Gust și dezgust
Dacă trivialitatea atrage atenția, atunci înjurătura sau vorbitul obscen sunt condimentele care ne ustură auzul, pentru că unii vor să fie…urmăriți.
Strada te convinge de acest adevăr…
*
De vreo săptămână-două a plecat baptistul (sau ce era) care urla la megafon în fața magazinului Unirea (cred că i s-a acrit să zbiere, pardon, să predice într-un loc în care se întâlnesc cuplurile, în față la McDonald’s, sau tinerii ca să fumeze sau unde vine lumea să mănânce sau să cumpere și unde predicatorul și-a cam dat seama că nu are nimeni chef să-i pice în undiță) și a venit un cerșetor care…dansează non-stop.
Asta fiindcă acolo e muzică non-stop, care se asortează de minune cu reparațiile care se fac în zonă. Și după ce că sunt restricții de circulație și mergem în șir indian, omul și-a găsit cel mai nimerit loc să danseze.
Poate că se încălzește…și în același timp își demonstrează talentul: face două lucruri deodată…
Inima omului fără liniște în el însuși e un circ interior, pe care, dacă o lasă să se vadă, face din el un circ extern, pentru toată lumea.
*
Dacă analiza blogurilor ne conduce la o constatare catastrofală, aceasta este că oamenii ori nu mai vor, ori nu mai sunt în stare de reflecție. Nu sunt în stare să scrie câteva rânduri de reflecție personală, să judece, să discearnă asupra lor sau asupra realității. Să fie oameni ai gândului, ai responsabilității, ai luării de poziție verticală.
De aceea, producția liberă online e în cea mai mare parte deplorabilă. Rară e investiția de creație proprie și energie, pentru că nu mulți mai cred în virtute, în frumusețe morală, în bine, ci…cei mai mulți cred doar în bani…dacă pot să vândă ceva cu blogul sau dacă au avantaje.
Impudoarea vinderii de sine, de conștiință, a câștigat mult teren în ultimii ani.
Și pot să înțeleg disperarea unora, dar știu că mulți și-au făcut din șarlatanie o meserie.
*
E important să înțelegi de ce este viața importantă. Una din postulările cu final neașteptat ale ideologiei postmoderne are rolul de a convinge oamenii să nu creadă în vreun sens al existenței lor. De aici multe drame…
Viața nu e un decor oarecare, în care poți să reciți un rol și să te dezbraci de personaj la sfârșit… Mulți din generațiile noastre și încă mai mult tinerii din ziua de azi sunt învățați să încerce viața.
Pedagogii ideologici au uitat să spună că după ce încerci, e posibil să nu-ți mai revii…
*
Când te uiți în jur, pari să fii îngropat într-un spectacol de prost-gust și indolență generală, de cădere liberă în sub-cultură și non-valoare.
Dacă te lași convins de asaltul de fiecare zi al denigrării valorilor și al exaltării prostiei și nesimțirii, devii una cu el. Dacă nu crezi că asta e realitatea, ai o șansă să devii om și poate chiar faci parte din mișcarea de rezistență care nu se vede, dar există și care poate da tonul regenerării la momentul potrivit.
Niște realizatori TV erau indignați că media din afară vede numai țiganii din România și nu și pe românii care fac onoare etniei și țării lor peste hotare. Dar media din România vede altceva în afară de nulitățile dintre români? Cu scurte excepții, când mai moare cineva…
*
Când mor dictatorii…se bucură lumea. Dar dictatorii ăștia nu stau niciodată singuri la putere…există un sistem întreg care îi susține, pentru ani și zeci de ani. Cum dintr-o dată ei sunt singurii vinovați – oricât de multă putere ar avea – și toată lumea e mulțumită să îi vadă morți?
Cei care au semnat adeziuni și au făcut bătături de la aplauze, nu miros a usturoi? Sunt doar niște bieți apologeți care nu merită amendați?
Așa, multe din rotițele sistemului rămân vii și chiar funcționale și scot capul cu altă pălărie…peste aceeași abjecție de caracter.
*
Frica e o formă de necredință gravă. Când trăiești tot timpul numai cu frică, ți se amână viața.