Fragmente audio din transmisia live a Radio Trinitas.

Partea întâi și a doua.

86.2 MB

42.9 MB

Predicile patriarhale.

52.5 MB

Cuvântul Preafericitului Părinte Teodoros al II-lea, Patriarhul Alexandriei, la Sărbătoarea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou

Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Daniel, Patriarh al României,
Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, iubiţi fraţi în Domnul şi împreună liturghisitori,
Excelenţele voastre, Domnilor reprezentanţi ai autorităţilor de Stat,
Binecuvântat popor al lui Dumnezeu,

În Taina Dumnezeieştii Euharistii se arată şi se exprimă în chip desăvârşit dragostea nemărginită, mila şi prezenţa iubitoare veşnică a lui Dumnezeu în lume. Totodată, Taina Jertfei Domnului arată calea duhovnicească pe care avem datoria sfântă să o străbatem în viaţă, ca să dăm mărturia cea bună şi să devenim sfeşnice luminoase şi sare a pământului. În felul acesta, urmăm pilda Sfinţilor Bisericii noastre, care, păşind pe calea cea strâmtă, s-au făcut, pentru totdeauna purtători ai harului Sfântului Duh.

Astăzi, avem deosebita cinste de a săvârşi sfânta slujbă a Jertfei nesângeroase alături de Preafericirea Voastră, răspunzând cu plăcere la invitaţia pe care ne-aţi adresat-o cu amabilitate, în duhul dragostei frăţeşti, aceea de a vizita Preasfânta Biserică din România şi de a prăznui împreună sfânta pomenire a Cuviosului Dimitrie cel Nou, Apărătorul şi Ocrotitorul Bucureştilor. Pentru poporul român, pomenirea acestui Sfânt, care se săvârşeşte întru miros de bună mireasmă duhovnicească, înseamnă izbăvirea din nevoi şi întărire în dreapta credinţă.

Cuviosul Dimitrie L-a iubit din tot sufletul pe Hristos, s-a luptat lupta cea bună a bunei credinţe şi a preaslăvit pe Dumnezeu în cuvânt şi faptă. El a primit din belşug Dumnezeiescul Har şi, mai ales, harisma facerii de minuni, întrucât şi-a trăit viaţa sub semnul răbdării în tăcere, al privegherii în rugăciune, al acriviei în împlinirea voinţei dumnezeieşti, luând aminte totdeauna la mărturisirea adevărului Evanghelic.

Slăvit să fie, aşadar, numele Preabunului Dumnezeu, Care necontenit evidenţiază roadele lucrării Sfântului Duh în mijlocul neamului sfânt al creştinilor ortodocşi, şi-i arată lumii pe sfinţii Săi, din toate veacurile, de la începutul răspândirii cuvântului Sfintei Evanghelii până în zilele noastre.

În formularea propovăduirii cuvântului Sfintei Evanghelii, un rol determinant l-au avut, pentru întreaga Biserică, deschizătorii de drumuri în tainele teologiei, care au trăit pe pământul Egiptului. După predicarea cuvântului lui Dumnezeu cel de viaţă purtător şi mucenicia, la anul 68 după Hristos, a Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, Luminătorul Egiptului, în această ţară roditoare a Nilului, au apărut mari personalităţi creştine, între care se numără scriitori bisericeşti ca Origen, Clement Alexandrinul şi Panten, asceţi şi monahi precum Sfântul Antonie cel Mare, Cuvioşii Pahomie, Pimen şi Isidor Pelusiotul, Părinţi şi învăţători ai lumii, cum au fost Arhiepiscopii şi Patriarhii Alexandriei, Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Chiril şi Sfântul Ioan cel Milostiv. Aceştia, găsind aici un pământ roditor duhovniceşte, au dezvoltat învăţătura creştină şi au făcut să strălucească peste veacuri lumina ei. Această învăţătură constituie comoara duhovnicească de mare preţ lăsată ca patrimoniu sfânt celorlalte Biserici Ortodoxe.

Moştenirea transmisă de ei a stat la originea legăturilor duhovniceşti dintre străvechea Biserică a Alexandriei şi Biserica Ortodoxă Română. Sunt legături trainice statornicite de veacuri şi călite în focul trecerii timpului. Ele au luat forma susţinerii reciproce în momentele critice de răscruce ale istoriei bisericeşti, în general, şi mai ales ale perioadei cuprinse între sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Aşa au înaintat Bisericile Noastre împreună, pe căile istoriei, în duhul iubirii fraterne.

Pe de o parte, Biserica Alexandriei, prin intermediul unor patriarhi, mitropoliţi, episcopi şi simpli clerici sau monahi, a oferit un nepreţuit ajutor misionar şi teologic Bisericii Române, în lupta dusă pentru păstrarea identităţii ortodoxe autentice în faţa influenţelor religioase apusene.

La rândul ei, Biserica Ortodoxă Română şi domnitorii Principatelor dunărene au oferit în schimb susţinere materială Tronului Patriarhal al Sfântului Marcu darul susţinerii materiale, dar de importanţă vitală pentru supravieţuirea sa în vremurile grele ale dominaţiei otomane.

Caracteristic este faptul că, dintre cei 17 patriarhi care au păstorit în Alexandria, de la sfârşitul secolului al XVI-lea până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, 10 au călătorit în Principatele dunărene, unde au propovăduit credinţa adevărată şi au combătut prozelitismul subversiv exercitat de propaganda catolică.

Doi dintre ei, patriarhii Mitrofan Critopulos şi Nichifor au trecut la cele veşnice în cursul călătoriilor făcute în Ţările Române, în timp ce patriarhul Matei Psaltul a fost întronizat în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti. Desigur, nu este întâmplător faptul că, în această perioadă, urcă pe Tronul Sfântului Evanghelist Marcu arhipăstori aparţinând, prin devotament, Bisericii Răsăritene de pretutindeni, şi care au fost străluciţi apărători ai dogmelor credinţei dreptmăritoare, în frunte cu Sfinţii Meletie Pigas şi Chiril Lucaris, patriarhii Alexandriei.

Primul dintre ei, Sfântul Meletie Pigas (1590-1601) încuraja şi ridica moralul voievozilor Mihnea al II-lea al Ţării Româneşti şi Petru cel Şchiop al Moldovei, prin scrisori adresate lor încă din vremea când era protosinghel al Tronului alexandrin. Totodată, manuscrise cu operele sale privind învăţătura de credinţă Ortodoxă şi combaterea primatului papei de la Roma circulau şi în Ţările Române, pentru luminarea dreptcredincioşilor creştini. Dar, şi ca locţiitor al Tronului Ecumenic, după moartea patriarhului Ieremia, în septembrie 1597, Meletie Pigas a apărat revendicările îndreptăţite ale românilor, în calitate de mijlocitor între Înalta Poartă şi Voievodul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul.

De asemeanea, al doilea dintre ei, Sfântul Chiril Lukaris, însoţit de către viitorul patriarh al Alexandriei, Mitrofan Critopoulos, vizita, pe la anul 1613, Ţara Românească la invitaţia Voievodului Radu Mihnea. În cursul şederii de doi ani, aici, a străbătut neobosit Principatele pomâne şi, prin cuvântări şi predici, a contribuit substanţial la luminarea credincioşilor din Ţările Române, în ceea ce priveşte deosebirile dogmatice dintre ortodocşi şi catolici. El a săvârşit şi slujba de sfinţire a bisericii Mănăstirii Sfânta Treime, din Bucureşti, astăzi Mănăstirea Radu Vodă.

Totodată, el a primit multe donaţii, între care, la loc de frunte se află închinarea Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Stăneşti-Vâlcea, Patriarhiei Alexandriei. Veniturile realizate din gestionarea proprietăţilor dependente de această mănăstire, dar şi de alte mănăstiri, care aveau să fie închinate mai târziu, au susţinut substanţial Tronul Patriarhal, până la confiscarea averilor mănăstireşti în luna decembrie 1863.

A doua călătorie misionară în Ţara Românească a patriarhului Chiril Lukaris a avut loc la începutul anului 1620, cu puţin timp înainte ca Sfântul Sinod al Tronului Ecumenic – atunci vacant – să-l transfere din Alexandria la Constantinopol. Păstorirea sa, plină de peripeţii, nu i-a îngăduit să viziteze încă o dată Ţările Române, însă a păstrat legături de suflet cu locuitorii acestora, chiar până la moartea sa mucenicească, în 27 iunie 1638.

Cu toate acestea, călătorii misionare pe pământul românesc au efectuat şi alţi întâistătătorii din Alexandria. Astfel, la anul 1618, este menţionată în documente prezenţa la Târgovişte a patriarhului Gherasim Spartaliotis (1620-1636), ca arhimandrit atunci; din corespondenţa acestuia reiese că, în deceniul al III-lea al secolului al XVII-lea, s-a îngrijit să trimită grupuri de propovăduitori în Principatele dunărene, sub îndrumarea preotului Ioanichie, viitor patriarh al Alexandriei.

De asemenea, Partenie I, Patriarhul Alexandriei (1678-1688), a întreprins şi el călătorii misionare în Ţările Române pentru a le oferi sprijin spiritual. Astfel, în anul 1683, acesta a dat binecuvântarea pentru traducerea în limba română a Dumnezeieştii Liturghii şi publicarea acesteia într-o ediţie nouă, la Iaşi de către mitropolitul Dosoftei.

Succesorul său în tronul patriarhal, Sfântul Gherasim Palladas (1688-1710) a menţinut strânse legături cu domnitorii români. Împreună cu Patriarhul Hrisant al Ierusalimului, în timpul celei de a treia călătorii în Ţările Române, a instalat în Tronul Mitropolitan din Bucureşti pe Antim Ivireanul, episcopul Râmnicului, în Duminica Ortodoxiei din anul 1708.

Legături strânse cu domnitorii şi poporul român a avut şi Patriarhul Samuil Kapasulis al Alexandriei (1710-1723). Persoana lui se bucura de o apreciere şi încredere atât de mare, încât, în cursul şederii sale de trei ani în Ţările Române, între 1715-1718, a fost chemat, ca unul care avea titlul de judecător al lumii, să rezolve chestiuni delicate ce provocau disensiuni.

Părintele duhovnicesc al domnitorului Constantin Mavrocordat a fost Patriarhul Matei (1746-1765), denumit psaltul, pe vremea când era stareţ al Mănăstirii Zlătari din Bucureşti, cu titlu de Mitropolit al Libiei. Pe toată durata patriarhatului său, Matei a purtat corespondenţă familiară cu domnitorul Ţării Româneşti. Scrisorile sale poartă amprenta dragostei părinteşti faţă de binefăcătorul său şi a dispoziţiei inepuizabile de a-l călăuzi şi sfătui oricând.

Despre continuarea acestor legături există multe mărturii în corespondenţa patriarhală. Cu toate acestea, călătoriile Întâistătătorilor Bisericii din Alexandria au încetat, în primul rând, din cauza evoluţiilor istorice, a tulburărilor şi reaşezărilor din Imperiul Otoman.

Tradiţia vizitelor efectuate de patriarhii Alexandriei în Ţările Române a fost reînviată, în luna iunie a anului 1958, de către Patriarhul Hristofor al II-lea (1939-1967), cu prilejul aniversării unui deceniu de patriarhat al pururea pomenitului Patriarh Justinian al României (1948-1977).

Aceasta fusese precedată de vizita la Alexandria, în luna mai a anului 1927, a primului patriarh al României, Miron Cristea (1925-1939). Vizita Patriarhului Miron constituia expresia recunoştinţei pentru acordul dat de străvechea noastră Patriarhie, atât pentru proclamarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (25 aprilie 1885), cât şi pentru ridicarea acesteia la demnitatea de Patriarhie (25 februarie 1925).

Legăturile spirituale s-au reînnoit prin vizita efectuată, la sfârşitul anului 1971, de către Patriarhul Nicolae al VI-lea al Alexandriei (1968-1986), care a participat la prăznuirea pomenirii Cuviosului Dimitrie cel Nou, sărbătorit astăzi. La rândul său, Patriarhul Justinian al României a participat la sfinţirea reşedinţei patriarhale din Alexandria, în ziua de 29 noiembrie 1971.

În sfârşit, pururea pomeniţii noştri înaintaşi, binecunoscutul Partenie al III-lea, părintele Nostru duhovnicesc, şi Petru al VII-lea au vizitat Biserica din România în anii 1996 şi, respectiv, 2003. Atunci, am avut şi eu binecuvântarea, să fac parte din delegaţia însoţitoare a pururea pomenitului Patriarh Partenie al III-lea, în cursul vizitei sale în România pe atunci având demnitatea de episcop de Cirene.

Iar astăzi, dăm slavă Domnului nostru Iisus Hristos, Întemeietorul Bisericii, că revenim în pelerinaj la Bucureşti, în calitate de Întâistătător al Tronului patriarhal din Alexandria, care deţine locul al II-lea în Dipticele Bisericii Ortodoxe şi, totodată în calitatea de continuator al legăturilor noastre frăţeşti.

Preafericirea Voastră,

Prin cuvântul nostru, am încercat să prezentăm din punct de vedere istoric relaţiile multi-seculare desfăşurate în duhul dragostei în Hristos şi al reciprocităţii care călăuzesc Bisericile Noastre. Ceea ce dorim să subliniem este faptul că aceste relaţii sincere şi foarte bune vor continua spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul sufletesc al poporului creştin din Patriarhiile noastre.

Prin aceste relaţii urmărim, totodată, să dăm împreună mărturia ortodoxă în faţa lumii contemporane atât de tulburate. Lumea doreşte să cunoască Adevărul astăzi, când au loc multe schimbări radicale la nivel mondial. Responsabilitatea noastră este să proclamăm cu timp şi fără timp unitatea pe care o avem în legătura dragostei şi să rămânem statornici în tot ceea ce Sfânta noastră Biserică a instituit prin Sinoadele ecumenice şi locale.

Continuitatea istorică şi legătura dragostei constituie premiza indiscutabilă şi, totodată, certitudinea că trăirea duhovnicească a Bisericii se va continua şi în viitor.

Pe de o parte, se va continua în centrele bisericeşti şi în jurisdicţiile lor, aşa cum acestea au fost clarificate şi stabilite irevocabil prin sfintele canoane şi tomosurile de întemeiere a Bisericilor, iar pe de altă parte se va propovădui la toate neamurile, după porunca lui Hristos Cel Înviat: „Mergând, învăţaţi toate neamurile”, în spiritul fidelităţii faţă de moştenirea duhovnicească lăsată de Sfinţii Apostoli.

Iată care este cerinţa noilor realităţi sociale şi culturale: sprijinirea reciprocă şi întrajutorarea tuturor, întrucât lucrarea Patriarhiilor, fie străvechi, fie apărute ulterior în istorie, este unitară, aşa cum Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică este neîmpărţită.

Încheind cuvântul nostru, Vă mulţumim călduros pentru dragostea, primirea cordială şi ospitalitatea Preafericirii Voastre. La rândul nostru, Vă încredinţăm că cinstim şi respectăm Biserica Ortodoxă Română şi Sfântul Sinod al Înaltpreasfinţiţilor şi Preasfinţiţilor arhierei din jurul Preafericirii Voastre. În aceste momente, Vă îmbrăţişăm pe toţi cu sărutarea frăţească a dragostei în Domnul.

Cu aceeaşi sărutare, îmbrăţişăm cinstitul cler, care slujeşte jertfelnic Biserica lui Hristos din România. Îmbrăţişăm pe nevoitorii monahi şi monahii şi pe întregul popor român credincios. Tuturor le împărtăşim, din toată inima, binecuvântarea Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, Luminătorul şi Ocrotitorul Patriarhiei Noastre, prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate Efesenilor Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi. (Efeseni 1, 17-18). Amin!

***

Mesajul Preafericitului Părinte Maxim, Patriarhul Bulgariei, la Sărbătoarea Ocrotitorului Bucureştilor, 27 octombrie 2011:

Către
Preafericirea Sa
Daniel, Patriarhul României,
Bucureşti

Preafericirea Voastră, iubite în Hristos frate şi conslujitor,

Astăzi, 27 octombrie, când Sfânta Biserică Ortodoxă cinsteşte memoria sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabov, ocrotitorul oraşului Bucureşti, capitala României, primiţi din numele nostru şi din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, salutări frăţeşti şi urări de sănătate, însufleţire duhovnicească şi prosperitate în fapta Evangheliei, către care, după cuvintele Apostolul popoarelor (Rom. 1:1) toţi suntem permanent chemaţi.

Rugăciunile Sfântului Dimitrie cel Nou, Dătătorul de viaţă să vă întărească pe drumul nu atât de uşor, dar nobil al slujirii Voastre patriarhale, pentru prea mărirea numelui Său între popoare şi răspândirea buneivestiri la toată făptură (Mat. 28:19).

Cinstirea Sfântului Dimitrie cel Nou este foarte scumpă şi pentru creştinii ortodocşi din Bulgaria şi stă drept mărturie pentru legăturile frăţeşti străbune dintre poporul bulgar şi poporul român. Cu rugăciune de mulţumire către Dumnezeu, nu de mult, noi am primit o părticică din sfintele moaşte ale preacuviosului, predată nouă cu binecuvântarea vrednicului şi întotdeauna pomenitului vostru predecesor, Patriarh Teoctist.

Mănăstirea din Basarabovo, care se afla în graniţele eparhiei bulgare de Ruse, în care preacuviosul s-a ostenit călugăreşte şi unde scumpul dar frăţesc a fost aşezat spre păstrare şi închinare, este un centru duhovnicesc secular şi de meditaţie pentru creştinii ortodocşi ale Bisericilor noastre surori.

Preafericirea Voastră,

Vă felicităm încă o dată cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie din Basarabov, care este ocrotitor spiritual al capitalei voastre de Dumnezeu protejată, rugăm Domnul să ne întărească puterile spirituale şi aşa în iubire frăţească comună şi fapte bune, să continuăm să zidim casa lui Dumnezeu care este ‘Biserica Dumnezeului celui Viu, stâlpul şi temelia adevărului’ (1 Tim. 3:15).

Ne recomandăm sfintelor voastre rugăciuni şi rămânem Preafericirii Voastre în Hristos frate şi conslujitor,

Preşedintele Sfântului Sinod

Maxim, Patriarhul Bulgariei

***

Mesajul Preafericitului Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade la Hramul Catedralei Patriarhale, Bucureşti, 27 octombrie 2011:

Cu multă bucurie duhovnicească, izvorâtă din adâncul inimii, am primit şi, cu mare mulţumire sufletească, am răspuns invitaţiei Preafericirii Voastre de a participa la manifestările sărbătoreşti atât de însemnate, desfăşurate cu prilejul sfintei pomeniri a ocrotitorului Bucureştilor, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, apărătorul şi izbăvitorul poporului român bincredincios. Aşadar, cu iubire de frate în Hristos şi iubitor de prăznuire fiind, sărbătorim şi noi împreună cu Preafericirea Voastră în dragoste şi comuniune frăţească.

De aceea, dorim să fim părtaşi la bucuria Bisericii Ortodoxe Române soră, în cursul acestor ceremonii şi sfinte adunări ale poporului, pentru săvârşirea dumnezeieştilor slujbe.

Cu suflet curat, trimitem, prin Înaltpreasfinţitul Hrisostom, Mitropolit de Patra Cinstitului cap al Sfântului, Slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Andrei cel întâi chemat, podoaba şi lauda oraşului Patra, unde Dumnezeiescul Har a binevoit să se pună cinstita cruce a muceniciei sale drept piatră de temelie, pe care s-a înălţat Sfânta Mitropolie din acel loc.

Cu adâncă emoţie, preaslăvim pe Domnul, deoarece, în acest fel, se dă fiilor duhovniceşti ai Bisericii Ortodoxe Române, posibilitea de a primi har şi binecuvântare de la slăvitul Apostol Andrei, care a urmat pătimirilor Mântuitorului nostru Hristos şi s-a învrednicit să fie întemeietor, şi ocrotitor al Bisericii Constantinopolului şi al poporului dreptcredincios din Patra.

Totodată, preaslăvim pe Dumnezeu şi pentru că, prin venirea în România a Înaltpreasfinţitului Hrisostom, Mitropolit de Patra, ca delegat al Preasfintei Biserici a Greciei, ni se dă prilejul să vestim, cu glas mare, pretutindeni, unitatea în Iisus Hristos şi comuniunea dintre Bisericile noastre Ortodoxe surori, potrivit datinilor sfinte lăsate de Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi.

Aceste preasfinte moaşte izvorâtoare de har, care sunt mai de preţ decât orice comoară şi pietre scumpe, vor înflori îmbelşugat, în timpul şederii lor în România, spre desfătarea sufletească, întărirea şi sfinţirea credincioşilor. Vor străluci „în mijlocul casei” Bisericii Preafericirii Voastre, ca o nesecată comoară de binecuvântare şi sfinţire. Comoara aceasta va îmbogăţi sufletele şi le va potoli foamea de har sfinţitor, va aduce izbăvire şi va revărsa tămăduiri.

Totodată, prezenţa acestor sfinte moaşte aduse spre închinare va propovădui tuturor Harul lui Dumnezeu care pururea sălăşluieşte în ele, izvorând din puterea dumnezeiască, şi care răsplăteşte întotdeuna sufletele cu mântuire, luminare şi tămăduire.

Transmiţându-vă urări din partea Bisericii Ortodoxe a Greciei, care este de origine apostolică paulină, şi întărindu-ne pe unitatea aceleiaşi credinţe în Hristos împărtăşită deopotrivă de popoarele noastre, vă urăm din tot sufletul ca Domnul Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu, Cel ce este minunat întru sfinţii Săi să Vă dea putere în cinstita slujire de întâi ierarh al Bisericii Ortodoxe Române şi să reverse din belşug harul binecuvântărilor Sale, izvorâte din comorile dumnezeieşti, peste clerul şi poporul român cel iubitor de Dumnezeu, aflat în jurul Preafericirii Voastre. Amin!

S. S. † Ieronim al II-lea,
Preşedintele Sfântului Sinod

Did you like this? Share it: