El e mare…cât o ascuțitoare.
Ea e competentă și prea repetentă.
O mie de motive cad peste parbrize.
Alunecă șiroind a beznă peste o fantasmă complet obeză.
Cine nu știe, repetând poezie, într-o mie…peste chelie.
O, vai, parol, ce nebunie…
s-a încuscrit răchita c-o ie!

Am văzut eu,
Mărie,
cum o pălărie sărea prin vie,
un uragan de razachie,
substantive circa o mie,
tot să fie, parcă să fie…
el nu avea nici măcar o scrumbie.

O, vino tu, cea care pleci,
să mă demaști printre poteci,
de subterfugii și zemzeci,
cu dinții reci!

El stătea la masă și mânca…Lazăr bube avea.
El sta la masă și plescăia, o, Lazăr bube avea!
El sta și dobitocea…și vai, Lazăr, bube avea!

Dintr-o mie de motive,
dintr-o mie de valize,
dintr-o mie de sarmale,
dintr-o mie de case fără căldură,
dintr-o mie de șomeri,
dintr-o mie de rațe leșești,
dintr-o mie de dopuri de plută,
o, tu, numai tu,
erai mai frumoasă…ca să vezi întâmplare…
în ziua mare!

Și el, urecheatul,
un neica nimeni, care-va-să-zică, venind…
rupse vreo-trei-maldăre-de-oximoroane în două,
le făcu nod
și spuse: fără fraze pe care nu le înțeleg!

Criticii literari, ba toți criticii literari,
toate coafezele,
toți cocalarii din Bălceștii din Deal,
nici chiar meduzele nu fură de acord
și scriseseră poezie, mai departe,
într-o libertate năucitor
de frumoasă.

Did you like this? Share it: