Cine ne ia prin surprindere
Ieri, în parlamentul României, Regele Mihai nu a vorbit despre monarhie, ci despre Coroana României, a cărei vechime în timp se prelungește mult înainte de venirea lui Carol I. Indiferent de forma coroanei de oțel și a denumirii statului (principat sau regat), prințul german a luat de fapt coroana vechilor voievozi.
Cu alte cuvinte, Regele a venit nu ca pretendent în parlament, nu pentru a-și spune durerile lui, ci pentru a aminti acestui popor de coroana trecutului său bimilenar, pentru a-i vorbi de valori perene.
A-i ține astăzi României discursuri despre valoarea nepieritoare a valorii, a-i cere să renunțe la traficul de influențe, cel puțin pare a fi aproape echivalent cu a ține o conferință academică în Ferentari. Și totuși Regele a vorbit de Academia Română și de toți cei care își fac datoria, de la armată până la agricultură.
A fost o încercare și un apel de a ne aduna la un loc, pe noi, cei atât de despărțiți, atât de fărâmițați în grupări și găști electorale, atât de lipsiți de sentimentul solidarității…
N-a mai încercat nimeni să ne unească, de mult…
Acest Rege a fost considerat fie prea copil, fie prea bătrân pentru a face ceva surprinzător, și totuși nici una nici alta nu l-au împiedicat să fie același spirit lucid, cu atât mai lucid, mai compătimitor și mai solidar cu poporul său cu cât a fost flagelat îndelung de suferință și de nerecunoștință. Ca și cei pe care i-a pomenit în discurs…
Acum, când România e blamată peste tot pentru țiganii și hoții ei, când în Italia, Franța, Spania și Marea Britanie se vorbește de noi atât de urât, încât parcă am ajuns paria Europei, gestul Regelui Mihai de a aduce la București atâtea personalități cu sânge albastru și de a-l transforma în capitala Europei și gestul prințului Charles de a elogia România ca ultimul bastion al evului care a creat Europa (Evul Mediu, pentru că modernismul care a debutat cu Europa națiunilor i-a adus și sfârșitul hegemoniei sale politice, spirituale și culturale în lume), sunt fapte la care, fără îndoială, românii nu se așteptau.
Ei s-au obișnuit atât de mult să fie ocărâți și înjurați, să fie tratați cu dispreț și considerați insignifianți și vacantabili, au auzit de atâtea ori (sau li s-a dat să înțeleagă) că pot să moară sau pot să plece, încât fără îndoială că se simt dezorientați când cineva, la acest nivel, îi laudă sau se gândește cu durere la ei.
Când mulți români cred sau au fost aduși în situația să creadă că ei și țara lor nu (mai) valorează nimic, când singura mântuire se așteaptă de la investitori, când copiii acestei țări, de la care guvernanții au luat țara cu împrumut, nu sunt educați să alerge după valoare, ci după bani, în orice fel și cu orice mijloace…un Rege și un Prinț (un fost Rege și un viitor Rege), ne aruncă apă rece pe conștiință. Ne vorbesc despre tradiție, frumusețe, idealuri, valori, spirit, eternitate.
Ne spun, pe de altă parte, în subtext, că aleșii noștri, că instituțiile și factorii de decizie ar fi putut găsi căi, de douăzeci de ani încoace, dacă ar fi dorit, pentru a face România fericită și prosperă și nu exportatoare de probleme în Europa…
Pentru arcul carpatic și pentru oamenii neștiuți din această țară, care își fac datoria în credință, România merită salvată.