Predică la Duminica a 26-a după Rusalii [2011]
Iubiți frați și surori întru Domnul,
că Evanghelia de astăzi [Lc. 12, 16-21], la nivel literal, vorbește despre bogați nesimțiți, autosuficienți, căzuți în letargia păcatului e un lucru evident…
Și îi putem mustra din plin pe groșii la inimă…pe nemilostivi…
Mai puțin evident însă dar tot la fel de real e și faptul, că Evanghelia de astăzi vorbește despre cei „bogați duhovnicește” în închipuirea lor, despre „sfinții” care dorm sub patimi multe, despre „teologii” eretici, care au o mare experiență lingvistică…dar nu și una reală, întrupată, în ființa lor…având cu toții o prea bună părere despre ei înșiși.
Pentru că, mai cu seamă a celor din urmă, a „sfinților” închipuiți, e nebunia mai mare…atâta timp cât nu se văd…dar văd pe toți.
După revoluția română din decembrie 1989…România a devenit o pepinieră de „sfinți” închipuiți…pe motivul că noi traduceri…noi scrieri teologice au ieșit pe piață…au fost la preț mic, accesibil…fiecare a putut să citească…și să își facă, de unii singuri, catalogul de harisme, de daruri dumnezeiești, de revelații…
Au citit…au făcut unele experiențe…unele dintre ele, fără doar și poate, bune…altele nu, s-au bucurat de o anume creștere în înțelegere și în asceză…și apoi…au lăsat-o mai moale…stabilindu-și însă gradul de sfințenie și de autoritate…pe care cred că îl au.
Și, de la „înălțimea” cugetării lor, a părerii bune despre ei…vorbesc, își fac ucenici…sunt și monahi dar și mireni…dezbat, scriu, vorbesc…dar se tem să dea amănunte despre un singur lucru: cum de au ajuns „atât de sfinți”…dar nu pot explica transformările/ preschimbările ființei lor de la rău…la bine…că așa e sfințenia.
Pe scurt: Evanghelia zilei vorbește și despre bogați închipuiți la nivelul înduhovnicirii.
Pentru că într-un an…adică într-o clipă, Dumnezeu îți poate deschide mintea ca să vezi cum arată mulțimea slavei Sale. Ființa ta poate rodi mult și bine, harul te poate inunda…pentru că e darul lui Dumnezeu…și El nu dă harul cu măsură…ci după cuprinderea, râvna și puterea omului de înțelegere, de conlucrare și iubire…
Însă revelațiile dumnezeiești, luminările, umplerea de cunoaștere și înțelepciune nu sunt date de Dumnezeu pentru ca să îți crească coarne…ci pentru ca să îți crească smerenie în minte, bun simț, bună cuviință, iertare, iubire, frumusețe…
Iar toate aceste daruri dumnezeiești nu te cocoșează și nici nu te urâțesc…ci te umanizează tot mai mult, te fac normal, te fac o frumusețe rară.
Am lăsat Cursul nostru online de Teologie Mistică Ortodoxă părut în derivă…tocmai pentru acest lucru: pentru că narațiunea despre înșelare (unde am rămas cu discuția) e și mai de neacceptat…decât extazul…deși despre extaz lumea vorbește doar cu referire la Sfinți…și nu la orice fel de creștin ortodox, care se nevoiește…
De ce e mai zdrobitoare discuția despre înșelare? Pentru că vederea extatică e fulgerătoare sau mai lungă în viața noastră…e de la Dumnezeu pentru noi…odată cu ea începem să vedem, cu adevărat, patimile din noi…pe când înșelarea reprezintă însăși aerul fiecărei zile.
Și cum noi suntem înșelați de demoni în tot ceea ce suntem, avem și credem: în modul de-a fi, de-a simți, de a ne mișca, de a gândi, de a reacționa, de a interrelaționa…a arăta cât de decăzuți suntem…e o cutremurare ființială.
Ce înseamnă trăire în har, ce înseamnă luptă cu patimile, ce înseamnă luptă cu gândurile, sentimentele și impulsurile de tot felul ale ființei noastre înseamnă a ne lupta cu nefirescul/ cu negura/ cu înșelarea/ cu decadența noastră.
Și cum noi, șmecheri la culme, catapultăm vederea lui Dumnezeu numai în viețile Sfinților…iar de la noi nu cerem nici vederea Lui, nici simțirea Lui, nici simțirea și vederea propriei noastre decadențe…a vorbi despre înșelare înseamnă a irita pe toată lumea…pentru că nimeni nu e nebolnav de ea.
Însă, în același timp, nu suntem bolnavi de înșelare/ decadență/ mentalitate decăzută în mod egal…și niciunul dintre noi nu rămâne la fel de corupt la nivelul ideilor, sentimentelor, acțiunilor…dacă înțelege unde e greșeala…și se dezbară de ea…
Și acum vine greul! Ca să te deparazitezi de idei rele/ de înșelare la nivel mental…trebuie să studiezi toate ereziile, religiile, sectele lumii…în paralel cu teologia ortodoxă…pentru ca să înțelegi ce e adevăr și ce e minciună. Pentru asta trebuie să fii tobă de Scriptură, de Sfinți Părinți, de Viețile Sfinților, de cărțile de cult…și toată viața învățăm să dejucăm idei, chichițe demonice la nivel mental…lucruri care ne fac, cu timpul, niște supli și profunzi filosofi și teologi ai ideilor și ai dogmelor.
La fel, la nivelul sentimentelor, al impulsurilor sufletești și trupești, la nivelul acțiunilor, în ani de trudă, de efort, de chin, de căderi și ridicări, trebuie să învățăm ce e omul, cum e omul real, cel plin de har…și ce simte și trăiește el…
Iar dacă nu începem să simțim, să trăim, să gândim precum Sfinții, dacă nu semănăm din ce în ce mai mult cu ei…rămânem, pe scara asta a înțelegerii și a experienței…la o anume treaptă…ne mândrim cu ea…batem apa în piuă de dimineață până seara…credem că nimic nu e mai sus decât starea pe care am atins-o noi…și suntem bogatul căruia i-a rodit țarina din belșug…și nu s-a mai gândit că și la anul…trebuie să are…și să semene…să privegheze…și să recolteze…
E vorba despre ratarea duhovnicească…aici. Despre a confunda pe Dumnezeu cu darurile Sale. Sau a dori de la El vedenii, minuni, venerația oamenilor…dar nu și palmele iubirii Lui, nu și insultele oamenilor, nu și neîncrederea și dușmănia lor…nu și răul…pentru bine…
Însă, dacă noi ne facem treaba, așa cum putem…și Dumnezeu Își face treaba în noi. Și Dumnezeu lucrează în noi, în mod evident, cu evidențe…și nu în mod inconștient!
El ne luminează să facem anumite lucruri, El ne ridică din diverse erori…viața cu El înseamnă ascensiune, o continuă ascensiune…și cei care suntem schimbați de Dumnezeu putem da detalii despre ce se petrece cu noi, în noi, cum ne-am schimbat…de ce…de ce am ales să facem una…de ce am ales să facem alta…care e substratul acțiunilor noastre…
Nu, nu e mândrie să vorbești despre lucrările harice ale lui Dumnezeu din viața ta! Vorbești spre a incita și pe alții la viața cu Dumnezeu, cum vorbești despre căsătorie sau monahism…pentru a aprinde și în alții dorul de ele…
Obrăznicie colosală e să vorbești despre har, harisme, vedenii și minuni…în absența lor! Așa…pe burta goală…tu nemâncând nimic din ele…dar fiind expert în toate…
Și mă întorc la bogatul…închipuit al „duhovniciei”.
Pentru că mai nimeni nu îți cere experiență mistică și ascetică pentru hirotonie ci doar studii teologice, la sau fără frecvență…părintele slujitor…nu cam știe nici el ce e harul…cum lucrează în om…cum te schimbă…și cum îi schimbă și pe alții.
E lucrare a celor preasfinte…în orb: fără să vezi, fără să simți, fără să înțelegi ce slujești.
Spui din gură una…și nu simți nimic pe dinăuntru…
De aceea, marea…și neagra secularizare…sau despiritualizare a teologiei, a slujirii și a predicii Bisericii…se face în Biserică și de către oamenii Bisericii…în primul rând, și nu în afara ei!
E normal ca în afara Bisericii să fie negură deasă…
Însă, când negura e și în capul oamenilor Bisericii…vorbirea improprie despre Biserică și despre ce se petrece în ea e de la sine înțeleasă…pentru că oamenii nu înțeleg, faptic, ce se petrece.
De aceea, fiecare îmbrățișează cu plăcere ideea relaxant de relaxată: fă slujba, nu trebuie să simți, să vezi, să trăiești ceva…dar trebuie să crezi, pe neexperiate…că harul se pogoară la noi.
Și indiferența incatalogabilă față de miezul experienței eclesiale, și anume simțirea și vederea slavei lui Dumnezeu, care inundă și susține toată Biserica, pentru că e fundamentul ei real și experiabil, e promotoarea transformării Bisericii dintr-un spațiu al sfințeniei într-unul al culturii și al istoriei.
Sfințenia nu poate fi povestită ci pe ea o întrupezi, devii tu însuți Sfânt…și atât! Pentru că sfințenia nu are niciun sens…dacă nu o cunoști pe măsura ta…după cum nu are niciun sens, pentru cineva, o limbă străină.
Dacă începi să fii învățat de Dumnezeu cele ale sfințeniei…o iubești, rezonezi cu ea… o aperi…o înțelegi…pe fiecare zi mai mult…Dacă nu, nu!
Și sună fals…după cum ați văzut…și ați auzit…predicile celor care nu au nimic de-a face cu subiectul.
Bogatului i-a rodit țarina sufletului…a primit un dar anume de la Dumnezeu…nu l-a lucrat, nu l-a înmulțit…și s-a apucat să vândă darul…Și când vinzi darul lui Dumnezeu sau când îl folosești împotriva lui Dumnezeu…se nasc lucruri monstruoase.
O minte brici…folosită pentru a extermina masele…sau o poziție socială dobândită pentru a umili masele…sunt daruri dumnezeiești terfelite, luate în derâdere de către noi.
Un trup frumos folosit pentru prostituție, o voce bună folosită pentru cântece aiurea, o sănătate irosită prostește…o avere sufletească nedăruită…sunt tot atâtea bătăi de joc la adresa lui Dumnezeu…care a mizat pe noi…ne-a dat viață…ne-a dat aceste daruri…și noi n-am făcut nimic cu ele…
Da, e o nebunie să mimezi sfințenia…o viață întreagă…să dobândești demnități în Biserică…în lume…și să te vedem, cu toții, în veșnicie, în fundul Iadului!
E o dramă…una vie…
Și de nebunia asta suferim cu toții…pentru că e nebunia înșelării, a decadenței de care vrem să scăpăm.
Și nu trebuie niciodată să ne mințim că am scăpat…de ea…
Nu, iubiții mei, înduhovnicirea nu poate fi plagiată…pentru că plagierea asta e comică la culme!
Ea e reală, ea e treptată, ea e abisală, ea e în toată ființa noastră, ea e o bucurie, o dramă, un chin imens, o fericire inexprimabilă, ea e noi…sau nu e…
Și când e se vede prin aceea, că Dumnezeu o înmulțește continuu…și nu o scade! Dumnezeu înmulțește sfințenia în noi, pe fiecare zi…și cine trăiește acest lucru nu se teme decât de a ieși din comuniunea cu El, de a fi bădăran în relația cu El și cu orice om!
Am intrat în post în această săptămână…ne îndreptăm spre mult sfioasa și prea delicata venire în lume, în istorie a Fiului lui Dumnezeu întrupat…și cine se simte Sfânt și propriu lui Dumnezeu?!
Cel care se umple de sfințenie pe fiecare zi, de sfințenia lui Dumnezeu nu se poate simți vrednic de Dumnezeu…pentru că sfințenia Lui ne mărește continuu conștiința păcătoșeniei noastre și a nevoii de tot mai multă delicatețe, frumusețe, voioșie duhovnicească.
Vă doresc să ne bucurăm întru Domnul în simplitate și cu inimă largă! Cu omenia asta ortodoxă, a noastră, care nu se gândește la sine…ci mereu la altul…
Să fim ca un colind de frumoși…mai albi decât zăpada și mai încântători decât florile cele mai frumoase!
Pentru că Domnul vine, și Se face Prunc pentru noi, ca să ne învețe că începutul vieții e curăția. Amin!
Amin.”Cel care se umple de sfințenie pe fiecare zi, de sfințenia lui Dumnezeu nu se poate simți vrednic de Dumnezeu…pentru că sfințenia Lui ne mărește continuu conștiința păcătoșeniei noastre și a nevoii de tot mai multă delicatețe, frumusețe, voioșie duhovnicească.”Părinte, ştiu că mă iertaţi dacă vă întreb de ce nu spuneti şi că pentru fiecare sfânt vine o zi în care ajunge la capătul tuturor gândurilor rele şi încă o zi în care el devine izvor nesecat de gânduri frumoase.
Dumneavoastră ați fi mulțumită…dacă eu v-aș fi comentat așa…predica dumneavoastră?
Dacă schimbăm locurile…dumneavoastră ați fi mulțumită ca eu să vă fiu comentator…și să vin cu goluri de memorie…la dumneavoastră, ca să vă comentez?
Ați înțeles ceva…din ce ați citit aici?
Cât ați citit de fapt?
Cine sunteți?
De ce atunci când v-am cerut un CV, ca să vă cunosc…ați plecat din dialog…și acum veniți să vorbiți cu mine…cu care nu aveți un dialog real?
Nu vi se pare că credeți că mă cunoașteți?
Eu nu vă cunosc…și nici nu îmi inspirați încredere…
Asta nu înseamnă că nu mă pot „preface” că vorbim…
Despre ce mai vreți să vorbim? Eu zic să vorbim despre dumneavoastră…
Vă sărut dreapta, părinte.Nu ştiu ce să vă spun ca să mă cunoaşteţi, dar dacă aveţi atâta timp si interes incât să-mi adresaţi întrebări, vă voi răspunde cu sinceritate.
Blagosloviţi şi mă iertaţi.
Câți ani aveți, ce studii și unde locuiți?
Am 43 de ani. Am absolvit cursurile Facultaţii de Matematică-Informatică a Universităţii din Craiova. Locuiesc în Drănic-Dolj.
Și la 43 de ani vă simțiți „bătrână rău” sau abia a început să danseze viața în dumneavoastră?
Şi una şi alta.
Și v-a făcut „bătrână” matematica sau Ortodoxia? Cu alte cuvinte: de ce nu v-ați făcut baptistă…că ei au până și bănci…de stat la slujbă?
Nu m-am făcut baptistă pentru că am vrut să trăiesc în Duh şi-n Adevăr.
Și trăiți în Duh și-n Adevăr sau doar vă autoiluzionați?
Am trăit de câteva ori.
Și ne puteți da detalii? Dar nu sibilinic ca până acum…
„Dar, nu e o lume, ci un aer ca la-nceput, şi nici-un aer, ci un receptacul negrăit, numit universul, totul, şi care e un abis cu totul nesfârsit… (Sf. Simeon Noul Teolog)
Nu cred.
Și cum ați dori să vă cunosc…dacă nu îmi vorbiți despre lucrurile care vă definesc?
Eu vreau să mă cunoaşteţi pentru că vreţi să mă cunoaşteţi. Asta am înţeles. In Duhul Sfânt vreau să mă cunoaşteţi.
Câți oameni v-au mai cunoscut în harul Prea Sfintei Treimi…și cum s-au comportat vizavi de dumneavoastră după aceea?
Toţi cei care trăiesc în harul Prea Sfintei Treimi. Unul dintre ei m-a cerut în căsătorie.
Am înțeles: doar eu sunt singurul care nu v-am înțeles…
Însă, totuși, ce îmi lipsește ca să fiu ca…părintele Savatie Baștovoi, un om pe care îl iubiți foarte mult?
Nu cred că nu m-aţi înţeles. Eu cred că îi iubesc foarte mult pe toţi, numai că nu imi si place la fel de mult de toti. De dumneavoastră îmi place foarte mult, dar de părintele Savatie îmi place mult de tot.
Însă dumneavoastră vă place din citire…sau pentru că și discutați cu el? Cu noi nu vorbește…și dacă vorbește cu dumneavoastră…înseamnă că sunteți „sfântă” la fel ca el…și de aceea vă place.
Am văzut cu ochii sufletului că în el este doar Adevăr.
Pe scurt: îl iubiți în absența lui…adică de una singură. Așa e iubirea pentru dumneavoastră: monologală?
Eu nu cred că asta aţi înţeles din tot ce v-am spus.
Ce credeți că am putut să înțeleg…din „tot ceea ce mi-ați spus”?
Că v-am spus adevărul.
Ați scris vreo carte până acum?
Nu. M-aţi prins?
Nu aveți ce scrie…sau aveți o altă preocupare mai importantă decât scrisul?
Nu am inspiraţie. De câteva ori am avut şi mi-a plăcut să scriu. Acum mi se par nişte copilării textele mele de mai demult şi chiar aşa si sunt, probabil. Nu ştiu să spun ce aş vrea să scriu. Ştiu doar că nu seamănă cu nimic din ce cunosc şi că e extraordinar de frumos, adevărat şi nemaintâlnit. Nu mai sufăr din cauză că nu mai pot să scriu, decât, poate, puţin. Pentru că mă gândesc că ăsta e un semn si că nu iubesc cât aş putea de mult. Am visat de mai multe ori astfel de texte, dar nu le-am ţinut minte.
Niciodată un text dorit…un text care ți-a plăcut când l-ai scris nu e o copilărie …ci îl privești cu ochi critic numai prin prisma faptului că ești altul, că ai o altă stare…că ai crescut în înțelegere.
Însă el reprezintă o fotografie a stării tale de atunci…a unei gări din creșterea ta interioară.
Arătați-ne un text…sau un fragment din el!
Cu drag vă arăt primul meu text. Doar pe el l-am păstrat şi numai în memorie. Şi pe celelalte le păstrez, dar nu la mine, ci la cei ce mă iubesc.
Nu mi-e ruşine cu ce am scris şi nu mi se par chiar copilării, iar ce-o să vă prezint acum a fost mereu o mare bucurie pentru mine.
Rugăciune
Iubire minunată şi-atât de adevărată,
Fă-ne pe toţi iubire din marea Ta iubire,
Fă-ne de-acum iubire, pe toţi fă-ne iubire!
Iubire infinită, iubire mult dorită,
Iubire căutată şi-atât de aşteptată,
Să Te iubim mereu,
Să ne iubim mereu
Ca sfinţii Tăi.
Faceți-ne cunoștință cu cineva pe care îl iubiți…și căruia îi scrieți texte numai pentru el? Vorbiți-ne despre el…
Asta nu pot să fac, nu vă supăraţi, vă rog.
Atunci povestiți-ne ceva frumos! Orice…
Un „vis” cu ochii deschişi. Era înaintea Crăciunului din 2007. Stăteam in pat, lângă soba caldă, ascultând concertul de colinde de la Patriarhie.
La un moment dat a început un colind care m-a surprins atât prin frumuseţe, cât si prin faptul că mi se parea straniu de necunoscut.
Ascultând colindul, însă, am văzut deasupra uşii, in faţa icoanei (fără să mai văd şi icoana, cred) ceva ce îmi vine foarte greu să vă spun, nu pentru că nu aş vrea să vă spun, dar pentru că e aproape paralizantă emoţia care mă cuprinse.
L-am văzut pe Hristos aşezat pe un scaun cu spătar înalt.
În faţa Lui, pe o imensă şi minunată pajişte verde (şi cu floricele albe, cred), eram toţi. Îl priveam, plini de bucurie deplină. O simţeam. Hristos era mult mai mare decât noi. Veşmântul îi era aşa ca prin icoane.
Nu i-am desluşit prea bine trăsăturile feţei, dar am văzut bine că El era prea trist. Aproape imediat am scris Vis cu ochii deschiși şi am trimis-o pe site-ul http://www.sfintiiarhangheli.ro.
Sunt aproape sigură că dacă nu aş fi scris-o şi nu aş fi trmis-o atunci, altadată nu aş mai fi putut.Cam atât.
Blagosloviţi şi mă iertaţi.
Însă una din aia nasoală, cu drame multe…ne povestiți? Una din localitatea dumneavoastră…așa, ca morală publică…
Sunt foarte supărată pentru că nu mă pot duce si eu la o biserică în care să existe măcar un preot demn şi de admiraţia mea. Până la Sf. Nicolae nu mă mai pot duce nici măcar la biserica la care am voie să merg (cea din sat), pentru că tocmai acum, adică de vreo două săptămâni, s-a apucat părintele să pună lambriuri. Şi nici nu pot să am încredere că e aşa cum a zis.
Deci viața e complicată…nu așa cum zice lumea…Iar dumneavoastră sunteți un om sensibil, profund, cu căutări alese…și e penurie de persoane prin jur…
Însă pe cine ați vrea lângă dumneavoastră, așa, din lumea largă, cu care să discutați, să puneți viața la cale?
Pe viitorul meu soţ.
Vă dorim să vă împliniți, doamnă și să fiți fericită!
Cu toate astea însă, sunt buni bărbații la ceva? Sunt niște misogini, niște profitori…sau mai au și lucruri bune, pentru care îți vine să îi iubești pentru toată viața și veșnicia?
Aşa să ne ajute Dumnezeu, iubite părinte! Vă mulţumim mult. Eu sunt convinsă că nicio iubire nu este mai frumoasă decât aceea dintr-o familie sfântă.
Dumneavoastră ați încercat să o scăldați cu bărbații…fapt pentru care nu i-ați vorbit de rău…Dar femeile au defecte? Vă enervează ceva la „doamne”?
Sunt atât de păcătoasă încât de multe ori cred că şi Dumnezeu are defecte. Din fericire, însă, cred că Sf. Siluan nu a minţit când a zis că toţi oamenii sunt sfinţi.
Deci nu vă lăsați târâtă în bârfa femeiască…
Atunci dați-ne un meniu de mâncare de post…pe care îl considerați cel mai de succes la o înmormântare. Ce ați găti dumneavoastră la o înmormântare…pentru ca oamenii să mănânce patru feluri…și să plece uimiți?
Cred că şi eu bârfesc. Eu nu vreau să întind mese cu ocazia vreunei înmormantări.
Eu cred că ăsta e un obicei barbar.
Rudele mortului trebuie lăsate in pace să-şi plângă mortul, nu să nu-şi mai vadă capul de griji nebuneşti.
Pe-aici s-a ajuns să se mănânce în serii.
Nu zic şi să nu se dea mâncare de pomană. Există prea multe feluri de mâncare de post, chiar şi fără ulei şi fără E-uri.
Aş da de pomană mult mai mult decât mi-ar plăcea să primesc.
Ce vă displace în online…și ce detestați cel mai mult? Suntem prea mulți, prea personali…prea ipocriți?
Îmi displace să văd la ceilalţi ce îmi place să văd la mine şi ce nu mi-ar plăcea să văd la mine. Cel mai mult cred că detest minciuna. Cei care-mi plac nu sunt prea mulţi şi fiecare dintre ei e unic.
Dacă mâine ați lua decizia să scrieți online…despre ce ați scrie? Despre matematică, cartofi prăjiți, teologie după ureche, despre coafură, mofturi, gladiole?
Despre iubire.
Eu aș scrie despre…sarmale. Aveți ceva împotriva…diversității editoriale?
Îmi place cum scrieţi.
De ce?
Sunteţi plin de har.
De unde știți dumneavoastră acest lucru? Vă învață la Matematică despre…har?
Din credinţa mea, din nădejdea mea, din dragostea mea.
Vă rog să specificați, cu punct și virgulă…că interviul de față nu e un blat! Că nu v-am pus să mă lăudați…
Dumneavoastră vă plac extremiștii, așa, de obicei?
Credeţi că dacă m-aţi fi pus să vă laud, v-aş fi lăudat?
Nu-mi plac extremiştii.
Dar vă place să așteptați? Să așteptați sfârșitul cărții, al filmului, al vieții?
E vreo frumusețe în așteptare?
Sigur că există! Eu cred că frumuseţea este peste tot, când privim cu ochii sufletului.
Mi-a plăcut şi mie să aştept, de mai multe ori.
Dar, între timp…nu vă vine să vă sinucideți? De ce să mai trăiți…dacă tot așteptați, așteptați, așteptați?…
Într-adevăr, este frumoasă aşteptarea, dar foarte grea.
De sinucidere m-a păzit Dumnezeu.
Eu cred că rostul vieţii omeneşti este aşteptarea vieţii veşnice.
Vreți o viață veșnică mai mare…sau una mai modestă?
Cei care o vor mai mare…își fac un cavou pictat, cu turle și lacăte de aur…
Că cică așa stă treaba: cine își face o vilă mai mare la cimitir…e băgat mai repede în Rai.
Dumneavoastră pentru ce optați: pentru împăiere, incinerare, betonare…sau înpământenire la cimitir?
Vreau viaţa pe care vrea Dumnezeu s-o primesc. Fericirea deplină o doresc pentru toţi. Altceva nu vreau să aleg.
Mă aşteptam să mai vorbim despre aşteptare.
Bineînțeles că vom mai vorbi despre…așteptare!
Cum așteptați „sfârșitul lumii”?
Îl așteptați trează…sau dormind?
Cu milă şi cu groază.
De ce mi-ați răspuns la întrebări până acum?
M-am simţit datoare să vă răspund şi am crezut că ştiu să vă răspund.
Atunci…vă mulțumesc frumos! Un lucru de final de interviu?
Vă mulţumesc frumos. Cred că este interviul vieţii mele.