Cititorii mei sunt cei mai autentici cititori din lumea largă

Ei sunt mulți pentru că sunt diverși…și viceversa e la fel de valabilă.

Ei sunt diferiți dar totuși asemenea.

S-au învățat cu multul gratis…și cred că li se cuvine. Însă nimic nu li se cuvine…ci totul e darul nostru pentru ei!

Din mai multe țări, din mai multe sate și orașe…din toate continentele. Peste 5.000.000 de vizite…și câteva sute de mii de unici…sunt ei și aportul lor la TPA.

Bineînțeles că le mulțumim…și o facem pe fiecare zi de aproape…60 de luni.

Însă hai să vorbim totuși despre ei…despre cei care ne vizitează!

Există un procent de cititori zilnici…care vin, citesc, așteaptă ce scriem…dar cred că ne-ar supăra cuvintele lor…comentariilor lor…încurajările lor…O, nu! Ele ne bucură…

Există un alt procent, al cunoscuților, al celor care ne cunosc…vin…privesc…ne monitorizează din priviri…nu zic nimic…și nici când ne întâlnim nu prea zic nimic…dar spun multe prin tăcerea lor…

Un alt fel de public cititor îl formează căutătorii de repede…care așteaptă să ia și să plece…Vor să vadă care e trendul, ce cred eu despre una…despre alta…ca să scrie și ei. Vor tonul…Vor să le dăm tonul…că de restul cred că sunt în stare…

Mută informația de la mine la ei...deschid bloguri pe palierele mele de creație…o dau cu cruci, icoane, slujbe și bucăți de carte…la care ei nu au niciun aport…și au terminat-o.

Încă nimeni nu mi-a furat până acum ideea să comenteze în direct Scriptura și pe Sfinți…Să pună cartea în fața ochilor, microfonul sub gură…și să ne arate experiența lor ortodoxă.

Nimeni dintre ei nu mi-a copiat munca prea generoasă de a scrie cărți în mod gratuit.

Oare de ce? Oare de ce nu pot să fie personali? Oare de nu sunt ortodocși ca mine întru totul, dacă tot vor să fie clone/ paraziți ai mei la nivel online, dacă eu sunt „un îngâmfat cu doctorat” iar ei niște „sfinți” închipuiți?

De ce sunt buni doar la basme?

Mai am niște cititori care vin să vadă…dacă știu tot ce am scris eu. Și își dau seama, de fiecare dată, că și ei știau aceste lucruri „răsuflate”. Însă revin…de fiecare dată…cu toate că știu că „nu au ce învăța de la mine”.

Am publicul meu eterodox și ocult foarte bine…reprezentat…Ei citesc de câteva ori un text…se uită la nuanțe…vor să vadă cam despre cine am zis…de ce…oare cum mă pot influența…câte litere am mâncat din greșeală…am pus un i mai mult, acolo nu trebuia forma aia…dar nici cuvântul ăsta nu era bine…

Ei sunt mai cititori decât ortodocșii mei cu nasul prin nori…pentru că ei vin cu ochi de uliu la mine…cu ochi de răpitoare…ca să își reconfirme faptul că sunt un „știft” pe lângă teologia lor…și teologii lor…că nu contez…Și, de fiecare dată, își dau seama că sunt un zero barat…Dar revin…revin la ore din noapte și zi…Ei revin…pentru că eu sunt un „microb interesant” pentru ei…Un fel de „drog enervant și surprinzător”.

Vin cei pe care i-am „atins” cu cuvântul de-a lungul timpului. „Ia să vedem noi ce mai zice dementul ăsta…care mi-a zis mie că eu…Vai, ce i-aș face dacă l-aș prinde”. Mai vin, mai citesc…mai pleacă…iarăși revin…

Vine ierarhia Bisericii, vin politicieni, vin artiști, vin liber profesioniști…vin publicitari…vin „supraveghetori”…își lasă amprenta cumva…că nu se poate altfel…vin oameni de-afară, care nu ne cunosc râcile intestine…se vede fața lor…sunt curioși…își traduc articolele…vor tot felul de referințe…pun întrebări…

Și mai sunt cititorii din întâmplare…cititorii trimiși de alții…cititori cărora alții le-au recomandat platforma noastră…sau cei care sunt trimiși să manipuleze căutările noastre sau, cel puțin, să ne dea „o altă agendă” personală.

Însă agenda noastră personală e foarte vastă…și ea se pliază pe tot ce zboară și tot ce miroase.

Cu alte cuvinte: nu avem cititori. Pentru că alții sunt învățați să creadă, că blogul care nu e comentat…nu e nici plăcut…

Însă lucrurile la noi sunt pe verso, sunt invers: tocmai pentru că nu știu ce să spună în primul rând…sau cred că nu au ce să spună…sau cred că noi nu am sta de vorbă cu ei…tocmai de aceea nu ne scriu.

Însă eu citesc…ce mi se scrie…și dacă moderăm ceva…atunci și citim acel ceva.

Noi citim în oameni și ce nu ni se scrie…darămite ce ni se scrie.

De aceea, să aveți parte de bucurie mare…o, cititori ai noștri din hotare…și de peste hotare!

Vom fi la fel de „nesimțiți” și de „huligani” și pe mai departe cu dumneavoastră!

Stați departe…că lucrurile merg mai departe!