Privegherea Sfântului Dimitrie Basarabov la Catedrala Patriarhală [26 octombrie 2011]

Fragmente, în format audio, din transmisia live a Radio Trinitas.

Partea întâi, a doua și a treia.

După care a urmat predica PS Iustin Sigheteanul.

Toamnă grea

Dacă ar fi să crezi zvăpăierii de pe stradă sau din magazine, românul nu mai are liniște. E într-o neîncetată frământare și adâncire în/ de sine, pentru care nu mai vede ce se întâmplă în jurul lui.

Tot timpul se grăbește impresionant, pentru că are niște treburi urgente și niște afaceri foarte importante de făcut.

Se simte lovit cu privirea, descumpănit în așteptări, traversat de bulversări necunoscute interioare.

Are două feluri de a fi: ori e tacticos până la a-i zdruncina nervii celui din spate, ori e alertat de tumultul vieții căruia nu-i zărește marginile și pășește pe un covor roșu de frunze de toamnă, cu aspirațiile fumegând.

Ritmul cotidian face uneori să trepideze creierii. Unii creieri cedează și se așază cuminți pe bordură, alții înjură.

Dacă nu ești important, trebuie cel puțin să pară că ești, pentru că așa sunt și cei care apar la televizor, la OTV și pe la alte televiziuni. Adică, ei de ce să fie și tu să stai de-o parte, să nu te dai și tu în spectacol? Nu e drept.

Nu e rezonabil să privești hămesit spre ce au alții…și să nu poți să guști. Dacă nu dintr-o vilă, măcar dintr-un telefon și dacă nu dintr-o limuzină, măcar dintr-o privire ca o lămâie.

De unde rațiune dacă nu plouă cu fripturi? Pentru că noi vrem friptane sau chiar și o felie de salam, fie și ultima din viață…chiar dacă ne vindem toată țara și viitorul copiilor pentru un cârnat și-un litru de ulei.

Dar măcar să mâncăm odată bine…și apoi să nu mai trăim bine

Cine ne ia prin surprindere

Ieri, în parlamentul României, Regele Mihai nu a vorbit despre monarhie, ci despre Coroana României, a cărei vechime în timp se prelungește mult înainte de venirea lui Carol I. Indiferent de forma coroanei de oțel și a denumirii statului (principat sau regat), prințul german a luat de fapt coroana vechilor voievozi.

Cu alte cuvinte, Regele a venit nu ca pretendent în parlament, nu pentru a-și spune durerile lui, ci pentru a aminti acestui popor de coroana trecutului său bimilenar, pentru a-i vorbi de valori perene.

A-i ține astăzi României discursuri despre valoarea nepieritoare a valorii, a-i cere să renunțe la traficul de influențe, cel puțin pare a fi aproape echivalent cu a ține o conferință academică în Ferentari. Și totuși Regele a vorbit de Academia Română și de toți cei care își fac datoria, de la armată până la agricultură.

A fost o încercare și un apel de a ne aduna la un loc, pe noi, cei atât de despărțiți, atât de fărâmițați în grupări și găști electorale, atât de lipsiți de sentimentul solidarității

N-a mai încercat nimeni să ne unească, de mult…

Acest Rege a fost considerat fie prea copil, fie prea bătrân pentru a face ceva surprinzător, și totuși nici una nici alta nu l-au împiedicat să fie același spirit lucid, cu atât mai lucid, mai compătimitor și mai solidar cu poporul său cu cât a fost flagelat îndelung de suferință și de nerecunoștință. Ca și cei pe care i-a pomenit în discurs…

Acum, când România e blamată peste tot pentru țiganii și hoții ei, când în Italia, Franța, Spania și Marea Britanie se vorbește de noi atât de urât, încât parcă am ajuns paria Europei, gestul Regelui Mihai de a aduce la București atâtea personalități cu sânge albastru și de a-l transforma în capitala Europei și gestul prințului Charles de a elogia România ca ultimul bastion al evului care a creat Europa (Evul Mediu, pentru că modernismul care a debutat cu Europa națiunilor i-a adus și sfârșitul hegemoniei sale politice, spirituale și culturale în lume), sunt fapte la care, fără îndoială, românii nu se așteptau.

Ei s-au obișnuit atât de mult să fie ocărâți și înjurați, să fie tratați cu dispreț și considerați insignifianți și vacantabili, au auzit de atâtea ori (sau li s-a dat să înțeleagă) că pot să moară sau pot să plece, încât fără îndoială că se simt dezorientați când cineva, la acest nivel, îi laudă sau se gândește cu durere la ei.

Când mulți români cred sau au fost aduși în situația să creadă că ei și țara lor nu (mai) valorează nimic, când singura mântuire se așteaptă de la investitori, când copiii acestei țări, de la care guvernanții au luat țara cu împrumut, nu sunt educați să alerge după valoare, ci după bani, în orice fel și cu orice mijloace…un Rege și un Prinț (un fost Rege și un viitor Rege), ne aruncă apă rece pe conștiință. Ne vorbesc despre tradiție, frumusețe, idealuri, valori, spirit, eternitate.

Ne spun, pe de altă parte, în subtext, că aleșii noștri, că instituțiile și factorii de decizie ar fi putut găsi căi, de douăzeci de ani încoace, dacă ar fi dorit, pentru a face România fericită și prosperă și nu exportatoare de probleme în Europa…

Pentru arcul carpatic și pentru oamenii neștiuți din această țară, care își fac datoria în credință, România merită salvată.