Dumnezeu, p. 211.

*

Acrivie și precauție, p. 211/ „ca într-o carte Dumnezeu Își scrie voia Sa în sufletul Profetului”, Ibidem/ „cel care primește în suflet [, de la Dumnezeu,] sensurile dumnezeiești” acela este cel care „ascultă” voia lui Dumnezeu, Ibidem/ îndrăzneala duhovnicească, p. 212/ Și Moise, cât și Isaia au avut harisma trimiterii/ a apostoliei, alături de cea profetică, Ibidem.

*

Serafimii și slujirea, p. 212.

*

Sfinții Îngeri văzuți în relație cu Dumnezeu și cu lumea: „viața lor este condusă potrivit firii mai întâi pentru a contempla binele (frumosul) lui Dumnezeu și a-L slăvi neîncetat, iar întoarcerea și grija către noi, oamenii, este [pentru ei] o lucrare ocazională”, p. 212.

*

Când Sfântul Moise L-a auzit pe Dumnezeu vorbindu-i extatic atunci și-a văzut slăbiciunea proprie, p. 213. La fel Sfântul Avraam: când L-a văzut extatic pe Domnul a conștientizat că e pământ și cenușă în fața Lui, Ibidem/ Asemănător lor, și Sfântul Isaia, „după ce L-a văzut [pe Dumnezeu] așezat pe tron înalt și măreț și a contemplat slava [lui Dumnezeu] care umplea întreaga casă a lumii și Serafimii din jurul Lui, care înălțau acea voce cu frică, atunci s-a numit pe sine nenorocit”, Ibidem.

*

Altarul ceresc = „locul de curățire a sufletelor”, p. 213/ Focul slavei ardea în inimile Sfinților Luca și Cleopa, Ibidem/ Același foc al slavei dumnezeiești era și în inima Sfântului Ieremia, p. 214/ mâna Serafimului = „lucrarea practică a celor bune”, Ibidem.

*

„Să primim…și noi venirea Cuvântului dumnezeiesc, încât, așezându-Se…pe buzele noastre și nelăsând niciun loc minciunii, să ne curățească buzele și să ne îndepărteze păcatele”, p. 214.

The Sight of God in the Theology of Saint Symeon the New Theologian [40]

Here, parts 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39.

Our greek font.

***

According to this testimony of Niketas, it results that the number of the symeonian ecstasies is impossible to say, for that Symeon lived mostly in the divine light, he was enlightened by grace and he was filled by the Holy Ghost.

Symeon receives the priesthood into consciousness, he seeing the grace that came in him and constantly reviewing it down over the Venerable Gifts, which he served.

His interiorization with the light was and is, with true, difficult to understand by those who did not have any gracial experience in their lives.

The reporting of Symeon at Church’s life is on measure of his mystical experience and it is seen everywhere in his theological writings.

The height and the correctness of symeonian theology is not given by style, by erudition or by rhetorical emphasis with which he writes but of the greatness of his mystical experiences.

The experience, the mystical and liturgical realism of Symeon, the biblical realism and ecclesial of his work are the expression of his deep interiorization with God.

Precisely because there was in real mode this his personal union with God, Symeon could produce a conquering theology, frighteningly high and beautiful, the divine.

In the 33rd chapter, Niketas describes the image of liturgist of Saint Symeon: „he liturgised together with cohorts of the top, he sitting in the seat of priests, [and] he brought always  [avei.] to God the Sacrifice without the blood, in the sight of the Ghost [evn ovptasi,a| tou/ Pneu,matoj] and with a form of the face like the face of an Angel” [1].

Symeon served, in real mode, with the heavenly Powers, he saw the descent of the divine grace over the Venerable Gifts and, he being full of grace, he was like an Angel in the flesh.

By the adverb avei., Niketas wanted to say that Symeon saw in every time, into a some mode, the coming of the Holy Ghost over him and over the Venerable Gifts in front of him.

The sight of the light by Saint Symeon, according to these biographical details, did not happen only into a private space, away from the eyes of others, but it also take place and in the frame of the liturgical services, when Simeon was surrounded by people.

Niketas insists on the pnevmatic aspect of Symeon’s being then when he served: „the grace of the Ghost made ​​him whole like a fire and almost unapproachable [scedo.n avpro,sitoj] for human eyes during his Liturgy”[2].

Niketas sees in Symeon the attributes of the divine light, because he was filled with the Ghost. He was w`j pu/r [like the fire] and scedo.n avpro,sitoj [almost unapproachable] for those who watched him.

For that he was filled with the light, with the holiness of God, Symeon is characterized through the intermedium of the light divine entitlings.

The divine light that spring out from him, because it was in him, it made Symeon to be like a Angel, ie a being frighteningly beautiful and unapproachable for an unspiritual human mind.


[1] OC 12, IV, 33, 2-5, p. 44 / Life, ed. Iliescu, p. 47 / Ică jr. 4, p. 265.

[2] Idem, IV, 33, 11-13, p. 44 / Idem, p. 48 / Ibidem.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno