Scrisoarea nr. 48 (1 octombrie 1946)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica,

Au fost multe întâmplări frumoase în dragostea noastră. Ne-am spus multe povești și cuvinte dragi. Încet [însă] trebuie să ne apropiem și de realitate și să vorbim despre lucruri așa cum sunt.

Eu cred că e timpul să facem și asta.

Am impresia, dacă nimic nu intervine, că pe la începutul lui decembrie va trebui să vii pe aici.

Am vorbit cu Marinel…și el tocmai își scotea actele necesare[1]…Așa că îți scriu și eu ce acte ne vor trebui:

1. Extract de naștere; tu îl ai acolo;

2. Biroul populației; eu îl am…cred că și tu…vei veni cu el;

3. Analiza Wasserman (a sângelui)[2] și

4. Un certificat de la doctor.

Acestea două din urmă le vom scoate aici, căci trebuie să fie recente.

În definitiv: avem deja actele ce ne trebuie [pentru căsătoria civilă].

Rămâne [ca] numai tu să vii aici. Dar aceasta depinde ca eu să am o situație.

Deocamdată nu am nici bani, nici serviciu…timp de vreo două luni, până termin cu examenele [finale la facultate].

De ce am nevoie în acest timp – îmi dă Miron bani – [nu duc lipsă]. Dar eu nu vreau ca această situație să se prelungească.

De aceea vreau să-mi fac un rost. Să nu mai stau pe capul lor. Vremurile [și așa] sunt destul de grele. Iar eu vreau să fim împreună cât mai repede…deși trebuie să știi că o vom duce destul de greu la început.

Pentru căsătoria civilă ne vor trebui deja bani. Nu prea mulți însă. Sper că voi face rost [de ei].

Află că taxa aceea, de 300.000 lei[3], nu este pentru toți. Este pe clase. Marinel mi-a spus că el nu dă decât 9 mii. Aproape nimic…Și așa vom face și noi…

Toate acestea ți le spun fiindcă eu nu am situația aranjată. Totuși îți amintesc pentru a nu știu câta oară, că dacă ești nevoită sau e necesar, din alte motive, să te căsătorești cu mine [mai repede], ești binevenită oricând [la București], iar eu sunt gata să fac tot ce vrei oricând și oricum.

Chiar mâine, dacă vei veni, eu m-aș căsători cu tine…dacă tu ai dori acest lucru.

Eu sunt în stare să renunț la toate în lumea asta pentru tine.

Să nu disperi, și să nu faci vreun pas greșit, gândind altfel decât așa cum îți cer eu. Fiindcă așa este drept și bine.

Crede în dragostea noastră, pentru că așa crezi în Dumnezeu, care e dragoste.

Duminică, 29 septembrie [1946], am fost la mașină[4]. Era și Nelu. Să-mi scrii și mie, dacă nu săptămâna aceasta, cel puțin în cea care vine.

Iar în ceea ce privește dragostea noastră să știi acest mare adevăr:

„Elles blesses toutes,

La dernière tue…”[5].

Așa că nu trebuie să ne înșele nicio vorbă și nicio părere ce am putea să ne-o facem, [în mod] greșit, unul despre altul.

Fiindcă mai presus de trecutul nostru și de răutatea și vorbele lumii noi avem de păstrat dragostea cea mare, singura dragoste a vieții noastre pe pământul [acesta] trecător

 Lucis.

***

 Scrisoarea nr. 49 (4-7 octombrie 1946)[6]

 

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Blue Eyes,

Duminica trecută, Miron și Maria m-au invitat la un film. Se chema: O singură iubire…și mi-a plăcut.

Aș vrea să ți-l povestesc…dar îți voi spune numai o parte din el.

Un prinț se îndrăgostește de o cântăreață și artistă de teatru. Ea renunță pentru el la legătura de dragoste pe care o avea cu un altul. Acesta însă, o viață întreagă de aici înainte, nu o va lăsa în pace. Va încerca să o șantajeze…Și, în cele din urmă, îi produce cea mai mare nenorocire acestei artiste, care, între timp, se căsătorise cu prințul.

Prințul se sinucide…fiindcă are impresia că ea îl înșală cu acesta, cu acest escroc.

Artista însă îl iubise pe prinț mai mult decât orice pe lume…Și după moartea lui ea se îmbolnăvește și moare, după un an sau doi [de la moartea prințului].

Dincolo, în lumea cealaltă, ei doi se reîntâlnesc și sunt iarăși fericiți.

O poveste…dar despre dragostea prințului și a ei nu ți-am povestit. Totul era ca în vis. Câteva scene.

Făceau călătorii în țări îndepărtate…iar când revenea la castel el se ducea la vânătoare.

Dimineața, ea cobora din palat cântând și dansând…venind să-l întâmpine. Iar el o privea ca în vis.

Altădată, în fața unei vetre plină de jăratec, ce crezi că făceau?

Amândoi aveau teancuri de scrisori, amintiri ale altor simpatii și iubiri. Ea avea felicitări și scrisori de admirație de la diferiți regi, mai mari decât contele pe acea vreme.

Și unul și altul le aruncă în foc, pentru ca totul să piară. Și ce bucurie pe ei! Le rămânea o singură iubire și le era îndeajuns.

Mi-a trecut atunci, fulgerător, prin minte…Noi n-am făcut aceasta încă. Dar mi-am pus în gând, ca după ce ne vom căsători, să facem la fel[7]. Numai dacă  tu accepți.

Eu nu vreau să mai îmi amintesc nimic din trecut. Nicio umbră, bună sau rea, nu trebuie să se mai amestece în dragostea noastră.

Să ne curățim sufletele de tot trecutul și să rămânem curați, ca și cum ne-am iubi de când eram în leagăn.

Să nu oprim nicio amintire. Să nu-mi ceri vreo favoare pentru nimic. Chiar dacă voi accepta…să știi că mă va durea dacă o vei face.

Să vezi cu ce bucurie voi distruge eu totul. Orice bucurie pe care am avut-o cu altcineva în afară de tine e acum o tristețe pentru mine.

Nu trebuia..

Trebuia totul să fie numai cu tine…chiar dacă pe atunci nu ne cunoșteam și nu ne iubeam.

Dar uitând totul, distrugând totul, distrugând orice urmă, ne putem curăți, putem redeveni copiii de odinioară, care se vor iubi ca întâia dată.

Căci dacă nimic nu există în inima mea în afară de tine, și dacă urăsc tot ce mi-a fost drag mai înainte de a te fi cunoscut, voiesc ca și tu să simți la fel.

Îți spun însă să faci acest lucru, pe care acum ți-l cer, numai dacă dragostea ta a ajuns atât de mare încât e în stare să urască ca și mine, chiar și trecutul cel mai plăcut, cel mai frumos.

Altfel te rog să nu faci [gestul], pentru că ar fi un sacrificiu. Și în loc să ne folosim, adică să fim mai apropiați, mai puri, mai cinstiți unul față de altul, am avea regrete, păreri de rău că am scos pe cineva din inima noastră, care merita să stea [acolo].

Dacă aceasta e dorința și fericirea mea, ca să nu te am decât pe tine în suflet, îndepărtând pentru acest motiv chiar și pe cei care au fost buni cu mine, nu-și cer și ție același lucru, dacă tu nu simți, ca și mine, aceeași nevoie.

De este așa, de ai cel mai mic regret pentru indiferent care urmă a trecutului, te rog din inimă: nu o distruge! Fiindcă e mai rău decât dacă ai păstra-o. O vom distruge când o vom uita. Și va veni și vremea aceea!

Atunci când vom muri, tot ce a fost pământesc se va șterge și va rămâne veșnic doar unica noastră iubire.

Acum să știi [și următoarele]. Examenele s-au amânat până în decembrie [1946]. Aceasta înseamnă că venirea ta, la începutul acestei luni, cum îți scriam, o vom amâna sau o vom grăbi.

Deocamdată sunt hotărât să-mi găsesc un serviciu, Atunci voi vedea dacă este posibil să te chem în noiembrie.

Fără tine simt că îmi trăiesc viața de prisos. Și zilele, puține, ce le voi mai avea de trăit (căci așa presimt eu), cel puțin să le petrecem împreună.

Nu vreau să duc și dincolo de mormânt mâhnirea că nu am fost uniți, aici, pe pământ, când am avut posibilitatea [să o facem].

Eu ți-am spus că alături de mine trebuie să înfrunți lumea și viața, ca să te poți bucura de moarte. Așa cum mă bucur și eu.

Căci privesc, cu ochii triști, spre o altă lume, în care eu cred și pentru care sufăr chinurile vieții și ale lumii de aici, fără să mă plâng, ci fiind fericit pentru toate nenorocirile pe care [Dumnezeu] mi le dă [să le trăiesc].

 Lucis.

***

Scrisoarea nr. 50 (20 octombrie 1946)

 Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

 Florica,

Am primit ieri scrisorile tale. Pe ziua de 19 octombrie…Au întârziat mai mult de o săptămână [până au ajuns la mine]. Deci tu mi-ai scris…

Iar eu, care îți spusesem într-o scrisoare…că până nu voi primi răspuns de la tine…nu-ți voi mai scrie…nu m-am ținut de cuvânt…

Fiindcă, prin Marinel, încă ți-am mai scris.

Crezi tu că mă răbda inima să nu-ți scriu, când aveam ocazia să treacă cineva, ca să stea de vorbă cu tine?

Să te duci la cinematograf! Ai auzit? Cel puțin atâta distracție să ai și tu.

Nu se va lega nimeni de tine. Numai să aud așa ceva și atunci nu voi mai răbda ca până acum. Voi avea eu grijă de acela care nu te va lăsa în pace.

Tu mai ești mică și frumoasă? Cred că te-ai făcut mare și frumoasă.

Dar cum ți s-a părut ție, că eu nu am în gând o altă iubire, pe care nu o pot uita? Nu o am decât pe Blue Eyes în gând.

Eu acest lucru m-am gândit: că ar fi bine să distrugem toată corespondența pe care am avut-o cu alții în trecut. Și m-am gândit la tine că ai atâtea scrisori, amintiri, pe care, când le văd, am impresia că stau ca un zid între noi doi.

Pe ele vreau să le ardem, și tu și eu, eu dacă mai am vreuna, dar aceasta când vom fi căsătoriți și dacă tu vei dori.

De ce?…Pentru ca nicio umbră a trecutului să nu mai tulbure dragostea [noastră].

De ce ai înțeles altceva?

Eu doresc și fac tot ce-mi stă în putință ca să ajung odată să-ți pot scrie, că trebuie să vii…iar tu te mai îndoiești?

Fă-ți numai vise frumoase, așa cum îmi fac și eu.

Dar și în scrisoarea ce o vei fi primit de la Marinel sunt unele lucruri ce te vor supăra.

Acum judecă și tu însă: tu nu-mi scrii nimic, eu mă gândeam că poate nu-mi vei mai scrie deloc…și atunci cum aș fi putut să iau legătura cu tine, ca să te pot chema, atunci când totul ar fi fost aranjat aici?

Îmi pare bine că tușa ține cu tine și îți ia apărarea. Să-i spui, dacă îți permite, că eu nu știu cum să-i mulțumesc pentru înțelegerea pe care ți-o arată ție, și la amândoi, și o rog să nu te mai lase să plângi.

Pe mine să mă ierte că te-am ales pe tine să-mi fii soție, și să ne ierte pe amândoi pentru toate necazurile ce i le-am adus.

Suntem vinovați că ne iubim și că ne vom iubi până la sfârșitul vieții?

Dacă ne înțelege…ne va binecuvânta cel puțin ea. Și binecuvântarea ei valorează mai mult decât a tuturor celorlalți, fiindcă ea e mai bună și mai cinstită în fața lui Dumnezeu decât noi toți.

Așa am crezut întotdeauna…și am respectat-o pentru sufletul frumos ce-l are. Ea să ne fie și nouă un exemplu. Iar eu o mai rog să creadă (poți să-i citești), că eu nu vreau decât fericirea ta, Florica, și nu te voi părăsi niciodată.

Bine sau rău: nu [mă] interesează.

Eu îmi respect cuvântul.

Dar vreau întâi să termin aici, cu școala, să nu zică dușmanii mei mâine, poimâine, că sunt un neisprăvit și un nebun, care nu e în stare de nimic.

Serviciu aș putea lua repede. Dar n-am vrut să mă încurc tocmai acum, o lună, două, până se termină examenele…

Apoi am vorbit cu mai mulți cunoscuți și aștept și eu să văd ce servicii ni se oferă. Poate voi găsi unul mai bun.

De ce să mă încurc cu un serviciu, care nu mi-ar asigura cât de cât viața, ca să putem trăi amândoi cât de modest?

Am promisiuni și aștept.

Când se va ivi ocazia și voi ocupa un serviciu îți voi scrie imediat. Apoi, într-o lună, două, de la ocuparea serviciului, cred că voi fi în stare să te chem.

Tu poate nici nu-ți închipui câtă nevoie am ca tu să fii lângă mine, să am și eu pentru cine trăi și lupta în viața aceasta, pe care trebuie s-o duc până la capăt.

Am visat, întâia noapte, că mergeam pe stradă în Turnu [Măgurele] și tu mă întrebai: „Lucică, vrei să-ți fac un copil? Uite așa, frumos, ca mine!”.

Eu nu mai știu ce am zis…Dar a doua zi m-am gândit, că dacă ar fi fată, i-am pune numele: Green[8]. Dar dacă ar fi băiat…nu știu cum i-am zice. M-am gândit de mai multe ori. Mai gândește-te și tu. Tu să-i pui numele…dacă e băiat!

Dacă tu mă vei chema vreodată, eu aș veni la tine chiar la marginile pământului dacă aș fi.

E o copilărie să mai ne învinuim [reciproc] și să credem că nu ne iubim.

Noi am avut puterea să trezim la viață dragostea eternă sau cerurile ne-au hărăzit-o, nu știu!

Un singur lucru știu: nimic nu ne va despărți.

Iar dacă tu n-ai mai exista…eu n-aș mai avea pentru ce trăi…și te-aș urma….și aș muri așa de liniștit și așa de fericit[9].

Aș muri fără să mă sinucid. M-aș așeza lângă tine, pe patul tău, și aș adormi pentru vecie, fără să plâng, ci bucuros că te pot urma

Căci nici moartea nu ne desparte…ci ne unește. Ne unește pe vecie.

Dar noi mai facem și unele copilării: ne certăm.

Iartă-mă…

 Lucică.

Post scriptum[10]: Până nu-mi răspunzi…ca să văd că ești liniștită și împăcată…nu voi avea nici eu liniște.


[1] Pentru căsătoria civilă.

[3] Pe care trebuia să o plătească la starea civilă pentru oficierea căsătoriei și certificatul de căsătorie.

[4] La autobuzul care transporta călători pe ruta București-Turnu Măgurele și retur.

[5] În franceză:

„Ele rănesc toate,

Ultima ucide…”.

Traducere de Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș.

[6] Datele sunt mai ample în manuscris la această scrisoare: „Vineri, 4 X 1946 – Luni, 7 X 1946”. Iar paralel cu cuvântul introductiv avem apostila sa: „Scrie pe adresa veche fără nicio grijă. Și cât mai repede, ca să știu ce mai este pe acolo”, pe la Turnu Măgurele.

[7]ardem scrisorile de admirație sau de dragoste primite de la alții.

[8] Și a fost fată…și așa i-au și pus numele!

[9] Lucru care s-a petrecut aidoma…după câțiva zeci de ani.

[10] Scris pe margine, în paralel cu textul ultimei pagini a scrisorii.

Did you like this? Share it: