Aceasta este fraza cheie pe care am dedus-o eu din trailer-ul difuzat în avanpremiera filmului despre România produs la inițiativa moștenitorului tronului Marii Britanii.

Mă întreb ce a înțeles sau a intuit prințul Charles, când s-a decis să facă o astfel de prezentare, în acești termeni, României, între alte sintagme bine cântărite: o lume de mit/ de legendă, un ținut care-ți taie respirația, ultima „sălbăticie” (în sensul de locuri naturale, nu de primitivism) a Europei.

Despre medievalitate se poate gândi prin prisma expresiei lui Petrarca, ev întunecat, sau prin lentilele romanticilor, pentru care era epoca de aur a umanității.

Filmulețul vorbește și despre trecutul atât de întunecat și îndepărtat al României. Îl putem numi un trecut medieval care, paradoxal, supraviețuiește în satele medievale despre care pomenește filmul, dar și într-un peisaj natural nealterat, unic, care taie respirația altora, când românii au uitat să își mai caute și să-și cunoască trecutul, cei mai mulți dintre ei, iar cei care o mai fac încă sunt astupați de zbierătele exaltate și triumfaliste ale celor care nu știu decât să preia steagul și să și-l asume, după ce n-au făcut nimic pentru a-l redescoperi.

Cei care acoperă cu vacarmul lor naționalist-extremist munca adevărată de revitalizare a spiritului și a trecutului românesc.

Constatările prințului Charles îmi ridică însă mingea la plasă, pentru că ultimul an mi l-am petrecut în cea mai mare parte scriind o carte despre cum trecutul atât de întunecat și îndepărtat a fost apropiat nouă de epoca romantică și mai ales de către Eminescu și cum o lume pe care mulți o consideră epuizată și pierdută și-a găsit resursele regenerării, în culori și lumini neașteptate, în ochii modernității…

Nici eu nu m-am gândit însă la România ca la ultima redută a Evului Miez (cum numește Eminescu Evul Mediu), ca la ultimul mohican care trebuie prezervat și nu ucis.

Did you like this? Share it: