Canonizarea Sfântului Ierarh Simion Ștefan [30 octombrie 2011]

„Trebuie să recunosc că, deşi s-au scos la Arhiepiscopia din Alba Iulia ediţiile critice ale celor două lucrări monumentale ce le datorăm mitropolitului Simion Ştefan – Noul Testament şi Psaltirea -, nu mi-a venit mie gândul de a iniţia procedura îndătinată de canonizare a vrednicului Vlădică.

Ea mi-a fost sugerată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În acest context, simpozionul anual care se desfăşoară în ajunul „Sfinţilor Ardeleni” la Alba Iulia a avut în atenţie personalitatea mitropolitului Simion Ştefan.

Nu ştiu dacă mitropolitul Simion Ştefan a citit Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, dar, din felul în care se raportează la textul Scripturilor, se vede că a gândit ca şi el. Considera, ca şi acela, că lecturarea Noului Testament pentru slujitorii Bisericii şi pentru credincioşi este o preocupare duhovnicească de primă importanţă.

Vlădicul Simion Ştefan îl atenţiona pe principele Gheorghe Rákoczi că trebuie „să poarte grijă de aceasta, cum să aibă oamenii de supt biruinţa lui mâncare şi băutură sufletească”, aducându-i aminte de cuvintele Mântuitorului de la Matei 4, 4, argumentându-i faptul „că omul creştin, din cuvântul lui Dumnezeu neputrezătoriu se naşte din nou”.

Şi, inspirându-se din râvna pentru Scripturi a înaintaşilor, s-a străduit „să mărească slava lui Dumnezeu şi să vestească cuvântul lui Dumnezeu în ţara lui în toate limbile”, chiar dacă acest lucru a fost cu cheltuială şi a fost nevoit să trimită „cărturari în ţări străine, să înveţe cu de-adinsul cuvântul lui Dumnezău din scriptură jidovească şi grecească”.

Chiar dacă aceste laude sunt de circumstanţă, ele ne pun la curent cu faptul că traducerea Noului Testament a presupus o preocupare foarte serioasă. De fapt, nu se poate presupune că mitropolitul Simion Ştefan a cultivat un servilism extrem, dimpotrivă. În predoslovia către „Măria sa, craiul Ardealului”, scrie: „Că n-au făcut Dumnezău oamenii pentru craiu, ce au ales Dumnezău şi au rânduit craii şi domnii pentru oameni, ca să-i socotească şi să-i păzească”.

Simion Ştefan, din iubire faţă de Hristos, le pune la îndemână românilor cuvântul Mântuitorului: „Iar noao creştinilor, evangheliia ni-e veaste bună care sau prorocii şi apostolii, despre descumpărarea neamului omenesc şi de întrămarea dereptăţii şi vieţiei de veac pren Hristos, au vestit lumii. Şi iaste a doao parte a învăţăturii cereşti, carea făgăduiaşte ertăciunea păcatelor pocăiţilor şi credincioşilor în Hristos” .

Om al rugăciunii

În predoslovia cărţii sunt exprimate câteva gânduri, poate inspirate din Sfântul Vasile cel Mare: „Cartea Psaltirii cuprinde toate lucrurile care-s de folos; lucrurile venitoare le proroceaşte, iar vieţile sfinţilor cele trecute le pomeaneşte; viilor le rânduiaşte leage şi le tocmeşte obiceaiu şi easte vistiarul a toate învăţăturile bune, varecarele-s de lipsa spăşeniei omului.

Că ranele ceale de demult ale inimilor le vindecă, şi celor noao încă le dă leac; beteagii vrăciuiaşte-i, pre cei sănătoşi ţine-i şi-i păzeşte; şi scârba o domoleaşte, slăbiciunea inimilor noastre o întăreaşte; şi gândurile noastre le îndreptează, ca să fie pre voia lui Dumnezău”.

Referitor la sfinţii noştri înaintaşi şi la viaţa lor duhovnicească, ne relatează Ioanichie Bălan că părintele Paisie Olaru făcea următoarea remarcă: „…părinţii noştri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă. Ba unii o ştiau pe de rost, şi o spuneau în şoaptă la muncă sau mergând pe cale. Puţini dintre credincioşii de azi mai ştiu doar psalmul 50.

Este păcat că noi nu cunoaştem puterea Psaltirii, frumuseţea duhovnicească a psalmilor. Cândva, o rosteau în ison sau o cântau imitând pe sfinţii îngeri”. Cred că Mitropolitul Simion Ştefan, tâlcuitorul şi tipăritorul Psaltirii, se încadra între aceşti părinţi iubitori ai rugăciunii.

Susţinătorul unităţii spiritualităţii româneşti printr-o limbă comună

Mitropolitul Simion Ştefan dorea ca prin traducerea Noului Testament să le pună la îndemână românilor ortodocşi, de pe toate plaiurile, cuvântul lui Dumnezeu, într-o limbă pe care să o înţeleagă toţi.

Dorea să creeze o limbă scripturistică unitară, care să-i adune pe români: „Aceasta încă vă rugăm să luaţi aminte că rumânii nu grăiescu în toate ţările într-un chip, încă nici într-o ţară toţi într-un chip…

Bine ştim că cuvintele trebue să fie ca banii, că banii aceia sânt buni carii îmblă în toate ţările, aşia şi cuvintele acelea sânt bune carele le înţeleg toţi; noi drept aceaia ne-am silit den cât am putut, să izvodim aşia cum să înţeleagă toţi, iar de nu vor înţelege toţi, nu-i de vina noastră, ce-i de vina celuia ce-au răsfirat rumânii printr-alte ţări, de şi-au mestecat cuvintele cu alte limbi, de nu grăiesc toţi într-un chip” .

Mitropolitul Andrei Şaguna subliniază lucrarea de pionierat a lui Simion Ştefan, în ceea ce priveşte crearea unei limbi scripturistice pentru Poporul Român: „Limba Bibliei pentru un popor numai o dată se poate face; dacă s-au învins piedica cea mare a traducerii credincioase şi înţelese şi dacă poporul au primit limba aceia aşa-zicând în însăşi fiinţa sa; atunci următorii n-au de a mai face alta, ci numai a o reînnoi şi îndrepta aşa după cum o ar fi reînnoit şi îndreptat traducătorul cel dintâiu al limbii de ar fi trăit până în veacurile lor.

Lauda cea netrecătoare a unui astfeliu de lucru se cuvine arhiepiscopului şi mitropolitului nostru din Bălgrad, Simion Ştefan care la anul 1648 au tradus şi tipărit întâia dată în limba noastră Testamentul cel nou. Limba acestei cărţi nu e făcută, ci luată chiar din gura poporului şi aşa traducătorul nu e decât un răsunet nu numai al limbei, ci şi al simţirei şi peste tot al chipului cugetării poporului.

Cu tot dreptul dară se pot numi aceste ediţii cea dintâiu Biblie nu a românilor din Ardeal ori din Ţara Românească ori de aiurea, ci cea dintâiu Biblie a poporului român întreg, cel dintâiu glas obştesc, cu care se roagă acesta Părintelui din ceriuri”.

Rămâne peste veacuri, mitropolitul nostru de la Bălgrad, modelul misionarului care luptă pentru cauza unităţii ortodoxe şi româneşti, folosindu-se de cartea duhovnicească.

 Slujitor devotat al Bisericii Ortodoxe şi al Neamului

 În vremurile grele, când noi, românii transilvăneni, nu aveam nici voievozi, nici nobili din neamul nostru, îi aveam pe mitropoliţii de la Bălgrad. Ei ne-au fost şi păstori, şi îndrumători, şi învăţători, şi mângâietori. Ei nu ne-au părăsit niciodată. Ei s-au născut dintre noi, au crescut şi au trăit împreună cu noi, au gustat dimpreună cu noi bucuriile şi necazurile. Un asemenea mitropolit a fost Simion Ştefan.

A avut nevoie de mult tact şi diplomaţie pentru a eluda cele 15 condiţii draconice care, de la instalare, i le impuseseră stăpânii calvini pentru a-i calviniza pe români. Geleji, superintendentul calvin, îl avea de partea lui pe principele Gheorghe Rákoczi şi toată puterea seculară. Simion Ştefan îl avea de partea lui pe Bunul Dumnezeu şi pe poporul oropsit care mărturisea credinţa ortodoxă. Din nefericire, consemnări scrise legate de lupta şi zbuciumul său sunt puţine.

Părintele academician Mircea Păcurariu trage, referitor la viaţa lui Simion Ştefan, următoarea concluzie: „Cei 13 ani de păstorire a Mitropolitului Simion Ştefan (1643-1656) au fost ani de necontenite zbuciumări şi lupte pentru apărarea credinţei strămoşeşti în faţa multor încercări de înstrăinare.

Deşi era conducătorul unei Biserici tolerate, încătuşat de atâtea condiţii, urmărit şi umilit în propria sa ţară, mitropolitul Simion Ştefan, cu mijloacele care i-au stat la îndemână, cu dârzenia şi abilitatea lui, la care se adaugă credinţa puternică a păstoriţilor săi, a ştiut să treacă peste orice obstacole, lăsând culturii româneşti acel dar nepreţuit care este Noul Testament din 1648″.

Noi credem că mitropolitul Simion Ştefan, chiar dacă relatările scrise sunt puţine, a dus o viaţă sfântă, mărturisindu-l pe Hristos şi conducându-şi turma spre mântuire.

† Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului”.

***

Eveniment istoric la Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei

„La Alba Iulia va avea loc, mâine, 30 octombrie 2011, proclamarea solemnă a Canonizării Sfântului Simion Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei, după cum informează site-ul reintregirea.ro.

Momentele de sărbătoare vor începe încă de astăzi, când, după ora 17.00, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va fi întâmpinat la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia. Acesta este şi momentul în care va sosi la Alba Iulia Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Racla cu sfintele moaşte va fi aşezată pentru închinare şi cinstire în galeria sudică din incinta complexului Catedralei Arhiepiscopale, unde va rămâne până luni în jurul amiezii. Împreună cu Patriarhul României va sosi la Alba Iulia și delegația Bisericii Alexandriei, condusă de Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea, Patriarhul Alexandriei.

În dimineaţa zilei de duminică, la ora 9.30, în Catedrala Arhiepiscopală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preafericitul Parinte Patriarh Teodoros al II-lea al Alexandriei, înconjurati de un sobor impresionant de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, vor săvârşi Sfânta Liturghie, după care, pe podiumul special amenajat în faţa catedralei, va avea loc proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Simion Ştefan, prin citirea Tomosului Sinodal de canonizare.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în şedinţa din 21 iulie 2011 canonizarea Sfântului Simion Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei cu dată de pomenire la 24 aprilie.

De numele mitropolitului Simion Ştefan se leagă primele traduceri integral în Limba română, la Alba Iulia, ale Noului Testament în 1648 cunoscut sub numele de “Noul Testament de la Bălgrad” şi a Psaltirii în anul 1651.

Toate aceste momente de sărbătoare vor fi transmise în direct de Radio Reîntregirea Alba Iulia, Radio Renaşterea Cluj Napoca precum, de Radio şi Televiziunea Trinitas si de Televiziunea Română, iar credincioşii sosiţi la Alba Iulia vor putea urmări Sfânta Liturghie şi pe cele două mari ecrane amplasate în curtea catedralei.

Luni, 31 octombrie, în cursul dimineţii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu delegația Patriarhiei Alexandriei vor vizita şantierul din zona Schit, unde se ridică noul complex al Seminarului Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Ştefan” din Alba Iulia”.

*

Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României a ajuns în seara zilei de 29 octombrie 2011 la Catedrala Reintregirii din Alba Iulia.

 Sfintele moaşte au fost însoţite de Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi de Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patras.

Cu acest prilej, în Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, a fost oficiată o slujbă de Te Deum de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, la care au fost prezenţi cei doi Patriarhi, Mitropolitul de Patras, delegaţia alexandrină şi cea greacă, precum şi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, la acest eveniment au participat numeroşi credincioşi din Alba Iulia şi din împrejurimi.

Slujba a început în jurul orei 19:15 şi s-a încheiat în jurul orei 20:00.

La final IPS Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia a adresat un cuvânt de bun venit celor prezenţi.

În cuvântul său, IPS Hrisostom, referindu-se la sfintele moaşte aduse de la Patras, a arătat că a adus în România cea mai de preţ comoară pe care o au clerul şi credincioşii din oraşul Patras, comoară pe care o preţuiesc şi îngerii din ceruri.

Patriarhul Alexandriei, Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea, a rememorat bucuria venirii la Alba Iulia acum 17 ani: „Bucuria mea este dublă în această seară întrucât […] în urmă cu 17 ani poposeam în această catedrală, atunci în calitate de Episcop de Cirene, însoţindu-l pe vrednicul de pomenire Patriarh Partenie şi pe vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist al României”.

De asemenea, Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea a vorbit despre Sfântul Kiril Lucaris făcând referire la proclamarea canonizării Sfântului Simeon Ştefan, eveniment ce va avea loc mâine la Alba Iulia.

„Trăiesc în aceste zile, împreună cu Înaltpreasfinţitul Mitropolit care mă însoţeşte şi cu ceilalţi ierarhi, aceiaşi bucurie pe care am trăit-o împreună cu ierarhii de Alexandria când am proclamat canonizarea Sfântului Patriarh Kiril Lucaris […].

Precum odinioară Sfântul Patriarh Kiril Lucaris a ajuns în principatele române dunărene şi aici a încurajat pe credincioşi români să rămână statornici în dreapta credinţă, tot astfel mă învredniceşte Dumnezeu să păşesc pe aceste locuri pe unde a păşit şi el”, a spus Patriarhul Alexandriei.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidenţiat, în cuvântul său, faptul că proclamarea canonizării sfinţilor este un act solemn care ridică deodată demnitatea unei Biserici locale, dar întăreşte şi comuniunea pan-ortodoxă.

Totodată Patriarhul României s-a arătat recunoscător Patriarhului Alexandriei şi Mitropolitului de Patras pentru bucuria pe care au adus-o în aceste zile românilor: „Aţi venit Preafericirea Voastră şi Înaltpreasfinţia Voastră să împliniţi cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spune Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură.

Când participăm la bucuria cuiva, bucuria acelor oameni sporeşte, iar când participăm la durerea cuiva ea se diminuează. Aţi sporit bucuria tuturor românilor în aceste zile şi noi suntem recunoscători şi rugăm pe Hristos Domnul, pe Sfinţii Apostoli Andrei şi Marcu şi pe toţi sfinţii Egiptului să vă dăruiască bucurie în toată lucrarea pe care o săvârşiţi”, a mai spus Patriarhul României.

La finalul Slujbei de Te Deum sfintele moaşte au fost aşezate spre închinare, în incinta Complexului Arhiepiscopal de la Alba Iulia, în partea sudică. La această oră un număr impresionant de credincioşi se află la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia pentru a aduce cinstire sfintelor moaşte.

Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei a fost adus din Grecia în România cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimtrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, de către o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom de Patras.

Apoi, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în după-amiaza zilei de 28 octombrie 2011, a fost dus în procesiune la catedrala mitropolitană din Sibiu, unde a rămas până astăzi. La Alba Iulia sfintele moaşte au fost aduse cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Simeon Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei, care va avea loc mâine, 30 octombrie 2011”.

*

„Ziua de 30 octombrie 2011 va rămâne în istorie pentru credincioşii din Alba Iulia. Astăzi a avut loc proclamarea canonizării Sfântului Simeon Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei.

Cu această ocazie, în Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, la această oră, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi şi de Preafericitul Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Tronului Cezareii Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Alături de cei doi patriarhi s-au aflat Înaltpreasfinţitul Georgios, Mitropolit de Accra, Înaltpreasfinţitul Hrisostom, Mitropolit de Patras, dar şi următorii ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfintitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înaltpreasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului,

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradei, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Daniil, Episcop-locţiitor al Episcopiei Daciei Felix,

Preasfinţitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfinţitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfinţitul Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal,

Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

După rostirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca (cap. XVI, vs. 19-31) în care se prezintă pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în care a prezentat învăţăturile duhovniceşti desprinse din Sfânta Evanghelie.

Numeroase oficialităţi, printre care Adrian Lemeni, Secretar de stat pentru Culte, Mircea Hava, Primarul Alba Iuliei, Cornel Ştefan Bardan, Prefectul Alba Iuliei, au fost prezente la Alba Iulia, dar şi sute de credincioşi care au venit să participe la aceste evenimente istorice şi să se închine cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei”.

*

„Simion Ştefan a fost unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, în cursul secolului al XVII-lea el fiind mitropolit al Ardealului între anii 1643-1656.

Despre viaţa acestuia însă se cunosc foarte puţine informaţii.

Se ştie totuşi că, mai înainte de a fi ales mitropolit, Simion Ştefan a slujit ca ieromonah în mănăstirea ortodoxă din Alba lulia.

În anul 1643, Ştefan este numit Arhiepiscop şi Mitropolit al Bălgradului, al Vadului şi al Maramureşului, precum şi peste toată ţara Ardealului.

Noul mitropolit a urmat la slujire Sfântului ierarh Ilie Lorest, înlăturat din scaun şi întemniţat, pentru apărarea credinţei în faţa calvinilor.

Numit mitropolit, Simion Ştefan a primit jurisdicţia numai asupra a 3 protopopiate, din toate cele 20 de protopopiate ortodoxe ale Transilvaniei.

Celelalte, asupra cărora el nu avea nici un drept legal, canonic ori pastoral, au fost luate, prin sprijinul principelui Gheorghe Rakoczy, de către calvinul Geleji Katona Istvan.

Noul mitropolit a fost supus unor noi obligaţii calvine cum ar fi: predica să fie rostită numai din Sfânta Scriptură, învăţământul teologic să fie făcut după Catehismul calvin, Sfintele Taine să se reducă la pâine şi vin (simbolic), cultul icoanelor şi al crucii să fie înlăturat.

În aceste condiţii, mitropolitul Simion Ştefan a reuşit să păstreze credinţa ortodoxă, precum şi cultura românească naţională.

Astfel, în vremea sa, au fost editate două lucrări de seamă ale vieţii bisericeşti: “Noul Testament” (1648) şi “Psaltirea” (1651).

Deşi singurul text semnat de Simion Ştefan este “Predoslovie cătră Măria sa Craiul Ardealului” (Gheorghe Rakoczy), tot lui îi sunt atribuite însă şi cuvintele “Către cititor” (introducerile), de la cele două opere.

Prin contribuţia semnificativă a mitropolitului Simion Ştefan, în anul 1648, în Alba lulia se tipăreşte, pentru prima dată în limba română, Noul Testament. Pe lângă prefaţa mitropolitului, acesta mai conţine şi alte câteva părţi originale, cum sunt introducerile la cele patru Evanghelii, precum şi la unele capitole din Faptele Apostolilor.

De asemenea, pe marginea paginilor s-a păstrat şi un “Lexicon”, care oferă sinonime şi explicaţii pentru unele neologisme şi regionalisme.

Astfel, renumita operă “Noul Testament de la Bălgrad”, îl face pe Simion Ştefan un om de seamă al istoriei culturii româneşti şi bisericeşti.

Acţiunea temerară de traducere din limba greacă, latină şi slavonă în limba română, a Noului Testament şi apoi tipărirea lui, a scos în evidenţă dimensiunea teologică a ierarhului”.

*

„Yesterday, 29 Octomber 2011, the Holy Head of Saint Andrew the Apostle, Protector of Romania, arrived in the Reintegration Cathedral of Alba Iulia.

The holy relics were accompanied by His Beatitude Theodoros II, Pope and Patriarch of Alexandria, His Beatitude Daniel, Patriarch of the Romanian Orthodox Church, and by His Eminence Chrisostom, Metropolitan of Patras.

On this occasion, a Te Deum service was celebrated, at the Archiepiscopal Cathedral of Alba Iulia, by His Eminence Irineu, Archbishop of Alba Iulia, in the presence of the two Patriarchs, Metropolitan of Patras, the Alexandrine delegation and the Greek one, as well as of the hierarchs, members of the Holy Synod of the Romanian Orthodox Church.

The religious service began around 19.15 hours, and ended around 20.00 hours.

Many faithful of Alba Iulia and neighbourhood attended the event.

To end with the Te Deum, the holy relics were laid in the Southern part of the Archiepiscopal Complex of Alba Iulia. At present, a large number of faithful are in the Archiepiscopal Cathedral of Alba Iulia to worship the holy relics.

The Holy Head of Saint Andrew the Apostle was brought from Greece to Romania on the occasion of the celebration of Saint Dimitrios the New, Protector of Bucharest, by a delegation of the Orthodox Church of Greece, led by His Eminence Metropolitan Chrisostom of Patras.

Then, on the occasion of the proclamation of the canonisation of Saint Hierarch Andrei Saguna, Metropolitan of Transylvania, on 28 October 2011, in the afternoon, it was brought in procession to the metropolitan cathedral of Sibiu, where it remained till today.

In Alba Iulia, the holy relics were brought on the occasion of the proclamation of the canonisation of Saint Hierarch Simeon Stefan, Metropolitan of Transylvania, which was take place today, 30 October 2011”.

Canonizarea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna [29 octombrie 2011]

Sfintele sale Moaște

În Catedrala Mitropolitană din Sibiu a avut loc astăzi, 29 octombrie 2011, în prezenţa Patriarhului Alexandriei, Patriarhului României, a ierarhilor greci şi români, proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Ardealului.

La eveniment au participat numeroşi reprezentanţi ai instituţiilor de stat, în frunte cu domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, reprezentanţi ai Guvernului, ai Bisericilor surori, autorităţi locale, protopopi, preoţi, profesori şi oameni de cultură, tineri studenţi şi elevi, dar şi mii de credincioşi care au dorit să participe.

Sărbătoarea a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii oficiată de cei doi patriarhi, alături de soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi.

La finalul acesteia a început ceremonia de proclamare a canonizării Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna prin cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel care a vorbit celor prezenţi despre cinstirea sfinţilor în Biserica Ortodoxă: „Dumnezeu este minunat întru sfinţii Săi prin lucrarea Sa în Sfinţii Săi. Când noi cinstim pe toţi Sfinţii lui Dumnezeu nu cinstim în ei natura umană, autonomă şi autosuficientă, ci lucrarea lui Dumnezeu în oameni.

În sfinţi noi nu cinstim orgoliul omenesc şi greşelile oamenilor, ci în sfinţi cinstim lucrarea Duhului Sfânt care iartă păcatele şi care dăruieşte oamenilor harul şi iubirea Preasfintei Treimi. […] Cinstirea sfinţilor nu intră în concurenţă cu cinstirea lui Dumnezeu, ci dimpotrivă Dumnezeu se bucură că cinstim pe prietenii Lui care sunt sfinţii. În Maria Egipteanca noi nu cinstim pe femeia păcătoasă, ci pe femeia pocăită şi ridicată prin pocăinţă şi prin harul lui Dumnezeu.

Prin Sfântul Apostol Pavel noi nu cinstim pe prigonitorul Saul din Tars, ci pe cel care s-a convertit şi a iubit atât de mult pe Hristos pe care îl prigonea înainte, încât a pătimit moarte de martir pentru El. De aceea, Biserica Ortodoxă când cinsteşte sfinţii se uită mai întâi la lucrarea lui Dumnezeu din ei. Deci, noi, Biserica, când recunoaştem ca sfinţi pe omenii care au iubit pe Dumnezeu şi au împlinit în viaţa lor voia Lui pe pământ, de fapt cinstim pe Dumnezeu care a lucrat în ei. Nici un om nu este fără de păcat, dar noi mai întâi vedem lumina din oameni, nu păcatele din ei.

De aceea, înainte de fi cineva trecut în rândul sfinţilor se săvârşeşte ultimul parastas pentru iertarea păcatelor lui” […] Deosebirea dintre un sfânt şi un om obişnuit este aceea că sfântul a răspuns iubirii lui Dumnezeu cu iubire în rugăciune faţă de Dumnezeu şi cu iubire în rugăciune faţă de semeni. Când ne uităm la viaţa slujitorilor Bisericii vedem mai bine câtă lumină au cultiva prin lumina botezului, prin lumina hirotoniei şi prin lumina împărtăşirii lor din Sfânta Euharistie”.

Patriarhul României a vorbit şi despre Sfântul Ierarh Andrei Şaguna: „Anul acesta a rânduit Bunul Dumnezeu să fie trecut în rândul Sfinţilor din calendar, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna şi Sfântul Ierarh Simeon Ştefan, mitropoliţi ai Transilvaniei. Desigur, am avut şi în alte părţi sfinţi care s-au bucurat de cinstirea Sfântului Sinod, dar în Transilvania, în mod deosebit, Sfântul Sinod a dorit să evidenţieze lucrarea misionară apostolică a doi mari ierarhi, aceştia pe care astăzi şi mâine îi sărbătorim în mod deosebit. A vrut Bunul Dumnezeu ca să recunoaştem sfinţenia lui.

Biserica nu face sfinţi, ci Dumnezeu îi face pe sfinţi sfinţi. Duhul Sfânt îi sfinţeşte şi îi arată că sunt sfinţi. Biserica doar recunoaşte sfinţenia lui. În limba greacă, de fapt, canonizarea înseamnă recunoaşterea sfinţeniei unui om pe care Dumnezeu l-a sfinţit […] Prin sfinţenie toţi oamenii sunt egali, pentru că cea mai mare virtute este virtutea sfinţeniei şi cel mai mare ideal al fiecărui creştin este să dobândească sfinţenia care vinde de la Dumnezeu cel Unul Sfânt. […]

Sfinţii Ierarhi au o responsabilitate deosebită pentru că sunt urmaşi ai Sfinţilor Apostoli. Fiecare ierarh nu are o doar o grijă pentru mântuirea proprie, ci o grijă în plus şi anume grija pentru mântuirea sufletelor celor încredinţaţi lor spre mântuire […]

Sfântul Ierarh Andrei Şaguna a avut o lucrare deosebită care a fost profund marcată de prezenţa Duhului Sfânt. Se spune că Duhul Sfânt nu se arată în omul leneş şi plictisit. Când cineva este leneş şi plictisit este semnul că nu are pe Duhul Sfânt prezent în el. Duhul Sfânt se arată în oamenii plini de credinţă, de entuziasm, de dorinţă vie de a iubi pe Dumnezeu şi de ajuta pe semenii lui.

Sfântul Andrei Şaguna ne impresionează prin dragostea sa neţărmurită faţă de Hristos, faţă sfinţii Lui şi faţă de Biserica Lui. Ne mirăm cât a putut scrie omul acesta şi cât a putut lucra. A construit sute de şcoli româneşti în Transilvania şi două licee. A întemeiat ziarul Telegraful Român, care şi astăzi continuă fără întrerupere, ca mijloc misionar de răspândire a credinţei şi de apărare a unităţii şi demnităţii românilor din Transilvania.

A tradus Sfânta Scriptură în patru volume şi a lăudat pe Sfântul Simeon Ştefan, pe care îl vom, proclama ca sfânt mâine, după ce Sfântul Sinod a aprobat canonizarea, la Alba Iulia, pentru că a tradus Noul testament în limba greacă.

Sfântul Andrei Şaguna ne-a lăsat statutul bisericesc pe care, până astăzi, în mare parte, Biserica noastră îl foloseşte. În mod deosebit, a arătat o neobosită luptă pentru apărarea Ortodoxiei şi a demnităţii ortodocşilor din Transilvania”.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a dezvăluit şi motivul aducerii Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei în Transilvania: „Am hotărât să îl aducem pe Sfântul apostol Andrei şi în Transilvania. Astfel, el a cuprins cu binecuvântarea sa cele trei mai provincii Româneşti, Moldova, Ţara Românească şi Transilvania.

Apostolul nostru a venit la noi. Să răspundem iubirii lui cu iubirea noastră. Să păstrăm credinţa apostolică şi să o transmitem, pentru că, de fapt, cuvântul apostolos înseamnă misionar, cel care transmite mai departe lumina Evangheliei lui Hristos. Să fim apostoli sau misionari în familia noastră, transmiţând credinţa noii generaţii.

Să fim apostoli în şcoli, în biserici şi pretutindeni şi locul nostru de muncă, indiferent de funcţia pe care o ocupăm. Să transmitem credinţa apostolică, adică iubirea lui Dumnezeu pentru noi şi iubirea de viaţă şi dăinuire veşnică. Iată de ce sărbătoarea aceasta este o sărbătoare a întregii Românii”.

În continuare s-a dat citire Tomosului sinodal de către Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal şi secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

A urmat cuvântul Patriarhului Alexandriei care a apreciat că „îndată după ce voi încheia acest pelerinaj în România şi mă voi întoarce în Africa, voi continua călătoriile mele misionare în 18 ţări şi voi duce cu mine această bucurie pe care am trăit-o în aceste zile.

De aceea, simt că mă voi întoarce mult mai întărit şi mai puternic atunci când voi merge timp de 7 sau 8 ore pe drumuri încă desfundate din pădurile tropicale ale Africii, fiind convins că mă va însoţi rugăciunea Preafericirii Voastre, precum şi rugăciunea tuturor ierarhilor, clericilor şi dreptcredincioşilor creştini de aici din România”.

Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea a oferit în dar Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu ocazia vizitei în România, o sfântă evanghelie şi un engolpion cu chipul Maicii Domnului.

La rândul Său Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom a spus: „Ne bucurăm când sute şi mii de credincioşi români vin în oraşul Patras şi îşi pleacă genunchii în faţa Sfântului Cap al Sfântului Apostol Andrei cu lacrimi în ochi. De asemenea, se închină crucii sale şi fac aceasta pentru că vin la părintele lor şi al nostru, cel care ne-a împărtăşit credinţa creştină deopotrivă ambelor popoare.

Astăzi, trăim o bucurie atât de mare, că această Catedrală i-a primit pe ambii sfinţi cu numele de Andrei, pe Sfântul Apostol şi pe Mitropolitul Transilvaniei, Sfântul Andrei Şaguna, în comuniunea sfinţilor. Ambii s-au nevoie şi au luptat, dându-şi viaţa, cum este cazul Sfântului Apostol Andrei, pentru mărturisirea credinţei şi iubirii în Hristos, primul în secolul I creştin, iar cel de al doilea în secolul al XIX-lea”.

Mitropolitul de Patras a oferit Înaltpreasfinţitului Mitropolit Laurenţiu al Ardealului, ‘în numele clerului şi al poporului dreptcredincios din oraşul Patras’, un epitrahil şi un omofor arhieresc, iar Catedralei Mitropolitane a dăruit o Cruce de binecuvântare.

În cuvântul Său, printre altele, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu şi-a exprimat bucuria trăirii acestui moment binecuvântat: „În primul rând, ne bucurăm că smerenia pe care a dovedit-o, până la sfinţenie, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, s-a transformat astăzi într-o mare binecuvântare.

Dacă la înmormântarea lui, acum 137 de ani, un singur preot, duhovnicul lui, l-a condus spre locurile veşnice, astăzi doi patriarhi împreună cu alţi 32 de ierarhi au proclamat canonizarea Sfântului Ierarh cel smerit care ne-a adus atâta bucurie”. Apoi, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a dăruit Patriarhului României o Cruce de binecuvântare, o icoană cu chipul Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, trei scrieri în original ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, precum şi un album dedicat Catedralei Mitropolitane din Sibiu.

De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a dăruit Patriarhului Alexandriei o Cruce de binecuvântare şi o icoană cu chipul Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, iar Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Hrisostom i-a oferit icoana cu chipul Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, precum şi tuturor membrilor din delegaţie.

La final, Preşedintele României, dl. Traian Băsescu, a elogiat personalitatea Sf. Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitului Transilvaniei: „El a fost acela care a dus la Viena şi la Budapesta vocea românilor ortodocşi. El a fost acela care i-a reprezentat pe românii din Transilvania şi la Viena, în parlamentul imperial şi la Budapesta, precum şi în senatul din Transilvania.

Dar ca orice patriot, a înţeles că dincolo de bătălia de zi cu zi pentru românii şi pentru Transilvania lui, şcoala, educaţia şi cultura sunt elementele de perenitate ale unui popor”.

***

Proclamarea sa ca Sfânt al Bisericii Ortodoxe

*

Feast at the Metropolitan Cathedral of Sibiu

His Beatitude Theodoros II, Pope and Patriarch of Alexandria and All Africa, His Beatitude Daniel, Patriarch of the Romanian Orthodox Church, together with His Eminence Cchrisostom, Metropolitan of Patras, who leads the delegation of Greece that brought the Holy Head of Saint Andrew the Apostle, and hierarchs of the Holy Synod of the Romanian Orthodox Church, arrived tonight at Sibiu.

The outstanding guests of Sibiu stopped at the Metropolitan Cathedral, where a Te Deum service was celebrated, while the Holy Head was laid for worshipping. His Eminence Laurentiu, Metropolitan of Transylvania, welcomed the guests in the holy city of Transylvania, and the two Patriarchs expressed in the speeches delivered the joy to participate in such a great feast for Transylvania and for the entire country. His Eminence Metropolitan Chrisostom has also delivered a thanksgiving speech in the Cathedral full of priests and faithful of Transylvania.

According to the Press Office of the Romanian Patriarchate, the Holy Head of Saint Andrew the Apostle was taken in procession to the Metropolitan Cathedral of Sibiu, on the occasion of the proclamation of the canonisation of Saint Hierarch Andrei Saguna, Metropolitan of Transylvania, where it will remain till 29 October 2011, in the afternoon.

On 29 October 2011, the Holy Head of Saint Andrew, the Apostle, will be taken to the Archiepiscopal Cathedral of Alba Iulia, where it will remain till 31 October 2011, in the afternoon.

***

Participanții la canonizare

Zi de mare sărbătoare astăzi, 29 octombrie 2011, la Sibiu. În Catedrala Mitropolitană a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi şi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de alţi ierarhi, fiind înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

Evenimentul este prilejuit de manifestările religioase dedicate proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Alături de cei doi patriarhi s-au aflat Înaltpreasfinţitul Georgios, Mitropolit de Accra, Înaltpreasfinţitul Hrisostom, Mitropolit de Patras, dar şi următorii ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfintitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului,

Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înaltpreasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradei, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei,

Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Daniil, Episcop-locţiitor al Episcopiei Daciei Felix, Preasfinţitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, Preasfinţitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Prea Sfinţitul Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal,

Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.

La Sfânta Liturghie au fost prezente importante oficialităţi de stat şi locale, în frunte cu domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, dar au fost prezenţi şi mii de credincioşi din Sibiu şi din împrejurimi însoţiţi de preoţii lor care au venit să participe la această mare sărbătoare a Ardealului.

*

„Peste 10 mii de credincioşi din toată ţara au participat sâmbătă, la Catedrala Ortodoxă din Sibiu, la slujba de canonizare a Mitropolitului Ardealului, Andrei Şaguna, oficiată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel, un sobor format din câteva sute de preoţi, printre care şi Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza şi o delegaţie de ierarhi din Grecia.

La slujbă au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu, preşedintele PSD, Victor Ponta, preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, miniştrii Ion Ariton şi Teodor Baconschi, deputaţii Cornel Ştirbeţ şi Raluca Turcan. Alături de ei, au luat parte la slujbă autorităţi locale, protopopi, preoţi, profesori şi oameni de cultură, tineri studenţi şi elevi, dar şi mii de credincioşi care au dorit să participe”.

*

 Programul canonizării

„Slujbele legate de canonizarea lui Andrei Şaguna au început vineri, 28 octombrie 2011, la Răşinari, când la ora 15, la Biserica Sf. Treime, a avut loc ultimul parastas.

De aici, coloana a plecat spre Sala Transilvania din Sibiu, de unde a pornit, în jurul orei 16.20, o procesiune solemnă până la catedrala mitropolitană, pe traseul Şcoala de Înot – Justiţiei – Victoriei – Andrei Şaguna – Mitropoliei.

Aceasta a trecut prin parohiile Hipodrom I, II, III, IV, V, VI, Mihai Viteazul I, II şi III. Au participat preoţii şi credincioşii din parohiile Buna Vestire I şi II, Iosefin I, II şi III, Sf. Împăraţi III şi IV, Calea Poplăcii I şi II.

La intersecţia bulevardului Milea cu strada Noica li s-a alăturat parohiile Sf. Arhangheli I, II şi III, Sf. Ilie I, II, III şi IV, dar şi detaşamente de studenţi de la Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu, care au venit cu torţe, şi credincioşi din Mărginime, îmbrăcaţi în costume tradiţionale.

La ora 16.30, clopotele bisericilor ortodoxe din Sibiu au bătut timp de zece minute.

Sosirea la Catedrala Mitropolitană, unde se află  deja preoţii şi credincioşii celorlalte parohii sibiene, a fost programată la ora 17, când ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură.

La Catedrală a început Slujba Privegherii zilei de rând, precum şi slujba Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Aceasta s-a continuat până la sosirea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a delegaţiei din Grecia, care a adus Cinstitul Cap al Sf. Apostol Andrei, precum şi a celorlalţi ierarhi români. A urmat, apoi, slujba de Te Deum. Racla cu Cinstitul Cap al Sf. Apostol Andrei a fost aşezată pentru închinare în catedrală.

După slujba de Te Deum, Patriarhul României a adresat celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare.

A doua zi, sâmbătă, 29 octombrie, la catedrală, după acatistul Sf. Apostol Andrei, de la ora 8.30, a avut loc Sf. Liturghie, de la ora 9.30, urmată de ceremonia proclamării oficiale a canonizării Sf. Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei”.

John Keats și Alecsandri

http://englishhistory.net/keats/images/keats45.jpg

John Keats, Ode to a Nightingale:

My heart aches, and a drowsy numbness pains
My sense, as though of hemlock I had drunk,
Or emptied some dull opiate to the drains
One minute past, and Lethe-wards had sunk:
‘Tis not through envy of thy happy lot,
But being too happy in thine happiness, –
That thou, light-winged Dryad of the trees,
In some melodious plot
Of beechen green and shadows numberless,
Singest of summer in full-throated ease.

O, for a draught of vintage! that hath been
Cool’d a long age in the deep-delved earth,
Tasting of Flora and the country green,
Dance, and Provençal song, and sunburnt mirth!
O for a beaker full of the warm South,
Full of the true, the blushful Hippocrene,
With beaded bubbles winking at the brim,
And purple-stained mouth;
That I might drink, and leave the world unseen,
And with thee fade away into the forest dim:

Fade far away, dissolve, and quite forget
What thou among the leaves hast never known,
The weariness, the fever, and the fret
Here, where men sit and hear each other groan;
Where palsy shakes a few, sad, last gray hairs,
Where youth grows pale, and spectre-thin, and dies;
Where but to think is to be full of sorrow
And leaden-eyed despairs,
Where Beauty cannot keep her lustrous eyes,
Or new Love pine at them beyond to-morrow.

Away! away! for I will fly to thee,
Not charioted by Bacchus and his pards,
But on the viewless wings of Poesy,
Though the dull brain perplexes and retards:
Already with thee! tender is the night,
And haply the Queen-Moon is on her throne,
Cluster’d around by all her starry Fays;
But here there is no light,
Save what from heaven is with the breezes blown
Through verdurous glooms and winding mossy ways.

I cannot see what flowers are at my feet,
Nor what soft incense hangs upon the boughs,
But, in embalmed darkness, guess each sweet
Wherewith the seasonable month endows
The grass, the thicket, and the fruit-tree wild;
White hawthorn, and the pastoral eglantine;
Fast fading violets cover’d up in leaves;
And mid-May’s eldest child,
The coming musk-rose, full of dewy wine,
The murmurous haunt of flies on summer eves.

Darkling I listen; and, for many a time
I have been half in love with easeful Death,
Call’d him soft names in many a mused rhyme,
To take into the air my quiet breath;
Now more than ever seems it rich to die,
To cease upon the midnight with no pain,
While thou art pouring forth thy soul abroad
In such an ecstasy
!
Still wouldst thou sing, and I have ears in vain –
To thy high requiem become a sod.

Thou wast not born for death, immortal Bird!
No hungry generations tread thee down;
The voice I hear this passing night was heard
In ancient days by emperor and clown:
Perhaps the self-same song that found a path
Through the sad heart of Ruth, when, sick for home,
She stood in tears amid the alien corn;
The same that oft-times hath
Charm’d magic casements, opening on the foam
Of perilous seas, in faery lands forlorn.

Forlorn! the very word is like a bell
To toll me back from thee to my sole self!
Adieu! the fancy cannot cheat so well
As she is fam’d to do, deceiving elf.
Adieu! adieu! thy plaintive anthem fades
Past the near meadows, over the still stream,
Up the hill-side; and now ‘tis buried deep
In the next valley-glades:
Was it a vision, or a waking dream?
Fled is that music: – Do I wake or sleep?

Vezi aici fotografii după manuscrise.

Alecsandri dedică privighetorii câteva strofe din poezia Concertul în luncă, în care închipuie adunarea florilor, a păsărilor și a gâzelor pentru a asculta concertul privighetorii:

 În poiana tăinuită unde zbor luciri de lună,
Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună,
Ca s-asculte-o cântăreață revenită-n primăvară
Din străinătatea neagră, unde-i viața mult amară. /…/

Dar, tăcere!…Sus pe-un frasin un lin freamăt se aude!…
Toți rămân în așteptare. Cântăreața-ncet prelude.
Vântul tace, frunza deasă stă în aer neclintită…
Sub o pânză de lumină lunca pare adormită.

În a nopții liniștire o divină melodie
Ca suflarea unui geniu printre frunze alin adie,
Și tot crește mai sonoră, mai plăcută, mai frumoasă,
Pân’ ce umple-ntreaga luncă de-o vibrare-armonioasă.

Gânditoare și tăcută luna-n cale-i se oprește.
Sufletul cu voluptate în estaz adânc plutește,
Și se pare că s-aude prin a raiului cântare
Pe-ale îngerilor harpe lunecând mărgăritare.

E privighetoarea dulce care spune cu uimire
Tainele inimei sale, visul ei de fericire…
Lumea-ntreagă stă pătrunsă de-al ei cântic fără nume…
Macul singur, roș la față, doarme, dus pe ceea lume!

Finalul anecdotic ruinează atmosfera solemnă și încercarea de instaurare a unei metafizici sau a unui sens ascendent, spre înălțimea transcendenței.

Alecsandri revine însă întotdeauna în realitate (ca în Pasteluri), intimidat parcă de apropierea prea intimă de marea taină, despre care Keats putea spune că I have been half in love with easeful Death.

În mod cert însă, estazul paradisiac i-a fost sugerat de versurile poetului englez, nu fără a deține, în tradiția sa literară veche, destule elemente recurente care i-au făcut îmbietoare aceste referințe la extazul mistic și sugestiile transcendentale.

Imaginea Lunii-Regină și a zânelor-stele care o înconjoară s-ar putea să fi fost prelucrată și dezvoltată de Eminescu, în Memento mori, după cum și Hyperion-ul lui Keats se poate să-i fi sugerat numele din poemul Luceafărul (pentru că alte apropieri nu se pot face).

De asemenea, the murmurous haunt of flies on summer eves ne amintește versurile: Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare / A popoarelor de muște sărbători murmuitoare (Călin (file din poveste)).

Sărbătoarea gâzelor, din Călin, este precedată însă de cea din poemul menționat al lui Alecsandri, Concertul în luncă, în două strofe care pregătesc intrarea în scenă a privighetorii.

Alte versuri din poemul alecsandrin (Vântul tace, frunza deasă stă în aer neclintită… / Sub o pânză de lumină lunca pare adormită. / În a nopții liniștire…) suportă neîndoielnic o comparație cu cele care surprind atmosfera câmpenesc-cosmică din câteva strofe binecunoscute și destul comentate ale poemului Zburătorul lui Heliade: E noapte naltă, naltă /…/ Tăcere este totul și nemișcare plină /…/ Nici frunza nu se mișcă, nici vântul nu suspină…, etc.

Dar peisaje spiritualizate, simbolice, de acest fel, se recunosc și în lirica lui Alexandrescu, în poemul Viața câmpenească, unde este sugerată de asemenea prezența privighetorii:

L-acea adâncă simțire,
Care sub ceruri senine
Seara aduce cu sine,
Slobod de griji, de dorințe,
În cugetu-mi mulțumit,
Slăvind o-naltă putere,
Eu ascultam în tăcere
Al multor mii de ființe
Concertul nemărginit.

Și când luna-argintuită,
Albind iarba de pe vale,
Ieșea plină, ocolită
De stelele curții sale,
Pe dealurile râpoase,
Stam, mă opream să privesc
Cerurile semănate
De globuri nenumărate,
Care, făclii luminoase,
În umbra nopții lucesc.

Prin aluniș sufla vântul,
Frunza ușor clătina,
Nucii bătrâni ca pământul
De-a lungul se desina;
Unda cea armonioasă
A unui ascuns izvor,
Ca o șoaptă amoroasă
S-auzea în preajma lor.

Curmând adânca tăcere
A câmpului liniștit,
Un glas cânta cu plăcere
Un cântec obișnuit.
Ăst glas, această câmpie,
Noaptea care mă-nvelea
Gândiri de melancolie
În inimă-mi învia.

Cântecul obișnuit al nopții, în sensul de atât de cunoscut autorului, este desigur cel al privighetorii, chiar dacă Alexandrescu nu o numește.

Credem însă că poeții români și mai ales Alecsandri au fost impresionați de aceste ode închinate, în lirica engleză, ciocârliei și privighetorii, și au purces la transplantarea modelelor în poezia română, în poezii originale însă, care mai păstrează doar câteva urme din sursele inițiale.

Intenția poeților români a fost de a împământeni/ naționaliza aceste motive, de a le româniza, având în vedere imperativul creării unei literaturi naționale și beneficiind de faptul că impresionabilitatea populară, în legătură cu aceleași subiecte, se manifestase anterior în cântecele folclorice și în basme, Alecsandri pornind de la legende populare pe care le versifică: Legenda rândunicăi și Legenda ciocârliei.

Este un reflex important de subliniat, pentru că el indică sensul și condițiile în care s-a desfășurat sincronizarea poeziei preromantice românești cu cea europeană: în măsura în care temele și motivele liricii romantice de pe continent puteau afla corespondențe în sensibilitatea și reflexivitatea românească.