De ce zâmbim așa, cu toată gura, nesățios, când suntem goi și triști ca…galantarele de carne ale lui Ceaușescu?

De ce ne e dor ca să fim mințiți, escrocați din nou și din nou, atât de inconsiderabil de meschin?

De ce aruncăm cu hârtii în noi, cu nesimțiri, cu priviri reci, ostentativ de regretabile?

De ce nu știm să fim sinceri nici măcar cu propriile erori?

De ce dimineața te trezești bucuros că ai fost un porc azi-noapte?

De ce fusta ridicată…e mai frumoasă decât mintea ridicată la cer?

De ce cuvinte…când trebuie tăceri…și de ce te faci că plouă, când ți se cere ajutorul?

Întrebările se suspendă…în logica vinderii continue de sine. De aceea nu mai aud…și nu mai au nicio relevanță.

Did you like this? Share it: