Scrisoarea nr. 51 (11 noiembrie 1946)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Dulce soție,

Dorința mea din totdeauna e să fiu sincer și copil în fața ta. De aceea mă exprim simplu și fără pretenții, pentru că aștept să mă primești cu dragoste…Și dragostea înțelege totul.

Vezi, am uitat să-ți spun când ai fost pe aici, că tu ai și gust pentru mine…Ești dulce…Și de aceea îmi place mie să te sărut peste tot…și uneori aș vrea să te gust, să te mănânc…

Mai ales dimineața, când tu te scoli din somn, caldă și proaspătă și umedă de fericire, că ai dormit în brațele mele.

Însă astea toate, după cum știi, sunt numai vis…fiindcă niciodată până acum nu am dormit împreună…și nu te-am ținut la pieptul meu. Însă vom dormi

Vineri se împlinește un an de la logodirea noastră…și am să trec pe la Biserică. Apoi, în seara aceea, înainte de a adormi, mă voi gândi la tine și te voi săruta pe tot trupul.

Ai putea să-mi spui unde ai vrea să te sărut: pe mână sau pe picior, pe buze sau altundeva?

Scrisoarea a rămas aci, fiindcă speram să-ți dau și rezultate de la serviciu.

Azi e duminică. Mâine, luni, trec pe acolo iarăși.

Sâmbătă am primit scrisoarea de la tine. A fost o mare bucurie, pentru că tot ce mi-ai scris…îmi arată mulțumirea ta că ești soția mea.

Sunt fericit că ai tăi te-au primit bine. Și eu le mulțumesc, fiindcă acum am acest drept. Tu ești nevasta mea și orice se face pentru tine, eu consider că, indirect, mă privește și pe mine.

Din scrisoare am mai constatat, că abia acum începi să-ți dezlegi sufletul și patima față de mine.

Așa vreau să te am lângă mine: arzând de dorința de a mă simți lângă tine. Și așa vreau să fii toată viața, orice s-ar întâmpla, fericită că exist eu, așa cum fericit sunt și eu că exiști tu.

Ți-am spus de nenumărate ori: tristețea mea era fără margini și fără vindecare, până când te-am cunoscut pe tine.

Uneori însă, [ca] și acum, am clipe în care reînvie în sufletul meu nădejdea că totul e zadarnic pe această lume. Dar atunci gândesc la tine…și viața îmi apare [ca fiind] cu putință a fi trăită.

Fără tine îmi dau seama că aș ajunge din nou la acea neagră tristețe, care mă îndeamnă să caut moartea ca singura mea fericire.

Oricât ar fi de greu să trăiesc, e o fericire orice nenorocire, când lupta mea este pentru tine.

Dar am impresia că orice mărturisire de credință și [de] dragoste acum e târzie. Căci de acum înainte dragostea și credința se vor arăta prin faptele și atitudinea mea față de tine.

Și să nu te mire faptul că poate mă vei vedea, uneori, mai rece. Căci poate tocmai atunci sufletul meu se zbate mai mult pentru tine.

Întâmplător, după plecarea ta, la vreo două zile, m-am întâlnit cu Mircea (cred că știi cine este). I-am povestit și lui…și i-a părut rău că nu i-am spus nimic decât așa târziu. Apoi [mi-a spus], de ce n-am trecut pe la ei, pe acasă.

E atâta zgomot  aici, la noi în casă, acum, când îți scriu, încât mi-am făcut mai mult nervi [decât am scris].

Și aș avea nevoie de liniște și de prezența ta…

Dar ce să fac? Nu pot [să fac] nimic mai mult decât să aștept. Să am răbdare, o răbdare care nu știu cât trebuie să mai dureze, o răbdare căreia nu-i mai găsesc rostul.

Dar tu să ai încredere! Eu atât îți cer. Mâine, când duc scrisoarea la poștă, trec și pe la SET. De aceea las loc liber ca să-ți scriu ce rezultat am.

[Post scriptum]: Am trecut pe acolo și abia miercuri am rezultatul.

Te sărut și te pup.

 Lucică.

Did you like this? Share it: