Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [34]

Scrisoarea nr. 53 (23 noiembrie 1946)

 Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica mea,

Acum am primit o scrisoare de la tine. Ți se pare că eu ți-am scris mai puțin decât îmi scrii tu…[și] totuși aceasta e a patra scrisoare pe care [ți-]o trimit.

E adevărat: îți scriu mai rar decât înainte. O scrisoare la două săptămâni. Exact cum îmi scrii și tu.

Însă nu-i acesta motivul, că îți scriu așa de rar, ci e cu totul altul. [Motivul e acela] că nu am nimic nou și care să te bucure când ți-l anunț și de aceea mai bine tac.

De ce să te amărăsc și pe tine?

Cu serviciul mi s-a spus să mă prezint după alegeri. Și atunci îmi vor da rezultatul.

Alegerile au trecut…iar eu nu m-am mai dus însă. De ce? În primul rând: au început examenele și nu vreau să încurc lucrurile.

Pentru o lună de zile, cât durează examenele, trebuie să mai aștept.

N-ar fi deloc frumos ca imediat ce aș intra la serviciu, să încep să lipsesc sau să mă învoiesc pentru examene.

Apoi, la fabrică aceea, nu-mi conveneau cu totul avantajele. Eu nu sunt omul care să mă schimb de la o zi la alta. Mi-ar fi rușine să fiu purtat, cu voie sau fără voie, la toate manifestațiile [politice] prin București.

Am trăit [până acum] ca un om cinstit și așa vreau să mor, orice ar fi să îndur.

Tu știi cât doresc eu [ca noi] să fim împreună. Mai mult decât tine poate. Dar ca să-mi mânjesc conștiința, pentru că doresc ceva [de muncă], nu pot face.

Îmi sacrific bucuria de a te avea lângă mine…Și nici nu știu ce pot spera. Dar niciodată nu voi face decât așa cum îmi dictează conștiința.

Un singur judecător există: conștiința mea. Și dacă eu cred că e bine ceea ce fac…nu mă poate înfrânge nimeni.

Oricâte neajunsuri și mizerii îmi stau în cale…eu mă simt tare. Căci am sufletul curat.

Nu avem dreptul să cedăm chiar de am muri.

Cine cedează azi puțin, mâine va ceda ceva mai mult[1].

Eu așa înțeleg să mă urmezi [în viață]. Căci tu ești ca și mine.

Dar, Florica, [cred că] nu te vei supăra. Tu mă înțelegi. De aceea te sărut.

Până în Crăciun voi termina cu examenele de licență. Și eu voi fi destul de mulțumit, dacă voi termina cu bine, cu toate că, pe de altă parte, voi fi mâhnit că nu vom putea fi împreună de sărbători.

De fapt, eu niciodată nu m-am putut bucura deplin de ceva. Tot ce am dorit, cu o mână mi s-a dat iar cu alta mi s-a luat, așa încât să nu mă bucur decât pe jumătate.

Miron s-a făcut mai bine. E chiar destul de sănătos. La Radu n-am mai fost pe acasă. Am trecut pe la el, pe la redacție, și am mai stat de vorbă.

Pe la Dumitrescu am trecut de mai multe ori. Deși el nu zice nimic, totuși eu îi voi da cât de curând banii înapoi.

Mă voi împrumuta de la Mircea, care singur s-a oferit să mă împrumute, dacă am vreodată nevoie, și pe termen oricât de lung.

Îți scriu, azi, sâmbătă, 23 [noiembrie 1946], fiindcă luni am examen…și nu cred că mai am timp.

Tu să nu te îndoiești de sinceritatea mea și de dorința pe care o am, aceea de a fi cât mai repede împreună.

Dar, dacă nu se poate! Vrei să înduri și tu mizeria lângă mine? Eu nu vreau [asta].

De aceea, dacă poți sta acasă liniștită, atunci e mai bine așa, până va fi cu putință altfel.

De mămica nu ai de ce să te mai temi. I-am spus eu, când a fost aici, să-și vadă de treaba ei, căci altfel va fi rău…și mai rău.

Și a zis că nu se mai amestecă [în viața noastră]. Căci dacă ne-am căsătorit, își dau seama [acum] că nu mai au ce să facă.

Lucică.

---

[1] Cine începe cu compromisuri mici…ajunge la compromisuri din ce în ce mai mari.