Balada mersului cu capul gol pe timp de iarnă frigoriferă

Am capul mare, frumos și tare,
ca un reșou electric cu difuzoare…
nu-mi pasă că e ger,
nu-mi pasă că o să cănțesc de frig, că-s efemer…
pentru că și așa nu îl folosesc…
și nu îmi pasă de capul meu…o, calorifer!…

Numai proștii poartă căciulă…eu port boala
cu mine în lună.

Numai proștii scriu cărți și creează…eu sunt
om de vază.

Eu stau toată ziua…
și nu fac nimic…sunt cel mai fazan pitic.

Eu sfidez gerul, sunt impertinent…
o să ajung un bătrân dement.

Și fie iarna cât de greeeeeea…
eu vreau ca să mor cu eaaaaaaa…
vreau să fiu la cimitirrrrrrrrr…
un biet arbore…chimbirrrrr.

Am capul mare,
nu-mi pasă,
cât gelatina îmi sunt ideile în masă,
în masa de carne,
în mici și în bere…
lenea e virtutea mea, neică, vere…

Și când se face gerul ca sloiul…
o gecușoară oi trage pe mine,
vreau ca să mor…
și să-mi fie bine…
nici de rățoi nu-mi pun căciulă pe rime.

Să-i dea Dumnezeu, cu alte cuvinte,
după așteptări!…