A se hotărî…

…e un alt cuvânt din dicționarul limbii române vechi, chiar dacă există și în cel modern, însă cu o altă semnificație. Pentru că a se hotărî nu însemna, în limba veche, a se decide, a lua o decizie, ci însemna: a avea hotar cu

Așa, spre exemplu, în Letopisețul lui Ureche, „lăcuitorii țării [Transilvaniei] își zicu ardeleni, carii să hotărăscu cu ungurimea dispre apus”, adică se învecinează cu ungurii la vest.

A se hotărî, așadar, înseamnă a avea hotar, iar în limba noastră modernă, a se hotărî nu înseamnă altceva, în virtutea evoluției semantice, decât a pune gândului un hotar. Aceasta este a decide.

Gândul poate fi lung…poate să nu se termine niciodată. De aceea trebuie să te hotărăști, să-ți pui o limită rațională propriei rațiuni, desfășurării gândurilor și ideilor.

Dacă ai lăsa gândurile să vorbească în mintea ta la nesfârșit, atunci nu ai fi hotărât niciodată, nu ai avea rațiune decidentă.

Hotarul gândului este locul unde te oprești pentru că dincolo de el pășești în iraționalitate, în fantezie, în fabulație, în eroare de logică.

Sau, când nu știi ce să faci, pui hotare gândurilor și vezi până la care dintre ele poți să ajungi…adică, până unde te țin puterile.

Mintea are hotare, are frontiere dincolo de care nu poți păși fără să te aventurezi periculos.

E bine, adică, să-ți cunoști orizontul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *